Deschide meniul principal

BiografieModificare

A studiat filosofia la prestigioasa École Normale Supérieure din Paris (1924–1928), unde a fost coleg cu Jean-Paul Sartre. Și-a început cariera universitară în Germania (1930–1933), asistând în mod direct la ascensiunea nazismului. Mobilizat în 1939, a participat la Războiul ciudat (drôle de guerre), apoi – în exil, la Londra, – a fost redactor-șef al ziarului La France libre. După război, a împletit jurnalismul cu activitatea universitară: a fost editorialist la Combat (1947), Le Figaro (1947-1976), L'Express (1976-1983); a ținut cursuri la Collège de France, Institut d'Etudes Politiques, École Nationale d'Administration, École Pratique des Hautes Études și la Sorbonne.

În 1963 a fost ales membru al Academiei de Științe Morale și Politice (Académie des Sciences Morales et Politiques). A murit în 1983, lăsând o operă bogată în care a respins cu fermitate ideologiile totalitare și a căutat explicații pentru atracția maladivă pe care comunismul a exercitat-o asupra intelectualității franceze.

Spre deosebire de Sartre (care credea că „anticomunistul este un câine”,[necesită citare] sau că nu poate denunța crimele din epoca lui Stalin din Uniunea Sovietică pentru că „nu trebuie să îi facem să dispere pe locuitorii cartierului Billancourt”,[necesită citare] populat in majoritate de muncitorii de la regiile naționale Renault), care a alunecat spre extrema-stângă (Aron îl numea „mon frère ennemi“), Raymond Aron a fost un conservator prudent și un analist critic al societății liberale, poate cel mai lucid politolog al Franței și al întregii Europe din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Cel mai important sociolog francez al secolului XX, și unul dintre cei mai importanți filosofi ai istoriei acestui secol, poate fi descris cel mai bine prin propria sa caracterizare: un spectator angajat. El nu s-a temut să se implice în lumea din jurul său, o lume pe care o resimțea tot mai vulnerabilă; de aici, și necesitatea ca toți aceia care au curajul să își asume o gândire proprie, originală, să se implice în viața socială și politică a lumii în care viețuiesc.

Aron nu s-a temut să meargă împotriva curentului, chiar atunci când „son petit camarade“ de la École Normale Supérieure, Jean-Paul Sartre, născut și el tot în 1905, a decis să meargă pe "direcția aplaudării statuii idolului de la Kremlin"[13]

A avut o fiică, Dominique (căsătorită Schnapper), sociolog, membră a Consiliului Constituțional al Franței (2001-2010).

LucrăriModificare

Un autor prolific, el „a scris câteva mii de editoriale și câteva sute de articole academice, eseuri, și comentarii, precum și despre 40 cărți",[14] care includ:

  • La Sociologie allemande contemporaine, Paris: Alcan, 1935; German Sociology, London: Heinemann, 1957
  • Introduction à la philosophie de l'histoire. Essai sur les limites de l'objectivité historique, Paris: Gallimard, 1938; Introduction to the Philosophy of History: An Essay on the Limits of Historical Objectivity, London: Weidenfeld & Nicolson, 1948
  • Essai sur la théorie de l'histoire dans l'Allemagne contemporaine. La philosophie critique de l'histoire, Paris: Vrin, 1938
  • L'Homme contre les tyrans, New York, Editions de la Maison française, 1944
  • De l'armistice à l'insurrection nationale, Paris: Gallimard, 1945
  • L'Âge des empires et l'Avenir de la France, Paris: Défense de la France, 1945
  • Le Grand Schisme, Paris: Gallimard, 1948
  • Les Guerres en Chaîne, Paris: Gallimard, 1951; The Century of Total War, London: Derek Verschayle, 1954
  • La Coexistence pacifique. Essai d'analyse, Paris: Editions Monde nouveau, 1953 (under the pseudonym François Houtisse, with Boris Souvarine)
  • L'Opium des intellectuels, Paris: Calmann-Lévy, 1955; The Opium of the Intellectuals, London: Secker & Warburg, 1957
  • Polémiques, Paris: Gallimard, 1955
  • La Tragédie algérienne, Paris: Plon, 1957
  • Espoir et peur du siècle. Essais non partisans, Paris: Calmann-Lévy, 1957
  • L'Algérie et la République, Paris: Plon, 1958
  • La Société industrielle et la Guerre, suivi d'un Tableau de la diplomatie mondiale en 1958, Paris: Plon, 1959
  • Immuable et changeante. De la IVe à la Ve République, Paris: Calmann-Lévy, 1959
  • Introduction. Classes et conflits de classes dans la société industrielle (Ralph Dahrendorf), Paris: Mouton Éditeur, 1959
  • Dimensions de la conscience historique, Paris: Plon, 1961
  • Paix et guerre entre les nations, Paris: Calmann-Lévy, 1962; Peace and War, London: Weidenfeld & Nicolson, 1966
  • Le Grand Débat. Initiation à la stratégie atomique, Paris: Calmann-Lévy, 1963
  • Dix-huit leçons sur la société industrielle, Paris: Gallimard, 1963; Eighteen Lectures on Industrial Society, London: Weidenfeld & Nicolson, 1967
  • La Lutte des classes, Paris: Gallimard, 1964
  • Essai sur les libertés, Paris: Calmann-Lévy, 1965
  • Démocratie et totalitarisme, 1965
  • Trois essais sur l'âge industriel, Paris: Plon, 1966; The Industrial Society. Three Essays on Ideology and Development, London: Weidenfeld & Nicolson, 1967
  • Les Étapes de la pensée sociologique, Paris: Gallimard, 1967; Main Currents in Sociological Thought, London: Weidenfeld & Nicolson, 1965
  • De Gaulle, Israël et les Juifs, Paris: Plon, 1968
  • La Révolution introuvable. Réflexions sur les événements de mai, Paris: Fayard, 1968
  • Les Désillusions du progrès, Paris: Calmann-Lévy, 1969; Progress and Disillusion: The Dialectics of Modern Society, Pall Mall Press, 1968
  • D'une sainte famille à l'autre. Essai sur le marxisme imaginaire, Paris: Gallimard, 1969
  • De la condition historique du sociologue, Paris: Gallimard, 1971
  • Études politiques, Paris: Gallimard, 1972
  • République impériale. Les États-unis dans le monde (1945–1972), Paris: Calmann-Lévy, 1973; The Imperial Republic: The United States and the World 19451973, Little Brown & Company 1974
  • Histoire et dialectique de la violence, Paris: Gallimard, 1973; History and the Dialectic of Violence: Analysis of Sartre's Critique de la raison dialectique, Oxford: Blackwell, 1979
  • Penser la guerre, Clausewitz, Paris: Gallimard, 1976; Clausewitz: Philosopher of War, London: Routledge, 1983
  • Plaidoyer pour l'Europe décadente, Paris: Laffont, 1977; In Defense of Decadent Europe, South Bend IN: Regnery, 1977
  • with Andre Glucksman and Benny Levy. "Sartre's Errors: A Discussion". TELOS 44 (Summer 1980). New York: Telos Press
  • Le Spectateur engagé, Paris: Julliard, 1981 (interviews)
  • Mémoires, Paris: Julliard, 1983
  • Les dernières années du siècle, Paris: Julliard, 1984
  • Ueber Deutschland und den Nationalsozialismus. Fruehe politische Schriften 1930–1939, Joachim Stark, ed. and pref., Opladen: Leske & Budrich, 1993
  • Le Marxisme de Marx, Paris: Éditions de Fallois, 2002
  • De Giscard à Mitterrand: 1977–1983 (editorials from L'Express), with preface by Jean-Claude Casanova, Paris: Éditions de Fallois, 2005
  • Raymond Aron, spectateur engagé. Entretiens avec Raymond Aron. (Duration: 160 mins.), DVD, Éditions Montparnasse, 2005

NoteModificare

  1. ^ Lista profesorilor de la Collège de France (PDF) 
  2. ^ a b c d e f g Biographical Dictionary of Twentieth-Century Philosophers (1996 ed.)[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ a b c d „Raymond Aron”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ a b c d Raymond Aron, Comité des travaux historiques et scientifiques, accesat în  
  6. ^ a b c d Raymond Aron, SNAC, accesat în  
  7. ^ a b c d Raymond Aron, Find a Grave, accesat în  
  8. ^ a b c d Raymond Claude Ferdinand Aron, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  9. ^ a b Raymond Aron, Indiana Philosophy Ontology Project, accesat în  
  10. ^ a b „Raymond Aron”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ a b Raymond Aron, 1905–1983 (în engleză), The New York Review of Books,  
  12. ^ a b „Raymond Aron”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  13. ^ Expresia îi aparține lui Vladimir Tismăneanu în conferința "Mărirea și decăderea religiilor seculare. Cazul comunismului", și a fost reprodusă în revista "Orizont", din 19 septembrie 2005.
  14. ^ Henrik Østergaard Breitenbauch, "ARON, RAYMOND" in Christopher John Murray (ed.), "Encyclopedia of Modern French Thought", Routledge (2013), pp. 18-19

BibliografieModificare

  • Aron, Raymond. Introducere în filozofia istoriei. București: Humanitas, 1997.
  • Nicolas Baverez, Raymond Aron, un moraliste au temps des idéologies, Flammarion, 1993
  • Stephen Launay, La Pensée politique de Raymond Aron, préface de Philippe Raynaud, PUF, 1995.
  • Stephen Launay, La guerre sans la guerre. Essai sur une querelle occidentale", Paris, Descartes et Cie, 2003.
  • Matthias Oppermann, Raymond Aron und Deutschland. Die Verteidigung der Freiheit und das Problem des Totalitarismus, Ostfildern: Thorbecke Verlag 2008.
  • Emile Perreau-Saussine, Raymond Aron et Carl Schmitt lecteurs de Clausewitz, Commentaire, 103, 2003, p. 617-622. pdf
  • Joachim Stark, Das unvollendete Abenteuer. Geschichte, Gesellschaft und Politik im Werk Raymond Arons, Würzburg: Königshausen & Neumann, 1986
  • Olivier de Lapparent, "Raymond Aron et l'Europe, itinéraire d'un européen dans le siècle", Peter Lang, 2010.

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Raymond Aron