Partidul Democrat European

Acest articol se referă la partidul european. Pentru partidul ceh, vedeți Partidul Democrat European (Republica Cehă). Pentru alte utilizări, vedeți Democrații europeni (dezambiguizare).
Partidul Democrat European
AbrevierePDE  Modificați la Wikidata
Oameni cheie
ConducătorFrançois Bayrou și Francesco Rutelli
PreședinteFrançois Bayrou[*][[François Bayrou (politician francez)|​]][1]  Modificați la Wikidata
Secretar generalMarielle de Sarnez
Date
Înființat  (2004-12-09)
SediuRue de l'Industrie 4, 1000 Bruxelles, Belgia
Organizație de tineretTineri Democrați pentru Europa (YDE)
Informații
Ideologie oficialăCentrism[2]
Pro-europenism[3]
Poziție politicăCentru[4][5][6][7]
Grup europarlamentarAlianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
Culori oficialePortocaliu și albastru
Format:European Democratic Party/meta/color
Prezență online
http://www.democrats.eu/

Partidul Democrat European (EDP) este un partid politic european centrist[4][5][6][7] în favoarea integrării europene. Acesta a fost inițiat la 16 aprilie 2004 și înființat oficial la 9 decembrie 2004 la Bruxelles. François Bayrou de la Mișcarea Democrată Franceză (MoDem) și Francesco Rutelli, fostul lider al Partidului Democrație pentru Libertate și Alianță pentru Italia, servesc drept doi copreședinți.

EDP ​​a fost fondat ca reacție la influența crescândă a partidelor eurosceptice în cadrul instituțiilor europene. El a atras partidele centrale pro-europene din grupul Partidului Popular European (PPE) pentru a forma un nou bloc multinațional centrist. Co-fondatorul său, François Bayrou, l-a descris ca un partid pentru oamenii care nu sunt nici conservatori, nici socialiști".

De la începutul celui de-al 6-lea Parlament European din 2004-2009, PDE a constituit un grup parlamentar comun cu Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), numit Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa. Deși deputații ALDE și PDE continuă să stea împreună în același grup parlamentar, cele două partide politice europene rămân entități separate.

Aripa de tineret a PDE este Tineri Democrați pentru Europa.

Membrii sunt partide politice naționale și regionale, precum și membri ai Parlamentului European, ai parlamentelor naționale și regionale.

Țară sau Regiune Partid Deputați Deputați naționali
  Belgia Gérard Deprez (MCC - Mouvement des Citoyens pour le Changement)
1 / 22
1 / 8
-
  Croația People's Party - Reformists (Narodna stranka - Reformisti) -
1 / 151
  Cipru Citizens' Alliance (Συμμαχία Πολιτών, Symmachia Politon) -
1 / 56
  Franța Democratic Movement (Mouvement démocrate)
2 / 74
42 / 577
  Germania Free Voters (Freie Wähler)
2 / 96
-
  Grecia Union of Centrists (Ένωση Κεντρώων) -
9 / 300
  Italia European Democratic Party Italy (Partito Democratico Europeo Italia') -
3 / 630
  Irlanda Marian Harkin (Independent)
1 / 11
-
  Polonia Alliance of Democrats (Stronnictwo Demokratyczne) - -
  Portugalia Democratic Republican Party (Partido Democrático Republicano)
1 / 21
-
  San Marino Future Republic (Repubblica Futura) Not an EU member
11 / 60
  Slovenia Ivo Vajgl (DeSus - Demokratična Stranka Upokojencev Slovenije)
1 / 6
-
  Spania Basque Nationalist Party (Euzko Alderdi Jeltzalea)
1 / 54
6 / 350
  Spania Canarian Coalition (Coalición Canaria) -
1 / 350

Foști membri ai partidului

modificare
  1. ^ https://democrats.eu/en#anchor-about  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Sverker Gustavsson; Lars Oxelheim; Lars Pehrson (), How Unified Is the European Union?: European Integration Between Visions and Popular Legitimacy (în engleză), Springer Science & Business Media, p. 160 
  3. ^ Nathalie Brack; Olivier Costa (). How the EU Really Works. Ashgate Publishing, Ltd. p. 120. ISBN 978-1-4724-1465-6. 
  4. ^ a b Nordsieck, Wolfram (). „European Union”. Parties and Elections in Europe. 
  5. ^ a b John McCormick (). European Union Politics. Palgrave Macmillan. p. 247. ISBN 978-1-137-45340-2. 
  6. ^ a b Lars Pehrson (). How Unified Is the European Union?: European Integration Between Visions and Popular Legitimacy. Springer. p. 160. ISBN 978-3-540-95855-0. 
  7. ^ a b Oskar Niedermayer (). Handbuch Parteienforschung. Springer. p. 831. ISBN 978-3-531-18932-1. 

Legături externe

modificare