Un subcontinent este o suprafață extinsă a unui continent, care după anumite criterii poate fi diferențiată de restul continentului. Nu există un consens clar referitor la ce constituie un subcontinent, dar în general este acceptat faptul că subcontinentul este divizat de restul continentului prin unele caracteristici geotectonice, cum ar fi un lanț muntos sau o limită între plăcile tectonice.

Subcontinente geografice și geologice modificare

 
Placa indiană e numită adesea subcontinentul Indian

În tectonica plăcilor, ansamblul dintre o placă continentală mică unită cu o altă placă continentală mai mare poate fi considerat subcontinent, cum este cazul Subcontinentului Indian din placa indiană sau a Subcontinentului Arabic din placa arabică. În geografie Arabia nu este considerată foarte frecvent subcontinent, în pofida neconsistenței frontierei geografice cu Asia și a unei clime variate. Europa, la rândul său, este ca o peninsulă mare, care aparține de placa euroasiatică. Europa este descrisă uneori ca un subcontinent al continentului Eurasia. De asemenea, cel mai mic continent, Australia, și cea mai mare insulă, Groenlanda, sunt considerate uneori subcontinente.

În mediul hispanofon, America de Nord, America de Sud și America Centrală sunt considerate subcontinente ale continentului (pan)american, partea de nord și partea de sud fiind conectate printr-un istm. Se consideră uneori că și Africa și Eurasia sunt două subcontinente care formează continentul Afro-Eurasia, același motiv. Cu toate acestea, Eurasia, Afro-Eurasia și America sunt considerate în general supercontinente formate din continente.

Listă de subcontinente modificare

 

     America de Nord

     Groenlanda, America Centrală și Antilele

     America de Sud

     Conul Sudic

     Africa

     Valea Rift și Madagascar

     Europa

     Peninsula iberică și Peninsula Scandinavă

     Asia

     Subcontinentul Arabic, Subcontinentul Indian, Indochina și Insulindia

     Oceania

 

Vezi și modificare