Termometru cu lichid
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Termometrele cu lichid funcționează pe baza dilatării lichidului aflat într-o incintă adecvată. Ele sunt de două feluri, termometre de sticlă cu lichid și termometre de sticlă cu presiune sau cu arc. Primele folosesc ca principiu de măsură o schimbare de volum (a lichidului) iar cele din urmă o schimbare de presiune ca măsură pentru variația de temperatură. Schimbarea de volum a lichidului este convertită constructiv în o schimbare de lungime care este făcută vizibil în mod direct printr-un tub de sticlă subțire. La celelalte termometre, cu schimbare de presiune, este necesară o componentă constructivă elastică care se deformează corespunzător, și deformarea este indicată pe o scală de un indicator..
Termometre de sticlă cu lichid
modificareAcestea sunt construite dintr-un recipient-rezervă din sticlă umplut cu lichid de măsură termometric și care se continuă cu un tub capilar de sticlă. Deoarece la încălzire lichidele se dilată mai mult decât corpurile solide, nivelul lichidului ia în tubul capilar o poziție (nivel) dependentă de temperatură. Tubul este legat de o scală care permite citirea directă a valorii măsurătorii într-o unitate de măsură care preponderent în majoritatea țărilor este gradul Celsius cu simbolul °C. În Statele Unite este folosit gradul Fahrenheit, cu simbolul °F. Tubul capilar dispune de un spațiu de supradilatare care ferește termometrul de la distrugere când se depășește domeniul de măsură
Domenii de măsură
modificareÎn funcție de sticla termometrului și de lichid, domeniile de măsură acoperă un interval de temperatură de la -200 până la +1100 °C.
Lichidul termometric
modificareLichidul trebuie să rămână fluid în domeniul de temperatură al termometrului pentru care este folosit, deci nu are voie în domeniul nominal să înghețe. De asemenea lichidul nu are voie să aibă pe părți din domeniu de măsură anormale dilatări cu temperatura. De aceea apa este neadecvată ca lichid termometric pentru temperaturi mai mici de +10 °C.
Substanță | Aplicare |
---|---|
Mercur | de la –30 °C până la +350 °C |
Toluol | de la –80 °C până la +100 °C |
Pentan | de la −200 °C până la +30 °C |
Etanol | de la −110 °C până la +60 °C |
Galinstan | de la –10 °C până la peste +1000 °C |
Note
modificare- Acest articol include informații din articolul echivalent din Wikipedia în limba germană.
Legături externe
modificare- ChemgapPedia: Genaue Temperaturbestimmung: Aufbau, Kalibrierung und Funktionsweise eines Flüssigkeitsthermometers wird mit einer kurzen Flash-Animation erklärt de