Tarsila do Amaral

pictoriță braziliană
Tarsila do Amaral
Date personale
Născută[1][5][6][7] Modificați la Wikidata
Capivari, São Paulo, Brazilia Modificați la Wikidata
Decedată (86 de ani)[1][8][5][7] Modificați la Wikidata
São Paulo, São Paulo, Brazilia Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăCemitério da Consolação[*][[Cemitério da Consolação (cemetery in São Paulo, Brazil)|​]][9] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuOswald de Andrade[*][[Oswald de Andrade (Brazilian poet, writer)|​]] ()[10] Modificați la Wikidata
Cetățenie Brazilia[11] Modificați la Wikidata
Ocupațiepictoriță
sculptoriță
desenatoare[*]
artistă Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba portugheză Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticarte vizuale[2], Pintura no Brasil[*][[Pintura no Brasil (history of painting in Brazil)|​]][2], Escultura do Brasil[*][[Escultura do Brasil (history of Brazilian sculptural art)|​]][2]  Modificați la Wikidata
StudiiAcademia Julian[3]  Modificați la Wikidata
Opere importanteAbaporu[*][[Abaporu (pictură de Tarsila do Amaral)|​]][4], Workers[*][[Workers (pictură de Tarsila do Amaral)|​]]  Modificați la Wikidata
Site oficialhttp://www.tarsiladoamaral.com.br/  Modificați la Wikidata
Prezență online

Tarsila do Amaral (n. , Capivari, São Paulo, Brazilia – d. , São Paulo, São Paulo, Brazilia) a fost o pictoriță braziliană și cofondatoare a mișcării antropofagice.

Tarsila do Amaral (în jurul anului 1925)

Biografie modificare

Împreună cu partenerul ei, Oswald de Andrade, al cărui prieten era Mário de Andrade, împreună cu Anita Malfatti, studentă a lui Georg Fischer-Elpons și Menotti del Picchia, aparținea grupului de artiști Grupo dos Cinco ("Grupul celor Cinci") și a fost membră a revistei culturale Semana de Arte Moderna.

Una dintre cele mai faimoase picturi intitulata Abaporu a fost creata în 1928. Abaporu înseamnă în limba populației tupí, antropofag, după care s-a numit ea însăși mișcarea-antropofagie. Pictura de 85 cm × 73 cm a fost achiziționată de către colecționarul și milionarul argentinian Eduardo Costantini în anul 1995 cu 1,5 milioane dolari și este în prezent în Museu de arte latino-americana din Buenos Aires (MALBA).

Ideea europeană de primitivitate a culturilor lor străine, combinată cu atribuirea sălbaticului nobil, uneori corespunde imaginii canibalismului. Ca mișcare artistică împotriva eurocentrismului și pentru o referință încrezătoare atât la tradițiile proprii, cât și la direcțiile europene moderne de stil, Tarsila do Amaral și Movimento antropófago au atacat stereotipuri și atribuții europene pentru a le deconstrui.

În critica postcoloniană de astăzi, există referințe destul de clare la Movimento antropófago. Luzenir Caixeta și Lucia Helena se referă, de asemenea, în legătura cu Movimento antropófago, la carnavalul brazilian în stilul său dionisiac și militant, a cărui trăsătură principală reprezintă critica la cultura dominantă europeană.

În 2007, asteroidul (4123) Tarsila a fost numit după ea.

Note modificare

  1. ^ a b c d Tarsila do Amaral, SNAC, accesat în  
  2. ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ Enciclopédia Itaú Cultural, accesat în  
  4. ^ https://www.moma.org/artists/49158, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b c d Tarsila do Amaral, Autoritatea BnF 
  6. ^ a b Tarsila, DO AMARAL, Le Delarge 
  7. ^ a b c d Tarsila, Tarsila[*][[Tarsila (encyclopedia article)|​]] 
  8. ^ a b Tarsila do Amaral, Enciclopédia Itaú Cultural, accesat în  
  9. ^ (PDF) https://www.prefeitura.sp.gov.br/cidade/upload/cemiterio%20mapa%20baixa_1219246518.pdf, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  10. ^ Tarsila do Amaral: Inventing Modern Art in Brazil[*][[Tarsila do Amaral: Inventing Modern Art in Brazil |​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  11. ^ Museum of Modern Art online collection, accesat în  

Bibliografie modificare

  • Lucia Helena (1983): Uma literatura antropofagica. UNI Ceara.
  • Luzenir Caixeta (2004): Antropofagia ca răspuns la Hegemonia Culturală Eurocentrică sau: Cum societatea majoritară trebuie să "înghită" femeile feministe migrante. În: Hito Steyerl, Encarnación Gutiérrez Rodríguez (Ed.): Subalternul vorbeste germana? Migrație și critici postcoloniale, Editura Unrast, Münster, ISBN 3-89771-425-6.

Legături externe modificare