Programul Apollo

Pentru alte sensuri, vedeți Apollo (dezambiguizare).

Programul Apollo
Apollo 15 Command and Service Module in orbit of the Moon
Statisticile misiunii
Operator	NASA
Locul lansării	Centrul Spațial Kennedy White Sands Missile Range[*][[White Sands Missile Range (military testing area in New Mexico, United States)|​]] Cape Canaveral Launch Complex 34[*][[Cape Canaveral Launch Complex 34 (former rocket launch site in Brevard County, Florida)|​]]

Programul Apollo a fost o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn 5, între anii 1961 și 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv "aselenizarea unui om și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul decadei 1960-1970". Acest obiectiv a fost atins cu Apollo 11 în iulie 1969.

Aselenizări (inclusiv Apollo)

Urmând succesului programelor Mercury și Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca lucrul în spațiu și zborul omului în jurul Lunii, dar nu și pe Lună. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunțului președintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună și să-i aducă înapoi pe Pământ în siguranță până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spațial care să demonstreze tehnicile necesare pentru mult mai complicatele misiuni Apollo.

După opt ani de misiuni preliminare și incluzând prima pierdere de vieți omenești când astronauți ai NASA au murit într-un incendiu în timpul testelor modulului de comandă al Apollo 1, programul Apollo și-a atins scopurile odată cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, pe 20 iulie 1969 și i-a readus în siguranță pe Pământ pe 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire ("That's one small step for [a] man, one giant leap for mankind."). Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârșitul programului Apollo în decembrie 1972.

NASA a câștigat cursa spațială, și într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcție precisă și într-un final fără atenția publică și interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA și-a pierdut principalul său susținător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziție de lobby în Washington. Planurile pentru proiectele ambițioase de a construi o stație spațială, stabilirea unei baze lunare și lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre planeta Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susținerii lor. Misiunea aproape dezastruoasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauți, a ajutat la recaptarea atenției și cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a încheiat din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) și din dorința de a realiza un vehicul spațial reutilizabil.

Informația de Fond

Originile și studiile de fezabilitate ale navelor spațiale

Programul Apollo a fost conceput în timpul administrației Eisenhower la începutul anilor 1960, ca urmare a proiectului Mercury. În timp ce capsula Mercury ar fi putut încorpora doar un singur astronaut într-o misiune orbitală de scurtă durată, pe când, Apollo ar fi putut încorpora trei astronauti. Misiunile posibile presupuneau transportarea echipajelor la o stație spațială, zboruri circumlunare și eventuale aselenizări ale echipajelor.

Astfel, în cele din urmă programul a fost numit Apollo, în cinstea zeului roman al zilei, al luminii și al artelor, de căre managerul NASA, Abe Silverstein, care mai târziu a spus că "Am numit nava spațială de parcă ași fi dat numele copilulului propriu." La începutlui anului 1960, într- o seara Silverstein odihnindu-se acasa după o zi de muncă, a dat numele aceste nave, pentru că simțea că "Apollo care urma să-și ducă carul peste Soare, a fost un nume de proporție pentru programului propus."

În iulie 1960, administratorul adjunct al NASA, Hugh L. Dryden, a prezentat programul Apollo reprezentanților industriei la o serie de conferințe ale grupului Space Task Group. Au fost elaborate specificații preliminare pentru o navă spațială cu modul misiunii cu o cabină separată de cea a modulului de comandă (cabină de pilotaj și de reintrare) și un modul de propulsie și echipament. La 30 august, a fost anunțat un concurs de studiu de fezabilitate, iar pe 25 octombrie au fost acordate trei contracte de studii pentru General Dynamics/Convair, General Electric și Compania Glenn L. Martin. Între timp, NASA a realizat propriile studii de proiectare a navelor spațiale, conduse de Maxime Faget, pentru a evalua și monitoriza cele trei modele industriale.

Creșterea presiunii politice

În luna noiembrie 1960, John F. Kennedy a fost ales în calitate de președinte după o campanie electorală în care a promis superioritatea americană față de Uniunea Sovietică în domeniul explorării spațiului și al apărării antirachetă. Până la alegerile din 1960, Kennedy a vorbit despre "subdezvoltarea a armelor cu proiectil" pe care el cu alți senatori o simțiseră și care s-a aprofundat din cauza inacțiunii președintelui Eisenhower. Dincolo de puterea militară, Kennedy a folosit tehnologia aerospațială ca simbol al prestigiului național, promisese să facă Statele Unite dacă nu "primii, dar primii și unicii, în perioada cea mai apropiată". În ciuda retoricii lui Kennedy, decizia privind statutul programului Apollo nu a fost adoptată odată ce el a devenit președinte. El nu știa prea multe detaliile tehnice ale programului spațial și s-a opus finanțării substanțiale necesare pentru o eventuală aselenizare a echipajului. Când noul administrator NASA din partea lui Kennedy, James E. Webb, a solicitat o creștere cu 30% a bugetului pentru agenția sa, Kennedy a sprijinit accelerarea marelui program NASA, dar amânând decizii mai importante în acest sens.

La 12 aprilie 1961, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit prima persoană care a zburat în spațiu, întărind temerile americanilor de a rămâne în urmă într-o competiție tehnologică cu Uniunea Sovietică. La o zi după zborul lui Gagarin, în cadrul unei ședințe a Comitetului de știință și astronautică al Camerei Reprezentanților a SUA, mulți congresmeni au promis să sprijine un contra program care ar asigura accelerarea Americii în această direcție. Kennedy a acționat cu prudență atunci când a fost solicitat de comenteze situația de către mass media americană, refuzând să facă declarații privind contraacțiunile Americii în acest sens.

Președintele Kennedy își propune să pună un bărbat pe Lună înainte de o sesiune comună a Congresului, 25 mai 1961

Președintele Kennedy a propus trimiterea omului pe Lună înainte de sesiunea comună a Congresului, 25 mai 1961. La 20 aprilie, Kennedy a trimis o notificare vicepreședintelui Lyndon B. Johnson, cerându-i lui Johnson să examineze statutul programului spațial american și programele care ar putea sprijini pefromanțele NASA. Johnson a răspuns aproximativ o săptămână mai târziu, concluzionând că "nu se depun eforturi maxime în obținerea rezultatelor necesare ca țară să ocupe pozițiile de frunte în acest sens". În nota sa informativă a fost concluzionat că aselenizarea se poate planifică într-un viitor îndepărtat și că este probabil ca Statele Unite să realizeze primii această ideie.

La 25 mai 1961, la douăzeci de zile după prima lansare a navei spațiale ale SUA cu echipaj la bord, Freedom 7, Kennedy într-un mesaj special adresat Congresului cu privire la nevoile urgente ale națiunii, a propus aselenizarea echipajului:

Acum este momentul să facem niște pași mai mari – a venti timpul pentru o nouă campanie Americană – a venit timp pentru ca această națiune să joace rolul principal în explorarea spațiului, care, în multe privințe, poate să fie decesivă pentru viitorului nostru de pe Pământ.

...Cred că națiunea trebuie să se consolideze întru atingerea acestui obiectiv, și până la sfârșitul acestui deceniu, pe Lună să pășească un om și să se întoarcă în siguranță pe Pământ. Nici un proiect spațial în această perioadă nu va fi mai impresionant pentru omenire, sau mai important în explorarea spațiului pe distanțe lungi; și nici unul nu va fi atât de dificil sau de costisitor de realizat. Full text 

Nava Spațială

Articol principal: Astronava Apollo.

Un modul de comandă Apollo boilerplate este expus în centrul de vizitatori Meteor Crater din Winslow, Arizona.

Proiectul preliminar al navei spațiale Apollo elaborat de Faget a folosit un modul de comandă în formă de con, sprijinit de unul dintre multiplele module de serviciu care asigură propulsia și puterea electrică, dimensiunea cărei era potrivită și pentru o stație spațială, cislunar și misiuni de aselenizar. Odată ce obiectivul de aselenizare a lui Kennedy a devenit oficial, a început proiectarea detaliată a unui modul de comandă și servicu (MCS), în care echipajul va petrece întreaga misiune de ascensiune directa și va ieși de pe suprafața lunară innapoi, după ce va aseleniza ușor de un modul de propulsie mai mare de aselenizare. Alegerea finală privind alegerea călătoriei orbitale a schimbat rolul MCS privind feribotul translunar utilizat pentru a transporta echipajul, împreună cu o nouă navă spațială, modulul de excursii lunare (LEM, mai prescurtat la modul lunar, LM, dar totuși pronunțat "lem") care va lua două persoane pe suprafața lunară și îi va reîntoarce la MCS.

Modulul de comandă și serviciu

Articol principal: Modul de comandă și serviciu Apollo.

Apollo 15 CSM in lunar orbit

Modulul de comandă (CM) a fost cabina conică a echipajului, proiectată să transporte trei astronauti de la lansare pe orbită lunară și înapoi la o aselenizare pe suprafața oceanului de pe Pământ. A fost singura componentă a navei spațiale Apollo care nu a suportat nici o modificare majoră de configurație, deoarece programul a evoluat de la primele modele de studiu ale Apollo. Exteriorul său era acoperit cu un scut termic ablativ și avea propriile sisteme de comandă a reacției (SCR) pentru a-și controla atitudinea și a orienta calea de intrare atmosferică. Parasutele erau planificate pentru a încetini coborârea. Modulul avea o înălțime de 3,48 m, un diametru de 3,91 m și cântărea aproximativ 5,560 kg.

Modulul cilindric de serviciu (MCS) ținea modulul de comandă, cu un motor de propulsie de serviciu și un SCR cu propulsori, și un sistem de generare a energiei cu celule de combustibil, cu hidrogen lichid și reactanți lichizi de oxigen lichid. O antenă de bandă- S de o dimensiune mare era utilizată pentru comunicațiile pe distanțe lungi pentru zborurile lunare. Pentru misiunile lunare extinse, era preconizat un pachet de instrumente științifice orbitale. Modulul de serviciu era eliminat chiar înainte de reintrare. Modulul avea o lungime de 7,5 metri și un diametru de 3,91 metri. În versiunea inițială nava spațială cântărea aproximativ 51.300 livre (23.300 kg) complet alimentată, în timp ce versiune ulterioară, concepută pentru a transporta un pachet de instrumente științifice pe orbită lunară, a cântărea ceva peste 24.000 kg.

North American Aviation a câștigat contractul de construire a MCS și, de asemenea,în doua etapă a vehiculului de lansare Saturn V pentru NASA. Deoarece proiectarea MCS a fost începută cu mult timp înainte de selectarea călătoriei orbitale pe lună, motorul de propulsie a serviciului a fost proiectat pentru a ridica MCS de pe Lună și, astfel, a fost supradimensionat la aproximativ dublu forței necesare pentru zborul translunar. De asemenea, nu a existat nicio prevedere pentru andocarea cu modulul lunar. Un studiu de definitivare a programului din 1964 a ajuns la concluzia că proiectul inițial ar trebui să continue ca blocul I care ar fi fost folosit pentru testarea timpurie, în timp ce Blocul II, nava spațială lunară actuală, ar încorpora echipamentul de andocare și să profite de lecțiile învățate în dezvoltarea blocului I.

Modulul Lunar Apollo

Articol principal: Modulul lunar Apollo.

Apollo 11 Modulul Lunar Eagle pe Lună

Modulul lunar Apollo (LM) a fost proiectat pentru a coborî de pe orbita lunară și pentru aselenizare a doi astronauți și de a-i lua înapoi pe orbită pentru a transporta pe modulul de comandă. Nu a fost conceput pentru a zbura prin atmosfera Pamantului sau pentru a se intoarce pe Pamant, fuselajul sau a fost proiectat in totalitate fara considerente aerodinamice și a fost construcție extrem de ușoară. Acesta a constat în etape separate de coborâre și urcare, fiecare având propriul său motor. Stadiul de coborâre conținea stocare pentru propulsorul de coborâre, consumabile de suprafață și echipamente de explorare a suprafeței. Treapta de urcare a conținut cabina echipajului, propulsorul de urcare și un sistem de control al reacției. Modelul ML inițial a cântărit aproximativ 33,300 livre (15,100 kg), permițându-i staționare la suprafață în jur de 34 de ore. Modul lunar extins cântărea peste 36.200 kg (16.400 kg), premițându-i staționarea pe suprafață peste 3 zile. Contractul de proiectare și construcție a modulului lunar a fost atribuit companiei Grumman Aircraft Engineering Corporation, iar proiectul a fost supervizat de Thomas J. Kelly.

Bibliografie

• Beschloss, Michael R. (1997). „Kennedy and the Decision to Go to the Moon”. În Launius, Roger D.; McCurdy, Howard E. Spaceflight and the Myth of Presidential Leadership. Champaign, IL: University of Illinois Press. ISBN 0-252-06632-4. LCCN 96051213. 
• Bilstein, Roger E. (1996) [Originally published 1980]. Stages to Saturn: A Technological History of the Apollo/Saturn Launch Vehicles. The NASA History Series. Foreword by William R. Lucas. Washington D.C.: NASA. OCLC 36332191. NASA SP-4206. Accesat în 1 august 2013. 
• Brooks, Courtney G.; Grimwood, James M.; Swenson, Loyd S., Jr. (1979). Chariots for Apollo: A History of Manned Lunar Spacecraft. The NASA History Series. Foreword by Samuel C. Phillips. Washington, D.C.: Scientific and Technical Information Branch, NASA. ISBN 978-0-486-46756-6. LCCN 79001042. OCLC 4664449. NASA SP-4205. Arhivat din original la 20 octombrie 2015. Accesat în 1 august 2013. 
• Burrows, William E. (1999). This New Ocean: The Story of the First Space Age. New York: Modern Library. ISBN 0-375-75485-7. OCLC 42136309. 
• Chaikin, Andrew (1994). A Man on the Moon. New York: Penguin Books. ISBN 0-14-027201-1. OCLC 38918860.  Chaikin interviewed all the surviving astronauts and others who worked with the program.
• Compton, William David (1989). Where no man has gone before : a history of Apollo lunar exploration missions. NASA history series. Washington, DC: National Aeronautics and Space Administration. OCLC 18223277. NASA SP-4214. 
• Congress, House of Representatives, Committee on Science and Astronautics (13 aprilie 1961). Discussion of Soviet Man-in-space Shot (Hearing). Washington, D.C.: 87th Congress, first session. LCCN 61061306. OCLC 4052829. Mentenanță CS1: Utilizează parametrul autori (link)
• Congress, House of Representatives, Committee on Science and Astronautics (1973). 1974 NASA Authorization Hearings (Hearing on H.R. 4567). Washington, D.C.: 93rd Congress, first session. OCLC 23229007. Mentenanță CS1: Utilizează parametrul autori (link)
• Dawson, Virginia P.; Bowles, Mark D. (2004). Taming Liquid Hydrogen: The Centaur Upper Stage Rocket 1958-2002 (PDF). The NASA History Series. Washington D.C.: NASA. OCLC 51518552. NASA SP-2400-4320. Accesat în 12 septembrie 2012. 
• Ertel, Ivan D.; Newkirk, Roland W.; et al. (1978). The Apollo Spacecraft: A Chronology (PDF). IV. Foreword by Kenneth S. Kleinknecht. Washington, D.C.: Scientific and Technical Information Office, NASA. LCCN 69060008. OCLC 23818. NASA SP-4009. Accesat în 1 august 2013. 
• Gray, Mike (1994) [First published W. W. Norton & Company 1992]. Angle of Attack: Harrison Storms and the Race to the Moon. New York: Penguin Books. ISBN 0-14-023280-X. OCLC 30520885. 
• Hansen, James R. (1999). Enchanted Rendezvous: John C. Houbolt and the Genesis of the Lunar-Orbit Rendezvous Concept (PDF). Monographs in Aerospace History. Washington, D.C.: NASA. OCLC 69343822. Accesat în 3 mai 2012. 
• Harland, David M. (2008). Exploring the Moon: the Apollo Expeditions. Springer-Praxis books in space exploration. Chichester, England: Springer. ISBN 9780387746388. OCLC 495296214. 
• Heppenheimer, T.A. (1999). The Space Shuttle Decision: NASA's Search for a Reusable Space Vehicle. The NASA History Series. Washington, D.C.: NASA. OCLC 40305626. NASA SP-4221. Accesat în 1 august 2013. 
• Johnson, Stephen B. (2002). The Secret of Apollo: Systems Management in American and European Space Programs. New series in NASA history. Baltimore: Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-6898-X. LCCN 2001005688. OCLC 48003131. 
• Launius, Roger D.; McCurdy, Howard E., ed. (1997). Spaceflight and the Myth of Presidential Leadership. Champaign, IL: University of Illinois Press. ISBN 0-252-06632-4. LCCN 96051213. 
• Launius, Roger D. (iulie 2004) [Originally published July 1994]. Apollo: A Retrospective Analysis. Monographs in Aerospace History (ed. Reprint). Washington, D.C.: NASA. Accesat în 1 august 2013. 
• Letterman, John B. (2003). Survivors: True Tales of Endurance: 500 Years of the Greatest Eyewitness Accounts. New York: Simon & Schuster. ISBN 0-7432-4547-4. 
• Mindell, David A. (2008). Digital Apollo: Human and Machine in Spaceflight. Cambridge, Massachusetts: The MIT Press. ISBN 978-0-262-13497-2. OCLC 733307011. 
• Murray, Charles; Cox, Catherine Bly (1989). Apollo: The Race to the Moon. New York: Simon & Schuster. ISBN 0-671-61101-1. LCCN 89006333. OCLC 19589707. 
• Orloff, Richard W. (septembrie 2004) [First published 2000]. Apollo by the Numbers: A Statistical Reference. NASA History Division, Office of Policy and Plans. The NASA History Series. Washington, D.C.: NASA. ISBN 0-16-050631-X. LCCN 00061677. NASA SP-2000-4029. Accesat în 1 august 2013. 
• Papike, James J.; Ryder, Graham; Shearer, Charles K. (ianuarie 1998). „Planetary Materials: Lunar Samples”. Reviews in Mineralogy and Geochemistry. Washington, D.C.: Mineralogical Society of America. 36 (1): 5.1–5.234. ISBN 0-939950-46-4. ISSN 0275-0279. LCCN 99474392. 
• Sidey, Hugh (1963). John F. Kennedy, President (ed. 1st). New York: Atheneum. LCCN 63007800. Accesat în 1 august 2013. 
• Townsend, Neil A. (martie 1973), Apollo Experience Report: Launch Escape Propulsion Subsystem (PDF), Washington, D.C.: NASA, NASA TN D-7083, accesat în 12 septembrie 2012 
• Wilford, John Noble (1969). We Reach the Moon: The New York Times Story of Man's Greatest Adventure. New York: Bantam Paperbacks. OCLC 29123. 

Lectură suplimentară

• „Apollo Program Summary Report” (PDF).  (46.3 MB) NASA Report JSC-09423, April 1975
• Collins, Michael (2001) [Originally published 1974; New York: Farrar, Straus and Giroux]. Carrying the Fire: An Astronaut's Journeys. Foreword by Charles Lindbergh. New York: Cooper Square Press. ISBN 978-0-8154-1028-7. LCCN 2001017080.  Astronaut Mike Collins autobiography of his experiences as an astronaut, including his flight aboard Apollo 11.
• Cooper, Henry S.F., Jr. (1995) [Originally published 1972; New York: Dial Press]. Thirteen: The Apollo Flight That Failed. Baltimore: Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-5097-5. LCCN 94039726. OCLC 31375285.  Although this book focuses on Apollo 13, it provides a wealth of background information on Apollo technology and procedures.
• French, Francis; Burgess, Colin (2007). In the Shadow of the Moon: A Challenging Journey to Tranquility, 1965–1969. Foreword by Walter Cunningham. Lincoln: University of Nebraska Press. ISBN 978-0-8032-1128-5. LCCN 2006103047. OCLC 182559769.  History of the Apollo program from Apollos 1–11, including many interviews with the Apollo astronauts.
• Kranz, Gene (2000). Failure is Not an Option: Mission Control from Mercury to Apollo 13 and Beyond. New York: Simon & Schuster. ISBN 0-7432-0079-9. LCCN 00027720. OCLC 43590801.  Factual, from the standpoint of a flight controller during the Mercury, Gemini, and Apollo space programs.
• Lovell, Jim; Kluger, Jeffrey (2000) [Previously published 1994 as Lost Moon]. Apollo 13. Boston: Houghton Mifflin Company. ISBN 0-618-05665-3. LCCN 99089647. OCLC 43118301.  Details the flight of Apollo 13.
• Pellegrino, Charles R.; Stoff, Joshua (1999). Chariots for Apollo: The Untold Story Behind the Race to the Moon. New York: Avon Books. ISBN 0-380-80261-9. OCLC 41579174.  Tells Grumman's story of building the lunar modules.
• Scott, David; Leonov, Alexei; Toomey, Christine (2004). Two Sides of the Moon: Our Story of the Cold War Space Race. Foreword by Neil Armstrong; introduction by Tom Hanks (ed. 1st U.S.). New York: Thomas Dunne Books. ISBN 0-312-30865-5. LCCN 2004059381. OCLC 56587777. 
• Seamans, Robert C., Jr. (2005). Project Apollo: The Tough Decisions. Monographs in Aerospace History. Washington, D.C.: NASA. ISBN 0-16-074954-9. LCCN 2005003682. OCLC 64271009. NASA SP-4537.  History of the manned space program from 1 septembrie 1960, to 5 ianuarie 1968.
• Slayton, Donald K.; Cassutt, Michael (1995). Deke!: An Autobiography. New York: St. Martin's Press. ISBN 0-312-85918-X.  Account of Deke Slayton's life as an astronaut and of his work as chief of the astronaut office, including selection of Apollo crews.
• „The Apollo Spacecraft: A Chronology. Volume 1:” (PDF).  (131.2 MB) From origin to 7 noiembrie 1962
• „The Apollo Spacecraft: A Chronology. Volume 2:” (PDF).  (13.4 MB) 8 noiembrie 1962 – 30 septembrie 1964
• „The Apollo Spacecraft: A Chronology. Volume 3:” (PDF).  (57.7 MB) 1 octombrie 1964 – 20 ianuarie 1966
• „The Apollo Spacecraft: A Chronology. Volume 4:” (PDF).  (24.2 MB) 21 ianuarie 1966 – 13 iulie 1974
• Wilhelms, Don E. (1993). To a Rocky Moon: A Geologist's History of Lunar Exploration. Tucson: University of Arizona Press. ISBN 0-8165-1065-2. LCCN 92033228. OCLC 26720457.  The history of lunar exploration from a geologist's point of view.

Legături externe

• en Urmărirea cu telescopul a misiunilor programului Apollo
• One small click for a man: Nasa releases more than 17,000 photos from the Apollo programme (including rare shots from mission 13), 24 December 2013, Daily Mail
• Cum au cucerit masonii Luna Arhivat în 19 martie 2011, la Wayback Machine., 12 mai 2010, Gabriel Tudor, Revista Magazin

Teoria conspirației

• Aselenizarea – marea farsa a secolului XX?, 9 octombrie 2008, Adrian Nicolae, Descoperă