Deschide meniul principal

Sinesteziile (cf. fr. synesthésie < gr. syn-, „cu“ + -aisthesis, „senzație“) sunt procedee / deziderate estetic-simboliste prin care corespondențele se relevă pe nivelul vocalelor / consoanelor ce se încearcă într-o înfășurare cromatic-sincretic-semantică, ori vizual-senzorială (cu toate organele de simț „conlucrând“ / „colaborând“), împingând și menținând orizontul receptării în tangență la paradoxurile lumii.[1].

După cum subliniază și Mircea Scarlat, în Istoria poeziei românești, sugestia este pentru simboliști un mijloc «prin care semnificatul poeziei încetează de a mai fi explicit, transformându-se într-o sumă de latențe» [2]; prin programul estetic-simbolist, denotația este evitată, «efortul poetului mergând în direcția înmulțirii conotațiilor posibile» [3] eforturile simboliste de sporire a corolei conotațiilor duce la descoperirea sinesteziilor. Un mare poet simbolist francez, Arthur Rimbaud (1854 – 1891), din „a doua promoție simbolistă“, în sonetul Voyelles / Vocale, preia ideea baudelaireană a analogiilor de prin „pădurile de simboluri“ și proiectează registrul sinesteziilor de la nivelul semnificanților la nivelul vocalelor:

A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu: voyelles, / je dirai quelque jour vos naissances latentes: / A, noir corset velu des mouches éclatantes / Qui bombinent autour des puanteurs cruelles, // Golfes d’ombre; E, candeurs des vapeurs et de tentes, / Lances des glaciers fiers, rois blancs, frissons d’ombelles; / I, pourpres, sang craché, rire des lèvres belles / Dans la colère ou les ivresses pénitentes; // U, cycles, vibrements divins des mers virides, / Paix des pâtis semés d’animaux, pais des rides / Que l’alchimie imprime aux grands fronts studieux; // O, suprême Clairon plein des strideurs étranges, / Silences traversés des Mondes et des Anges: / – O l’Oméga, rayon violet des Ses Yeux ! [4]
A negru, E alb, I roșu, U verde, O de-azur, / Latentele obârșii vi le voi spune-odată: / A, golf de umbră, chingă păroasă-ntunecată / A muștelor lipite de-un hoit, jur-împrejur; // E, pânză, abur candid, umbrelă-nfiorată, / Lănci de ghețari hieratici, și spițe de-un alb pur; / I, purpuri, sânge, râsul unei frumoase guri / Cuprinsă de mânie, sau de căință brată; // U cicluri, frământare a verzilor talazuri, / Adâncă pace-a turmei ce paște pe izlazuri, / Și-a urmelor săpate pe frunți de alchimie; // O, trâmbiță supremă cu țipătul ciudat, / Tăceri pe care Îngeri și Aștri le străbat / – Omega, licăr vânăt ce-n ochii Ei învie ! (traducere: Petre Solomon).

Desigur, orice tâlmăcire a sonetului nu poate cuprinde forța expresiv-sinestezică a originalului, ca în exemplul:

I, pourpres, sang craché... / I,-mpurpuratul, sânge scuipat... – ceea ce, în puterea sinestezică dintâi a textului francez și în cea a tălmăcirii „literale“, fără a ne lăsa încorsetați în catren, antrenează în receptor nu numai cromatismul, roșul / împurpuratul lichid vital, adică vizualul, ci și olfactivul, gustul sângelui scuipat, fie de la o extracție efectuată la stomatolog, fie de la un scandal ce s-a lăsat cu o rupere de dinți, fie de la un tuberculos ce-și „scuipă plămânii“

În Sonuri și culori, un poet simbolist român, Mircea Demetriade (1861 – 1914), se încearcă neconvingător într-o „replică“ la sonetul semnat de Arthur Rimbaud: Alb A; E gri; I roșu, un cer de asfințire, / Albastru O, imensul în lacuri oglindit...

Deosebit de interesante sunt și corespondențele / sinesteziile în poezia română, de la Eminescu încoace (marele romantic european – cel din Memento mori, din Odă – în metru antic etc., fiind atent la dinamica poeziei franceze parnasiene și simboliste, cum, de altfel, și Vasile Alecsandri, cel din Pasteluri etc.):

Cântăreț e uraganul pentru lupta care arde, / Bolta lirei lui e cerul, stâlpi de nori sunt a lui coarde, / Vânturând stelele roșii prin argintul neguros...; sau: ...se năruie văzduhul de-al săgeților vărsat...[5]; Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. (Alexandru Macedonski, «Noaptea de mai»); De-atâtea nopți aud plouând, / Aud materia plângând...; sau: O pictură parfumată cu vibrări de violet. (George Bacovia, «Lacustră» / «Nervi de primăvară»); și un complex sinestezic „tâlmăcindu-se“ în limita tragic-existențială a ens-ului uman:
Rănite-s păsările-n ghimpi stelari, în frigul / abisului sălbatic. Din apele incerte, / din grâu sfințit pe rouă de sub amiaza lăncii, / noi le hrănim, Cuvinte, cu untdelemn le ungem / pe răni și pe lumină, pe tulburatul câmp / surpat în timpurie luptă cu verde verticală – / o baie-a nașterii la infinit sedusă / când păsări aburesc pe dedesubtul gheții.; sau: Văd lunguindu-se azi mierea ta, Cuvinte, / și zilelor cum orele le-ntinzi... [6].

Din estetica simbolismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, prin generația Labiș-Stănescu-Sorescu, dezideratul corespondențelor / sinesteziilor a fost preluat de paradoxism, în revoluția semnificantului împotriva semnificatului, și dus în necuvinte / ne-Cuvânt.

NoteModificare

  1. ^ Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, pp. 400
  2. ^ Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești, III, Buc., Ed. Minerva, 1988, p. 53
  3. ^ ibid.
  4. ^ Anthologie des poètes français contemporains», I, Paris, 1906, p. 451; Rimbaud, Œuvres, Moscova, Ed. Raduga, 1988, p. 148 sq.
  5. ^ M. Eminescu, «Memento mori»; vărsat – „variolă“ / „pojar“ – cf. Ion Pachia Tatomirescu, Mihai Eminescu și mitul etnogenezei dacoromânești, Ed. Aethicus, 1996, p. 78 sqq.
  6. ^ I. P. Tatomirescu, Încântece, 1979, p. 55

BibliografieModificare

  • Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, pp. 400 – 402.
  • Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești, III, București, Editura Minerva, 1988.
  • Rimbaud, Œuvres, Moscova, Editura Raduga, 1988.
  • Anthologie des poètes français contemporains, I, Paris, 1906.
  • Ion Pachia Tatomirescu, Mihai Eminescu și mitul etnogenezei dacoromânești, Timișoara, Editura Aethicus, 1996.
  • Ion Pachia Tatomirescu, Încântece (cu postfața Poezie și arheologie de Miron Radu Paraschivescu), București, Ed. Litera, 1979.