Pentru alte sensuri, vedeți Paganini (dezambiguizare).

Paganini este o operetă în două acte, compusă de Franz Lehár pe un libret de Paul Knepler și Béla Jenbach.

Libretul (cu titlul inițial în germană Hexenmeister = Vrăjitorul) [1] se baza pe zvonurile care circulau cu privire la legătura amorosă pe care Niccolò Paganini ar fi avut-o cu Anna Elisa, ducesă de Lucca, sora împăratului Napoleon I al Franței. [2] De fapt, totul a fost doar o pasiune amoroasă trecătoare, în urma căreia celebrul violonist a părăsit Italia cu convingerea că singura sa dragoste rămâne doar muzica și vioara sa, care nu-l va trăda niciodată. [3]

Adevărul istoric este că, înainte de a deveni un virtuoz, aflat permanent în turnee, Paganini a fost angajat ca violonist la proaspăt înființata "Orchestră Națională" din Lucca. Din cauza dificultăților materiale prin care trecea orașul, orchestra a fost desființată la scurt timp. În 1805, Napoleon i-a atribuit principatul Lucca surorii sale, Elisa Bacchiocchi, care, în 1806 l-a invitat pe Paganini să se angajeze în orchestra de cameră a Curții, ca al doilea violonist. După ce și această orchestră a fost desființată, Paganini a devenit membru al cvartetului de coarde al familiei ducale și a început să-i dea lecții de muzică tânărului prinț și să dirijeze spectacole de operă. În 1809, invocând motive personale, Paganini a părăsit activitățile din Lucca, și a început o viață de turnee. Plecând de la aceste fapte, Lehár și Knepler au realizat o așa numită "operetă biografică", un stil foarte popular la începutul secolului XX, în care unor personaje istorice reale li se atașează o povestire romanțată, plină de aventuri amoroase. Personajul central reprezintă stereotipul contemporan al artistului romantic și al misiunii sale nobile: acesta nu vrea să aparțină vreunei femei, ci trebuie să trăiască numai pentru arta sa. [1]

Premiera absolută a avut loc la teatrul „Johann-Strauß“ din Viena, la 30 octombrie 1925.

Premiera din România a avut loc la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București în data de 8 iunie 2003. [4]

NoteModificare

BibliografieModificare

  • Titus Moisescu și Miltiade Păun, Ghid de operetă, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1969

Legături externeModificare

Vezi șiModificare