Județul Săcuieni
| Județul Saac | |||||
| |||||
| Provincie: | Muntenia | ||||
| Reședința: | Bucov | ||||
| Populație: •Total [[]]: |
Locul loc. | ||||
| Suprafață: •Total: |
Locul km² | ||||
| Perioadă de existență: | ' | ||||
| Subdiviziuni: | |||||
Modifică text  |
|||||
Județul Săcuieni,[1] alternativ Secuieni[2] sau Saac[3][4], a fost unul din cele 17 județe istorice care au existat înainte de 1829 în Țara Românească.[5] Conform istoricului Constantin C. Giurescu „numele i se trage de la populația venită din Ținutul Secuiesc, din Ardeal, populație amestecată, români și secui. Colonizarea a început, se pare, pe vremea cavalerilor teutoni (1211-1225). Pe aici trecea drumul pe Valea Teleajenului, care asigura legătura de comerț cu Brașovul.”[6] Județul avea ca stemă doi butuci de vie.
Descriere
modificareMihail Cantacuzino a descris în Genealogia Cantacuzinilor județul Săcuieni astfel:
„Se începe [Săcuienii] asemenea din mijlocul țării [Țara Românească] și merge până la hotarul Transilvaniei, având o parte câmp și două părți muntoase, unde sunt vii și poame multe și de unde ardelenii cumpără cel mai bun vin. Orașul de căpetenie se numește Văleni, care este și schelă [punct vamal] la un drum mare ce merge în Transilvania; mai este și alt târg și o ocnă de sare, anume Slănic.[7]”
Istoric
modificare
Una dintre primele atestări ale acestui județ este din 1577, un document în care se face referire la localitatea Salcia, menționată într-o listă a „megieșilor” care aleg partea banului Radu din moșia Poieni, județul Saac.[3]
Printr-un hrisov din septembrie-decembrie 1636 mănăstirea Slobozia primea de la domnie o vie în dealul Năenilor, județul Saac, și 300 de bolovani de sare pe an de la ocna Ghitioara.[8]
La 29 mai 1677 Gheorghe Duca confirmă mănăstirii Slobozia lui Ianache drepturile sale asupra bunurilor schitului Apostolache, din județul Saac. Schitul, aflat în localitatea Măstănești, a fost ctitorit de comisul Apostolache, între anii 1645-1652.[9]
O condică din 1700 a lui Constantin Brâncoveanu spunea:
„să se scrie sărăritul pre la sate ot sud Râmnic i ot sud Buzău i ot sud Saac, care au obiceiul de dau sărărit, pentru căci sunt ei slobozi de iau sare den munții accia de sare de acolo.[10]”
Într-un alt document, din 18 februarie 1756, care marchează „ieșirea din indiviziune a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești hotărâtă de megieșii orânduiți din poruncă domnească, se face referire la porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac”.[4]
Prin hrisovul din august 1782 Nicolae Caradja acorda mănăstirii Căldărușani vinăriciul din sud. Saac, după popoarăle Valea Mieilor, Valea Largă i Valea Negovanilor.[11]
Reședința județului s-a aflat inițial la Urlați până cel târziu în 1645, an în care a fost mutată la Vălenii de Munte și apoi, în 1781, mutată la Bucov. Județul a fost desființat la 1 ianuarie 1845[12] și împărțit între județele Prahova (cea mai mare parte - bazinele râurilor Teleajen și Cricovul Sărat și zona de câmpie până la Mizil) și Buzău (partea de est).
Împărțire administrativă
modificareÎn componența acestui județ erau menționate în 1700 pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino doar 11 sate (Apostolachi, Berceni, Bucov, Ceraș, Cricovul, Drajna, Gheorgachi, Măneciu, Podeni, Porani, Zeletin) din care unul boieresc (Bucov).[13] . În 1835 era împărțit în 3 plăși și 2 plaiuri:
- Plasa Podgoria, cu reședința la Podenii Vechi
- Plasa Tohani, cu reședința în Plavia
- Plasa Câmpul, cu reședința în Mizil
- Plaiul Teleajănul cu reședința în Văleni
- Plaiul Despre-Buzău cu reședința în Sibiciu
La desființarea acestuia era împărțit în 7 plăși (Câmpul, Tohani, Cricovul, Podgoria, Scăieni, Teleajenul și Despre-Buzău) cu 170 de sate administrate de vătași. Avea o polcovnicie și 4 căpitănii: Scaunului, Starchiojd, Mărgineanul și Găgeni.[1]
Populația
modificareLa 1 iulie 1842, în județul Săcuieni trăiau 10.892 de familii.
Note
modificare- ^ a b Lahovari, George Ioan (). „Săcueni, fost județ”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 329.
- ^ Miron Costin: Iar ținuturile Țării Muntenești sînt acestea: Ținutul Rîbnic, Secuieni, Ialomița, Ilfeul, Muscelul, Oltul, Vîlcia, Jii-de-Jos, Ținutul Buzeu, Pravova [sic], Dîmbovița, Argiș, Vlașca, Romanați, Jii-de-Sus. În: Miron Costin, Opere, vol. I. [Cronica polonă] Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, p. 234. Ediție critică îngrijită de P. P. Panaitescu. Seria Scriitori romîni. Editura pentru literatură, București, 1965.
- ^ a b Arhivele Statului București, Fond Episcopia Buzău, ms. 173, f. 9 verso
- ^ a b Nicolae Iorga, Documente de pe Valea Teleajenului, Tipografia Datina românească, Vălenii de Munte, 1925, p. 5.
- ^ Constantin C. Giurescu, Județele Țării Românești după harta stolnicului Constantin Cantacuzino (1700), în: Revista Istorică Română XIII, București 1936.
- ^ Constantin C. Giurescu, Județele dispărute din Țara Românească, în seria: Arhiva pentru Știința și Reforma Socială, vol. II, București 1936, pag. 8.
- ^ Genealogia Cantacuzinilor, publicată și adnotată de Nicolae Iorga, București 1902, pag. 471.
- ^ Vidalie Buzu, Istoricul mănăstirii Slobozia, pag, 9 din TDI, pag. 67-68
- ^ Vidalie Buzu, Istoricul mănăstirii Slobozia, pag, 10 din TDI, pag. 70-71
- ^ V. Cavruc și A. Chiricescu, Sarea, Timpul și Omul, capitolul Exploatarea populară a sării, Doina Ciobanu, pag. 149 [1]
- ^ Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor vol. III Partea a II-a, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1946, pag. 555
- ^ Buletinul Oficial din 22 decembrie 1844
- ^ Constantin C. Giurescu, Județele Țării Românești după harta stolnicului Constantin Cantacuzino (1700), în: Revista Istorică Română XIII, București, 1936, pag. 15
Bibliografie
modificare- Constantin C. Giurescu, Județe dispărute din Țara Românească, București 1937. Lucrarea conține o descriere a județului Săcuieni;
- Ecaterina Hangan, Contribuție la monografia județului Saac, în „Hrisoave prahovene”, a doua sesiune de comunicări, 15-17 decembrie 1969, Ploiești;
- Ecaterina Zaharescu, Vechiul județ al Saacului, în „Cunoașterea Prahovei”, an I, nr. 1 (ianuarie 1939).
- Ecaterina Zaharescu, "Vechiul județ al Saacului in lumină istorică și anthropogeografică", în "Buletinul
Sociatății Regale Române de Geografie 41(1923) pp. 147-173.
Vezi și
modificare- Regionalizarea în Prahova, între fostul Saac și „canibalizarea vecinilor“. Cum a luat Prahova „partea leului“ în secolul XIX – articol în Adevărul | Ploiești, 27. mai 2013 [2]