Marie-Adélaïde de Savoia
_by_a_member_of_the_%C3%89cole_Fran%C3%A7aise.jpg)
Marie-Adélaïde de Savoia (6 decembrie 1685 - 12 februarie 1712) a fost mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a primei sale soții, Anne Marie de Orléans. Ducesă de Burgundia după căsătorie, la moartea socrului său, Delfinul Ludovic, în 1711, devine Delfină a Franței. Moare de pojar în 1712, la douăzeci și șase de ani, iar soțul său moare o săptămână mai târziu de aceeași boală.
Date biografice
modificareCopilăria
modificareS-a născut în Palatul Regal din Torino în decembrie 1685, iar mama sa Anne Marie de Orléans, care avea șaisprezece ani, era să moară la nașterea sa[1]. Bunicii ei materni au fost Filip al Franței, Duce de Orléans, fratele regelui Ludovic al XIV-lea și Prințesa Anne Henrietta a Angliei. Datorită legii salice nu avea cerințele necesare să moștenească ducatul de Savoia. Nașa ei a fost bunica sa, Marie Jeanne de Savoia, iar nașul său a fost prințul Emanuele Filiberto de Savoia-Carignano[2]. A fost legată în mod particular de bunica și mama sa, care în contrast cu protocolul regal al vremii, s-a ocupat personal de creșterea copiilor săi[3]. În copilărie Maria Adelaide și sora sa Maria Luisa obișnuiau să meargă des la Vigna di Madama și săptămânal mergeau să o viziteze pe bunica lor, la Palazzo Madama, la Torino[4].
Logodna și căsătoria
modificare
Când Marie Adelaide a împlinit zece ani a fost logodită cu vărul ei, Ludovic, Duce de Burgundia. Căsătoria a avut loc datorită Tratatului din Torino, prin care tatăl său l-ar fi susținut pe Ludovic al XIV-lea în războiul de nouă ani[5]. Domeniile tatălui său fuseseră devastate în timpul războiului, iar acest tratat putea fi o soluție. Mai devreme, Victor Amadeus a propus-o pe Maria Adelaide pentru o căsătorie cu Arhiducele Iosif, dar Leopold I a refuzat pentru că era prea tânără. La sosirea sa în Franța, s-a întâlnit cu Ludovic al XIV-lea la Montargis, în 4 noiembrie 1696, iar acesta se declară mulțumit de mica prințesă[6]. Prea tânără pentru căsătorie, trei zile pe săptămână a studiat la colegiul deschis de Madame de Maintenon, Maison Royal de Saint-Louis la Saint-Cyr. La 7 decembrie 1697, la doisprezece ani, (vârsta minimă cerută de biserică) Marie-Adélaïde s-a căsătorit cu Ludovic la Versailles. Evenimentul a avut loc după semnarea tratatului de la Ryswick care punea capăt celui de-al doilea război de nouă ani. Soțul ei era fiul cel mare al Delfinului Ludovic, cunoscut la curte drept Monseigneur și al soției sale Maria Anna de Bavaria[7]. Ducele era al doilea în linia de succesiune la tronul Franței.
Ducesă de Burgundia
modificare
Noua Ducesă de Burgundia a avut o relație strânsă cu Ludovic al XIV-lea și Madame de Maintenon (pentru care folosea apelativul mătușă). Sosirea ei a fost ca o gură de aer proaspăt la monotona curte a Franței. Cu prospețimea și obrăznicia sa, ea l-a cucerit pe bătrânul Ludovic al XIV-lea, care flatat de buna dispoziție și manierele sale, o răsfăța și îi îndeplinea orice capriciu. A purtat o strânsă corespondență cu bunica și părinții săi. Și-a folosit influența asupra regelui, pentru împiedica inamicii săi politici în promovarea cauzelor lor. Acest grup numit Cabale din Meudon, era devotat socrului său, Marele Delfin, pentru a se asigura la urcarea pe tron a acestuia(ceea ce nu se va întâmpla din cauza morții premature a Marelui Delfin). O mare dușmană a Mariei Adelaide era Ducesa de Bourbon, fiica lui Ludovic al XIV-lea și a Marchizei de Montespan. Ducesa dorea ca fiica sa, Louise Élisabeth de Bourbon, să se căsătorească cu Ducele de Berry, fiul mai mic al Marelui Delfin. Pentru a menține propria influență, Maria Adelaide organizează căsătoria Ducelui de Berry cu Marie Louise Élisabeth de Orléans, fiica lui Filip al II-lea, duce de Orléans și a lui Francesca Maria de Bourbon[8]. După câteva avorturi, Maria Adelaide a avut primul fiu în 1704, dar băiatul moare în 1705[9]. În 1707 are al doilea fiu, Ludovic, Duce de Bretania, ce va muri cinci ani mai târziu. În 1710 se naște viitorul Ludovic al XV-lea, ultimul său copil.
Delfină a Franței
modificare
La începutul lunii aprilie 1711, socrul său, Marele Delfin se îmbolnăvește de variolă și moare în 14 aprilie, la rezidența sa Château de Meudon[10]. După moartea lui, ea și soțul ei au devenit Delfini ai Franței. Curtea în doliu a plecat la Fontainebleau, de unde se întoarce la Versailles în februarie 1712. Maria Adelaide se îmbolnăvește de febră, care degenerează în pojar[11]. Medicii i-au luat sânge și au tratat-o cu vomitive, dar moare la Versailles, la vârsta de douăzeci și șase de ani. Ludovic al XIV-lea și Madame de Maintenon s-au cufundat în tristețe. Madame a spus mai târziu că Maria Adelaide a fost una din cele două persoane pe care Ludovic le-a iubit cu adevărat, cealaltă fiind mama sa, Anna de Austria. Curtea se mută la Marly, pentru a evita răspândirea infecției, iar acolo șase zile mai târziu moare și Marele Delfin, soțul Mariei Adelaide. Cuplul a fost înmormântat împreună la bazilica Saint-Denis în 23 februarie 1712[12]. Fiul său, Ludovic, duce de Burgundia, devine Delfin, dar și el moare trei săptămâni mai târziu, 8 martie 1712, de pojar. Singurul fiu care a supraviețuit epidemiei, viitorul Ludovic al XV-lea, a rămas izolat în apartamentul său cu Madame de Ventadour, departe de medici. Madame de Ventadour este cunoscută pentru faptul că a salvat viața lui Ludovic al XV-lea. Mai târziu, a patra fiică a lui Ludovic al XV-lea, va fi numită Maria Adelaida, în onoarea mamei sale[13].
Copii
modificareDelfinul și Delfina au avut trei copii:
- Ludovic, Duce de Britania (1704-1705)
- Ludovic, Delfin al Franței (1707-1712)
- Ludovic al XV-lea al Franței (1710-1774). Rege al Franței din 1715 până în 1774. Căsătorit cu Maria Leszczyńska și bunic patern a trei regi:
Legături externe
modificareNote
modificareBibliografie
modificare- Antonia Fraser, Love and Louis XIV, the woman in the life of the Sun King, Anchor Books, London, 2006, ISBN 0-7538-2293-8
- H, Noel Williams, A rose of Savoy, Marie Adelaide of Savoy, Duchesse of Bourgogne, Mother of Louis XV, New York, 1909.
- Nancy Miltford, The Sun King, Penguin Publishing, 1966, ISBN 0-14-023967-7