Premiul Georg Büchner (germană Georg-Büchner-Preis, numit și Büchnerpreis) este cel mai important premiu literar decernat în Germania. Premiul a fost instituit în anul 1923, în timpul Republicii de la Weimar, în memoria scriitorului Georg Büchner. Inițial, premiul a fost acordat artiștilor de toate genurile (artiști plastici, muzicieni, literați etc.) care erau născuți în Landul Hessen, patria lui Georg Büchner, sau care dovediseră în cursul activității lor că aveau o legatură spirituală cu Landul Hessen.

Georg Büchner

În 1951 premiul a fost transformat într-un premiu general de literatură care este decernat anual de Academia Germană pentru Limbă și Literatură (Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung). Distincția se acordă autorilor de limbă germană care s-au distins printr-o lucrare literară germană. Ceremonia de decernare și discursul de acceptare al laureatului au loc în orașul Darmstadt din Hessen.

În 1951 premiul fusese de 3.000 DM. În cursul anilor, valoarea lui a fost progresiv mărită. Din anul 2003 valoarea este de 40.000 Euro, din care câte 11.000 Euro reprezintă contribuțiile orașului Darmstadt, Landului Hessen și guvernului federal al Germaniei, iar diferența de 7.000 Euro este acoperită de Academia Germană pentru Limbă și Literatură.

Laureați ai premiului

modificare

Laureați ai premiului literar

modificare
 
Günter Grass, Laureat 1965
 
Friedrich Dürrenmatt, Laureat 1986
 
Elfriede Jelinek, Laureat 1998
 
Oskar Pastior, Laureat 2006
 
F. C. Delius, Laureat 2011

Legături externe

modificare