Retronym
Retronym este un cuvânt englezesc care desemnează un neologism creat pentru a denumi o noțiune atunci când, după apariția unei noțiuni înrudite, denumirea veche a devenit ambiguă.[1][2][3] De exemplu, termenul fotografie alb-negru a apărut pentru a preciza sensul cuvântului fotografie, devenit ambiguu după apariția fotografiilor color.
Prima publicație în care a apărut cuvântul retronym este un număr al ziarului american New York Times Magazine din 1980, iar primul dicționar care l-a adăugat printre definițiile sale este The American Heritage® Dictionary of the English Language în a patra sa ediție publicată în anul 2000.[1][2]
Istorie
modificareCuvântul a fost inventat în 1980 de Frank Mankiewicz, renumit crainic și jurnalist american, pe atunci președintele organizației National Public Radio.[1][4] William Safire i-a dedicat un articol în coloana sa din New York Times Magazine intitulată „Despre limbă”, supranumindu-l pe Mankiewicz drept „cel mai mare colecționar din lume al acestor creații lexicale” („the world's leading collector of these coinages”).[2] Cuvântul a fost recunoscut de un dicționar în anul 2000, făcându-și apariția în The American Heritage Dictionary of the English Language,[1][2] până în anul 2003 fiind singurul dicționar care îl conținea.[2] Astăzi, termenul mai apare și în Merriam Webster OnLine și în dicționarul MSN Encarta, ultimul considerându-l un cuvânt specific englezei americane.[1][3][5]
Etimologie
modificareCuvântul a fost creat în limba engleză sub forma retronym din două elemente: retro- (adverb latin care se traduce prin „înapoi, îndărăt, în urmă”) și -onym (derivat din grecescul onyma = „nume”).[3][6][7]
Considerații
modificareZiarista Lyrysa Smith crede că progresul tehnologic este principala cauză a acestui fenomen. Smith identifică alte cauze în schimbările culturale sau în noile perspective asupra istoriei.[2]
Exemple de retronime
modificare- chitară acustică — după ce a apărut chitara electrică; în engleză: acoustic/electric guitar[1][2]
- ceas analogic — după ce a apărut ceasul digital; în engleză: analog/digital watch[1]
- fotografie alb-negru — după ce s-a inventat fotografia color;
- telefon fix — după ce s-a răspândit telefonul mobil;
- lapte integral — după ce a apărut laptele degresat;
- Primul Război Mondial — după ce a izbucnit al Doilea Război Mondial;
- satelit natural — după ce s-au lansat sateliții artificiali;
- film mut — după ce a apărut filmul sonor.
Note
modificare- ^ a b c d e f g en William Safire, „On Language - Retronym” („Despre limbă - retronym”), articol în New York Times Magazine, 7 ianuarie 2007
- ^ a b c d e f g en Lyrysa Smith, „New words for old times” („Cuvinte noi pentru timpuri vechi”), articol în Wisconsin State Journal, 23 noiembrie 2003 Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ a b c en Definiție în Merriam-Webster OnLine
- ^ en „The Word of the Day for 08 decembrie 2006” („Cuvântul zilei, 8 decembrie 2006”), la Merriam-Webster OnLine Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ en Definiție în MSN Encarta Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Ioan Nădejde, Amelia Nădejde-Gesticone, Dicționar Latin - Român, ed. a III-a, Iași, 1920, p. 581
- ^ en Jerome Canady Hixson, Isidor Colodny, Word Ways: A Study of Our Living Language, American Book Company, 1939, p. 287