Războiul din Nagorno-Karabah

Războiul din Karabahul de Munte
Parte din Conflictul din Nagorno-Karabah Modificați la Wikidata

În ordine ceasornică: Un TBT azer distrus; strămutarea azerilor de pe teritoriul controlat de armeni; Memorial armean La Stepanakert; Soldați ai RKM
Informații generale
Perioadă20 februarie 1988 – 12 mai 1994
LocKarabahul de Munte, Armenia și Azerbaidjan
RezultatVictorie armeană
  • Protocolul Bișkek (în vigoare)
  • Negocierile de pace în curs pentru a determina viitorul teritoriului disputat
  • Întreruperea totală a comunicărilor dintre Armenia și Azerbaidjan, începând cu 1989(completely since 1991)[1]
  • Blocada Armeniei de către Turcia, începând cu 1993[2]
Modificări teritorialeIndependența de facto a Republicii Karabahul de Munte, rămânând de jure parte a Azerbaidjanului
Beligeranți
1988–1991/2
Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah
RSS Armeană
Miliția armeană (Dashnaktsutyun)[3]
1988–1991/2
RSS Azeră
Frontul Popular Azer
 Uniunea Sovietică[6][7][8]
Conducători
Levon Ter-Petrosian
Vazgen Sargsian
Gurgen Dalibaltaian
Norat Ter-Grigoriants
Serj Sargsian
Robert Kocharian
Samvel Babaian
Monte Melkonian
Arkadi Ter-Tadevosian
Anatoli Zinevici
Leonid Azgaldian
Ayaz Mutallibov
Abulfaz Elchibey
Heidar Aliev
Isgandar Hamidov
Surat Huseynov
Safar Abiyev
Rahim Gaziyev
Turgut Özal
Süleyman Demirel
Șamil Basaev[11]
Gulbuddin Hekmatyar[10]
Efective
20,000 (forțe RKM, inclusiv 8,000 din Armenia)[16]42,000 (36,000 în armată, 1,600 în forțele aeriene)
Mujahedini afgani: 1,000–3,000[17][18]
Militanți ceceni: 300[19]
Turcia: 350 de ofițeri și „mii” de voluntari,[20] inclusiv 200 de Lupi gri[12]
Pierderi
Morți:
5,856[21]–6,000[22]
Răniți: 25,000
Dispăruți:
196[21]
Morți:
20,000–30,000[22][23][21]
Răniți:
50,000[22]
Dispăruți:
4,210[24]
Civili morți:
  • 1,264 de civili armeni[21]
  • 167–763 de civili azeri uciși în 1992 de către forțele Republicii Nagorno-Karabah[25]
  • Civili dispăruți:

    • 400 conform Comisiei de stat Karabahe[24]
    • 749 conform Comisiei de stat Azere[24]

    Civili strămutați:

    • 724,000 de azeri[26]
      din Armenia, Nagorno-Karabah și regiunile adiacente
    • 300,000–500,000 de armeni[26]
      din Azerbaidjan și zonele de frontieră armeană

    Războiul din Nagorno-Karabah (de asemenea Primul război din Karabahul de Munte) a fost un conflict armat care a avut loc la sfârșitul anilor 1980 și până în 1994, în enclava Nagorno-Karabah din sud-vestul Azerbaidjanului, între majoritatea etnicilor armeni din Nagorno-Karabah susținuți de Republica Armenia, și Republica Azerbaidjan. Odată cu desfășurarea războiului, Armenia și Azerbaidjan, ambele foste republici sovietice, s-au implicat într-un război prelungit, nedeclarat în zona muntoasă Karabah. Azerbaidjan a încercat să tempereze mișcarea secesionistă din Nagorno-Karabah, dar parlamentul enclavei a votat unificarea cu Armenia. Referendumul a fost boicotat de populația azeră a regiunii Nagorno-Karabah, majoritatea alegătorilor au votat pentru independență. Cererea de unificare cu Armenia a început relativ pașnic, cu toate acestea, în următoarele luni, odată cu iminenta dezintegrare a Uniunii Sovietice s-a extins treptat într-un conflict din ce în ce mai violent între etnicii armeni și azeri, rezultând în final în cereri de epurări etnice din partea ambelor părți.[27][28]

    Ciocnirile interetnice între cele două părți au izbucnit la scurt timp după ce parlamentul Regiunii Autonome Nagorno-Karabah (NKAO) în Azerbaidjan a votat în favoarea unificării regiunii cu Armenia la 20 februarie 1988. Circumstanțele dizolvării Uniunii Sovietice au facilitat mișcarea separatistă armeană în Azerbaidjanul sovietic. Declarația de secesiune din Azerbaidjan a fost rezultatul final al conflictului teritorial.[29] Când Azerbaidjanul și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică și a îndepărtat puterile deținute de guvernul enclavei, majoritatea armeană a votat secesiunea de Azerbaidjan și a proclamat nerecunoscuta Republica Karabahul de Munte. [30]

    În iarna anului 1992 conflictul s-a generalizat. Medierile internaționale încercate de mai multe grupuri, printre care și cea a OSCE au eșuat, neputând să găsească o soluție acceptabilă ambelor părți. În primăvara anului 1993, forțele armeene au capturat regiuni din afara enclavei în sine, apărând pericolul implicării altor țări din regiune[31] . Până la sfârșitul războiului, în 1994, armenii au obținut controlul deplin pentru majoritatea enclavei și, de asemenea, dețin și în prezent și controlează aproximativ 9% din teritoriul Azerbaidjanului, aflat în afara enclavei. Ca urmare a conflictului, au fost mutați 230.000 de armeni din Azerbaidjan și 800.000 de azeri din Armenia și Karabah.[32] În mai 1994 Armenia și Azerbaidjan a semnat un acord de încetare a focului negociat de ruși și mediat de OSCE, care este în vigoare și astăzi.

    Premise modificare

     
    Harta regiunii Nagorno-Karabah


    Referințe modificare

    1. ^ HRW 1994, p. 128.
    2. ^ HRW 1994, p. 129.
    3. ^ „Armenian Revolutionary Federation –Dashnaktsutyun” (PDF). commonspace.eu. Accesat în . 
    4. ^ Benson, Brett V. (). Constructing International Security: Alliances, Deterrence, and Moral Hazard. Cambridge: Cambridge University Press. p. 67. ISBN 9781107027244. Russia was widely viewed as supporting the Armenian position. Much of this perception stemmed from the fact that Russia transferred military support to Armenia during the Nagorno-Karabakh War. 
    5. ^ Strategic impact” (4). Bucharest: Romanian National Defence University "Carol I" Centre for Defence and Security Strategic Studies. : 35. Greece supported Armenia both by delivering military and economic assistance and diplomatic representation by promoting the Armenia's interests in the EU and NATO.  Legătură externa în |title= (ajutor)
    6. ^ Hoge, James F. (). The Clash of Civilizations: The Debate. Council on Foreign Relations. p. 17. ISBN 9780876094365. In the last years of its existence, the Soviet government supported Azerbaijan because its government was dominated by former communists. 
    7. ^ Eastern Europe, Russia and Central Asia. London: Europa Publications. . p. 77. ISBN 9781857431377. Soviet security forces supported Azerbaijan's efforts to reimpose control over Nagornyi Karabakh and Armenian villages outside the enclave. 
    8. ^ Truscott, Peter (). Russia First: Breaking with the West. London: Tauris Publ. p. 74. ISBN 9781860641992. Initially, the Soviet regime in the Kremlin appears to have supported Azerbaijan in its attempt to maintain the territorial integrity of the borders established by Stalin in 1921. 
    9. ^ Balayev, Bahruz (). The Right to Self-Determination in the South Caucasus: Nagorno Karabakh in Context. Lexington Books. p. 70. ISBN 9780739178287. Turkey took the Azerbaijani position, showing special activity. It rendered active military help to Azerbaijan. In the Azerbaijani army there were Turkish officers-instructors and a group of the Azerbaijani men started training in Turkey. 
    10. ^ a b Taarnby 2008, p. 6.
    11. ^ a b Griffin, Nicholas (). Caucasus: A Journey to the Land Between Christianity and Islam. Chicago: University of Chicago Press. pp. 185–186. ISBN 0-226-30859-6. 
    12. ^ a b Brzezinski, Zbigniew (). Russia and the Commonwealth of Independent States: Documents, Data, and Analysis. Washington, D.C.: M.E. Sharpe. p. 616. ISBN 9781563246371. It is also revealed that a new force of 200 armed members of the Grey Wolves organization has been dispatched from Turkey in preparation for a new Azeri offensive and to train units of the Azeri army. 
    13. ^ Dekmejian, Richard Hrair; Simonian, Hovann H. (). Troubled Waters: The Geopolitics of the Caspian Region. p. 125. ISBN 9781860649226. In addition to commercial links, Israel has given strong backing to Azerbaijan in its conflict with Armenia over Nagorno-Karabakh, which reportedly has included military assistance. 
    14. ^ Azadian, Edmond Y. (). History on the Move: Views, Interviews and Essays on Armenian Issues. Wayne State University Press. p. 173. ISBN 9780814329160. But as subsequent events evolved it became all too apparent that Ukraine has steadfastly stood behind Azerbaijan in the Nagorno-Karabagh conflict all along. ...it was reported from Stepanakert that Ukraine had shipped 40 tanks to Azerbaijan. Later that number was raised to 59. Ukraine had also supplied Azerbaijan with Mig-21 attack places. 
    15. ^ de Waal 2003, p. 200. : "Yet it is not entirely clear how this support for the Armenians was translated on to the battlefield; to complicate things further, the Russians also gave some assistance to Azerbaijan."
    16. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite CaucasianKnot
    17. ^ Charalampidis 2013, p. 6. : "Different independent sources – expert, intelligence and official – estimated that the number of Afghan fighters during the period of 1993-1994 fluctuated between 1500-3000."
    18. ^ Taarnby 2008, p. 7. : "Estimates fluctuated wildly concerning how many Mujahedin actually entered Azerbaijan between 1993 and 1994. Numbers range from 1,000 to as high as 3,000."
    19. ^ Charalampidis 2013, p. 3.
    20. ^ Demoyan, Hayk (). „Turkey and the Karabakh Conflict: Summary”. (în Russian și English). Yerevan. p. 226 Турция и Карабахский конфликт в конце XX – начале XXI веков. Историко-сравнительный анализ %5bTurkey and the Karabakh Conflict in 1990s: a Comparative Historical Analysis%5d http://www.historyofarmenia.am/images/menus/326/%D0%A2%D1%83%D1%80%D1%86%D0%B8%D1%8F%20%D0%B8%20%D0%9A%D0%B0%D1%80%D0%B0%D0%B1%D0%B0%D1%85%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9_%D0%9A%D0%BE%D0%BD%D1%84%D0%BB%D0%B8%D0%BA%D1%82.pdf Турция и Карабахский конфликт в конце XX – начале XXI веков. Историко-сравнительный анализ [Turkey and the Karabakh Conflict in 1990s: a Comparative Historical Analysis] Verificați valoarea |url= (ajutor). Turkey continued to provide military as well as economic aid to Azerbaijan. As further proof, the Turkish army and intelligence services launched undercover operations to supply Azerbaijan with arms and military personnel. According to Turkish sources, over 350 high-ranking officers and thousands of volunteers from Turkey participated in the warfare on the Azerbaijani side.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
    21. ^ a b c d ru Melik-Shahnazarov, Arsen. Нагорный Карабах: факты против лжи.
    22. ^ a b c de Waal 2003, p. 285.
    23. ^ "Winds of Change in Nagorno Karabakh Arhivat în , la Wayback Machine.." Euronews. 28 November 2009.
    24. ^ a b c Ohanyan, Karine; Zarema Velikhanova (). „Investigation: Karabakh: Missing in Action – Alive or Dead?”. Institute for War and Peace Reporting. Arhivat din original la . Accesat în . 
    25. ^ Uppsala Conflict Data Program, Republic of Nagorno-Karabakh - civilians, viewed 2013-05-03
    26. ^ a b "Gefährliche Töne im "Frozen War"." Wiener Zeitung. 2 January 2013.
    27. ^ Rieff, David (iunie 1997). „Without Rules or Pity”. Foreign Affairs. Council on Foreign Relations. 76 (2). Arhivat din original la . Accesat în . 
    28. ^ Lieberman, Benjamin (). Terrible Fate: Ethnic Cleansing in the Making of Modern Europe. Chicago: Ivan R. Dee. pp. 284–292. ISBN 1-56663-646-9. 
    29. ^ Croissant, Michael P. (). The Armenia-Azerbaijan Conflict: Causes and Implications. London: Praeger. ISBN 0-275-96241-5. 
    30. ^ Aici trebuie notat că în perioada dizolvării URSS, guvernul SUA (doctrina Stimson) a recunoscut ca legitime granițele care au precedat Pactul Molotov-Ribbentrop (anul 1933). Din această cauză administrația George H. Bush a susținut în mod deschis secesiunea țărilor balitice, dar în privința conflictelor teritoriale dintre Georggia, Armenia, Azerbaidjan și celelalte țăti din zona Transcaucaziană, a considerat, că acestea sunt probleme sovietice interne.
    31. ^ Patru rezoluții ale ONU din 1993 au dispus retragerea forțelor armene din afara granițelor enclavei.
    32. ^ The Central Intelligence Agency. „The CIA World Factbook: Transnational Issues in Country Profile of Azerbaijan”. Arhivat din original la . Accesat în .  Military involvement denied by the Armenian government.