Wikipedia

State postsovietice

statele care au compus fosta Uniune Sovietică

Statele postsovietice (mai comun cunoscute și ca formatoarele Uniunii Sovietice-FSU) sunt 15 state independente care s-au despărțit de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) în luna decembrie a anului 1991.

1. Armenia; 2. Azerbaidjan; 3. Belarus; 4. Estonia; 5. Georgia; 6. Kazahstan; 7. Kîrgîzstan; 8. Letonia; 9. Lituania; 10. Republica Moldova; 11. Rusia; 12. Tadjikistan; 13. Turkmenistan; 14. Ucraina; 15. Uzbekistan

În limbajul politic al Rusiei și al altor state postsovietice, vecinătatea apropiată se referă la noile republici independente (altele decât Rusia însuși) care au apărut după dizolvarea Uniunii Sovietice. Vecinătatea apropiată a devenit mai frecvent folosită în limba engleză, de obicei pentru a afirma dreptul Rusiei de a avea o influență majoră în regiune.[1][2][3] Președintele rus Vladimir Putin a declarat "regiunea de influență" a Rusiei și strategică vitală pentru Rusia.[3] Conceptul a fost comparat cu Doctrina Monroe.[1]

Statele și regiunile geografice

modificare

Cele 15 state postsovietice sunt grupate tipic în cinci regiuni geografice. Fiecare dintre acestea se remarcă prin trăsături proprii, datorate nu neapărat de factorii geografici și culturali, ci, mai degrabă, după interesul istoric în relație cu Rusia.

Statele, împărțire pe regiuni, sunt următoarele:

State Baltice

Europa de est

Caucazul de sud

Asia Centrală

Rusia

Liderii

modificare

Șefii de stat

modificare

Șefii de guvern

modificare

Economie

modificare

Destrămarea Uniunii Sovietice a avut loc ca rezultat și în contextul stagnării economice generale, chiar al regresiei. Dat fiind că Gosplan-ul (rusă Gosudarstvennyi Plan), ceea ce înseamnă Planul de Stat, sau Programul de Stat, care a creat lanțuri de producție pentru a traversa liniile RSS, s-a rupt, conexiunile economice inter-republicane au fost, de asemenea, întrerupte, ducând la o cădere și mai gravă a economiilor postsovietice.

Cele mai multe state foste sovietice au început tranziția către o economie de piață dintr-o economie de comandă în perioada 1990-1991 și au depus eforturi pentru a-și reconstrui și restructura sistemele economice, cu rezultate diferite. În ansamblu, procesul a declanșat scăderi economice grave, produsul intern brut (PIB) scăzând cu peste 40% în ansamblu între 1990 și 1995. Acest declin al PIB-ului a fost mult mai intens decât declinul de 27% pe care Statele Unite la suferit în urma Marii Depresiuni între 1930 și 1934. Reconfigurarea finanțelor publice în conformitate cu principiile capitaliste a dus la reducerea drastică a cheltuielilor pentru sănătate, educație și alte programe sociale, ceea ce a dus la o creștere accentuată a sărăciei și a inegalității economice.[4][5] Șocurile economice asociate cu privatizarea en-gros au condus la decesele în exces de aproximativ 1 milion de persoane în vârstă de muncă din fostul bloc sovietic în anii 1990.[6][7] Un studiu realizat de economistul Steven Rosefielde afirmă că 3,4 milioane de ruși au decedat prematur în perioada 1990-1998, parțial ca urmare a "terapiei de șoc" impusă de Consensul de la Washington.[8]

Nostalgia postsovietică

modificare

Încă de la dizolvarea Uniunii Sovietice, un anumit număr de oameni și-au exprimat dorința pentru perioada sovietică și pentru valorile sale. Nivelul nostalgiei postsovietice variază de-a lungul fostelor republici. De exemplu, anumite grupuri de oameni pot îmbina experiența sovietică și postsovietică în viața lor de zi cu zi.[9]

Conform rapoartelor din iulie 2012, în Ucraina, 42% dintre respondenți au susținut formarea unui stat unificat al Ucrainei, Rusiei și Belarusului; la începutul anului 2012, acest sprijin a fost de 48%.[10]

Un sondaj al cetățenilor ruși din 2016, realizat de Centrul Levada, a arătat că majoritatea au privit negativ prăbușirea URSS și au considerat că ar fi putut fi evitate și că un număr și mai mare ar accepta în mod deschis o revigorare a sistemului sovietic.[11] Un sondaj din 2018 a arătat că 66% dintre ruși au regretat prăbușirea URSS, stabilind un record de 15 ani. Majoritatea erau persoane de peste 55 de ani.[12][13][14]

Noua Uniune

modificare

În perioada destrămării Uniunii Sovietice, s-a propus crearea Uniunii Statelor Suverane confederativă, în care, la 14 noiembrie 1991, în prealabil, au acceptat să intre șapte republici (Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan). USS așa și nu a fost format.

Uniunea Statală Rusia-Belarus

modificare

Ideea formării noii uniuni a găsit o adevărată întruchipare sub formă de Uniune Statală, incluzând doar două foste republici sovietice.

Uniunea Statală confederativă a fost formată pe 2 aprilie 1997 pe baza comunității create anterior (2 aprilie 1996) de Rusia și Belarus. Ideea creării Uniunii Statale a aparținut președintelui Belarusului Aleksandr Lukașenko. De fapt, Rusia și Belarus nu au format confederație. USRB, deși continuă să existe, nu are implementare reală.

Uniunea Euroasiatică

modificare

Pe 29 martie 1994 Nursultan Nazarbaev, președintele Kazahstanului a propus formarea Uniunii Eurasiatice din cinci republici (Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan).

În 2011, Vladimir Putin a revenit la ideea creării Uniuni Eurasiatice bazate pe Rusia, Belarus și Kazahstan.[15]

Dezvoltare umană

modificare

Statele postsovietice în conformitate cu Indicele dezvoltării umane (raportul a fost lansat în octombrie 2018).[16]

Dezvoltare umană foarte înaltă:

Dezvoltarea umană înaltă:

Dezvoltarea umană medie:

Note

modificare
  1. ^ a b William Safire (). „ON LANGUAGE; The Near Abroad”. The New York Times. Accesat în . 
  2. ^ Robert Kagan (). „New Europe, Old Russia”. The Washington Post. Accesat în . 
  3. ^ a b Steven Erlanger (). „The World; Learning to Fear Putin's Gaze”. New York Times. Accesat în . 
  4. ^ Study Finds Poverty Deepening in Former Communist Countries, New York Times, 12 octombrie 2000
  5. ^ Scheidel, Walter (). The Great Leveler: Violence and the History of Inequality from the Stone Age to the Twenty-First Century. Princeton University Press. p. 222. ISBN 978-0691165028. 
  6. ^ „Death surge linked with mass privatisation”. University of Oxford. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Privatisation 'raised death rate'. BBC, 15 January 2009. Retrieved 19 November 2014.
  8. ^ Rosefielde, Steven (). „Premature Deaths: Russia's Radical Economic Transition in Soviet Perspective”. Europe-Asia Studies. 53 (8): 1159–1176. doi:10.1080/09668130120093174. 
  9. ^ See: Kaprans, M. (2009) Then and now: Comparing the Soviet and Post-Soviet experience in Latvian autobiographies Arhivat în , la Wayback Machine.Keywords 2.
  10. ^ The language question, the results of recent research in 2012, RATING (25 May 2012)
  11. ^ Most Russians regret USSR collapse, dream of its return, poll shows. RT. 19 April 2016.
  12. ^ „Ностальгия по СССР”. levada.ru. . 
  13. ^ „Back to USSR: Record number of Russians regret collapse of Soviet Union”. RT. . 
  14. ^ Maza, Christina (). „Russia vs. Ukraine: More Russians Want the Soviet Union and Communism Back Amid Continued Tensions”. Newsweek. Accesat în . 
  15. ^ Владимир Путин (), „Новый интеграционный проект для Евразии — будущее, которое рождается сегодня”, Известия, accesat în  
  16. ^ „Human Development Indices and Indicators 2018 Statistical Update” (PDF), Hdr.undp.org, accesat în  
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=State_postsovietice&oldid=16653626