Stomatită
 | Wikipedia NU este un cabinet medical! În cazul în care aveți nevoie de ajutor medical, vă rugăm să contactați un specialist! |
| Stomatită | |
 Stomatita este inflamația mucoasei bucale. | |
| Specialitate | Dermatologie |
|---|---|
| Clasificare și resurse externe | |
| ICD-9 | 528.0 |
| ICD-10 | K12 |
| ICD-11 |  |
| ICD-9-CM | 528.0[1] 528.00[1] |
| DiseasesDB | 27158 |
| MeSH ID | D013280 |
Modifică date / text  | |
Stomatita este inflamația gurii și buzelor.[2] Se referă la orice proces inflamator care afectează membranele mucoase ale gurii și buzelor, cu sau fără ulcerație orală.[3]
În sens larg, stomatita poate avea o mulțime de cauze și simptome. Printre cauzele obișnuite se numără infecțiile, carențele alimentare, reacțiile alergice, radioterapia și alte cazuri.
Atunci când apare inflamația gingiilor și gurii, se mai folosește și termenul „gingivo-stomatită”, deși acesta mai este folosit câte odată ca sinonim pentru gingivo-stomatita herpetică.
Termenul provine din grecescul stoma (στόμα), însemnând „gură” și sufixul -ită (-ῖτις), însemnând „inflamație”.
Cauze modificare
Carențe alimentare modificare
Malnutriția (o dietă necorespunzătoare) sau malabsorpția (o absorbție redusă a nutrienților în organism) poate conduce la stări nutrițional deficiente, dintre care unele pot provoca stomatita. De exemplu, carențele de fier, vitamina B2 (riboflavină), vitamina B3 (niacină), vitamina B6 (pyridoxină), vitamina B9 (acidul folic) sau vitamina B12 (cobalamina) se pot manifesta prin apariția stomatitei. Fierul este necesar în suplimentarea elementelor transcripționale pentru multiplicarea și refacerea celulară. Lipsa de fier poate provoca reducerea genetică a acestor elemente, conducând o refacere și regenerare ineficiente ale celulelor epiteliale, în special la gură și buze. Numeroase boli care produc malabsorbție pot conduce la deficiențe, urmate de stomatită. Exemplele includ intoleranța la lactoză.
Stomatita aftoasă modificare
Stomatita aftoasă (afte bucale) reprezintă apariția repetată a ulcerelor gurii la persoane care nu au alte afecțiuni. Cauza nu este complet înțeleasă, dar se crede că această afecțiune este un răspuns imunitar mediat de celule T, care este declanșat de o mulțime de factori. Ulcerele (afte) reapar periodic și se vindecă complet, deși în cazuri mai grave pot apărea noi ulcere în alte părți ale gurii înainte ca cele anterioare să se vindece. Stomatita aftoasă este una dintre cele mai obișnuite afecțiuni ale mucoasei orale și se crede că afectează, într-o oarecare măsură, 20% din populația generală.[4] Simptomele variază de la o mică pată colorată până la impactul asupra masticației, înghițirii și vorbitului, iar formele grave pot conduce la slăbire. Nu există leac pentru stomatita aftoasă, iar terapia urmărește reducerea durerii, a inflamației și ajutarea vindecării ulcerelor, dar sunt puține dovezi ale eficienței oricărui tratament care a fost folosit.
Stomatita angulară modificare
Inflamrea colțurilor buzelor se numește stomatită sau cheilită angulară. O cauză des întâlnită la copii este linsul repetat al buzelor, iar la adulți poate indica o anemie pe baza carenței de fier, sau deficiențe de vitamina B (ex., B2-riboflavină, B9-acid folic, sau B12-cobalamina, care pot indica o dietă neadecvată sau malnutriție, precum boala celiacă).
De asemenea, cheilita angulară poate fi produsă de fălcile 'supra-închise' (strânse) ale unui pacient datorită lipsei dentiției sau uzării dinților, conducând la o apropiere a fălcilor împreunate mai mare decât în cazul dentiției complete sau neafectate. Aceasta produce cute ale pielii în jurul colțului gurii (buzelor) care sunt umezite de salivă, ceea ce produce infectarea; de cele mai multe ori cu Candida albicans sau o specie similară. Tratamentul implică de obicei administrarea de nistatin sau alt agent antifungic. Un alt tratament poate fi corectarea distanței dintre fălci, de exemplu cu o proteză.
Stomatita dentară modificare
Aceasta este o condiție obișnuită la purtătorii de proteză dentară. Apare ca o mucoasă înroșită dar fără dureri, sub proteză. Cele mai multe dintre cazuri sunt asociate cu specia Candida, și este cea mai obișnuită formă de candidoză orală. Tratamentul este cu medicamente antifungice și igienă bucală îmbunătățită, precum scoaterea protezei dentare în timpul somnului.
Stomatita alergică de contact modificare
Stomatita de contact alergic (numită și „gingivo-stomatită alergică” sau „gingivo-stomatită alergică de contact") este o reacție de tipul IV (întârziată) de hipersensibilitate care apare la persoane susceptibile atopic când alergenii intră prin piele sau mucoasă.
Alergenii, care diferă de la o persoană la alta, se combină cu proteinele derivate din epiteliu, formând haptene care se leagă de celule Langerhans din mucoasă și care prezintă antigenul de pe suprafața lor limfocitelor T, făcându-le sensibile la acel antigen și să producă multe clone specifice.
Stomatita migratoare modificare
Stomatita migratoare (sau geografică) este o prezentare atipică a unei condiții care în mod normal este prezentă pe limbă, denumită limbă geografică. Este numită așa deoarece are zone atrofiate și leziuni depapilate care migrează în timp, dând un aspect de hartă.
Gingivo-stomatită herpetică modificare
Aceasta este inflamația gurii produsă de virusul herpes simplex.
Iradiere și chimioterapie modificare
Stomatita mai poate fi produsă de chimioterapie sau terapia cu iradiere a zonei orofaringiene.
Alte forme modificare
Alte tipuri de stomatită: gingivo-stomatită ulceroasă necrotică, stomatita nicotinică (sau cheratoza palatală, apare la fumătorii de pipă), stomatita ulceroasă cronică, sindromul PFAPA (febră periodică, stomatită aftoasă, faringită și adenită) la copii.
Note modificare
- ^ a b Monarch Disease Ontology release 2018-06-29[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor); - ^ Zaoutis, [ed.] Jeffrey M. Bergelson, Samir S. Shah, Theoklis E. (). Boli infecțioase pediatrice (en.). Philadelphia: Mosby/Elsevier. ISBN 9780323076333.
- ^ Michael G. Stewart, Samuel Selesnick (ed.) (). „35”. Diagnoză diferențială în otolaringologie - chirurgia capului și gâtului (en.). New York: Thieme. ISBN 9781604062793.
- ^ Neville BW, Damm DD, Allen CM, Bouquot JE (). Patologia orală și maxilofacială (en.) (ed. 2). Philadelphia: W.B. Saunders. pp. 253–284. ISBN 0721690033.