Wikipedia

Propaganda românească printre vlahii din Balcani

eforturi depuse de statul român pentru a cultiva sentimentul de apartenență la națiunea română
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni este disputat.
Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții.
Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei.

Propaganda românească printre aromâni și megleniți (în greacă Η ρουμανική προπαγάνδα) este un termen folosit de unele surse istoriografice grecești pentru a descrie eforturile statului român de a cultiva sentimentul de apartenență la națiunea română în rândul aromânilor și meglenoromânilor din Balcani, în special în regiunile Macedonia și Epir. O poziție similară este adoptată și de istoriografia altor state din zonă, moștenitoare ale problemelor naționale care au apărut după destrămarea Imperiului otoman.

Școlile românești din Macedonia în anul 1899
„Către aromânii din Macedonia, Epir, Tesalia și Albania“, publicație în limba greacă a Societății de Cultură Macedo-Române din București, 1895.

Conform acestei interpretări, propaganda românească a fost cea mai intensă la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la Primul Război Balcanic, perioadă în care teritoriile locuite de aromâni și meglenoromâni au fost împărțite între Grecia, Serbia și Albania. La București, s-a dezvoltat o teorie conform căreia statul român era succesorul și protectorul populației latinizate din regiune. Guvernul otoman, dorind să mențină relații bune cu România, a permis statului român să protejeze populațiile aromâne și meglenoromâne din punct de vedere cultural și religios, recunoscând anumite revendicări ale acestuia.[1]

Propaganda românească a avut un succes considerabil. În aprilie 1890, Ion Dragoumis nota într-un raport: „Vlahii cu conștiință grecească și românii cu conștiință românească sunt în general educați în limba greacă, din respect pentru tradițiile vechi. Nici la români, nici la greci nu există o stabilitate națională clară”.[2] În iulie 1900, activiști ai organizațiilor revoluționare VMOK și VMORO l-au asasinat la București pe jurnalistul român Ștefan Mihăileanu împreună cu un cetățean bulgar, care era suspectat de spionaj în favoarea Imperiului Otoman. Incidentul a declanșat o criză diplomatică între România și Bulgaria, tensionând temporar relațiile dintre cele două țări.

La București, a urmat un proces controversat în noiembrie 1900, în care cei capturați au fost condamnați la pedepse grele. Guvernul bulgar a fost presat să aresteze și să judece activiști ai VMOK, precum Boris Sarafov și Vladislav Kovachev, dar aceștia au fost ulterior achitați. În România, autoritățile au profitat de sentimentele antibulgare pentru a restricționa activitățile instituțiilor culturale bulgare și pentru a discredita organizațiile revoluționare bulgare din Macedonia.

Cu toate acestea, publicul român a sprijinit mișcările revoluționare care colaborau cu elementul aromân în timpul revoltei de Ilinden și în perioada 1904-1908, când aromânii și românii s-au apărat reciproc împotriva propagandei armate grecești și sârbești în Macedonia. Intensificarea conflictului valaho-grec în Macedonia a dus la ruperea relațiilor diplomatice dintre România și Grecia. După masacrul organizat de antarți greci la Avdella în 1905, în România au izbucnit proteste violente antigrecești, care au dus la expulzarea unor cetățeni greci din țară.

La 22 mai 1905, sultanul Abdul Hamid al II-lea a emis un decret (iradea), care recunoștea oficial existența unui milet valah în cadrul Imperiului Otoman, oferind aromânilor și meglenoromânilor dreptul de a avea propriile lor biserici și școli.[3]

După Războaiele Balcanice și Primul Război Mondial (1912-1918), o parte semnificativă a populației aromâne din Balcani a emigrat în România. Propaganda românească a revenit în forță în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când teritoriile locuite de aromâni au fost ocupate de Italia. În această perioadă, a fost creată organizația separatistă Legiunea Romană, care a promovat autonomia aromânilor sub protectorat italian.

Galerie

modificare

Note

modificare
  1. ^ Алманах на българските национални движения след 1878, Академично издателство „Марин Дринов“, Sofia, 2005, pp. 568–569.
  2. ^ Ιωάννου, Μαρίας (). „Οι βλαχόφωνοι πληθυσμοί της Ελλάδας και η διαμόρφωση της εθνικής τους συνείδησης”. Θέσεις (114). 
  3. ^ Kahl, Thede (2002). „The ethnicity of Aromanians after 1990: the Identity of a Minority that Behaves like a Majority”. Ethnologia Balkanica. 6: 148. Accesat în 16 август 2015.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)

Bibliografie

modificare
  • Minov, Nikola. Problema aromână și propaganda românească în Macedonia. Skopje, 2013
  • Minov, Nikola. „Detașamentele românești“ ale Organizației Revoluționare Macedonene 1906 - 1908, în: Istorie, LIII/2, 2018
  • Minov, Nikola. The Aromanians and IMRO, в: Macedonian historical review, vol.2, 2011
  • Попов, Жеко. Румънската пропаганда в Македония (1878 – 1894 г.). – В: Изследвания по македонския въпрос, 1. София, 1993, с. 314 – 356.
  • Попов, Жеко. Румъния и българската национална кауза в Македония (1902 – 1903). – В: Илинденско-Преображенско въстание. София, 1994, с. 134 – 146.
  • Νικολαϊδου, Ελευθερία Ι., „Η ρουμανική προπαγάνδα στο βιλαέτι Ιωαννίνων και στα βλαχόφωνα χωριά της Πίνδου, τ.Α', μέσα 19ου αι.-1900“, Ε.Η.Μ, Ιωάννινα 1995.
  • Σπηλιοτόπουλος, Αντώνιος, „Οι Βλαχόφωνοι Έλληνες και η ρωμανική προπαγάνδα“, Αθήνα 1905.
  • Χρυσοχόου, Αθανάσιος Ι., „Η κατοχή εν Μακεδονία. Βιβλίον Γ'. Η δράσις της ιταλορουμανικής προπαγάνδας“, Ε.Μ.Σ. 16, Θεσσαλονίκη 1951.
  • Divani, Lena, „The Vlachs of Greece and the Italo-Rumanian Propaganda“, Thetis, Band 3, Mannheim 1996.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Propaganda_românească_printre_vlahii_din_Balcani&oldid=16587081