Nectarie din Eghina
Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită. Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor. |
Nectarie din Egina | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Silivri, Imperiul Otoman, Turcia[1] |
Decedat | (74 de ani)[2] Atena, Regatul Greciei |
Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
Cetățenie | Imperiul Otoman[3] |
Etnie | grec |
Religie | creștinism ortodox[*] |
Ocupație | călugăr ortodox[*] |
Limbi vorbite | limba greacă Istanbul Greek dialect[*] |
Venerație | |
Canonizat | , Patriarhia Ecumenică de Constantinopol |
Sărbătoare | 9 noiembrie |
Sfinți | |
Modifică date / text |
Nectarie din Eghina (n. , Silivri, Imperiul Otoman, Turcia – d. , Atena, Regatul Greciei) a fost un episcop de Pentapolis în Libia și ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” de pe insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat sfânt, prăznuirea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie (întrucât pe 8 noiembrie, ziua morții sale, sunt sărbătoriți Sfinții Arhangheli, sfântul Nectarie din Eghina este sărbătorit în ziua următoare).
Viața
modificareSfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul Mării Marmara. Părinții săi, Dimos și Maria Kefalas, i-au dat numele de Anastasios. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze și să se școlească.
În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învățător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai târziu a devenit diacon și a depus voturile perpetue, primind numele de Nectarie. Prin generozitatea unui creștin bogat din insulă și cu ajutorul patriarhului Sofronie al IV-lea al Alexandriei, a putut să-și completeze studiile la Atena și să obțină, în 1885, o diplomă a Facultății de Teologie din cadrul Universității Othoniene din Atena.
Tot în 1885 Nectarie a plecat la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câțiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop și numit mitropolit al Pentapolei (eparhie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către patriarhul Sofronie, care l-a numit și predicator, secretar patriarhal și reprezentant al său la Cairo.
Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioși. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, disprețuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câțiva ani predicator (1891-1894), iar apoi a fost numit director al școlii teologice Rizarios, care forma viitori preoți. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.
În 1904, la cererea mai multor fiice duhovnicești care-și doreau să devină călugărițe, a ctitorit mănăstirea „Sfânta Treime” de pe insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie și-a dat demisia din postul de director al școlii teologice și s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
A murit la 9 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an și jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.
În 1953 moaștele sale au fost mutate într-un alt mormânt. Pomenirea mutării moaștelor sale se face în ziua de 3 septembrie.
La data de 20 aprilie 1961 Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul și l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.
Opere
modificareTraduse în limba română
- Pachet - Sf. Nectarie - Vindecarea sufletului, editura Sophia, București
- Seria de autor Sfântul Nectarie de Eghina, editura Doxologia, Iași
- Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009
În cultura populară
modificareViața lui Nectarie este descrisă în filmul Omul lui Dumnezeu (2021), scris și regizat de Yelena Popovic. Rolul său a fost interpretat de Aris Servetalis.[4]
Note
modificare- ^ „Nectarie din Egina”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Find a Grave, accesat în
- ^ https://www.youtube.com/watch?v=opUdtkIpuxs Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ SA, Imedia Plus Group, Man of God (2021), Cinemagia
Surse
modificare- Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ
- Iosif D. Agapitos, Sfântul Nectarie, sfântul iubirii, Editura Bunavestire, Galați, 2003
Legături externe
modificare- Fecioara curata (Agni Parthene), imn compus de Sf.Nectarie, cântat de grupul Bizantion
- Despre Nectarie din Eghina la enciclopedia OrthodoxWiki
- Acatistul sfântului ierarh Nectarie din Eghina
- Din minunile sfântului Nectarie taumaturgul
- Sfântul Nectarie, cel care i-a trimis scrisori lui Hristos[nefuncțională], 31 iulie 2008, Raluca Brodner, Ziarul Lumina
- Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer, 8 noiembrie 2012, Adrian Cocosila, CrestinOrtodox.ro
- Sfântul Nectarie îmbrățișează lumea rănită și bolnavă[nefuncțională], 28 octombrie 2012, Ștefania Coșuleanu, Ziarul Lumina
- Sfantul Nectarie - vindecatorul de cancer, 26 iulie 2012, Gheorghita Ciocioi, Lumea credinței, anul II, nr. 2(7)
- Pelerinaj la moaștele Sfântului Nectarie - Un hram de neuitat în Eghina[nefuncțională], 13 noiembrie 2010, Pr. Drd. Petru Sidoreac, Ziarul Lumina
- Sfantul Ierarh Nectarie de Eghina, 25 mai 2012, CrestinOrtodox.ro
- Viata si minunile Sfantului Nectarie si a Sfantului Ioan Rusul