Piotr Șitt
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Chetriș, Județul Iași, gubernia Basarabia, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Moscova, RSFS Rusă, URSS[1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Vagankovo[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus
 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Modificați la Wikidata
Ocupațieom de știință Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din Odesa
Universitatea Imperială Novorossiia[*]  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Comunist al Uniunii Sovietice  Modificați la Wikidata
PremiiMedalia „Pentru Merit în Muncă în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941–1945”[*]
Premiul Stalin
Ordinul Insigna de Onoare
zaslujennîi deiatel nauki RSFSR[*][[zaslujennîi deiatel nauki RSFSR (honorary title, state award of the RSFSR)|​]]  Modificați la Wikidata

Piotr Șitt (în rusă Пётр Шитт; n. , Chetriș, Județul Iași, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. , Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un om de știință (cultivator de fructe)[2] rus și sovietic. El a fost primul care a stabilit regularitățile creșterii și dezvoltării plantelor fructifere și a dezvoltat o metodologie de întreținere biologică a grădinilor. Lucrările sale științifice sunt, de asemenea, dedicate studiului soiurilor. El a stabilit natura ciclică a schimbărilor în ramurile scheletice și supraaglomerate din coroană, stratificarea ramurilor, paralelismul morfologic în culturile de fructe și fructe de pădure.[3][4]

A fost distins cu titlul de „Om de știință onorat al RSFSR” (1946) și premiul Stalin de gradul III (1950, postum) „pentru dezvoltarea tehnologiei agricole avansate a culturii de caise, care a crescut semnificativ randamentul acestei culturi”.[5]

Biografie modificare

S-a născut în satul Chetriș (acum în raionul Fălești, Republica Moldova) din județul Bălți, gubernia Basarabia (Imperiul Rus). În 1893 a absolvit Școala de grădinărit din Penza, în 1908, Universitatea Novorossiisk din Odesa,[6] după care a lucrat mult timp în fermele de grădinărit din guberniile Podolia, Crimeea, Kursk și Voronej.

Din 1899 predă grădinăritul la o școală din Odesa. Începând cu 1908 a fost profesor la școala agricolă Bogorodițki, ulterior responsabil cu grădina pomologică a Universității din Varșovia.

Din 1911 predă pomicultura la Școala de Horticultură și Agricultură din Uman. În această perioadă sădește o livadă de plante fructifere exemplară, îmbunătățește parcurile și dezvoltă activități de cercetare.[7]

A activat în toate ramurile horticulturii, a dezvoltat „Planul organizațional pentru cultivarea fructelor din grădina Țarițîn din Uman”, a adus o contribuție semnificativă la îmbunătățirea activității educaționale din ramura horticolă. A fost primul cultivator din Uman care a început studiul sistemului radicular și fiziologia nutriției pomilor fructiferi, a regularităților de creștere și a ciclicității dezvoltării ontogenetice, a pregătit o serie de lucrări care au fost publicate în revista Scientific Fruit Growing.

Mai târziu a lucrat la stația experimentală agricolă din Ekaterinoslav. În 1920 a organizat Departamentul Cultivării Fructelor la Academia Agricolă din Moscova, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții sale.[8]

A murit pe 31 ianuarie 1950. A fost înmormântat în cimitirul Vagankovo.[9].


Referințe modificare

  1. ^ a b c Шитт Пётр Генрихович, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  2. ^ Шитт, Пётр Генрихович // Большая Советская Энциклопедия. 2-e издание. Гл. ред. Б. А. Введенский. Том 47: Цуруока — Шербот, 1957
  3. ^ Биологические основы агротехники плодоводства | Шитт Петр Генрихович Ozon
  4. ^ Введение в агротехнику плодоводства
  5. ^ С. Вавилов Новая страница истории советской науки и техники. (К присуждению Сталинских премий). — УФН, 1950, т. 41, вып. 1, стр. 3—8
  6. ^ Шитт, www.booksite.ru 
  7. ^ Шитт Пётр Генрихович | Большая Советская Энциклопедия (ШИ)
  8. ^ Шитт Петр Генрихович | Знаменитые, великие, гениальные...
  9. ^ Артамонов М. Д. Ваганьково. — Moscova: Моск. рабочий, 1991. — С. 178.