Portal:Chișinău/Articole selectate

Populația Chișinăului, de la prima sa atestare cronologică (17 iulie 1436) în calitate de localitate așezată pe malurile Bîcului, a avut un caracter etnic românesc. Moldovenii, în ciuda tuturor vicisitudinilor (războaie, incendieri, încorporări forțate în teritoriul altor țări, deportări, foamete etc.), întotdeauna au fost majoritari prin număr față de orice alt grup de populație străină, așezată aici cu mult mai târziu. În a doua jumătate a sec. XVIII, în Chișinău, pe vremea războaielor ruso-turce de pe teritoriul Moldovei, încep a se stabili reprezentanți ale unor grupuri alogene, în special sârbi, bulgari, greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Imperiului Rus.