Teologie creștină

Teologia creștină este o practică a teologiei dintr-un punct de vedere creștin sau studiul teologic al creștinismului. Dată fiind influența copleșitoare exercitată de creștinism în Europa, în special în perioada pre-modernă, teologia creștină a penetrat o mare parte a culturii occidentale și reflectă deseori acea cultură.

Sub-discipline

Printre sub-disciplinele teologiei creștine se numără:

angelologie - studiul doctrinei despre ființele spirituale create, adică îngerii și demonii (inclusiv Satan)
antropologie creștină - studiul doctrinei despre umanitate, în special în relație cu divinitatea
bibliologie - studiul Bibliei în sine și al doctrinei inspirației
cristologie - studiul lui Christos, în legătură cu conceptele de natură, persoană, ipostas, etc
eclesiologia - studiul Bisericii creștine, inclusiv al structurii sale instituționale, a tainelor (sacramentelor) și a unora din practicile sale
eschatologia - studiul doctrinei vremurilor din urmă
hamartiologia - studiul păcatului
liturgica - studiul cultului public
pneumatologia - studiul Duhului Sfânt
patrologie - studiul scrierilor Sfinților Părinți
soteriologia - studiul doctrinei despre mântuire
teodiceea - studiul naturii răului
triadologia - studiul doctrinei despre Sfânta Treime
teologia propriu-zisă - studiul lui Dumnezeu.

Istorie

Istoria teologiei creștine se împletește cu istoria Bisericii și acoperă dezvoltări importante în filozofie și în istoria ideilor. Probleme specifice, cum ar fi erezia, arianismul și Reforma protestantă sunt de importanță specială.

Metodologie

Există câteva metode de studiere a teologiei. Ele sunt, într-o ordine oarecare:

teologia biblică - studiul teologiei așa cum este prezentată și dezvoltată de-a lungul Bibliei; accentul e pus pe revelația progresivă
teologia sistematică - studiază teologia pe teme specifice.
- teologia constructivă - este o abordare postmodernă a teologiei sistematice, aplicând, printre altele, teoria feministă, teologia queer, deconstrucționismul creștin
teologia istorică - studiază teologia așa cum s-a dezvoltat (și se dezvoltă) în istorie
teologia dogmatică - studiază teologia (sau dogma) așa cum s-a dezvoltat în diferitele confesiuni și denominațiuni religioase
teologia pragmatică sau practică - studiază teologia în legătură cu slujirea ca slujitor bisericesc
apologetica - studiază teologia în comparație cu alte concepții despre lume, cu scopul de a formula o apărare a credinței și de a da o provocare altor credințe
teologia narativă - studiază o prezentare narativă a credinței, nu o dezvoltare dogmatică
hermeneutica biblică - studiază Biblia din prisma unor seturi de reguli prescrise sau principii de interpretare (strâns înrudită fiind cu exegeza creștină).

Școli de teologie creștină

Printre școlile menționate aici, unele privesc doar una dintre subdisciplinele menționate mai sus, iar altele privesc doar câteva dintre ele.

teologia anglicană
arminianismul / metodismul
teologia baptistă
teologia neagră
calvinismul / teologia reformată
teologia harismatică / penticostalismul
dispensaționalismul
teologia evanghelică
teologia feministă
fundamentalismul
liberalismul
teologia eliberării
luteranismul
neo-ortodoxismul
teologia ortodoxă
paleo-ortodoxismul
personalismul
teologia procesului
quakerismul
restoraționismul
romano-catolicismul / tomismul

Obiectul teologiei catolice

obiectum materiale - este Dumnezeu
obiectum formale quod - Dumnezeu ca izvor de viață, Dumnezeu sub aspectul dumnezeirii, Dumnezeu al mântuirii, Dumnezeu care sfințește, Dumnezeu creatorul și creația (creaturile)
obiectum formale quo - cuvântul lui Dumnezeu.

Teologia și credința sunt doua realități diferite. Teologia este înțelegerea credinței, presupune încredere în autoritatea lui Dumnezeu care se revelează. Credința este răspunsul existențial al omului la revelație.

În teologie certitudinea variază în funcție de calitatea argumentelor, în credință certitudinea este funcție de credincios.

Teologia și Magisteriul (învățătura Bisericii) au același scop, apărarea tezaurului credinței și mântuirea lumii, dar au roluri diferite în atingerea acestui scop, conform doctrinei catolice:

Rolul magisteriului:

de a păstra integre Tradiția și Scriptura
de a evalua cu autoritate rezultatele teologiei
de a propune noi teme teologiei

Rolul teologiei:

de a aprofunda revelația
de a informa pe creștini asupra rezultatelor sale
de a colabora cu Magisteriul și de a se supune acestuia
de a media între Magisteriu și comunitatea creștină
de a lucra la formarea credinței
de a descoperi devierile de la dreapta credință.

Critici

Schopenhauer considera că religiile sunt adevărate în sensu allegorico, dar sunt minciuni în sensu proprio (adică dogmele privite drept adevăruri în sens literal).^[1] Teologii știu foarte bine acest lucru, dar trebuie să-i mintă pe enoriași că dogmele ar fi literal adevărate.^[1]

Note

^ ^a ^b Cartwright, David E. (2016). „Religion”. Historical Dictionary of Schopenhauer's Philosophy. Historical Dictionaries of Religions, Philosophies, and Movements Series. Rowman & Littlefield Publishers. p. 211. ISBN 978-1-4422-6795-4. Accesat în 2 decembrie 2024.

Vezi și

[h649-1] Cartwright, David E. (2016). „Religion”. Historical Dictionary of Schopenhauer's Philosophy. Historical Dictionaries of Religions, Philosophies, and Movements Series. Rowman & Littlefield Publishers. p. 211. ISBN 978-1-4422-6795-4. Accesat în 2 decembrie 2024.

[1]