Rada Republicii Democrate Belaruse

Pentru informații suplimentare, vezi Protestele din Belarus din 2020

Tip
Rada Republicii Democrate Belaruse Рада Беларускай Народнай Рэспублікі Рада Белорусской Народной Республики

Tip	Parlament provizoriu
Țară	Republica Populară Belarus
Istoric
Fondat	1919
Conducere
Președinte	Ivonka Survilla din 1997
Structură
Sediu
Facilitățile diasporei bieloruse din America de Nord, Marea Britanie și alte țări
Website
http://www.radabnr.org
Modifică date / text

Rada Republicii Democrate Belaruse^[1] (în belarusă Рада Беларускай Народнай Рэспублікі, Рада БНР, Rada BNR) (rusă: Рада Белорусской Народной Республики, Рада БНР, Rada BNR) a fost corpul de guvernare al Republicii Populare Belaruse. Din 1919, Rada BNR se află în exil, unde a păstrat o existență vestigială în rândul diasporei bieloruse ^[2] ca grup de susținere care promovează sprijinul pentru independența și democrația din Belarus în rândul factorilor de decizie occidentali.^[3] Începând cu 2020, Rada BNR este cel mai vechi guvern în exil existent.

Formarea

Articol principal: Republica Populară Belarus.

Rada BNR a fost fondată ca și corp executiv al Primului Congres al Tuturor Bielorușilor,^[4] ținut în Minsk în decembrie 1917 cu peste 1800 de participanți din diferite regiuni din Belarus incluzând reprezentanți ai organizațiilor naționale din Belarus, zemstva regională, principalele confesiuni creștine și partide politice evreiești din Belarus. Lucrările Congresului au fost întrerupte violent de bolșevici.

După retragerea bolșevicilor din Minsk, Rada (consiliul) s-a declarat putere supremă în Belarus. După ce bolșevicii și germanii au semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, Rada a declarat independența Belarusului sub denumirea de Republica Democrată Belarusă.

Drapelul național din Belarus pe clădirea Radei BNR din Minsk, 1918

La 25 martie 1918, Rada BNR avea 77 de membri, printre care:

36 aleși de către Congresul Tuturor Bielorușilor
6 reprezentanți ai comunității belaruse din Vilnius
15 reprezentanți ai minorităților etnice (ruși, polonezi, evrei)
10 reprezentanți ai autorităților locale
10 reprezentanți ai marilor orașe

Germania nu a acordat recunoașterea oficială Belarusului și a împiedicat activitățile instituțiilor Republicii Democrate Belaruse. Cu toate acestea, Rada a reușit să înceapă să-și organizeze organele de conducere în diferite părți ale țării, precum și să lucreze la înființarea unei armate naționale din Belarus și a unui sistem național de educație.

Rada a stabilit contacte diplomatice oficiale cu mai multe state incluzând Finlanda, Republica Populară Ucraineană, Cehoslovacia, Statele baltice, Turcia și altele.

Odată cu apropierea armatelor bolșevice de Minsk, Rada a fost forțată să se mute la Vilnius, apoi la Grodno și, în cele din urmă, după coordonarea cu Republica Lituania, la Kaunas.

În exil

1919-1947

Sărbătorirea unei aniversări a Republicii Democrate Belaruse în Gimnaziul Belarus din Vilnia, 1935.

În aprilie 1919, Armata Poloneză a pus mâna pe Grodna și Vilnius. Jozef Pilsudski a emis Proclamația locuitorilor fostului Mare Ducat al Lituaniei, afirmând că noua administrație poloneză le va acorda autonomie culturală și politică. Proclamația a fost binevenită de conducerea din Belarus, în special având în vedere planurile sovietice pentru sovietizarea Belarusului.^[5] Cu toate acestea, în negocierile ulterioare cu liderii din Belarus, Pilsudski a propus să limiteze funcțiile guvernului din Belarus la chestiuni pur culturale, ceea ce a fost respins de prim-ministrul din Belarus, Anton Luckievic. Guvernul Belarusului a reușit să includă o declarație pentru drepturile minorităților din Polonia în rezoluțiile Conferinței de Pace de la Paris.

Guvernul Republicii Democrate Belaruse a protestat împotriva mobilizării militare poloneze în zona Vilnius, a alegerilor poloneze organizate acolo și a anexării zonei Augustów la Polonia. De asemenea, au făcut apel la Liga Națiunilor, Marea Britanie, Franța, Statele Unite și alte țări să recunoască independența Belarusului.^[6]

La sfârșitul anului 1920, guvernul din Belarus a început din nou negocierile cu bolșevicii de la Moscova și a încercat să-i convingă să recunoască independența Belarusului și să elibereze prizonierii politici din Belarus care sunt deținuți în închisorile rusești.^[7] Negocierile nu au avut succes.,

La 11 noiembrie 1920, Republica Democrată Belarus a semnat un tratat de parteneriat cu Republica Lituania pentru a coopera să recupereze pământurile belaruse și lituaniene de la polonezi.

După înființarea Republicii Sovietice Socialiste Belaruse (RSS Belarusă) ca parte a URSS, mai mulți membri ai Radei și-au stabilit mandatele în 1925 și s-au întors în Belarus. Oficial, Rada BNR nu a recunoscut niciodată RSS Belarusă. Majoritatea membrilor Rada care s-au întors în Belarus, inclusiv fostul prim-ministru Vaclau Lastouski, au fost uciși ulterior în teroarea sovietică din Belarus în anii 1930.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și al ocupației germane a Cehoslovaciei, Rada a refuzat să coopereze cu naziștii sau să recunoască guvernul colaboratorist din Belarus, Rada Centrală din Belarus.

După al Doilea Război Mondial

Ivonka Survilla, actualul președinte al Rada BNR

Avansul Armatei Roșii în 1945 a forțat Rada BNR să se mute în partea de vest a Germaniei, ocupată de trupele britanice și americane.

În februarie 1948, Rada a adoptat un manifest special, prin care și-a declarat revenirea la activitate. În aprilie 1948, Rada, împreună cu reprezentanți ai refugiaților bieloruși de după război, au ținut o conferință la Osterhofen, Bavaria.^[8]

Activitățile principale ale Rada BNR în Occident au fost lobby-ul și contactele cu guvernele occidentale pentru a asigura recunoașterea Belarusului ca țară separată. Împreună cu alte organizații antisovietice din Occident, inclusiv guverne în exil din Ucraina și țările baltice, Rada a protestat împotriva încălcărilor drepturilor omului din Uniunea Sovietică. În anii 1950, Rada BNR a permis crearea ediției bieloruse a Radio Europa Liberă. Membrii Rada au organizat sprijin pentru Belarus în urma accidentului de la Cernobîl din 1986.^[9]

După dizolvarea URSS

Miting de sărbătoare pentru „Ziua Libertății” organizat de opoziția din Belarus în 2007.

După dizolvarea Uniunii Sovietice în anii 90, guverne similare în exil din țările vecine (Lituania, Polonia și altele) și-au predat mandatele guvernelor independente corespunzătoare.

După declararea independenței Republicii Belarus în 1990, interesul pentru Republica Democrată Belarusă a crescut în societatea bielorusă. Frontul Popular Belarus, care a fost principalul partid de opoziție anticomunist pro-Perestroika, a apelat, în multe aspecte, la restabilirea unui Belarus independent ca Republica Democrată Belarusă de la sfârșitul anilor 1980. În 1991, parlamentul din Belarus a adoptat simbolurile de stat ale Republicii Democrate din Belarus, Pahonia și steagul alb-roșu-alb, ca simboluri de stat ale Republicii Belarus.

În 1993, guvernul Republicii Belarus a organizat la Minsk o sărbătoare oficială pentru a celebrea cea de a 75-a aniversare a Republicii Democrate Belaruse. Membrii Rada BNR au participat la sărbătoare împreună cu înalții lideri politici ai Republicii Belarus. S-a afirmat atunci că Rada nu era pregătită să-și restituie mandatul Consiliului Suprem al Belarusului, care fusese ales inițial sub conducerea sovietică. Cu toate acestea, Rada a fost pregătită să predea mandatul unui parlament belarus ales liber. Cu toate acestea, aceste planuri au fost anulate după ce președintele Alexander Lukașenko, ales în 1994, a stabilit o revenire la politicile sovietice în ceea ce privește limba și cultura bielorusă.^[10]

Astăzi, Rada BNR încearcă să promoveze democrația și independența pentru Belarus folosind contacte și lobbyism în țările în care are reprezentanți: SUA, Canada, Regatul Unit, Estonia și altele. Președintele Rada ține în mod regulat întâlniri cu factorii de decizie politici occidentali și face declarații oficiale criticând încălcările drepturilor omului și rusificarea continuă în Belarus.^[11]^[12] Rada a devenit un centru de consolidare pentru mai mulți politicieni de opoziție bielorusi exilați.

De la sfârșitul anilor 1980, 25 martie, Ziua Independenței Republicii Democrate din Belarus, este sărbătorită pe larg de opoziția democratică națională din Belarus ca Ziua Libertății (în bielorusă: Дзень волі). De obicei, este însoțit de mitinguri de opoziție în masă la Minsk și de evenimente de sărbătoare ale organizațiilor din diaspora bielorusă care sprijină guvernul belarus în exil.

Structură și funcții

Rada trebuia să fie un parlament provizoriu care își va îndeplini funcțiile până la încheierea unei convenții constituționale din Belarus. Rada BNR a format un guvern format din membrii săi.

Astăzi, Rada se consideră purtător al unui mandat simbolic și ca garant al independenței Belarusului. Scopul Radei este de a-și transfera mandatul către un parlament al Belarusului ales democratic, cu condiția ca nicio amenințare la adresa independenței Belarusului să nu fie prezentă.

Rada este condusă de președintele ei (Старшыня Рады БНР) și de un prezidiu (consiliu executiv) format din 14 membri.^[13]

Rada include mai multe secretariate ca grupuri de lucru sau secretari individuali responsabili pentru anumite domenii, printre care se numără:

Secretariatul pentru Afaceri Externe
Secretariatul pentru Afaceri Interne
Secretariatul pentru Informație
Secretariatul pentru Educație

Activitatea Rada BNR este reglementată de Constituția provizorie a Republicii Populare Belaruse și de Statutul Rada BNR.

Președinții Radei BNR

Janka Sierada (9 martie - 14 mai 1918)
Jazep Losik (14 mai 1918 - 13 decembrie 1919)
Piotra Krečeŭski (13 decembrie 1919 – 1928)
Vasil Zacharka (1928–1943)
Mikoła Abramčyk (1944–1970)
Vincent Žuk-Hryskievič (1970–1982)
Jazep Sažyč (1982–1997)
Ivonka Survilla (din 1997)

Decorații ale Radei Repulicii Democrate Belaruse

În 1949, Rada Republicii Democrate din Belarus în exil sub președintele Mikola Abramchyk a introdus o serie de premii civice și militare.^[14] Au existat mai multe decorațiuni în anii 1950.^[14]

În 2016, Rada RDB a anunțat planuri de reînnoire a decorațiunilor.^[15] În 2018, Rada a premiat 130 de activiști și politicieni din Belarus, precum și un număr de străini, cu o medalie recent creată care comemorează 100 de ani de la Republica Democrată din Belarus.

Panglică	Nume	Data creării	Descriere
Alb, roșu, alb	Ordinul Pahoniei Ордэр Пагоні	1 septembrie 1949	Cel mai înalt premiu de stat al Republicii Democrate Belarus
Maro și roșu	Ordinul Cavalerului de Fier Ордэр Жалезнага Рыцара	1 septembrie 1949	O decorație militară pentru soldați și ofițeri
Maro, roșu, verde	Medalia Partizanului Мэдаль Партызана	1 septembrie 1949	O medalie pentru membrii mișcării partizane antisovietice din Belarus
	Medalia jubiliară a Republicii Democrate Belarus Мэдаль да стагодзьдзя Беларускай Народнай Рэспублікі	24 devembrie 2018	O medalie „pentru realizările pe tot parcursul vieții în îndeplinirea idealurilor Republicii Democrate Belaruse, inclusiv cercetarea și popularizarea Belarusului, consolidarea și realizarea independenței Belarusului, precum și lupta pentru libertate și democrație în Belarus”.

Referințe

^ as spelled on the Official website Arhivat în 4 iulie 2012, la Wayback Machine.
^ „Heart of darkness”. The Economist. 13 martie 2008. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ The BNR Rada as the oldest Belarusian democratic advocacy group - Official website of the Rada BNR, 16 July 2019
^ „slounik.org: Рада Беларускай Народнай Рэспублікі”. Slounik.org. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ Жыве Беларусь Бібліятэка гістарычных артыкулаў. „А. Сідарэвіч. Абвяшчэнне Беларускай Народнай Рэспублікі”. Jivebelarus.net. Accesat în 14 ianuarie 2012.
^ „Імёны Свабоды: Васіль Захарка”. Svaboda.org. 14 martie 1943. Accesat în 14 ianuarie 2012.
^ „ВАСІЛЬ ЗАХАРКА. ПРЭЗІДЭНТ БЕЛАРУСКАЙ НАРОДНАЙ РЭСПУБЛІКІ”. Zelva-bez.com. Accesat în 27 octombrie 2017. ^{[nefuncțională]}
^ „Максімюк, Я. Аднаўленьне Рады БНР пасьля Другой Сусьветнай вайны // Запісы = Zapisy. — 2001. — № 25. — С. 41 — 48”. Belarus8.ytipod.com. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ „Навошта нам Рада БНР: інтэрвію з членам Рады (пачатак)”. Nn.by. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ „The March 20, 2006 Memorandum of the BNR Rada”. Radabnr.org. Arhivat din original la 3 martie 2016. Accesat în 14 ianuarie 2012.
^ „Шварцэнбэрг — Сурвіле: Візы тармозіць Менск”. Радыё Свабода. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ „Эстонія падтрымлівае беларускую апазыцыю”. Радыё Свабода. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ „Рада Беларускай Народнай Рэспублікі. Афіцыйны сайт - Rada of the Belarusian Democratic Republic. Official website”. Radabnr.org. Accesat în 27 octombrie 2017.
^ ^a ^b Jorš, Siarhiej (1999). „Узнагароды” [Awards]. Антысавецкія рухі ў Беларусі (1944-1956). Даведнік [Anti-Soviet movements in Belarus (1944-1956)] (în belarusă). Minsk: Архіў Найноўшае Гісторыі. ISBN 985-6374-07-3. Accesat în 14 octombrie 2016.
^ „РАДА БНР АДНАЎЛЯЕ ЎЗНАГАРОДЫ – РЭЗАЛЮЦЫЯ СЭСІІ РАДЫ” [Rada of the BDR Renews Awards - Resolution of the Session of the Rada]. Official Rada of the BDR Facebook page (în belarusă). 16 aprilie 2016. Accesat în 14 octombrie 2016.

[1] s spelled on the Official website Arhivat în 4 iulie 2012, la Wayback Machine.

[2] „Heart of darkness”. The Economist. 13 martie 2008. Accesat în 27 octombrie 2017.

[3] The BNR Rada as the oldest Belarusian democratic advocacy group - Official website of the Rada BNR, 16 July 2019

[4] „slounik.org: Рада Беларускай Народнай Рэспублікі”. Slounik.org. Accesat în 27 octombrie 2017.

[Sidarevic-5] Жыве Беларусь Бібліятэка гістарычных артыкулаў. „А. Сідарэвіч. Абвяшчэнне Беларускай Народнай Рэспублікі”. Jivebelarus.net. Accesat în 14 ianuarie 2012.

[6] „Імёны Свабоды: Васіль Захарка”. Svaboda.org. 14 martie 1943. Accesat în 14 ianuarie 2012.

[BEZ-7] „ВАСІЛЬ ЗАХАРКА. ПРЭЗІДЭНТ БЕЛАРУСКАЙ НАРОДНАЙ РЭСПУБЛІКІ”. Zelva-bez.com. Accesat în 27 octombrie 2017. ^{[nefuncțională]}

[8] „Максімюк, Я. Аднаўленьне Рады БНР пасьля Другой Сусьветнай вайны // Запісы = Zapisy. — 2001. — № 25. — С. 41 — 48”. Belarus8.ytipod.com. Accesat în 27 octombrie 2017.

[nn2011-9] „Навошта нам Рада БНР: інтэрвію з членам Рады (пачатак)”. Nn.by. Accesat în 27 octombrie 2017.

[10] „The March 20, 2006 Memorandum of the BNR Rada”. Radabnr.org. Arhivat din original la 3 martie 2016. Accesat în 14 ianuarie 2012.

[11] „Шварцэнбэрг — Сурвіле: Візы тармозіць Менск”. Радыё Свабода. Accesat în 27 octombrie 2017.

[12] „Эстонія падтрымлівае беларускую апазыцыю”. Радыё Свабода. Accesat în 27 octombrie 2017.

[13] „Рада Беларускай Народнай Рэспублікі. Афіцыйны сайт - Rada of the Belarusian Democratic Republic. Official website”. Radabnr.org. Accesat în 27 octombrie 2017.

[slounik-14] Jorš, Siarhiej (1999). „Узнагароды” [Awards]. Антысавецкія рухі ў Беларусі (1944-1956). Даведнік [Anti-Soviet movements in Belarus (1944-1956)] (în belarusă). Minsk: Архіў Найноўшае Гісторыі. ISBN 985-6374-07-3. Accesat în 14 octombrie 2016.

[15] „РАДА БНР АДНАЎЛЯЕ ЎЗНАГАРОДЫ – РЭЗАЛЮЦЫЯ СЭСІІ РАДЫ” [Rada of the BDR Renews Awards - Resolution of the Session of the Rada]. Official Rada of the BDR Facebook page (în belarusă). 16 aprilie 2016. Accesat în 14 octombrie 2016.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]