Smadovița, Mehedinți

sat în comuna Bâcleș, județul Mehedinți, România
(Redirecționat de la Smadovița)
Smadovița
—  sat  —
Smadovița se află în România
Smadovița
Smadovița
Smadovița (România)
Poziția geografică
Coordonate: 44°28′50″N 23°12′06″E ({{PAGENAME}}) / 44.4805°N 23.201616°E

Țară România
Județ Mehedinți
ComunăBâcleș

SIRUTA110660

Populație (2021)
 - Total391 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal227052

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Smadovița este un sat în comuna Bâcleș din județul Mehedinți, Oltenia, România.

Așezare

modificare

Satul Smadovița este situat la limita sud-estică a județului Mehedinți, la marginea câmpiei Bălăciței, în zonă de deal, la aproximativ 300-400 m înălțime de la nivelul mării. Localitatea se află la aproximativ 5 km distanță de reședința de comună, Bâcleș, respectiv la 6 km de comuna doljeană Secu.

Satul a fost pentru prima dată atestat documentar în anul 1513, fiind dăruit de Neagoe Basarab lui Șerban spătar pentru „credincioasă slujbă și vărsare de sânge cu lancea”. Acesta a aparținut, inițial, de comuna Bâcleș, din 1864 până în 1892. În același an, Smadovița devine comună, fiind formată din satul de reședință cu același nume până în 1931, an în care este inclus și satul Smadovicioara, actualmente aparținând de Comuna Secu, din județul Dolj. În mai 1968, satul revine în componența comunei Bâcleș.[1]

Infrastructură

modificare

Infrastructura socio-edilitară din Smadovița este formată dintr-o școală primară (nefuncțională, începând cu anul școlar 2014-2015), o grădiniță, un cămin cultural, precum și o rețea de alimentare cu apă curentă.[2] Totodată, în ultimii ani, drumurile de acces prin care se realizează legătura cu satul de reședință au fost asfaltate.

În ceea ce privește lăcașurile de cult, în localitate funcționează o singură biserică ortodoxă, care poartă hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Biserica actuală a fost construită în 1909, fiind renovată de două ori, în 1937 și în 2015. Aceasta este amplasată în centrul localității. Vechea biserică, din lemn, a fost ctitorită în 1817, urmând a fi închisă în 1897, din cauza stării precare în care se afla.[3]

Demografie

modificare

La recensământul din 2011, satul număra 509 locuitori, în scădere față de recensământul din 2002, când au fost înregistrați 855 de locuitori.[2]

  1. ^ „Sfatul Popular al comunei Smadovița (1949-1968)” (PDF). SERVICIUL JUDEŢEAN MEHEDINŢI AL ARHIVELOR NAŢIONALE. Accesat în . 
  2. ^ a b „Raport de mediu - „Actualizare Plan Urbanistic General - Comuna Bâcleș, județul Mehedinți". Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Accesat în . 
  3. ^ „Episcopia Severinului si Strehaiei - 30. Smadovița - Sf. Împăraţi Constantin și Elena”. www.episcopiaseverinului.ro. Accesat în .