Rezervația naturală Șaptebani

rezervație naturală silvică din Moldova
Rezervația naturală Șaptebani
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)

Rezervația Șaptebani în anii 1980
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Poziția Raionul Rîșcani
Republica Moldova
Coordonate47°55′57″N 27°20′13″E ({{PAGENAME}}) / 47.932523°N 27.336816°E
Suprafață17 ha  Modificați la Wikidata

Șaptebani este o rezervație naturală silvică în raionul Rîșcani, Republica Moldova. Este amplasată în ocolul silvic Rîșcani, parcelele 62D și 63D.[1] Are o suprafață de 17 ha.[2] Obiectul este administrat de Întreprinderea silvică Glodeni.[1]

Caracteristici geografice modificare

Sectorul protejat este situat la nord-est de satul Șaptebani, pe un versant cu expoziție nordică și nord-estică. Altitudinea constituie 210-215 m. Solul este cenușiu de pădure.[1]

Diversitate floristică modificare

Aria naturală „Șaptebani” reprezintă o pădure cu arborete natural fundamentale de gorun (Quercus petraea), populată abundent de tei (Tilia tomentosa, Tilia cordata) și într-o măsură mai mică de frasin (Fraxinus excelsior).[1] Este atribuită la categoria „ecosisteme forestiere de gorun, stejar și fag”.[3] Au fost identificate 103 specii de plante vasculare,[1] cinci dintre care sunt rare: clocotișul (Staphylea pinnata), lăcrămioara (Convallaria majalis), dumbrăvița (Epipactis helleborine), trei-răi (Hepatica nobilis) și crinul-de-pădure (Lilium martagon).[4]

Arbori modificare

Arboretele din „Șaptebani” este atribuit, după proveniență, la categoria de arboreturi natural fundamentale. Sunt de productivitate mijlocie. Arborii maturi au răsărit în anii 1930. Înălțimea lor curentă este de 21 m, iar diametrul mediu al tulpinii constituie 24 cm. Volumul masei lemnoase era, în 2007, 221 m³/ha, cu o creștere anuală de 7 m³/ha.[1]

Au fost identificate 13 specii de arbori:[4]

Arbuști modificare

Stratul de arbuști este alcătuit din 12 specii:[4]

Ierburi modificare

Gradul de acoperire cu ierburi variază în dependență de etapa de vegetație. Primăvara devreme, până la apariția frunzelor pe copaci, înfloresc viorelele (Scilla bifolia), brebeneii (Corydalis solida), grâușorul (Ficaria verna). Urmează lăcrămioarele, iar către sfârșitul lunii mai gradul de acoperire cu ierburi constituie 20-35%.[4]

Populația de ierburi cuprinde 78 de specii:[4]

Statut de protecție modificare

Aria protejată Șaptebani este o suprafață reprezentativă de pădure de gorun și stejar pedunculat, valoroasă datorită compoziției floristice și peisagistice.[5]

Delimitarea curentă de 17 ha a ariei naturale a fost făcută prin Hotărîrea Sovietului de Miniștri al RSSM din 8 ianuarie 1975 nr. 5, când aceasta a fost declarată arie protejată de păduri valoroase și luată sub protecția statului. Statutul de protecție a fost reconfirmat prin Legea nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, în anexele căreia pădurea este atribuită la categoria „Rezervații naturale, a) silvice”.[5]

Pădurea este traversată de drumul republican R7 CosteștiSoroca, care este o sursă de poluare. Pentru ameliorarea situației ecologice, se recomandă limitarea accesului oamenilor în aria protejată. Întru optimizarea conservării diversității vegetale, unii specialiști de la Grădina Botanică (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei propuneau, în 2007, soluționarea, în cadrul lucrărilor de reconstrucție ecologică, a corespondenței arboretelor la condițiile stațiunii.[5]

Referințe modificare

  1. ^ a b c d e f Postolache & Lazu 2007, p. 36.
  2. ^ „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Accesat în . 
  3. ^ Postolache, Gheorghe (). „Probleme actuale de optimizare a rețelei ariilor protejate pentru conservarea biodiversității în Republica Moldova”. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe biologice, chimice și agricole (4 (289)): 3-17. 
  4. ^ a b c d e Postolache & Lazu 2007, p. 37.
  5. ^ a b c Postolache & Lazu 2007, p. 38.

Bibliografie modificare