Ovidiu Hațegan

arbitru român de fotbal
(Redirecționat de la Ovidiu Alin Hategan)
Ovidiu Hațegan
Date personale
Născut (44 de ani) Modificați la Wikidata
Arad, România Modificați la Wikidata
Căsătorit cuNicoleta Hațegan (2009-prezent)
Număr de copii2
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiearbitru de fotbal
medic Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Ani de activitate1996-prezent

Ovidiu Alin Hațegan (n. , Arad, România) este un arbitru român de fotbal, care activează în Liga I. În 2008 a devenit arbitru FIFA, arbitrând până în prezent 30 de meciuri internaționale.

Biografie

modificare

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, fiind de profesie medic.[1] Mai târziu, a predat anatomia în limba engleză la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. În 2009, Hațegan s-a căsătorit cu soția sa Nicoleta, cuplul având doi copii.

Ca arbitru a debutat pe 27 martie 1996[2]. Zece ani mai târziu, în 2006, a fost promovat pentru prima dată în Liga I, iar în 2008 a fost promovat la rangul de arbitru FIFA.

Din iulie 2015 face parte din Grupul de Elită al arbitrilor UEFA.[3]

În data de 9 noiembrie 2017, el a fost responsabil de prima etapă a play-off-ului de calificare la Cupa Mondială 2018, unde Elveția a învins gazdele Irlandei de Nord cu 1-0, datorită unei lovituri de pedeapsă fantomă extrem de controversată, care a fost acordată atunci când mingea a lovit spatele unui fundaș care, a fost perceput de oficial ca lovindu-l pe braț.[4]

În data de 19 noiembrie 2018, Hațegan a arbitrat meciul Nations League dintre Germania și Țările de Jos, terminat cu 2-2, și a fost anunțat la pauza meciului că mama sa a decedat. El a dus meciul la bun sfârșit, dar, imediat după ce a fluierat finalul jocului, a izbucnit în plâns. Primul care l-a consolat a fost fundașul neerlandez Virgil van Dijk, care marcase în ultimul minut.[5]

La sfârșitul lunii martie 2022, acesta a suferit un infarct miocardic și a fost nevoit să își suspende activitatea de arbitru.[6] A revenit ca arbitru asistent video pentru sezonul 2022-2023 al SuperLigii României. Pe 3 iunie 2023, a fost delegat ca arbitru central al partidei dintre Unirea Ungheni și Corvinul Hunedoara, contând pentru barajul de promovare în Liga a II-a.[7]

  1. ^ „Arbitru”. frf-cca.ro. Accesat în .  Text " frf-cca" ignorat (ajutor)
  2. ^ „Hategan Ovidiu Alin”. cja-arad.ro. Accesat în . 
  3. ^ „Moment de excepție pentru arbitrajul românesc » Un "central" a reușit performanța lui Crăciunescu din urmă cu 20 de ani”, Gsp.ro, , accesat în  
  4. ^ „Seară neagră pentru Ovidiu Hațegan! A greșit decisiv în Irlanda de Nord - Elveția și nu a fost iertat. Gazdele, scoase din minți de decizia luată de român la faza care poate decide echipa calificată la CM”, prosport.ro, accesat în  
  5. ^ „Mama lui Ovidiu Hațegan a murit în timp ce el arbitra Germania – Olanda. Arbitrul arădean a aflat la pauză și a plâns pe teren”, libertatea.ro, accesat în  
  6. ^ „Ovidiu Hațegan a ajuns de urgență pe masa de operație: "I-a fost montat un stent". digisport.ro. . Accesat în . 
  7. ^ „FRF a încălcat regula CCA și a dezvăluit brigada de arbitri a unui meci, de baraj pentru promovarea în Liga 2. Totul, pentru a saluta revenirea, după mai bine de un an, a lui Ovidiu Hațegan!”. liga2.prosport.ro. . Accesat în . 

Legături externe

modificare