Portal:Scufundare/Articol selectat
Articol selectat
- 900 î.Hr.: o friză asiriană reprezintă câțiva scufundători, probabil soldați, ce respirau prin niște burdufuri din piele în timp ce înotau sub apă. Este cea mai veche mărturie a folosirii unui dispozitiv de respirat sub apă.
- sec.V î.Hr.: Scyllos din Sion și fiica sa Cyana se scufundă pentru a tăia ancorele navelor regelui Persiei, Xerxe.
- sec.IV î.Hr.: scrierile lui Aristotel Istoria animalelor, Oppian Haleuticele, Eschil Rugătoarele și Plinius cel Bătrân "Istoria naturală" cuprind referiri la viața și munca pescuitorilor de bureți de mare. În opinia acestora,"...ei sunt cei care au pătruns pentru întâia oară în chip sistematic în elementul neprimitor al apei".
- sec.III î.Hr.: matematicianul grec Arhimede (287-212 î.Hr.) enunță principiul flotabilității corpurilor solide în lucrarea Despre corpurile plutitoare.
- sec.VI d.Hr.: se fac primele referiri despre ama, pescuitoarele de perle din Japonia și Coreea de Sud .
Amestecul respirabil este o compoziție gazoasă omogenă formată din oxigen și unul sau două gaze neutre utilizată în aparatele de respirație pentru scufundări, pompieri (respirație de protecție), camerele de recompresie și oxigenoterapie, submarine, costumele spațiale de cosmonaut, aparatele de anestezie etc
În scufundarea autonomă amestecurile respirabile sunt utilizate în aparatele autonome cu circuit semiînchis, circuit închis, sau circuit mixt numite și recirculatoare deoarece o parte sau tot gazul este recirculat printr-un cartuș epurator care reține bioxidul de carbon.
Sunt folosite și în activitățile de scufundare profesională cu alimentare de la suprafață, scufundare în saturație, case submarine și laboratoare hiperbare.
Gazele neutre (inerte) folosite sunt: azot, heliu, neon, argon și hidrogen.
- Azotul este folosit cel mai frecvent.
- Heliul are densitate mai mică decât azotul, astfel respirația la condiții de egală presiune este relativ mai ușoară.
- Neonul este mai rar folosit, experimental.
- Argonul rareori utilizat experimental
- Hidrogenul este folosit în laboratoare hiperbare și scufundarea în saturație de mare adâncime.
Scufundarea la epave reprezintă cercetarea de epave aflate sub apă și constituie una dintre cele mai atractive activități subacvatice, scufundările cu acest scop fiind asemănătoare cu scufundările în peșteri și chiar cu scufundările sub gheață.
Epavele pot fi de dimensiuni și vechimi diferite, situate la mare sau la mică adâncime, în apă de mare sau în apă dulce. Fiecare parte din epavă și conținutul acesteia trebuie să fie considerate ca având valoare istorică și de aceea trebuie ferite de distrugeri.
Datorită faptului că epavele asigură hrană și adăpost pentru multe viețuitoare marine, scafandrii pot adesea observa o mare activitate a vieții subacvatice într-un spațiu relativ restrâns. Scafandrii pot fotografia, filma, să exploreze, sau doar să admire această nouă lume iar scufundătorii în apnee pot să practice și vânătoarea subacvatică.
Poziția unei epave este indicată pe hartă printr-un punct marcat cu indicativul Wk (Wreck-epavă).
Medicina scufundării, denumită și medicină subacvatică, este o ramură a medicinei muncii și medicinei sportive ce se ocupă cu diagnosticarea, tratamentul și prevenirea diverselor afecțiuni și îmbolnăviri cauzate de pătrunderea omului în mediul subacvatic.
Acestea sunt: efectele adâncimii și presiunii asupra organismului, gazelor și amestecurilor de gaze utilizate, determinarea contraindicațiilor de scufundare prin controlul condiției fizice și psihice a scafandrilor, precum și accidentele datorate mediului acvatic.
Diagnosticarea, tratamentul și prevenirea accidentelor de scufundare este făcută de către personalul calificat aflat la locul de scufundare, sau într-un centru specializat (laborator hiperbar), de către medici specialiști în medicină hiperbară.
Scufundarea profesională este o activitate profesională întreprinsă sub apă de către un scafandru profesionist.
Pentru lucru sub apă, scafandrii folosesc echipament de scufundare specific, diverse scule acționate manual, sau unelte subacvatice acționate pneumatic sau hidraulic, dispozitive și utilaje special concepute și realizate.
Datorită complexității și în special necesității unui personal numeros, a unor echipamente și utilaje diverse, lucrul sub apă are în general un preț de cost foarte ridicat.
Scufundarea în peșteri sau scufundarea speologică este scufundarea efectuată pentru explorarea și cercetarea peșterilor și sifoanelor submerse.
Efectuarea acestui tip de scufundare presupune o cunoaștere în profunzime a pericolelor ce pot apărea și a faptului că este absolut necesar de a nu se practica decât cu o pregătire de specialitate. De asemenea, asigurarea că toate mijloacele de securitate referitoare la echipamentul specific și scafandri, au fost foarte bine stabilite.
Scufundarea în peșteri necesită de multe ori, datorită parcurgerii unor distanțe lungi în galerii și sifoane, utilizarea de aparate autonome de respirat sub apă ce folosesc și alt amestec respirator decât aer (Nitrox, Heliox), sau recirculatoare pentru prelungirea timpului de imersie prin evitarea eliminării gazului expirat în mediul ambiant și reciclarea lui în aparat.