Șobolan indian
Șobolanul indian[3] (Nesokia indica) este o specie de rozătoare din familia Muridae. Viețuiește în Asia și Africa de Nord.[4]
Șobolan indian | |
---|---|
Stare de conservare | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Chordata |
Clasă: | Mammalia |
Ordin: | Rodentia |
Familie: | Muridae |
Gen: | Nesokia |
Specie: | N. indica |
Nume binomial | |
Nesokia indicai (Gray, 1830) | |
Sinonime[2] | |
| |
Modifică text |
Caracteristici
modificareȘobolanul indian este de obicei brun pe partea dorsală și mai deschis pe cea ventrală, uneori având și o pată albă pe gât.[5] În timpul iernii, blana sa este moale, lungă și densă, dar în timpul verii este scurtă și rară.[4] Membrele din spate au patru degete, iar cele din față au cinci degete, fiecare având câte o gheară puternică, aproape dreaptă.[6] Greutatea corpului variază de la 182 g până la 388 g, iar lungimea de la 165 până la 218 mm.[4]
Răspândire
modificareȘobolanul indian trăiește în văi, pe margini de lacuri, terenuri irigate și în oaze situate în Asia și Africa de Nord, de la Xinjiang (China) în est până la Egipt în vest și de la Uzbekistan în nord până la Bangladesh în sud.[4]
Comportament și reproducere
modificareȘobolanul indian este o rozătoare nocturnă. Își petrece o mare parte din timpul său într-o vizuină care cuprinde multe tuneluri și camere. Adâncimile pot fi de până la 60 cm, iar vizuina poate avea o lungime de până la 9 m, acoperind o suprafață maximă de 120 m². Una dintre camere este căptușită cu vegetație pentru cuib.[4] Se crede că perioada de gestație durează aproximativ 17 zile.[7] Există trei generații pe an, fiecare rând de pui constând în 3–5 pui. Împerecherea începe în luna martie și poate continua pe durata întregului an în regiunile unde iernile sunt calde.[4]
Ecologie
modificareȘobolanul indian este o specie comună și poate atinge un număr mare de indivizi în condiții favorabile. Preferă locuri umede și afectează în mod negativ culturile agricole prin activitățile sale de săpare. Se hrănește cu ierburi, cereale, rădăcini, fructe cultivate și legume cultivate.[5] Prin tunelurile pe care le sapă în canalele de irigare poate provoca scurgeri și inundații. Are o mulțime de prădători, printre care se numără șacalul, vulpea, pisica de junglă, șarpele, pisica de casă și câinele domestic. Specia a fost clasificată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii ca fiind neamenințată cu dispariția.[4]
Note
modificare- ^ Boitani, L.; Molur, S. (). „Nesokia indica”. The IUCN Red List of Threatened Species. IUCN. 2008: e.T14661A4453877. doi:10.2305/IUCN.UK.2008.RLTS.T14661A4453877.en. Accesat în .
- ^ „Mammal Species of the World”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Naumov, S. P. (). Zoologia vertebratelor. București: Editura Agro-silvică de Stat. p. 396.
- ^ a b c d e f g AgroAtlas Pests.
- ^ a b „ARKive”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Animal Diversity Web
- ^ Nowak. Walker's Mammals of the World. Johns Hopkins University Press (1991).
Bibliografie
modificare- Musser, G.G.; Carleton, M.D. (). „Superfamily Muroidea”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. pp. 1415–1416. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494.
Legături externe
modificare- Materiale media legate de Șobolan indian la Wikimedia Commons