Deschide meniul principal

Oroftiana, Botoșani

sat în comuna Suharău, județul Botoșani, România
Oroftiana
—  Sat  —
Oroftiana se află în România
Oroftiana
Oroftiana
Oroftiana (România)
Localizarea satului pe harta României.
Oroftiana se află în Județul Botoșani
Oroftiana
Oroftiana
Oroftiana (Județul Botoșani)
Localizarea satului pe harta județului Botoșani
Coordonate: 48°10′39″N 26°21′50″E / 48.17750°N 26.36389°E48°10′39″N 26°21′50″E / 48.17750°N 26.36389°E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețStema judetului Botosani.svg Botoșani
Comună Suharău

SIRUTA39024

Altitudine[2]160 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total956 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal717363
Prefix telefonic+40 x31 [1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Oroftiana este un sat în comuna Suharău din județul Botoșani, Moldova, România. Localitatea este formată prin comasarea satelor Oroftiana de Sus și Oroftiana de Jos.

Oroftiana de Sus este punctul în care Prutul intră pe teritoriul României. Localitatea este înconjurată de păduri iar în partea de nord este marginită de râul Prut. Delimitarea dintre cele două sate este dată de un câmp de cca 400–500 m.

Drumul de acces este asfaltat până în satul Suharău iar de aici urmează o porțiune de drum pietruit (urma să fie asfaltat în 2012) până în Oroftiana de Sus, unde strada principală este asfaltată din 2008. Satul este situat la aproximativ 9 km de centrul comunei, 35 km de orașul Dorohoi și 70 km de reședința județului, municipiul Botoșani. Ca obiective turistice se pot enumera: rezervația forestieră ”Făgetul secular Stuhoasa”, valea Prutului, cele două biserici din Oroftiana de Sus (cu hramul Adormirea Maicii Domnului), respectiv Oroftiana de Jos (cu hramul Sf. Dumitru), și o cetate de pământ care datează de pe la începutul evului mediu (undeva secolele IX - XII), aflată în partea de vest a satului în zona graniței cu Ucraina, foarte puțin cercetată și acoperită cu vegetație. Denumirea localității provine, conform legendelor locale, de la numele boierului Oroftianu care ar fi avut moșie pe aceste meleaguri în vremea domnitorului Petru Rareș. Acest lucru este susținut și de toponimul Dealul Doamnei, aflat la marginea estică a localității (denumit in cinstea soției boierului).

În localitate funcționează două școli: Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Oroftiana și Școala cu clasele I-IV nr. 2 Oroftiana; și două grădinițe: Grădinița cu program normal nr. 1 Oroftiana și Grădinița cu program normal nr. 2 Oroftiana.


PersonalitățiModificare

  • Alexa Haralambie (1930 - 2007), politician comunist român, deputat în Marea Adunarea Națională, membru în CC al PCR

NoteModificare

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ Google Earth 

FILE DE MONOGRAFIE din istoria satelor OROFTIANA

Localitatea Oroftiana de pe dealurile de pe malul drept al Prutuiui, reprezinta o asezare strategica ocrotita de paduri seculare si apa Prutului, care dainuie din cele mai vechi timpuri dupa cum o atesta numeroasele obiecte si unelte din silex si bronz aflate In muzeul scolii Oroftiana de Sus (din care o parte au fost luate la muzeul judejean Botosani iar o parte insusite de diversi " colectionari " printre care si  un profesor de istorie de la Paitinis, care a "imprumutat "cateva obiecte pentru studiu, dar pe care nu le-a restituit nici pana astazi).

Localitatea Oroftiana este asezata pe vatra fostului targ Selistea Veche, ars de Tatari (probabil pe la inceputul secolului XV). Denumirea unor locuri arata evolupa in timp a ocupatfei oamenilor si locurilor. " Dealul Radacinilor "atesta defrisarea unei parti  din padure si transformarea terenului respectiv (dupa scoaterea radacinilor), in teren arabil. Apoi "Caramidaria " " Velnita w (fabrica de spirt), " Bourul "(existenta bourului pana spre finele secolului trecut) ; “ dealul Via "; dealurile " Murarenilor “ atesta fie dirversele ocupatii sau plantatii, existenta bourului, etc. Deasemeni " Dealul Doamnei "aminteste de sotia Domnitorului Petru Rares, careia i-au fost daruite in stapanire aceste  locuri.

Am spus ca Oroftiana reprezenta un punct strategic. Aici pe movila “de  la Purtuc  " era un punct de observatie (Se pare construit special), care facea legatura cu dealurile Hotinului din Basarabia de nord, privind sosirea navalitorilor,si de unde prin focuri aprinse se transmitea Vestea spre Cetatea de Scaun de la Suceava (se dadea "sfoara in taral '). Vestea era preluata de strajerul  de pe dealul "Via " si era transmis imediat mai de parte.

Satul Oroftiana de Sus poseda suprafata de : 322,17 la pamant arabil, 325,11 ha fanat,  917,31 ha padure. Mosia Oroftiana de Sus a fost luata de casa rurala si  apoi arendata taranilor din sat. Ei lucrau   pamantul parcelat iar recolta o strangeau intr-un hambar comun (care se afla pe locul unde se afla astazi cladirile Cooperativei de consum). In anul 1914, pamantul mosiei Oroftiana de Sus (afara de padure), a fost vandut taranilor.

Biserica din satul Oroftiana de Sus a fost construita de un maior rus cu numele de Mihail Petrov. Constructia inceput in 1797 si s-a terminat in anul 1802 (cand a fost sfintita). Biserica este construita din piatra si caramida si acoperita cu tabla zincata La aceasta biserica au slujit o buna bucata de vreme preoti calugari. Primul preot cu studii speciale a fost Costache Urzica care a slujit aceasta biserica si pe enoriasii sai aproape 50 de ani. In timpul sau in anul 1894 biserica a fost reparata la peretii de miazazi si  miazanoapte, cand a fost inlocuita pardoseala din lespezi de piatra cu dusumea din stejar.

Biserica poseda o catapeteasma sculptata in Lavra manastireasca de la Moscova si are cinci randuri de icoane. Atat pictura cat si sculptura catapeteasmei sunt de o frumusete si  raritate deosebita, datand de la constructia  bisericii (1797-1802). Biserica are un epitaf din anul 1880 de o mare raritate si  care a fost donat de lordache Popovici - mosier din Oroftiana de Jos. Biserica a mai avut o fata de masa din marmora, care la prima reparajie a fost donata catedralei din Dorohoi.

Totodata maiorul rus a donat bani si a cumparat  teren arabil si padure in suprafata de 20 de ha , terenurile fiind cumparate de la cele doua mosii Oroftiana de Sus si Oroftiana de jos, pentru sustinerea bisericii si a atrage preoti cu scoala sa slujeasca in acest sat si care sa stea in sat pe intreaga durata a vietii

In pridvorul bisericii se afla o piatra care are pe ea sapate frunze de stejar, o cruce si o inscriptie in scriere veche chirilica. Aceasta piatra se presupune ca ar fi a fondatorului. Ea a fost gasita in pamant atunci cand s-a largit soseaua. Preotul Costache Urzica a trecut in lumea dreptilor in anul 1918 si este ingropat in partea de rasarit a  bisericii impreuna cu preoteasa Profira si copii care au murit de mici: Este de altfel singurul preot care se odihneste langa altarul in care a slujit aproape o jumatate de veac.

Scoala  din satul Oroftiana de Sus a fost infiintata in anul  1864 si a functionat in localuri inchiriate. Dupa cativa ani a fost " mutata " la Vorniceni, iar ulterior (1878 ) a fost readusa la Oroftiana. Primul local de scoala a fost construit din paianta in perioada anilor 1904-1911 cu bani din colecta publica in intreaga tara si cu o parte din materialele recuperate din grajdurile boieresti ramase in paragina. Primul local de scoaia a fost construit in parcul ce separa curtea boiereasca de biserica, cu o singura sala mare de clasa, o mica cancelarie si un mic antreu. Ulterior, cand populatia scolara a crescut (dupa 1920), au fost mutati peretii interiori si  construindu-se inca un zid interior, au fost create doua sali de clasa inegale, cu o cancelarie si un mic antreu intre ele.

Scoala noua cu 4 sali de clasa si  laborator, doua cancelarii si  doua magazii de material didactic, a fost realizata in timp record in anul 1964. fn luna mai a fost amplasata si s-a turnat fundata iar la 4 decembrie 1964 a fost data in folosinta terminata integral.

Pentru largirea spatiului de scolarizare (Invatamantul obligatoriu extinzandu-se la 10 clase) in 1968 a fost propus si aprobata reparatia capitala a vechiului local de scoala intrucat dupa aproape 60 de ani de functionare si dupa avariile aduse de razboi si de timp, acest local nu mai putea fi adus intr-o stare moderna de functionare, a fost demolat si pe acelasi loc s-a cladit un nou local cu doua sali de clasa egale si mari, o cancelarie si un antreu. Acest nou local realizat din fondurile de reparatii capitale, din caramida, cu parchet, sobe de teracota si instalatie electrica de iluminat, s-a realizat datorita sprijinului deputatului judetean de Oroftiana - Sulic Gheorghe, care la timpul respectiv era seful finantelor pe judetul Botosani. La realizarea acestui local de scoala (terminat in vara anului 1969), o contribupe deosebita au avut-o cetatenii din Oroftiana, colectivul de cadre didactice si elevii care au efectuat o mare volum de munca voluntara. De remarcat este faptul,ca totdeauna cand au fost solicitati, cetatenii din Oroftiana s-au dovedit a fi buni patrioti si gospodari. Astfel au mai fost realizate prin contributie si munca voluntara : doua localuri pentru magazinele cooperatiei de consum si o cladire pentru birouri si  magazie, un dispensar medical cu casa de nastere si locuinta pentru medic plus  un grajd cu magazie pentru cai ; un local pentru Sfatul Popular (primaria) in care functioneaza acum Gradinita de copii si atelierul de croitorie al scolii. De asemeni, s-a realizat un grajd pentru animalele de monta si caii Primariei. Din contributia voluntara s-a realizat un Camin Cultural cu sala de festivitati si  cinema, cu sala de repetitii si  sala pentru biblioteca Deasemeni, cu sprijinul material al Intreprinderii "Lupta pentru Pace "- Dorohoi, a fost realizat de mesterii locali un local de caramida pentru moara sateasca Ambele localuri de scoala si  Caminul Cultural au fost realizate in timpul cat a fost director al scolii generale, regretata invatatoare Gheorghescu D.Maria, decedata tntr-un  tragic accident prin  electrocutare la 24 iulie 1972.

Satul Oroftiana de Jos este asezat in partea de rasarit a satului Oroftiana de Sus si este despartit de acesta de un parau numit Pilihaci (care in anii secetosi seaca). O parte din satul Oroftiana de Jos este ajezat pe coasta de apus a dealului "Via " Acest teren este humos si aluneca spre Prut, din care cauza multi cetajeni au fost nevoiti sa se mute peste sosea pe "dealul Crucii "sau pe ,"' Duruitoare " Acest sat mai are un cot numit " Sipetel M - in partea de rasarit a " dealului Viei " despartit prin paraul "Duruitoarea "de restul satului. Denumirea de "Sipetel "vine de la un Sipot care este in acest loc si  care alimenta cu apa o mare parte de cetateni .            

Mosia acestui sat a fost stapanita  de mosierul lordache Popovici, care a urmat dupa Constantin Frunzete. Mosierul lordache Popovici avea 20 de pogoane de vie care a fost distrusa, ramanand doar  numele de " dealul Via " Curtea acestui mosier a fost asezata la deal de biserica in locul in care se numeste si astazi" la curte ".                                                                                      !

Biserica in acest sat a fost construita din piatra si  caramida in anul 1848 de catre mosierul Constantin Frunzete. Aceasta biserica nefiind reparata la timp, s-a daramat . Mosierul lordache Popovici prin testamentul din 2 iunie si  20 octombrie 1873 a făcut donatie mosia si padurea sa Epitropiei Sf. Spiridon din lasi, obligand-o sa faca biserica noua in acest sat, din trei cuptoare de caramida si 20 picioare piatra, pe care le-a lăsat el pentru biserica. Epitropia nu a respectat testamentul si materialul a fost folosit pentru construirea a trei pichete de graniceri la : Frunza, Baranca si Bajura.

Aceasta mosie a fost arendata de catre Epitropie lui Coca Miclescu, care in 1907 era prefectul judetului Dorohoi. Coca Miclescu a amenintat pe taranii de aici in anul 1907 ca : "nu ma voi Iasa pana nu voi imbraca intr-un suman trei sateni “. Mosia Oroftiana de Jos poseda suprafata de 201,22 ha pamant arabil, 412,43  ha fanat si 601,95  ha padure. In anul   1923  mosia a fost expropiata si rascumparata de tarani.                                                                                                   

Rascoala taraneasca din 1907 a cuprins si aceste sate - Oroftiana de Sus si Oroftiana de Jos. Rascoala a pornit din satul Oroftiana de Jos -taranii indemnandu-se unul pe altul condusi de Ion Calin si Gh.Palanita din Oroftiana de Jos, iar in Oroftiana de Sus condusi de Nicu Barnea, Gh.Maftei si Gh.Raileanu, s-au adunat la Primarie in satul Oroftiana de Sus. De aici taranii au plecat la conacul mosiei Prisaca din aceeasi comuna (numita si Frunza - astazi apartinand de Ucraina). Acolo au dat drumul vitelor si  au spart cosarele cu porumb. In urmatoarele zile, taranii nu mai stiau ce sa mai faca Ion Calin a intrat in Primarie si a vorbit la telefon cu primaria  Herta, cerand lamuriri ce sa faca (deoarece ei erau in legatura cu rasculatii de la Herta). La telefonul de la Herta era un ofiter, care le-a spus sa astepte putin ca le vor da pamant Dupa putin timp, a sosit in comuna un escadron de rosiori. Taranii rasculati care se aflau in Primarie, au iesit pe geamuri si au fugit spre padure. Taranul Gh.Maftei a stat ascuns doua zile sub brazdele rasturnate de plug, din care cauza s-a inbolnavit si in scurt timp a murit. Taranul Gh.Raileanu a stat ascuns la Grigore M.Covaliu in horn in catunul Prisaca, timp de sapte zile, pentru a nu fi prins. Taranii prinsi au fost dusi la Dorohoi unde au fost inchisi si  batuti  timp de sapte saptamani.

Din amintirile sateanului Gheorghe Mihai , acesta povesteste cum a vazut doi tarani prinsi de jandarmi , ingropati  pana la gat in pamant   si asa au stat o saptamana de zile

In satul Oroftiana de Jos a luat fiinta scoala in anul 1918 intr-un local inchiriat, dar foarte necorespunzitor. Constructia scolii din paianta a inceput in anul 1925 si s-a terminat in anul 1941. In anul 1957 scoala fiind de 7 ani si devenita neincapatoare , a fost completata cu o sala de clasa anexa in spate cu iesire direct afara si  realizata tot din paianta (chirpici) pe temelie de beton.

In aceasta scoala invatatori au fost familia Racu  si Poclitaru(acesta si-a cerut drepturile , ca a fost informator sovietic si transmitea stirile cu privire la trupele romane)

Taranii din comuna Oroftiana lucrau pe mosiile arendasilor sau proprietarilor, care neoferindu-le conditii  corespunzatoare de viata, erau nevoiti  sa plece la lucru pe alte mosii ca : Ripiceni, Mitoc, Saveni si altele. Viata mizera pe care o duceau pe mosiile din Oroftiana, i-a ridicat pe tarani la rascoala in anul 1907.

Nu trebuie uitata viata grea pe care o duceau taranii , astfel:

-la mosie exista un contabil evreu care ii insela la zilele de munca depuse , precum si cand le dadea produsele agricole aferente, motiv pentru care taranii veneau iarna  , se imprumutau de mancare si contabilul  ii trecea in caiet  cu zile de munca pe timpul verii , si atunci cand venea vara, trebuia practic sa lucreze pentru boier si iar sa se imprumute la boier pe timpul iernii

-exista o saracie lucie chiar in perioada interbelica, cand mortalitatea infantila era foarte ridicata ,cand nu existau doctori sau cadre medicale si din 8-10 copii , care se nasteau sub caruta ,in camp,  daca ajungeau  2-3  la varsta de 18-20 de ani

-copii umblau descult pana la caderea zapezii , pe timpul iernii incaltau opinci de piele de porc , obiele in loc de ciorapi  si panusi de popsoi ca sa nu intre zapada

-TBC era frecvant in randul satenilor ,din cauza alimentatiei sarace , a imbracamintei si lipsei de  cadre medicale si medicamente

-drumurile erau de pamant  si cand ploua , nu se mai putea circula , neexistant autobuze , se pleca cu caruta la Dorohoi sau Cernauti si se facea 6-8 ore pe drum .

Ulterior, colectivizarea agriculturii din epoca comunista, a imbogatit pe unii si  a adus in sapa de lemn pe altiii - pe asa numitii " chiaburi M si  " exploatatori ".

Ca o amintire demna de luat in seama este anul 1962, anul colectivizarii , cand  prin forta , prin santaje si alte metode taranii au fost nevoiti sa isi dea pamanul la colectiva, sa isi dea caii , atelajele  si astfel sa munceasca la colectiv

In acelasi an a venit in sat tov prim secretar Caba  de la Dorohoi si le-a vorbit satenilor ce bine va fi in colectiv , vor avea 30 de lei la zi munca, fac doua norme , vor lua 60 de lei , iar pe o luna chiar 1800 de lei ,mai mult ca el

Insa colectiva a oferit maxim 5 lei la zi munca si pe aceia foarte greu , iar toamna produse aferente (porumb ,grau , cartofi , branza etc) dar in cantitati foarte mici

A venit al doilea an tov Caba la caminul cultural , dar nu a mai apucat sa spuna ceva ca satenii au sarit  cu furcile ,topoarele , au inconjurat masina , a vrut sa i-o rastoarne si a fugit , lasand totul balta

Dupa ani de zile ,ne-am mirat cum de nu a venit securitatea sa ii aresteze pe taranii rasculati

Tot pentru a cunoaste adevarul , trebuie spus , ca familia Velniceru avea doi gineri capitani de securitate  la Darabani , care arestau pe cine voiau , daca cineva din sat te para la militie , veneau cu ARO  si satenii se intrebau  pe cine mai ia astazi  si daca te lua , nu mai veneai cativa ani

Deasemenea aceasta familie avea un baiat  Gica Velniceru  , fost secretar de sfat, care a făcut mult rau satenilor , era un betiv notoriu si de o rautate innascuta

Multi copii  care erau la scoala  primeau de la primarie ca parintii au fost chiaburi sau sunt contra regimului si erau imediat exmatriculati  

Toti acestia au sfarsit rau ,pentru ca erau niste scursuri ale societatii , dar si satenii s-au complacut in aceasta situatie , se parau unii pe altii, ceea ce le convenea autoritatilor

Trebuie spus ca o caracteristia a romanului care se parau unul pe altul ,numai sa faca rau , in satul Satu Mare(vis-a –vis de satul nostru , dar peste granita) povestea un cetatean de origine rusa care  a rămas in aceasta zona a noastra casatorindu-se cu o romanca , ca la inceput prin anii 46-49-50 , romanii veneau la militia satului , se parau unul pe altul si noua putere sovietica nu mai dovedea  sa ii trimita in Siberia

Ca sa scape de aceassta corvoada , ca printre rusi erau si oameni de omenie , atunci cand venea cineva sa parasca , anunta pe cel parat  si in urma controlului nu gasea nimic si il trimitea in Siberia

Asa a făcut  cu mai multi romani  si i-a potolit pana astazi de aceasta boala specifica  poporului roman

Tot pentru  a nu se pierde  din memoria satului:Familia  Pintilei Iacob care locuia in TARNA , avea un frate in satele ramase peste granita  URSS si a primit scrisoare de la fratele lui , prin care acesta scria ca la ei la colhoz se traieste foarte bine , numai ca daca intorci cosarele pe dos nu are ce curge din ele ,ca se fura cu buzunarele de pe camp etc

A luat scrisoarea si a citit-o in cooperativa  , uita ce inseamna colhoz , saracie  si la noi era Campania in plina  de colectivizare (in anii 1960)

Cineva binevoitor  (credem ca a fost chiar o invatatoare din sat) a anuntat militia , l-a arestat si a făcut 11 ani de puscarie, ca tradator  si a venit dupa 11 ani ,cu palmele pana la os mancate din cauza ca a mancat mamaliga mucegaita  si a mai trait cateva luni si a murit

Trebuie sa va mai aratam un fapt istoric povestit din batrani , cum a fost cu Unirea Basarabiei  cu Romania . La plebiscitul organizat  in Basarabia , era prezenta armata romana  care pazea  si urnele de vot.

Basarabenii in marea majoritate aveau sub perna poza tarului Nicolae , si iubeau Rusia ,pentru ca  impozitele erau foarte mici ,daca se casatorea un tanar, primea pamant , lemn de casa   si multe alte facilitati

La referendum nu cunosteau ce inseamna bolsevici , comunisti  si toti votau cu tarul Nicolae , dar un soldat roman  se uita pe gaura făcuta special  la urna si vedea cu cine a votat  si daca votau cu rusii , il luau la bataie afara ,de se mirau cum de stiu cu cine au votat , desigur pe urma  au spus-noi votam cu tarul , nu cu  diavolii astia de bolsevici

Tot ca un fapt divers, unchiul meu invatator  Gheorghescu Hristodor  imi povestea urmatoarele fapte

-era invatator tanar in Basarabia prin anul 1921 si in peregrinarile sale prin sate a dat de un mos  care vorbea perfect romaneste ,limba lui Eminescu  si l-a intrebat-mosule cum de ai asemenea limba romaneassca curata ,fata de ceilalti localnici care vorbeau asa numita limba basarabeana jumatate romaneste ,jumatate ruseste  si el a spus-dragul mosului , la anul 1812  eu eram flacau  si noi vorbeam limba romana ,dar dupa 1812, au venit sate intregi de rusi , s-au impanat intre satele romanesti si prin convietuire  a 100 de ani a rezultat aceasta limba basarabeanca  mosul avea peste 130 de ani

-in primul razboi mondial armata rusa era o armata bine echipata, cu cai frumosi harnasamente , fiecare soldat avea gamela cu ceai ,zahar, votca , cumparau de la sateni animale , aveau abator propriu , ofiterii foarte culti , era o mandrie sa fii in armata tarista

Odata copil fiind de 7-8 ani , venea cu vaca de la pascut , care cam impungea  si venea pe carare spre casa seara

La un moment dat  , vaca s-a repezit la un soldat rus , care de spaima s-a dus acasa sa ia pusca sa impuste vaca . Ofiterul a intrebat ce s-a intamplat  si acesta a raspuns-treci la arest 5 zile , pentru ca aceasta vaca hraneste cei 7 copii a  romanului care este plecat pe front  la Marasesti (asta se intampla in 1916)

Pentru a nu se uita  redam mai jos istoria granitei cu URSS si astazi cu Ucraina

-in anul 1941 , cand Basarabia a fost cedata  URSS, in acel iures de evacuare  a populatiei , a armatei romane , raul nostru Prut  era plin de  cai si soldati  inecati care incercau sa fuga din calea rusilor, traversand Prutul

-in acel an , armata sovietica a ocupat si tinutul Herta ,motivand ca recompensa ca Romania a tinut 20 de ani Basarabia . Trupele sovietice au inaintat , fără a se opune armata romana  , si la cca 10–15 km de satul nostru un capitan din Bacau , a pus pe pozitie plutonul , a avertizat ca daca mai inainteaza deschide focul

Armata sovietica nu s-a oprit ,plutonul a tras si pana la urma ostasii romani au murit cu totii ,dar acolo s-a oprit armata sovietica in 1940, de fapt acolo era si o borna cu hotarul  fostului imperiu habsburgic

Dupa 1944 , cand veneau in calitate de invingatori , armata sovietica a luat si satul nostru Oroftiana pe motiv  ca suntem in vale si sa nu vina nemtii  din deal si sa ii omoare

Unchiul meu invatator , bun cunoscator a limbii ruse , a vorbit cu ofiterii rusi , le-a dat de baut , i-a dus la locul unde s-au oprit  in 1941 si a reusit sa mute granita dupa cca un an de zile .

Satele aferente comunei  Lunca de care apartine si satul Oroftiana , au rămas peste granita, satul nostru a rămas singurul sat din comuna Lunca in Romania , motiv pentru care toti satenii nascuti in satul Oroftiana ,au in actul de nastere , comuna Lunca URSS

Foarte multi le-au rămas fratii ,parintii  in zona ocupata de sovietici , pe care abia au reusit sa ii vada dupa 10-15 ani

Tot la noi ,a fost un macel , in care sute de romani din zona Cernauti ,Herta , au dorit sa fuga peste granita intr-o noapte , dar un tradator de roman i-a desconspirat , rusii au aflat ,au pus mitraliere , sarma ghimpata si cand romanii cu sutele au strigat crezand ca sunt in Romania ,au deschis focul si a fost un macel ,de curgea Prutul rosu de sange    

 Datele din prezenta monografie au fost culese din documente, povestiri, amintiri, etc. de un colectiv format in 1957 din : preot Dumitru Vasilica, inv.Gheorghescu Hristodor, inv.Racu loan, inv. Stratulat Ortansa, inv.Racu Haritina, Secretarul Sfatului Popular Velniceru Gheorghe, prof Racu Neculai si prof.Gheorghescu Dan care a adunat datele, le-a prelucrat iar in prezent le-a completat si dactilografiat

Dintre preotii care au slujit o perioada mai indelungata bisericile din Oroftiana citam ; Urzica Costache, Branzei Dumitru, Vasilica Dumitru.

Completarile  sunt facute de col®ing Balici Mihai , fiu al satului Oroftiana

Bucuresti - octombrie 1996

Prof.pensionar Gheorghescu Dan

care a slujit si Scoala Oroftiana timp de 18

ani (1955-1973)