Ludovic Feldman
| Ludovic Feldman | |
 Ludovic Feldman | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Galați, România |
| Decedat | (94 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
Ludovic Feldman (n. 25 mai 1893, Galați – d. 11 septembrie 1987, București) a fost un violonist [2] și compozitor român, ale cărui lucrări au o tematică de inspirație folclorică transpusă într-un limbaj de factură modernă.[3]
George Enescu a fost cel care l-a încurajat și sfătuit, recomandându-l drept „realmente dotat pentru compoziție - când spun realmente dotat aceasta înseamnă mult“. Asupra calităților sale s-au pronunțat pe lângă George Enescu și compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger și Zeno Vancea.[4]
Acest muzician și compozitor evreu a fost un "artist atașat țării și idealurilor culturii românești". Mihail Jora și George Enescu, au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist al Filarmonicii.[5]
Studii modificare
A început studiile muzicale de vioară cu Dicker și Otto Brumer, la Galați (1903-1909), continuându-le la Conservatorul din București, cu Robert Klenck (vioară) și Dumitru Georgescu-Kiriac (1910-1911).
S-a perfecționat în cursul unui stagiu la Neues Wiener Konservatorium cu František Ondříček (1911-1913) și a luat lecții particulare cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție) la București (1941-1942).
Activitate profesională modificare
A început în calitate de concert-maestru al orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926), de unde s-a mutat ca prim-violonist în orchestra Operei Române din București (1926-1940). În perioada 1930-1940 a făcut parte din Cvartetul "Teodorescu" din București.
În paralel, a fost violonist (1926-1940) și concert-maestru în orchestra Filarmonicii "George Enescu" din București (1945-1953).
În 1953, a fost pensionat.[5]
Din 1953 până în 1963 Ludovic Feldman a fost conducător al Biroului pentru muzică simfonică și de cameră al Uniunii Compozitorilor. În această perioadă, s-a "convertit" stilistic de la un folclorism neoclasic la dodecafonism, la neoexpresionism.[6]
Compoziții modificare
Dintre lucrările sale cele mai importante se pot aminti: Poem tragic; Șase schițe simfonice; Cinci piese pentru orchestră; In memoriam Anne Frank; Variațiuni simfonice; Poem simfonic; Cvartet de coarde; Cvintetul nr. 2; Improvizație; Simfonia concertantă pentru orchestră de coarde etc.[5]
Compozițiile sale au acoperit multe genuri muzicale:[7]
Muzică simfonică modificare
4 Suite de orchestră, 1948, 1949, 1952, 1960; Concert pentru două orchestre de coarde, celestă , pian și percuție, 1958; Simfonie concertantă pentru orchestră de coarde, 1971; Concertino, 1975; Piesă de concert, 1979, pentru orchestră de suflători, pian, harpă, xilofon, glockenspiel și percuție.
Muzică concertantă modificare
Baladă pentru vioară și orchestră, 1952
Muzică de cameră modificare
Cinci novelete pentru cvartet de coarde, 1953; Burlesca pentru flaut și pian, 1956; Improvizație pentru trio, 1979
Muzică de pian modificare
Miniaturi, schițe, preludii, 1959, pentru pian la 2 și 4 mâini
Muzică corală și lucrări didactice modificare
30 Piese mici pentru pian, 1960; 56 Studii melodice pentru vioară, 1960.
Distincții modificare
- Ordinul Muncii, cls. a III-a (1954),
- Titlul de Maestru Emerit al Artei (1957),
- Ordinul Meritul Cultural (1969).
Premii modificare
- Mențiunea I-a de compoziție "George Enescu" (1945),
- Premiul III de compoziție "George Enescu" (1946),
- Premiul de Stat (1952),
- Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1970, 1972),
- Premiul Academiei Române (1978).
Bibliografie modificare
Câteva surse de documentare pentru subiect:[8]
- Encyclopedie de la musique, vol. II, Paris, 1959,
- Balan, G., O mărturie a tinereții spirituale, în: „Flacăra", 6. VII. 1963, București;
- Dizionario Ricordi, Milano, 1959;
- Szabolcsi, B., Toht, A., Zenei Lexicon, vol. I., Budapesta, 1965;
- Berger, W. G, Ghid pentru muzica instrumentală de cameră, București, 1965;
- Bratin, J., Calendarul muzicii universale, București, 1966;
- Seeger, H., Musiklexikon, vol. I, 1966, Leipzig;
- Bughici, D., Formele muzicale, București, 1969;
- Brâncuși, P., Călinoiu, N., Muzica în România socialistă, București, 1969;
- Gatti, G. M., Bassa, A., La Musica. Dizionario I (A-K). Turin, 1968;
- Cosma, V., Muzicieni români. Lexicon, București, 1970;
- Popovici, D., Muzica românească contemporană, București, 1970;
- Riemann Musik Lexikon. Mainz, 1972;
- Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 7, 1973, București;
- Who's who in Music, Cambridge, 1977;
- Geoideș, A., Concert om.agial Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 8, 1979, București;
- Petecel, D., Compozitorul Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 10, 1983, București;
- Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 5, 1990, București;
- Petecel, D., Muzicienii noștri se destăinuie, București, 1990;
- Dediu, D., Episoade și viziuni — Ludovic Feldman, București, 1991.
- Serafim Buzilă , Interpreți din Moldova - Lexicon enciclopedic (1460-1960). Chișinău 1996.
Note modificare
- ^ a b Ludovic Feldman, Musicalics
- ^ Ludovic Feldman[nefuncțională]
- ^ Opera Națională: Ludovic Feldman[nefuncțională]
- ^ Oameni și locuri în memoria Galațiului[nefuncțională]
- ^ a b c „Evreii din Galați - sute de mari valori”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Prof. Univ. Dr. Valentina Sandu-Dediu: Istoria muzicii culte românești
- ^ „Compozitorul și violonistul Ludovic Feldman”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Ludovic Feldman Biografie”. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe modificare
 | Acest articol biografic despre un compozitor român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |