Wikipedia

Rezoluția 109 a Consiliului de Securitate al ONU

Rezoluția 109 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 14 decembrie 1955, după examinarea – din însărcinarea Adunării Generale prin Rezoluția 918 (X) din 8 decembrie 1955 cu privire la admiterea de noi membri – a cererilor de aderare ale Albaniei, Iordaniei, Irlandei, Portugaliei, Ungariei, Italiei, Austriei, României, Bulgariei, Finlandei, Ceylonului⁠(d), Nepalului⁠(d), Libiei, Cambodgiei⁠(d), Laosului⁠(d) și Spaniei, a recomandat Adunării Generale admiterea tuturor celor 16 țări.[1]

Rezoluția 109
a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

Granița dintre Israel și Iordania
Dată14 decembrie 1955
Întrunire705
CodS/3509 (Document)
SubiectAdmiterea de noi membri ai ONU
Sumar votare
  • 8 voturi pentru
  • 0 voturi împotrivă
  • 3 abțineri
RezultatAdoptată
Componența Consiliului de Securitate
Membri permanenți
Membri aleși
← 108 Lista rezoluțiilor 110 →

Adoptarea acestei rezoluții a avut loc cu opt voturi „pentru”, ca urmare a faptului că Belgia, China și Statele Unite ale Americii s-au abținut.[1]

Context

modificare

Articolul 4 din Carta Organizației Națiunilor Unite prevede că orice țară iubitoare de pace care acceptă să îndeplinească obligațiile din cartă poate deveni stat membru. Acea țară depune o cerere de aderare, însoțită de o declarație că își asumă respectarea obligațiilor, iar Consiliul de Securitate trimite o recomandare (cu acordul tuturor membrilor permanenți) către Adunarea Generală, care emite o hotărâre cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanți.[2]

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, omenirea a trecut printr-o perioadă de Război Rece, fiind împărțită în Blocul Vestic și Blocul Estic, iar recomandarea țărilor candidate a devenit un joc politic între cele două tabere. Ca urmare a faptului că admiterea de noi membri trebuia să aibă loc cu acordul tuturor membrilor permanenți ai ONU, multe candidaturi au fost blocate cu drept de veto și nu au fost acceptate. La sfârșitul anului 1955, tensiunile s-au atenuat oarecum și s-au făcut unele progrese.[3] La începutul lui decembrie 1955 Adunarea Generală a adoptat o rezoluție prin care a cerut Consiliului de Securitate să reconsidere candidaturile a optsprezece țări care nu erau divizate între cele două blocuri politice, ținând cont de dorința de a avea cât mai multe state membre. Se credea că, în contextul unui număr cât mai mare de state membre, Organizația Națiunile Unite putea îndeplini un rol mai eficient în detensionarea situației internaționale.[4]

Puncte de vedere

modificare

În acest context, Taiwanul, care îndeplinea în numele Chinei rolul de membru permanent al Consiliului de Securitate (rol contestat de Uniunea Sovietică), a solicitat admiterea ca membri a Coreei de Sud și Vietnamului de Sud, iar această propunere a fost susținută de țările occidentale. La urma urmei, mii de soldați occidentali luptaseră în Coreea sub steagul ONU. Reprezentantul Noii Zeelande a considerat însă că propunerea Taiwanului nu respecta rezoluția Adunării Generale, deoarece Coreea și Vietnamul fuseseră divizate în urma unor conflicte militare sângeroase și aveau în mod clar o problemă de reunificare. Prin urmare, el a anunțat că se abține de la votarea admiterii celor două țări. În această situație, Uniunea Sovietică și-a exercitat dreptul de veto asupra tuturor țărilor candidate, cu excepția celor comuniste: Albania, Bulgaria, România, Ungaria și Mongolia Exterioară⁠(d). Taiwanul și SUA s-au abținut de la votarea admiterii țărilor comuniste, iar Taiwanul și-a exercitat dreptul de veto împotriva Mongoliei, pe care o considera un stat agresor în relația cu Coreea.[5]

A doua zi, Uniunea Sovietică a prezentat un text de compromis care elimina din listă Japonia și Mongolia și excludea, de asemenea, Coreea de Sud și Vietnamul de Sud. Un amendament american pentru adăugarea pe listă a Japoniei a fost respins de Uniunea Sovietică.[6] Pentru a adera la ONU, Nepalul și-a dovedit suveranitatea pe baza tratatelor sale cu Tibetul, singurele tratate internaționale pe care această țară le avea.[7][8][9]

Rezoluția

modificare

Consiliul de Securitate a trecut apoi la votarea pe rând a cererilor de aderare ale Albaniei, Iordaniei, Irlandei, Portugaliei, Ungariei,[10] Italiei, Austriei, României, Bulgariei, Finlandei, Ceylonului, Nepalului, Libiei,[11] Cambodgiei, Laosului și Spaniei de a adera la Națiunile Unite, Consiliul a recomandat Adunării Generale ca țările menționate mai sus să fie admise ca noi membri.[12] Uniunea Sovietică a renunțat să voteze împotriva aderării celor șaisprezece state, dar SUA și Taiwan au continuat să se abțină cu privire la aderarea statelor comuniste. Belgia a avut rezerve în cazul Albaniei și Spaniei și s-a abținut de la votarea aderării lor,[6] temându-se că aderarea mai multor țări anticolonialiste va afecta interesul ei, ca urmare a mișcării de independență din Congo Belgian.[3] În cele din urmă, rezoluția a fost adoptată în întregime cu opt voturi pentru și trei abțineri: Belgia, Taiwan și Statele Unite ale Americii.[6]

Consacrând principiul universalității calității de membru, rezoluția nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării, în ciuda faptului că aderarea celor 16 state nu a respectat condițiile de aderare prevăzute în articolul 4 din Cartă.

Rezultatul votului

modificare
Stat candidat Rezultatul votului
Albania 8–0–3 (abțineri: Belgia, China și SUA)
Austria 11–0–0
Bulgaria 9–0–2 (abțineri: China și SUA)
Cambodgia⁠(d) 11–0–0
Ceylon⁠(d) 11–0–0
Finlanda 11–0–0
Iordania 11–0–0
Irlanda 11–0–0
Italia 11–0–0
Laos⁠(d) 11–0–0
Libia 11–0–0
Nepal⁠(d) 11–0–0
Portugalia 11–0–0
România 9–0–2 (abțineri: China și SUA)
Spania 10–0–1 (abțineri: Belgia)
Ungaria 9–0–2 (abțineri: China și SUA)

Note

modificare
  1. ^ a b „Resolution 109: Admission of new Members to the UN”. United Nations Security Council Resolutions. . Accesat în . 
  2. ^ „Carta Națiunilor Unite”, Organizația Națiunilor Unite, , accesat în  
  3. ^ a b Peter Van Kemseke (). België in de Veiligheidsraad – 1946-2006 (în neerlandeză). ACCO. pp. 52–54. ISBN 9789033464317. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „A/RES/918(X) – Admission of new Members to the United Nations”. Organizația Națiunile Unite. . Accesat în . 
  5. ^ Security Council official records, 10th year : 704th meeting, 13 December 1955, New York, Organizația Națiunile Unite, , accesat în  
  6. ^ a b c Security Council official records, 10th year : 705th meeting, 14 December 1955, New York, Organizația Națiunile Unite, , accesat în  
  7. ^ en Donovan Roebert, Samdhong Rinpoche: Uncompromising Truth for a Compromised World, World Wisdom⁠(d), 2006, p. 140. ISBN: 1-933316-20-9. ISBN: 978-1933316208.
    „On the other hand, Nepal gave evidence of her sovereignty by quoting her treaties with Tibet. Nepal only had treaties with Tibet, and with no-one else. And on this basis they recognised Nepal's sovereignty in the United Nations.”
  8. ^ Tseten Norbu, „Combattre pour la décolonisation du Tibet”. , Conférence-Débat „Tian'anmen 10 ans après”, Juin 1999. (Traducere: France-Tibet)
  9. ^ en Editorial Team of the Tibetan Political Review, „The Forgotten History of Tibet’s Role in Nepal’s 1949 UN Application”, Phayul.com⁠(d), 12 octombrie 2011.
  10. ^ Dr Gusztáv D. Kecskes, „La Hongrie et l'ONU à travers des recherches d'archives” (PDF), Ministère de l’Europe et des Affaires étrangères, accesat în  
  11. ^ André Lewin, „Les Africains à l'ONU”, Cairn.info, accesat în  
  12. ^ „Admissions à l'ONU, 1945–2018”, Sciences Po, accesat în  

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Wikisource în limba engleză conține opere originale legate de acest articol:


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rezoluția_109_a_Consiliului_de_Securitate_al_ONU&oldid=16675429