Deschide meniul principal
Radu Greceanu
Radu-Greceanu.jpg
Date personale
Născutanii 1650 Modificați la Wikidata
Greci, Petrești, Dâmbovița, România Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani) Modificați la Wikidata
anonim[*] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie Țara Românească Modificați la Wikidata
Ocupațiecronicar[*] Modificați la Wikidata

Radu Greceanu (n. cca. 1655/1660 – d. ante 9 iulie 1725) a fost un cronicar muntean, autor al cronicii Viața lui Constantin Brâncoveanu din 1711 și al manuscrisului Letopisețul de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în Țara Românească, care s-a pierdut.

Logofătul Radu Greceanu, împreună cu fratele său, logofătul Șerban Greceanu, a luat parte, alături de stolnicul Constantin Cantacuzino și cu sprijinul arhiereului Ghermano de Nyssa (directorul Academiei grecești din Constantinopol) și al lui Sevastos Kymenites (directorul școlii grecești din București) la traducerea Bibliei de la București - prima ediție integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi. Cartea a fost tradusă după textul Septuagintei și a apărut la 1688.[1]

Date biograficeModificare

Radu Greceanu s-a născut în satul Greci situat în județul Vlașca (în prezent localitatea se află pe teritoriul județului Dâmbovița). Părinții săi au fost - se presupune - proprietari de condiție modestă, nemenționați drept purtători de ranguri în documentele vremii. Soția sa, Ecateriana, era fiica lui Ivasco Baleanu. Unica sa slujbă exercitată de-a lungul întregii sale vieți a fost aceea de vel logofăt, adică cel mai înalt post în cancelaria domnească. Astfel se situa ca unul dintre cei mai de seamă boieri din Divan.

Cunoștea profund limba și întreaga cultură grecească. S-a ocupat timp de peste un deceniu de traducerea și tipărirea unor lucrări de cult, acțiune inițiată de domnitorul Șerban Cantacuzino, al cărui program politic urmărea întărirea ortodoxismului în zona Balcanilor drept armă împotriva turcilor.

În 1693, Radu Greceanu devine cronicarul oficial al domniei lui Constantin Brâncoveanu, calitate păstrată până la sfârșitul tragic al domnitorului în 1714. Portrivit cercetătoarei Aurora Ilieș, este plauzibilă ipoteza surghiunului lui Radu Greceanu în Asia Mică drept consecință a fidelității sale față de domnitor.

Cert este că la 9 iulie 1725 fiica lui, Maria, afierosea Mânăstirii Stravropoleos o bucată din locul caselor ce le moștenise de la părinți, întru pomenirea sufletelor lor.[2]

Rămășițele lui Radu Greceanu se află în Cimitirul Bellu din București, după ce până în 1991 un mausoleu a fost ridicat la cimitirul Mănăstirii Cernica, care îi adăpostea osemintele.

OpereModificare

NoteModificare

BibliografieModificare

  • Ilieș, Aurora (), „Studiu introductiv”, În Greceanu, Radu logofătul, Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brîncoveanu Voievod (1688-1714), Studiu introductiv și ediție critică întocmite de Aurora Ilieș, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România 
  • Gh. Ungureanu, "Liceul Radu Greceanu - 110 ani de la înființare 1884-1994", Studiu monografic, Slatina, 1994
  • "Dicționar al literaturii române de la origini până la 1900", Ed. acad. R. S. R., București, 1979

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Radu Greceanu
La Wikisursă există texte originale legate de Radu Greceanu