Nicu Ceaușescu

Date personale
Nicu Ceaușescu

Născut	1 septembrie 1951^[1] București, România
Decedat	26 septembrie 1996 (45 de ani)^[1] Viena, Austria
Înmormântat	Cimitirul Ghencea
Cauza decesului	cauze naturale (ciroză)
Părinți	Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu
Frați și surori	Valentin Ceaușescu Zoia Ceaușescu
Căsătorit cu	Poliana Cristescu (1983–1986)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba română
Prim-secretar al organizației PCR Sibiu
În funcție 1987 – decembrie 1989

Partid politic	PCR
Alma mater	Universitatea din București
Modifică date / text

Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951, București, România – d. 26 septembrie 1996, Viena, Austria) a fost al treilea copil al lui Nicolae Ceaușescu și al soției sale. Numit în funcția de prim-secretar al organizației PCR Sibiu către sfârșitul regimului comunist din România, a fost considerat un potențial succesor în funcție al tatălui său. A fost arestat în zilele Revoluției din 1989 și condamnat ulterior la o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat pe motive medicale.

Biografie

Absolvent al Facultății de Fizică, părinții îi hărăziseră o carieră politică. A fost prim-secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, iar din 1987 prim-secretar al organizației PCR Sibiu.

În a doua jumătate a anilor '80 a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, șefa organizației pionierilor.^[2]

Acuzat inițial pentru genocid, omor deosebit de grav și subminare a economiei naționale, a fost condamnat în cele din urmă la doar cinci ani pentru nerespectarea regimului munițiilor și armelor de foc.

S-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat în clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH) din Viena în septembrie 1996. Bunurile confiscate i-au fost returnate parțial. Pentru un ultim tablou semnat de Gheorghe Petrașcu, Valentin Ceaușescu, singurul său frate în viață, s-a judecat cu statul român începând cu 2014.^[3] În 2017 Valentin a pierdut acest proces, tabloul rămânând in proprietatea Muzeului Național de Artă.^[4]

A avut o relație de lungă durată cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil.

În 22 decembrie 1989 mașina cu care venea spre București este oprită la intrarea în Capitală. Nicu Ceaușescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici.

În 25 decembrie 1989 soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați.

În 28 decembrie 1989 procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceaușescu, pentru infracțiunea de genocid. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției. În închisoare fiind, dă un interviu jurnaliștilor Lucian Jiman și Rudolf Kamla, de la ziarul „Tribuna” din Sibiu.^[5]

În 21 septembrie 1990 este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.

În 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

În 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroză hepatică cronică.

În 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena.

În 26 septembrie 1996, Nicu Ceaușescu moare la Viena. Este înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu.

Note

^ ^a ^b „Nicu Ceaușescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 17 octombrie 2015
^ „Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România” (PDF). p. 155. Accesat în 12 august 2011.
^ Valentin Ceaușescu se judecă cu Muzeul Național de Artă pentru un tabloul de Gheorghe Petrașcu, Observator
^ „Valentin Ceaușescu a pierdut ultimul proces deschis Statului Român”. adevarul.ro. Accesat în 29 martie 2022.
^ „Singurul interviu acordat de Nicu Ceaușescu presei române”. www.historia.ro. Accesat în 29 martie 2022.

Legături externe

Nicu Ceaușescu, al treilea Nicolae dintre bărbații familiei, 25 noiembrie 2009, Lavinia Betea, Jurnalul Național
Singurul interviu acordat de Nicu Ceaușescu presei române Arhivat în 8 mai 2013, la Wayback Machine., 16 noiembrie 2010, Historia
EXCLUSIV. Primul interviu cu Nicu Ceaușescu: "Ultima dată am vorbit cu taică-meu pe 9 decembrie 1989", 14 septembrie 2011, Horia Tabacu, Evenimentul zilei
EVZ SPECIAL. Testamentul lui Nicu Ceaușescu pentru generațiile viitoare: "Nici în 20 de ani nu veți reuși să zugrăviți ceea ce a construit tata", 1 septembrie 2011, Roxana Roseti, Evenimentul zilei
SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceaușescu? Ispita comunismului dinastic (I), 31 august 2011, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei - (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12) (13) Epilog
Cum era "prințișorul" Nicu Ceaușescu cu adevărat, 1 septembrie 2011, Roxana Roseti, Evenimentul zilei
Nicu Ceaușescu, simple rememorări Arhivat în 5 iulie 2013, la Archive.is, 18 iunie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
Amantele lui Nicu Ceaușescu, 16 ianuarie 2005, Evenimentul zilei

[89bfe44ad989ecdca9b04c73e459f833-1] „Nicu Ceaușescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 17 octombrie 2015

[2] „Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România” (PDF). p. 155. Accesat în 12 august 2011.

[3] Valentin Ceaușescu se judecă cu Muzeul Național de Artă pentru un tabloul de Gheorghe Petrașcu, Observator

[4] „Valentin Ceaușescu a pierdut ultimul proces deschis Statului Român”. adevarul.ro. Accesat în 29 martie 2022.

[5] „Singurul interviu acordat de Nicu Ceaușescu presei române”. www.historia.ro. Accesat în 29 martie 2022.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]