Prietenii pompierilor

Activitate a cercurilor de elevi din cadrul unităților de învățământ organizat de ISU și ISJ
Concursuri profesionale elevi „Prietenii pompierilor”
Țară România
Parte aMinisterul Educației și IGSU
cercuri tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”
Prezență onlinepagină Facebook
cont Twitter
cont Instagram

Prietenii Pompierilor este o activitate a tinerilor organizată în principal de departamentele de pompieri în colaborare cu unitățile de învățământ.

Concurs cercuri de elevi „Prietenii pompierilor” Timișoara, etapa județeană 2009

În România activitatea este organizată de inspectoratele școlare județene și inspectoratele pentru situații de urgență județene (ISU) prin care copiilor li se dezvoltă capacităților de înțelegere și de apreciere a pericolelor generate de situații de urgență pentru viață și mediu, precum și ce are de făcut în astfel de situații. Activitatea pompierilor este menită să se promoveze în rândul școlilor sau sub diferite forme (cercuri, concursuri, prezentare de materiale, campanii de informare, demonstrații practice, etc.), pentru atragerea elevilor(tineretului) care pot devenii viitoarea generație de pompieri. În funcție de stat, aceasta are nume și forme organizaționale diferite.

Obiective

modificare

Concursurile au un caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor și se organizează având ca obiective:

  • dezvoltarea capacităților de înțelegere și de apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență pentru viață și mediu, precum și promovarea atitudinilor și a comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor;
  • formarea și dezvoltarea la elevi a unor trăsături moral-volitive, cum sunt: inițiativa, spiritul de echipă, curajul, disciplina]] și spiritul de fair-play;
  • atragerea unui număr mare de elevi la desfășurarea activităților cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”.

Instituțiile de învățământ vor constitui cercuri de elevi în domeniul situațiilor de urgenta în cadrul cărora sa se organizeze și sa desfășoare concursul cu tematica de prevenire și stingere a incendiilor ,Prietenii pompierilor", în baza regulamentelor de organizare și desfășurare. Anual se organizează și desfășoară concursurile cu tematica de protecție civila ,Cu viața mea apar viața", respectiv de prevenire și stingere a incendiilor ,Prietenii pompierilor", 1n baza regulamentelor de organizare și desfășurare, elaborate, în parteneriat, de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Interne. Palatele copiilor pot înființa cercuri in cadrul cărora se desfășoară activități instructiv educative și tehnico-aplicative specifice domeniului situațiilor de urgenta[1].

Pregătire

modificare
România

Pregătirea elevilor se organizează și se desfășoară conform prevederilor Protocolului privind pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor și studenților din învățământul național preuniversitar și superior.

Forme de pregătire:

  • În procesul instructiv educativ, în orele de dirigenție, educație civică, de consiliere și în cadrul disciplinelor predate, funcție de specificul acestora;
  • Activități extrașcolare conform programei;
  • Pregătire teoretică și un antrenament semestrial(antrenament de avertizare, alarmare, evacuare în caz de incendiu, adăpostire, prim-ajutor etc.);
  • Concursuri școlare cu tematică de specialitate: „Prietenii pompierilor” și „Cu viața mea apăr viața”;
  • Organizarea de activități comune (simpozioane, seminarii, exerciții, vizite la serviciul voluntar pentru situații de urgență(SVSU) sau la sediu unității de pompieri militari, etc.) cu ocazia sărbătoririi unor evenimente importante: Ziua Protecției Civile, Ziua Pompierilor, Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului la Dezastre, Ziua Informării Preventive;
  • Organizarea de activități pe timpul vacanțelor școlare, în taberele școlare din județul și pe timpul activităților extra-curriculare “Săptămâna altfel”[2].

"Prietenii pompierilor" sunt "Pompierii de tineret" se întâlnesc pentru pregătire de obicei săptămânal pentru antrenament, pregătire fizică. Instruirea include activități de bază cum sunt desfășurate de serviciul la pompieri, precum și instruire pentru îmbunătățire de abilitățíle practice de intervenție și sportive, precum și de îmbunătățire a cunoștințelor generale ale acestora. Tinerii pompieri sunt instruiți de pompieri cu experiență. Cei mai mulți dintre ei sunt foarte buni și sunt în rândurile de frunte. Activități în afara unităților de pompieri sunt întreprinse printre pompierii de tineret. De exemplu, se merge în campinguri, vizite la cinematografe și activități sportive precum fotbalul. Aceste activități ajută la promovarea sentimentului de camaraderie în cadrul pompierilor de tineret.

Concursuri elevi[3]

modificare
Desfășurare concursuri

Concursurile cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor” în România se organizează, pe etape, de către Ministerul Educației Naționale și inspectoratele școlare județene, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, inspectoratelor pentru situații de urgență județene și municipiul București, precum și al autorităților administrației publice locale.

La concursurile internaționale ale pompierilor, organizate de Asociația Internațională a Serviciilor de Incendiu și Salvare (CTIF), participă echipajele de băieți/mixte și de fete câștigătoare ale etapei naționale din anul premergător ediției internaționale, precum și profesorii instructori ce asigură directa coordonare a activității acestora. Pregătirea echipajelor în vederea participării la concursurile internaționale se realizează, anterior plecării, în tabere de antrenament organizate de Ministerul Educației Naționale, pe perioada vacanțelor de primăvară și de vară. Pregătirea echipajelor se realizează cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Organizarea concursurilor

Fiecare cerc tehnico-aplicativ de elevi „Prietenii pompierilor” participă la concurs cu un echipaj format din: un comandant, 8 concurenți și o rezervă. Echipajele pot fi constituite exclusiv din băieți, exclusiv din fete sau mixte. Echipajele mixte concurează împreună cu echipajele de băieți. Vârsta minimă a elevilor este de 11 ani, iar cea maximă este de 15 ani, împliniți în anul calendaristic în care se desfășoară concursul. Constituirea echipajului se face prin selecționarea elevilor care sunt membri ai aceluiași cerc.

Probe concurs
  • teoretică
  • pista cu obstacole;
  • ștafeta de 400 m cu obstacole.
Etape concurs

Etapele concursului sunt:

  • etapa județeană/pe municipiul București;
  • etapa zonală;
  • etapa națională.
Competiții Internaționale Pompieri

Competițiile internaționale ale pompierilor(Olimpiada Pompierilor) sunt organizate la fiecare doi ani conform calendarului CTIF. Lotul României prin I.G.S.U. cu sprijinul după caz a autorităților locale județene și naționale a participat la Olimpiada cu 1-2 loturi (un echipaj de fete și băieți) după caz „Prietenii Pompierilor” organizate în următoarele țări astfel:

  • 2001, Kuopio - Finlanda
  • 2003 Kapfenberg - Austria, două echipaje unul de fete și unul de băieți de la Școala cu clasele I-VIII nr.7 din municipiul Satu Mare, echipajul de fete a obținut locul 5 iar cei de băieți locul 9[4];
  • 2005 Varazdin – Croația, două echipaje unul de fete și unul de băieți din municipiul Satu Mare[5];
  • 2009 Ostrova – Cehia, Școala Generală nr. 7 Satu Mare și Palatul Copiilor Satu Mare)[6];
  • 2011 Kocevje – Slovenia;
  • 2013 Mulhouse – Franța, două echipaje elevi unul de băieți și unul fete Palatul Copiilor – Satu Mare[7];
  • 2015 Opole – Polonia;
  • 2017 Villach – Austria, Școala gimnazială „Ieremia Irimescu” Brusturi – echipaj băieți și Clubul Copiilor Satu Mare – echipaj fete [8];
  • 2019 Elveția - Martigny, Școala Gimnazială „Ieremia Irimescu” din comuna Brusturi, jud. Neamț și un echipaj din județul Satu Mare[9].
  • 2021 Slovenia - Celje, concursuri amânate pentru anul 2022 din cauza pandemiei COVID-19[10];
  • 2022 Slovenia - Celje, Școala Gimnazială loc. Girov, jud. Neamț - echipa de băieți si Liceul „Gheorghe Surdu” din localitatea Brezoi, jud. Vâlcea - echipa de fete[11];
Poze de la Concursuri Internaționale „Prietenii pompierilor”

Grupuri naționale în alte țări

modificare
  • Pompierii de tineret sunt pentru elevi(băieți) cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani iar în Austria pot și băieți și fete. În majoritatea statelor germane, nu li se permite să participe la situații de urgență reale până la împlinirea vârstei de 16 sau 18 ani, când se pot alătura pompierilor obișnuiți. Departamentele germane de pompieri juniori au turnee de performanță numite Leistungsspange împotriva altor secțiuni de pompieri juniori din alte stații de pompieri din statul lor. Pompierii juniori din Germania și Austria fac parte din departamentele obișnuite de pompieri. Dar ei formează un grup distinct în cadrul departamentului lor;
  • Serviciul de pompieri francez oferă un program pentru tinerii pompieri;

În Regatul Unit, este organizat prin YFA - Asociația Tinerilor Pompieri.

  • În Statele Unite este un program Cercetașii Americii oferit pentru învățare pentru viață pe categorii de vârstă în învățământ în cadrul programei de învățământ. Consiliul Național de Pompieri Voluntari oferă Programul Național de Pompieri Junior, care este un program național de pregătire de stingere a incendiilor pentru tineri, inclusiv exploratori, cadeți și pompieri juniori.

Prietenii pompierilor în Europa

modificare

Următoarele statistici arată numărul și procentul „Prietenii pompieri” activi în unele țări europene cheie.

Țara Locuitori Număr total
pompieri
adulți
Raport
ext. pompieri
la locuitori
Voluntari
ext. pompieri
Prietenii
pompierilor
Raport dintre
adulți
și Prietenii pompierilor
  Germania 82.218.000 1.042.600 1,26 % 994.042 249.027 23,89 %
  Franța 66.628.000 255.050 0,38 % 198.800 27.598 10,82 %
  Croația 4.087.000 61.663 1,51 % 54.219 21.927 40,44 %
  Austria 8.859.000 258.433 2,89 % 255.865 28.598 11,18 %
  Polonia 38.411.000 676.193 1,76 % 645.842 8.440 13,06 %
  România 20.121.000 127.291 0,63 % 100.835 19.940 15,66 %
  Rusia 146.781.000 1.227.600 0,84 % 956.600 262.354 21,37 %
  Slovenia 2.095.000 168.404 8,04 % 167.454 42.656 25,33 %
  Ungaria 9.772.000 30.878 0,32 % 19.965 2.412 7,81 %
  Belarus 9.408.000 15.936 0,17 % 6.660 159.041 -

Statistica 2019[12]

  1. ^ Protocol Nr. 62170/9647 din 2013 privind pregătirea in domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor si studenților din învățământul național preuniversitar și superior aprobat de Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Educației Naționale art.9
  2. ^ Ordin I.G.S.U. nr. 2/IG din 04.01.2019 pentru aprobarea structurii-cadru a Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență
  3. ^ Regulamentele privind concursurile naționale „Prietenii pompierilor” și „Cu viața mea apăr viața aprobate prin ORDINUL M.E.N. Nr. 3825 din 3 iunie 2013, cap.2, art. 3-11
  4. ^ Concursuri Internaționale ale Tinerilor Pompieri (Prietenii Pompierilor), Blog Concursuri Internaționale, accesat 26.05.2024
  5. ^ Olimpiada micilor pompieri Varazdin Croația Blog Concursuri internaționale pompieri
  6. ^ Două clase de elevi sătmăreni au participat la concursul tinerilor pompieri de la Ostrova Adevărul Satu-Mare, 28.07.2009
  7. ^ Concursuri C.T.I.F Mulhouse Franța – 2013, echipaje de la Palatul Copiilor – Satu Mare
  8. ^ Concursuri internaționale „Prietenii pompierilor” Austria 2017 Blog Concursuri pompieri România
  9. ^ De la Brusturi în Elveția, la Internaționalele pompierilor, Monitorul de Neamț, 12.07.2019
  10. ^ Concursuri Internaționale Pompieri CTIF 2021, Slovenia amânate în anul 2022 Blog Concursuri pompieri România - profesionale
  11. ^ Olimpiada Pompierilor Slovenia 2022 Blog Concursuri pompieri România - profesionale, 19.07.2022
  12. ^ Fehlender Parameter „zugriff“, oder „zugriff-jahr“ (Hilfe) Nikolai Brushlinsky, Marty Ahrens, Sergei Sokolov, Peter Wagner: Welt-Feuer-Statistik Ausgabe Nr. 26-2021. Weltfeuerwehrverband CTIF, 2021.. (PDF)

Bibliografie

modificare
  • Legea 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare
  • PROTOCOL Nr. 62170/9647 din 2013 privind pregătirea in domeniul situațiilor de urgență a copiilor, elevilor si studenților din învățământul național preuniversitar și superior aprobat de M.A.I. și M.E.N.
  • Regulamentele privind concursurile naționale „Prietenii pompierilor” și „Cu viața mea apăr viața, aprobate prin Ordinul Ministerului Educației Naționale Nr. 3825 din 3 iunie 2013
  • Legea nr. 481/2004 din 8 noiembrie 2004*** Republicat privind protecția civilă;
  • Legea nr.1/2011 legea educației naționale;
  • Ordin M.A.I. 712 din 2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților in domeniul situațiilor de urgență, cu modificările ulterioare;
  • Ordin M.A.I. 163 din 2007 pentru aprobarea Normelor Generale de prevenire si stingere a incendiilor modificat cu Ordinul MAI nr.166/27 iulie 2010;
  • Ordinul MAI nr.166/27 iulie 2010 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind apărarea împotriva incendiilor la construcții si instalațiile aferente.
  • Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 2/IG din 04.01.2019, pentru aprobarea structurii-cadru a Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare