Peca Ștefan

dramaturg român

Ștefan Peca, mai bine cunoscut sub pseudonimul Peca Ștefan (n. 13 august 1982, Târgoviște), este un dramaturg român.

Activitate

modificare

Peca este considerat[de cine?] a fi una dintre cele mai puternice[judecată de valoare] voci din dramaturgia românească contemporană. A urmat cursuri de scris dramatic la New York University și a fost unul dintre rezidenții programului internațional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, Londra, în 2005. Este câștigător al primei ediții dramAcum (2002) cu "Ziua futută a lui Nils" și "Punami". Textele lui au fost prezentate în România, Statele Unite, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Elveția, Franța, Estonia, Rusia, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, Belarus și Serbia. Piesele lui au câștigat diferite premii incluzând Premiul pentru Inovație la Heidelberg Stuckemarkt (2007) pentru România 21 și Cea Mai Bună Piesă – Dramă de Relație – la London Fringe Report Awards (2006) pentru The Sunshine Play. A scris peste 20 de texte pentru teatru, dintre care au fost produse 15, în România și străinătate. În 2010, piesa lui Wire and Acrobats (Acrobați) a fost selectată între cele 5 piese de la cel mai prestigios târg de piese din Germania – Berlin Stuckemarkt din cadrul Berliner Theatertreffen. În 2011 spectacolul dramAcum pe textele lui Peca - Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică a luat premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara. În 2012, spectacolul pe textul său "Târgoviște de Jucărie" a fost invitat la cel mai important festival de nouă dramaturgie din Europa, bienala New Plays from Europe de la Wiesbaden.

În televiziune, a lucrat patru ani (2005-2008) ca Headwriter la Media Pro Pictures. Peca este membru fondator al companiei BLA și artist asociat al companiilor The Internationalists și Pop Up Theatrics din New York

Piesa lui Peca The Sunshine Play a avut premiera mondială în engleză la Dublin Fringe Festival în 2005 și cronici de 5 stele în presa irlandeză. În februarie 2006 piesa a primit premiul London Fringe Report pentru Best Play – Relationship Drama. Piesa a deschis colaborarea Teatrului LUNI de la Green Hours cu TNB și a fost prima piesă preluată de TVR 2 în proiectul Independent.

Piesa U.F. a fost tradusă[1] de Fanny Chartres și publicată în Franța și a avut lecturi publice în Paris (2004), Lyon (2005), Grenoble și Avignon (2006).

Piesa România 21 a fost într-o masă rotundă (round table) la Teatrul Lark din New York (noiembrie 2005). Piesa a fost tradusă în germană și prezentată într-o lectură scenică la Graz, în cadrul proiectului JANUS. A fost publicată în Austria în toamna lui 2006. În 2007, textul a câștigat Premiul pentru Inovație a Heidelberg Stuckemarkt, în valoare de 6000 de euro. În 2010 piesa a fost montată în premieră românească la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în regia Piei Furtado (Londra). Piesa a fost montată, de asemenea, la Teatrul Național din Uzice, Serbia (2010) și la Studio Yorick, Târgu-Mureș (2012).

Piesa "Wire and Acrobats" (Acrobați) a avut un spectacol la New York în cadrul festivalului HotINK de la New York University în ianuarie 2010. Același text a fost primul text românesc selectat în prestigiosul Berliner Stuckemarkt, în același an și produs în premieră mondială la Teatrul din Osnabruck (Germania).

Piesa "COOLori" a câștigat Premiul I la concursul de comedie românească în 2006, a fost produsă în 2007 de Teatrul Mic din București, în 2009 de VAT Theater din Tallin, Estonia și în 2010 de Tristan Bates Theatre din Londra. De asemenea, textul a fost prezentat în 2007 în cadrul Theatre Cafe Europe, produs de Company of Angels din Londra în cinci țări.

Piesa Ziua futută a lui Nils, care a apărut în cartea cu același nume la Editura Teatrului Imposibil, Cluj (martie 2006), a fost tradusă în germană și prezentată într-un spectacol lectură la Bienala Noii Dramaturgii de la Wiesbaden, în iunie 2006. Spectacolul cu același nume a avut premiera în 2008 la Teatrul LUNI de la Green Hours și a fost prezentat, în versiunea sa în limba engleză, la FringeNYC 2011.

În martie 2006, Peca a scris piesa de 15 minute Jazz pentru proiectul-spectacol “Orient Express” de la Teatrul Schaubuehne din Berlin, care a avut 9 reprezentații în patru zile între 15 și 19 martie 2006.

Piesa New York [Fuckin’ City] a participat în festivalul RAINBOW pentru teatru tânăr, de la Sankt Petersburg, alaturi de The Sunhsine Play in mai 2006.

Peca este membrul fondator al companiei BLA alaturi de Laurențiu Bănescu și Adrian Posteucă și inițiatorul programului Scrie o piesă care încurajează dramaturgia în liceu.

Lucrări (piese de teatru)

modificare
  • [o stație...] (1998) (piesă într-un act),
  • Showdown (1999) (piesa intr-un act),
  • DRIC II - Popdays [sau Sfarsit cotidian] (1999),
  • [picabo/pinguini] (2000) (piesa intr-un act),
  • Punami (2001),
  • Fitzgerald (2001) (piesa intr-un act),
  • U.F. (2001),
  • De ce John Lennon va trebui sa moara (2001),
  • Ziua fututa a lui Nils (2002),
  • Spectacol cu monstri... BLAcrobatie (2002) (piesa intr-un act),
  • Andreea/Andreea (2002),
  • I HATE HELEN (2003),
  • Bullfrog (Andreea & The Space Invaders) (2003) (one act play),
  • Windowfly - The Musical (2003) (one act),
  • COLORS/COOLori ( 2004),
  • Romania 21 (2004),
  • Showdown - Special Edition (2003-2004),
  • New York [Fuckin' City] (2004),
  • Bonzo (2004) (piesa intr-un act),
  • The Complete Truth About The Life And Death Of Kurt Cobain (2005),
  • The Sunshine Play, 2005
  • Bebe's Trip (2005),
  • Jazz (2006) (piesa scurta pentru Orient Express, Schaubuehne Berlin),
  • Bucharest Calling (2006)

"Gigantic" (2007-2008) "Buy Me With a Coffee" (2008), in cadrul proiectului Blog The Theatre, Schauschpielhaus Graz si Teatrul Bulandra, Bucuresti

  • Povesti adevarate, complet inventate, despre Baia Mare (2008), proiectul "Despre Romania, numai de bine" cu regizorul Ana Mărgineanu
  • "Selling Romania" (piesa scurta pentru Eurepica, Belarus Free Theatre)
  • "5 minute miraculoase în Piatra Neamț" (2009), proiectul "Despre Romania, numai de bine" cu regizorul Ana Margineanu
  • "Wire and Acrobats" (Acrobati) (2009)
  • "Flowers are No Victims" (2009-2012)
  • "Contortionists" (2010, piesa scurta pentru Hotel Europa, Helsinki, Finlanda")
  • "Look and See" (2010, piesa scurta pentru The Blind Trip, NYC)
  • "Rosia Montana - pe linie fizica si pe linie politica" (2010, cu dramAcum)
  • "Imposibilitatea apropierii" (2011)
  • "Lo-fi" (2011-2013)
  • "Targoviste de jucarie" (2011), proiectul "Despre Romania, numai de bine" cu regizorul Ana Margineanu
  • "Brighton Beach" pentru Long Distance Affair, NYC
  • "Presidential D" si "Stranger Kindness" (2012) pentru Hotel Project, NYC si Summit, NJ
  • "Story in Debt" (2012) pentru undergroundzero festival, NYC
  • "The Jumper" (2012), pentru Long Distance Affair, Queretaro, Mexic
  • "1.Salvationkit" (2012)
  • "You Wanted A Hit?" (2012)
  • "Best New Europlay" (2012), piesa scurta pentru Editia Aniversara de 35 de ani a Berliner Theatertreffen Stuckemarkt
  • "Green Hours!" (2013) - opt dintre textele din spectacolul-serial
  • Trilogia „Orașul Paralel” (2021-2023), co-creat cu Ana Mărgineanu

Cărți publicate

modificare
  • U. F. (Uncle Fucker) tradus [2] în franceză de Gabriel Marian în colaborare cu Laurent Muhleisen, Ed. Maison Antoine Vitez, Franța, 2004
  • ZIUA FUTUTA A LUI NILS (Ed. Teatrul Imposibil), 2006
  • COOLori (Ed. Palimplest), 2006
  • New York [Fuckin' City], (Ed. LiterNet), 2006
  • CAMELEONIC (Ed. Bibliotheca), 1999 - proza scurta,
  • DRIC I - POP [&StrAnge]' (Ed. LiterNet), 2002 - proza scurta
  • 4atru piese, Editura LiterNet
  • Peca Ștefan: DRIC I- POP &StraNge, Editura LiterNet
  1. ^ Catalogue SUDOC, www.sudoc.abes.fr 
  2. ^ Catalogue SUDOC, www.sudoc.abes.fr 

Legături externe

modificare

Interviuri