Polcovnic (literalmente regimentar) este un grad militar în majoritatea țărilor slave care corespunde gradului de colonel din țările anglofone și francofone și gradului oberst în mai multe țări germanice și scandinave. Termenul provine de la polc, un vechi cuvânt slav ce desemna un grup de soldați. Cu toate acestea, în Hetmanatul Căzăcesc (Hetmanșcina) și Slobojanșcina, polkovnyk era un rang administrativ similar cu cel de guvernator. De obicei, acest cuvânt este tradus colonel, dar cu toate acestea este deseori transliterat din dorința de a păstra contextul social-istoric. Polkovnikul conducea la început un grup distinct de trupe (polk), pregătite pentru luptă.[1] Gradul de polcovnic apare în Principatele după Regulamentul Organic, 1831, cînd apare embrionar și armata română ca ”gardă națională” (Imperiul Otoman s-ar fi opus înființării unei armate). E și cel mai înalt grad militar al acestei gărzi.

Denumirea exactă a acestui grad este ortografiat diferit potrivit normelor ortografice ale limbii, dar toate denumirile descind din cuvântul vechi slavon polk (literal: unitate militară de mărimea regimentului) și sunt ortografiate după cum urmează, în ordinea alfabetică a țărilor:

  1. Belarus — палкоўнік
  2. Bosnia și Herțegovina, Croația, Muntenegru și Serbiapukovnik
  3. Bulgaria, Macedonia, Rusia și Ucraina — полковник (pronunțiiiat în rusă [pɐlˈkovnʲɪk], Pronunțare ucraineană: [polˈkɔvnɪk])
  4. Republica Cehă și Slovacia — plukovník
  5. Georgia — პოლკოვნიკი (pronunțat în georgiană /pʼɔlkʼɔvnikʼi/)
  6. Letonia — pulkvedis
  7. Lituania — pulkininkas
  8. Polonia — pułkownik
  9. Sloveniapolkovnik

Deși Letonia și Lituania nu sunt țările slave din punct de vedere lingvistic, ele au fost influențate de terminologia poloneză și rusă din cauza faptului că au făcut parte din Uniunea statală polono-lituaniană și din Imperiul Rus în diferite momente ale istoriei lor, în timp ce Georgia - o altă țară de pe listă care nu este slavă - a fost puternic influențată de către Rusia. Gradul de polcovnic a fost, de asemenea, utilizate în Armata Estoniei până în anul 1924.

 
Polkovnik
   
Însemnele de grad Forțele armate ale Federației Ruse
Introducere 1935 (Armata Sovietică)
Corpul gradului Ofițeri superiori
Forțele Terestre/Forțele Aeriene Polkovnik
Marină Kapitan de rangul I
Echivalent NATO

OF-5

În secolul al XVII-lea, polcovnicul era comandantul unui regiment comandantul strelți; această poziție a existat în noile regimente de strelți și mai târziu în noua armată a lui Petru cel Mare. Rangul a fost legalizat prin Tabelul rangurilor, fiind plasat în gradul al VI-lea ca ofițer II de teren, chiar sub general de brigadă. O promovare la gradul de polcovnic conferea un privilegiu nobiliar ereditar.

Armata Roșie a reintrodus gradul de polcovnic în 1935, împreună cu alte foste grade rusești, iar acest grad a fost folosit în multe țări foste-sovietice, inclusiv Rusia.

 
Polcovnic al Imperiului Rus (1793)

Gradul a fost introdus pentru prima dată în Armata Poloneză în secolul al XVII-lea pentru a desemna un căpitan (rotmistrz) al unității de cavalerie chorągiew din cadrul unui regiment. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, titlul  a devenit de facto un grad militar și a început să desemneze un comandant de regiment. În trupele de mercenari ce luptau în rândurile armatei polono-lituaniene, echivalentul gradului de pułkownik era oberszter, dar în secolul al XVIII-lea acest grad a fost desființat și redenumit pułkownik. În perioada cuprinsă între Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial, un număr mare de ofițeri au fost promovați în acest grad, de multe ori din motive politice (statul polonez era poreclit din această cauză guvernarea coloneilor). În timpul invadării Poloniei în 1939, diviziile poloneze erau comandate de ofițeri de grade diferite, de la colonei la generali cu trei stele. De fapt 22 de divizii din 42 erau comandate de colonei în 1939. Pułkownicy (pluralul de pułkownik) comandau unități de toate mărimile, de la divizii până la batalioane.

 
Polcovnic cazac al unui regiment al Ucrainei de pe malul stâng

Titlul polkovnyk indica un grad militar înalt în cadrul unităților de cazaci zaporojeni; un polkovnyk comanda una sau mai multe detașamente militare în timpul acțiunilor militare terestre și navale între secolele XVI-XVIII. În secolul al XVIII-lea, un polkovnyk era conducătorul unei palanka, o unitate teritorială a cazacilor zaporojeni. Consiliul militar alegea un palanka polkovnyk pentru a servi pentru o perioadă de un an. El îl reprezenta pe ataman în palanka și avea puteri importante, inclusiv dreptul de a condamna cazaci la pedeapsa cu moartea. La momentul desființării unităților de cazaci de către guvernul rus în 1775, erau opt palanka polkovnyks. Un polkovnyk purta un pernaci (un buzdugan cu un cap hexagonal; vezi și bulawa) la centura lui, acesta reprezentând semnul puterii sale.

În Armata căzăcească înregistrată a Uniunii statale polono-lituaniene din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, un polkovnyk comanda un regiment (полк. polk) de cazaci. După reformarea armatei căzăcești de către hatmanul Mihailo Doroșenko din anii 1620 existau șase regimente de cazaci, care cuprindeau fiecare o mie de cazaci. Polcovnicii erau aleși de Consiliul Cazacilor (рада, rada), fiind supuși aprobării de către guvernul polonez. Un polkovnyk obținea o soldă pentru serviciul său și se bucura de privilegii considerabile. După ce Seimul Uniunii polono-lituaniene a adoptat Regulamentul Militar din 1638, numai nobililor (cei care făceau parte din șleahtă) li s-a permis să devină polcovnici.

În timpul Răscoalei lui Hmelnițki (1648-1657) și în Hetmanatul Căzăcesc (1649-1764; de asemenea, în Slobidska Ukraina în 1652-1765), un polkovnyk conducea o unitate administrativ-teritorială, regimentul (полк).

În Ucraina modernă, gradul militar de polkovnyk seamănă cu gradul similar din fosta Armată Sovietică.

  1. ^ Sławomir Kułacz, University of Gdańsk, Poland (). „Conceptualization of selected army ranks in English, German, Polish and Czech”. UMCS Lublin: Studies in Modern Languages and Literature, vol. 36: 27. Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • uc Гайдай Л. Історія України в особах, термінах, назвах și поняттях.-Луцьк: Вежа, 2000.

Legături externe

modificare