Superstiții românești
Cultura României |
Arte |
Tradiții |
Bucătăria |
Artiști |
Monumente |
Superstiție se numește o prejudecată care decurge din credința primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare sau numere fatidice.
Un studiu sociologic pe bază de răspunsuri la chestionar desfășurat la începutul secolului XX ajungea la concluzia că deși cultul religios e în descreștere, numărul sărbătorilor superstițioase e foarte mare, mai cu seamă în Oltenia și Muntenia.
Dăm în cele ce urmează, numirea unora dintre sărbătorile superstițioase care au prea puțină — sau deloc — legătură cu cultul religiunii creștine și care oglindesc în parte culturi primitive: Sâmbăta Ursului, Joia Iepelor, Ghiermanul, Nunta Șoarecilor, Câinii lui Sân Medru, Caii Sfântului Toader, Închinarea Lanțului Sfintei Maria, Calul lui Sfântul Gheorghe, Pietrele lui Sfântul Petru, Logodna Păsărilor, Zilele de Piatră, Turta Furnicii, Ursina, Macoveiul Ursului, Ziua Lupului, Lunea Păsărilor, Lunea Ciorilor, Lunea Viermilor, Lunea Burdufului, Lunea Albă, Marțea Ciorilor, Marțea Albă, Marțea Seacă, Marțea Mânioasă, Miercurea Frumoasă, Miercurea Strâmbă, Miercurea Neagră, Miercurea Numărătoarea Ouălelor, Joia Ciorii, Joia Furnicii, Joia Mânioasă, Joia Frumoasă, Joia Seacă, Vinerea cea Frumoasă, Vinerile Scumpe, Vinerea Seacă și Șchioapă, Sâmbetele de Piatră, Tanda, Ropotinii, Armindenii, Cîrcovii, Procoavele, Ciunda, Colibariu, Bugiu, Bălțatele, Caloianii, Ciurica, Opârlia, Zarizanu, Semina, Nedeia, Gădinetele etc.[1].
Ac
modificare- Ac dacă găsești e semn de sfadă
- Ac dacă găsești e semn de sărăcie
- Când găsești ac cu urechi, îți face nevasta fată - altfel băiat
- Cănd dai împrumut acul cuiva trebuie înfipt în ceva, și de acolo să fie luat de acel cineva, căci altfel e semn de sfadă, ceartă
- Cine dă acul cu ață într-însul își dă zilele
Albină
modificare- Când în ziua de Stretenie - Întâmpinarea Domnului, 2 februarie picură din streașina va fi mană la albine
Alun
modificare- În noaptea de Înălțarea Domnului se duc flăcăi și fete mari prin alunișuri ca să culeagă flori de alun, care înfloresc și se scutură în aceeași noapte. Florile acelea sunt bune de făcut dragoste și de leac
Note
modificare- ^ G.D. Scraba, Starea socială a săteanului după ancheta privitoare anului 1905, îndeplinită cu ocazia expoziției generale române din 1906 de către Secțiunea de economie socială, C. Göbl, București, 1907, p. 254
Bibliografie
modificare- Irina Nicolau, Carmen Huluță - „Credințe și superstiții românești” - Editura Humanitas, 2000
Legături externe
modificare- Superstitiile moldovenilor, 3 iulie 2012, Otilia Balinisteanu, Ziarul Lumina
Serial în Jurnalul Național - Superstițiile romanilor[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Editie De Colecție, Jurnalul Național
- Tentația ritualului[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Doru Cobuz, Jurnalul Național
- Morții vii care ies din cimitire[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Doru Cobuz, Jurnalul Național
- Antimoroi[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Vladimir Ioan, Jurnalul Național
- Oale și ulcele, cu suflete-n ele[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Vladimir Ioan, Jurnalul Național
- Cafea cu mătrăgună[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Irina Munteanu, Jurnalul Național
- Bahtale și bibahtale - obiceiurile rromilor[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Toma Roman Jr., Jurnalul Național
- Destin pe tavă[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
- Hoața de vise[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
- Citirea în buric[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
- Ace, linguri și păr pe piept[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
- Boașele de iepure ajută la facere[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
- Nevinovatele superstiții...[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, Doru Cobuz, Jurnalul Național
- Masura necredintei[nefuncțională], 30 ianuarie 2005, De Adriana Oprea-Popescu, Jurnalul Național
- Superstitii romanesti Arhivat în , la Wayback Machine.