Principatul Serbiei
Principatul Serbiei (în sârbă Кнежевина Србија, cu alfabetul latin: Kneževina Srbija) a fost stat în Balcani, care a existat după Prima Revoltă Sârbă din anii 1804–1817.[1] Crearea sa a fost negociată prima dată printr-un acord nescris dintre Miloš Obrenović, liderul celei de a Doua Răscoale Sârbe, și funcționarul otoman Marashli Paşa (1817), care a pus capăt revoluției sârbe. A urmat o serie de documente legale publicate de Înalta Poartă în 1828, 1829 și în 1830—hatișerifurile. Principatul a devenit de facto independent în 1867, când au fost evacuate ultimele trupe otomane din cetatea Belgrad și din țară; independența sa a fost recunoscută și de jure în 1878 prin tratatul de la Berlin. În 1882, țara a fost proclamată regat.
| Principatul Serbiei | |||||
| Србија (Srbija) | |||||
| Кнежевина Србија Kneževina Srbija | |||||
| |||||
| |||||
 Principatul Serbiei după Congresul de la Berlin în 1878 | |||||
| Capitală | Kragujevac1 Belgrad | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| Guvernare | |||||
| Formă de guvernare | monarhie absolută[*] | ||||
| Istorie | |||||
| Evenimentul care a precedat proclamarea statului | |||||
| Recunoscută de Înalta Poartă | 1817 | ||||
| Ziua Statalității | |||||
| Recunoaștere internațională4 | |||||
| Ridicat la Regat | 1882 | ||||
| Economie | |||||
| Monedă | monedă | ||||
1Mutată la Belgrad în 1838 2 De jure în 1830 prin Hatișerif. 3Izbucnirea revoluției sârbe/ Prima constituție adoptată 4 De facto independent din 1867, de jure prin Tratatul de la Berlin | |||||
Modifică date / text  | |||||
.svg)
Contextul și formarea
modificareLiderii revoluționari sârbi—mai întâi Karađorđe și apoi Miloš Obrenović—și-au îndeplinit obiectivul de a elibera sârbii de dominația otomană ce dura de secole. Prin convenția de la Akkerman din 1826, Imperiul Rus a impus otomanilor autonomia Serbiei, dar abia după Războiul Ruso-Turc din 1828–1829, autoritățile otomane au recunoscut statul prin hatișeriful din 1830, iar Miloš Obrenović a devenit cneaz ereditar al principatului Serbiei. Serbia rămânea de jure stat vasal al Imperiului Otoman, cu o autonomie limitată de prezența armatei otomane, și obligat să plătească Porții un tribut anual de 2,3 milioane de groschen, adică circa 10% din bugetul țării.[2]
La început, principatul a cuprins doar teritoriul fostului pașalâc al Belgradului (sangeacul Semendria), dar în anii 1831–1833 s-a extins înspre est, sud și vest. În 1866, Serbia a început o campanie de formare a Primei Alianțe Balcanice semnând o serie de acorduri cu alte entități din Balcani în perioada 1866–1868. Pe , guvernul otoman a ordonat garnizoanei din cetatea Belgrad, care din 1826 rămăsese singura reprezentare a suzeranității otomane în Serbia, a fost retrasă. Mai rămânea doar obligația ca drapelul otoman să rămână arborat pe cetate alături de cel sârbesc. Istoriografia sârbă datează independența de facto a țării din acel moment.[3] Noua constituție din 1869 definea Serbia ca stat independent. În 1878, Serbia a obținut independența de jure față de Imperiul Otoman, prin tratatul de la Berlin, și în același timp și-a extins și mai mult teritoriul. Principatul a mai durat ca atare până în 1882 când s-a proclamat Regatul Serbiei.
Note
modificare- ^ Roth, Clémentine (). Why Narratives of History Matter: Serbian and Croatian Political Discourses on European Integration. Nomos Verlag. p. 263. ISBN 978-3845291000. Accesat în .
- ^ The Institute of History et al. 2020, p. 137.
- ^ Stanford J. Shaw and Ezel Kural Shaw, History of the Ottoman Empire and Modern Turkey, Volume 2: Reform, Revolution and Republic—The Rise of Modern Turkey, 1808–1975 (Cambridge University Press, 1977), p. 148.
Bibliografie
modificare- Mijatović, E.L. (). The History of Modern Serbia [Istoria Serbiei moderne] (în engleză). W. Tweedie.
- The Institute of History, B.S.U.R.R.C.; Aleksandar Rastović, A.C.; Vučetić, B.; Tatjana Ćosović, Z.M.V. (). War, Peace and Nation building (1853 to 1918). Institute of History. ISBN 978-86-7743-140-2.