Prefectura pretoriană Illyricum
Prefectura pretoriană Illyricum (în latină praefectura praetorio per Illyricum, în greacă ἔπαρχότητα/ὑπαρχία [τῶν πραιτωρίων] τοῦ Ἰλλυρικοῦ, denumire mai scurtă Prefectura Illyricum) a fost una dintre cele patru prefecturi pretoriene (din latină praefectura praetorio, la singular) în care a fost organizat Imperiul Roman Târziu.
| Prefectura pretoriană Illyricum | |
| Praefectura praetorio per Illyricum Ἐπαρχότης Ἰλλυρικοῦ | |
| — prefectură pretoriană — | |
 | |
| Țară | Imperiul Roman de Răsărit |
|---|---|
| Reședință | Sirmium, apoi Tesalonic |
| Subdiviziuni | Dioceza Macedonia Dioceza Dacia Dioceza Pannonia (până în 379) |
| Prezență online | |
| |
Modifică date / text  | |
Centrul administrativ al prefecturii a fost orașul Sirmium (375-379) și, după anul 379, orașul Tesalonic.[1][2] Numele prefecturii provine de la vechea provincie Illyricum, care la rândul său a fost numită după Illyria antică și în perioada sa de întindere maximă a cuprins Panonia, Noricum, Creta și cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice, cu excepția Traciei.
Istorie administrativă
modificareSpre deosebire de celelalte trei prefecturi „clasice” menționate în Notitia Dignitatum (Galia, Italia-Africa și Orient), istoria administrativă timpurie a prefecturii Illyricum în cursul secolului al IV-lea a presupus abolirea, restabilirea și divizarea ei de mai multe ori.[3]
Inițial, teritoriile care au făcut parte mai târziu din prefectura pretoriană Illyricum au aparținut prefecturii Italia, Illyricum și Africa. Ea a fost înființată ca prefectură pretoriană de sine stătătoare în timpul luptelor dinastice dintre fiii lui Constantin cel Mare, care au urmat morții împăratului în anul 337.[4] Se pare că diocezele Macedonia, Dacia și Panonia au fost grupate pentru prima dată într-o prefectură pretoriană separată în anul 347 de către Constans, care le-a scos din prefectura pretoriană Italia, Africa și Illyricum (care a devenit apoi prefectura pretoriană a Italiei și Africii), sau că această prefectură pretoriană a fost înființată în anul 343 când Constans a numit un prefect pentru Italia.[5]
Această prefectură a existat până în 361, când a fost desființată de împăratul Iulian, iar apoi a fost restabilită în perioada 375-379, în timpul domniei împăratului Grațian.[6] În anul 379 dioceza Panonia (Illyricum occidentale, „Iliricul Occidental”) a fost atașată din nou prefecturii Italia ca „Dioceza Illyricum”, în timp ce Macedonia și Dacia (Illyricum orientale, „Iliricul Oriental”) au fost administrate pentru o scurtă perioadă direct de împăratul Teodosie I de la Tesalonic.[7] În perioada 384-395 diocezele Macedonia și Dacia au fost din nou încorporate în prefectura Italia, cu excepția unei scurte perioade (388-391) când cele două dioceze au format o prefectură separată.[6]
Abia după moartea lui Teodosie I în 395 și divizarea imperiului, Illyricum a dobândit forma permanentă care este menționată în Notitia, încorporând diocezele Macedonia și Dacia și stabilindu-și drept capitală orașul Tesalonic. Cu toate acestea, Imperiul Roman de Apus a continuat să revendice aceste teritorii, în special în timpul regenței generalului Stilicon, până în 437 când împăratul apusean Valentinian al III-lea, în urma căsătoriei sale cu Licinia Eudoxia (fiica împăratului răsăritean Teodosie al II-lea), a recunoscut suveranitatea Imperiul Roman de Răsărit asupra prefecturii.[8] Cu această ocazie, capitala prefecturii este menționată ca fiind orașul Sirmium (437-441),[9] dar mutarea capitalei este un subiect contestat de istorici, întrucât regiunea nordică a Peninsulei Balcanice era la acea vreme răvășită de invaziile popoarelor migratoare. De asemenea, intenția împăratului răsăritean Iustinian I de a muta capitala prefecturii în noul oraș Iustiniana Prima în anii 540 a rămas neîmplinită.[10]
În urma invaziilor slave din secolul al VII-lea, bizantinii au pierdut cea mai mare parte a teritoriului Peninsulei Balcanice și au păstrat controlul doar asupra părților Traciei din apropierea Constantinopolului, a Tesalonicului și a împrejurimilor sale, precum și a unor zone înguste de coastă din Grecia. Un prefect pretorian (ὕπαρχος) este atestat în surse ca guvernator al Tesalonicului în primii ani ai secolului al IX-lea, una dintre ultimele rămășițe ale vechiului sistem administrativ constantinian din întregul imperiu. În acea vreme, cu toate acestea, războaiele purtate cu oștile tot mai numeroase ale Bulgariei au necesitat o reorganizare a provinciilor, iar Tesalonicul a fost organizat ca o themă distinctă condusă de un strategos cândva înaintea anului 840.[11]
Lista de praefecti praetorio per Illyricum
modificare
- Vulcacius Rufinus (347-352)
- Quintus Flavius Maesius Egnatius Lollianus Mavortius (355-356)
- Anatolius (-360)
- Florentius (360)
- Sextus Claudius Petronius Probus (c. 364)
- Quintus Clodius Hermogenianus Olybrius (378-379)
- Vettius Agorius Praetextatus (384, în același timp prefect pretorian al Italiei)
- Flavius Eutychianus (396-397)
- Anatolius (397-399)
- Herculius (408-410)
- Leontius (412-413)
- Flavius Junius Quartus Palladius (416-421, în același timp prefect pretorian al Italiei)
- Gessius (cândva între 421 și 443)
- Flavius Anthemius Isidorus (424)
- Flavius Simplicius Reginus (435)
- Eubulus (436)
- Thalassius (439)
- Apraeumius (441)
- Eulogius (c. 451)
- Valentinianus (452)
- Callicrates (468-469)
- Iohannes (472)
- Basilides (529)
Note
modificare- ^ Thessalonica, 1910 Catholic Encyclopedia
- ^ Illyria, 1910 Catholic Encyclopedia
- ^ Este o greșeală obișnuită informația că prefecturile pretoriene au fost înființate deja ca unități administrativ-teritoriale de Constantin I în jurul anului 318 sau anului 324, așa cum a susținut în mod anacronic istoricul Zosimos. În realitate, fiecare Augustus sau Cezar a continuat să aibă propriul său prefect pretorian ca șef al Gărzii Pretoriene și abia pe la mijlocul secolului al IV-lea prefecturile au devenit subdiviziuni administrative permanente ale Imperiului. Morrison (2007), pp. 190–191
- ^ Barnes, T. D., The New Empire of Diocletian and Constantine, p. 139
- ^ Barnes, T. D., Constantine: Dynasty, Religion and Power in the Later Roman Empire, 2011, p. 160
- ^ a b Morrison (2007), p. 396
- ^ Greece, 1910 Catholic Encyclopedia
- ^ Morrison (2007), pp. 397–398
- ^ Southern Pannonia during the age of the Great Migrations
- ^ Morrison (2007), pp. 401–402
- ^ Bury (1912), pp. 223–224
Bibliografie
modificare- Bulić, Dejan (). „The Fortifications of the Late Antiquity and the Early Byzantine Period on the Later Territory of the South-Slavic Principalities, and their re-occupation”. The World of the Slavs: Studies of the East, West and South Slavs: Civitas, Oppidas, Villas and Archeological Evidence (7th to 11th Centuries AD). Belgrade: The Institute for History. pp. 137–234.
- Bury, John B. (), A history of the Eastern Roman empire from the fall of Irene to the accession of Basil I. (A. D. 802-867), London: Macmillan and Co.
- Curta, Florin (). The Making of the Slavs: History and Archaeology of the Lower Danube Region, c. 500–700. Cambridge: Cambridge University Press.
- Curta, Florin (). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500–1250
. Cambridge: Cambridge University Press. - Given, John (). The Fragmentary History of Priscus. Merchantville, New Jersey: Evolution Publishing.
- Janković, Đorđe (). „The Slavs in the 6th Century North Illyricum”. Гласник Српског археолошког друштва. 20: 39–61.
- Kazhdan, Alexander, ed. (), Oxford Dictionary of Byzantium, Oxford University Press, ISBN 978-0-19-504652-6
- Mirković, Miroslava B. (). Sirmium: Its History from the First Century AD to 582 AD. Novi Sad: Center for Historical Research.
- Mócsy, András () [1974]. Pannonia and Upper Moesia: A History of the Middle Danube Provinces of the Roman Empire. New York: Routledge.
- Petrović, Vladimir P. (). „Pre-Roman and Roman Dardania: Historical and Geographical Considerations” (PDF). Balcanica. Balkanološki institut SANU. 37: 7–23.
- Popović, Radomir V. (). Le Christianisme sur le sol de l'Illyricum oriental jusqu'à l'arrivée des Slaves. Thessaloniki: Institute for Balkan Studies.
- Whitby, Michael (). The Emperor Maurice and his Historian: Theophylact Simocatta on Persian and Balkan warfare. Oxford: Clarendon Press.
- Zeiller, Jacques (). Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l'Empire romain. Paris: E. De Boccard.
- Notitia dignitatum
