Mircea Ștefan Zăgănescu
| Mircea Ștefan Zăgănescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Giurgiu, Vlașca, România |
| Decedat | (75 de ani) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | profesor universitar[*] cercetător |
| Activitate | |
| Educație | Liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu; Universitatea Politehnică din Timișoara, secția electrotehnică și Facultatea de matematică-fizică |
| Alma mater | Universitatea Politehnica din Timișoara |
| Ani de activitate | 1945-1998 |
| Lucrări remarcabile | Curs de Termodinamică, de Fizică Statică, de Electricitate (în colaborare cu I. Taro);
Curs de Optică și Structura materiei (în colaborare cu C. Sălceanu); Curs de Fizică Teoretică (2 volume) |
| Oraș natal | Giurgiu |
| Funcție | Profesor universitar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara;
Membru al Societății Americane de Fizică, al Societății Europene de Fizică (EPS) și al Societății Americane de Matematică (AMS); Cercetător în astrofizică la NASA (1996-1998) |
| Premii | Medalia Muncii (1969) |
Modifică date / text  | |
Mircea Ștefan Zăgănescu (n. 9 februarie 1923, Giurgiu - d. 14 aprilie 1998) a fost un profesor universitar român, doctor în fizică, Președinte al Comisiei de Astronautică de pe lângă Academia Română și cercetător în astrofizică la NASA.
Educație
modificareS-a născut într-o familie înstărită, tatăl său, Remus Zăgănescu, fiind proprietar al Fabricii de bere și al Fabricii de Marmeladă din Giurgiu și senator liberal în perioada interbelică.[1]
A absolvit școala primară și Liceul „Ion Maiorescu” din Giurgiu în 1940. A urmat Universitatea Politehnică din Timișoara, secția electrotehnică și în paralel Facultatea de matematică-fizică.[2]
Activitate
modificareA fost profesor de fizică la un liceu din Timișoara, iar în 1945 a intrat în învățământul superior, ca asistent la catedra de fizică a Institutului de Siderurgie din Timișoara, unde a organizat laboratorul de lucrări practice. După desființarea acestuia, a fost numit asistent la Institutul Pedagogic de trei ani din Timișoara în octombrie 1952, apoi lector în 1953. Împreună cu profesorul C. Sălceanu a organizat laboratorul de lucrări practice pentru studenții de la mecanică, optică și fizică atomică.
În 1964 a fost numit conferențiar la Facultatea de fizică a Universității din Timișoara, iar în 1974 profesor titular, fiind de două ori șef al Catedrei de mecanică, optică și fizică teoretică. Între 1968 și 1979 a fost prodecan.
În 1968 a contribuit la înființarea Departamentului de Chimie Anorganică, Analitică și Tehnologică, precum și a Departamentului de Chimie Organică și Fizică în cadrul Facultății de Fizică din Timișoara.[3]
În 1972 a devenit doctor al Universității din Craiova, iar în 1978 și-a luat docența la aceeași facultate.[4]
A fost membru al Societății Americane de Fizică, membru al Societății Europene de Fizică (EPS) și membru al Societății Americane de Matematică (AMS). A fost Președinte al Comisiei de Astronautică de pe lângă Academia Română timp de 20 de ani. În perioada 1996 - 1998 a fost cercetător în astrofizică la NASA.[2]
Lucrări:
modificareA contribuit la înființarea laboratoarelor de spectroscopie, de raze x, de creșteri de monocristale, de optică. A condus un seminar de fizică teoretică și a elaborat cursuri pentru formarea viitorilor specialiști:
- Curs de Termodinamică, de Fizică Statică, de Electricitate (în colaborare cu I. Taro)
- Curs de Optică și Structura materiei (în colaborare cu C. Sălceanu)
- Curs de Fizică Teoretică (2 volume), aflat printre primele cursuri din țară care au tratat electrodinamica cuantică
A publicat lucrări științifice în țară și în străinătate, abordând domenii de specialitate precum: matematica, teoria relativității, teoria clasică a câmpului, electrodinamică, mecanică cuantică, teoria cuantică a câmpului, fizica moleculară, fizica corpului solid, magnetohidrodinamică, modelare electrică, teoria sistemelor, mecanica punctului de masă variabilă.
Alături de alți trei colaboratori, este menționat pe certificatul de inventator privind o Metodă pentru determinarea concentrației nidiului în stratul de glisare al cuzineților.[4]
A publicat primul preprint din Universitatea din Timișoara în 1968, punând bazele seriei de preprinturi UTFT. A publicat primul articol cu afilierea Universității de Vest din Timișoara menționat în baza de date Scopus, o bază de date bibliografică și bibliometrică în format online.[5]
Distincții
modificareA fost distins cu Medalia Muncii în 1969, în perioada când era conferențiar la Universitatea din Timișoara.[6]
Note
modificare- ^ Buduru, Grigore (). Giurgiu. 130 de ani de existență. Editura Tentant. p. 73.
- ^ a b Ștefan, Elena (). Asalt spre crestele destinului - dicționarul personalităților giurgiuvene. Editura Cronos. p. 349.
- ^ „Premiul „Mircea Zăgănescu" – Gala Premiilor”. Accesat în .
- ^ a b Enache, Constantin (). Municipiul Giurgiu - compendiu monografic. Editura Universul Familiei. p. 675-676.
- ^ Periods of Mandelstam’s boundary curves, de Mircea Zăgănescu, în Il Nuovo Cimento, Volumul 30, 1963, p. 784-790
- ^ Systems, Indaco. „Autentificare - Lege5.ro” (în Romanian). lege5.ro. Accesat în .