Wikipedia

Mercur (element)

elementul chimic cu numărul de ordine 80
Pentru alte sensuri, vedeți Mercur (dezambiguizare).
Mercur

Mercur lichid

Liniile spectrale ale mercurului
Au ← Mercur → Tl
Cd
   
 
80		 Hg
  
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
Hg
Cn
Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Mercur, Hg, 80
Serie chimică metale
Grupă, Perioadă, Bloc 16, 6, d
Densitate 13545,9 kg/m³
Culoare argintiu
Număr CAS 7439-97-6[1][2]  Modificați la Wikidata
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică 200,59 u
Rază atomică 150 (171) pm
Rază de covalență 132 pm
Rază van der Waals 155 pm
Configurație electronică [Xe] 4f145d106s2
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară lichid
Punct de topire -38,83 °C;234.32 K
Punct de fierbere 356,73 °C;629,88 K
Energie de fuziune 0,05868 kJ/mol
Energie de evaporare 0,44936 kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar 14,09 · 10-6 m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 2,00
Capacitate termică masică 140 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 1,04 · 106 S/m
Conductivitate termică 8,3 W/(m·K)
Prima energie de ionizare 1007,1 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 1810 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text Consultați documentația formatului

Mercurul (υδράργυρος, greacă Hydrargyros, latină „argentum vivum”, „vif argent”, „argento vivo” sau argint viu)[3] este un element chimic reprezentat prin simbolul Hg și care are numărul atomic 80. De asemenea, mercurul reprezintă unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei. Mercurul este și singurul metal lichid.[4][5] Este foarte toxic și era folosit la termometre, dar acest lucru a început să fie oprit din cauza toxicității sale. În tabelul periodic al lui Mendeleev, acesta aparține blocului d. Un alt element care este întâlnit în aceleași condiții este bromul.[6]

Comparativ cu alte metale, mercurul nu reacționează cu majoritatea acizilor, cum ar fi acidul sulfuric diluat, deși acizii oxidanți precum acidul sulfuric și acidul azotic concentrat sau apa regală îl dizolvă, rezultând sărurile sulfate, nitrate și clorurile. Reacționează totodată cu pulberea de sulf, utilizată în kitul de protecție contra scurgerilor accidentale de mercur, pentru absorbirea vaporilor degajați de acesta.[7]

Este întâlnit în natură predominant sub forma cinabrului (sulfură de mercur). Acesta a fost extras în mod continuu încă din anul 415 î.Hr. Pigmentul roșu vermilion, forma pură a sulfurii de mercur, este obținut în urma reacției mercurului (redus din cinabru) cu sulful. Mercurul este utilizat în interiorul termometrelor, barometrelor, manometrelor, sfigmomanometrelor, lămpilor fluorescente, precum și în cadrul altor dispozitive. Acțiunea sa toxică a determinat înlocuirea sa din interiorul termometrelor sau manometrelor, în favoarea alternativelor precum alcoolul. În 2005, China era cel mai mare producător de mercur cu aproape două treimi din cantitatea extrasă la nivel mondial.

Ingestia cinabrului sau inhalarea acestuia este foarte toxică. Otrăvirea cu mercur poate rezulta din expunerea formelor hidrosolubile ale acestuia (precum clorura de mercur sau metilmercurul), inhalarea vaporilor de mercur sau consumarea alimentelor contaminate cu mercur. La data de 10 octombrie 2013, în cadrul Convenției de la Minamata privind mercurul, 140 de țări s-au angajat să înceteze emisiile de mercur. Din 1996, Statele Unite interzice folosirea mercurului în baterii, iar în Uniunea Europeană cantitatea maximă admisă este de 5 ppm.

Descoperire

modificare
 
Simbolul planetei Mercur a fost utilizat din Antichitate pentru reprezentarea acestui element.

Cinabrul, principalul minereu compus din sulfură de mercur, a fost probabil utilizat ca și pigment încă din vremurile preistorice.[8] În urmă cu 20.000 de ani, acesta (numit vermilion) a fost utilizat de către locuitorii peșterilor din Spania și Franța.[9]

Extragerea mercurului din cinabru a fost menționată pentru prima dată de către filosoful grec Aristotel, în secolul al IV-lea, de unde provine și denumirea sa elenă, hydrargyros.[10] Pliniu afirma despre mercur:

„Acționează ca o otravă asupra tuturor lucrurilor, și găurește urnele, țâșnind din acestea datorită proprietăților sale maligne. Toate substanțele plutesc pe suprafața argintului viu, cu excepția aurului, fiind singura substanță care este atrasă de aceasta. De aici și excelentul rol de rafinare al aurului, datorită abilității ușoare de respingere a impurităților în momentul când se află într-un vas pământiu cu aur. Odată ce aceste superfluități sunt expulzate, nu rămâne nimic de făcut decât să fie separat de aur.[11]”

Elementul a fost numit după zeul roman Mercur, cunoscut pentru viteza și mobilitatea sa. Totodată, semnul astrologic al planetei a devenit unul din simbolurile din alchimie ale acestui metal. Mercurul este singurul metal al cărui nume este comun cu cel planetar-alchimic.[12]

Mercurul este un element care este întâlnit în scoarța terestră. A fost cunoscut încă din perioada vechilor greci, romani,[13] chinezi și hinduși.[14] În China Antică, mormântul Împăratului Shi Huangdi, mort în anul 210 î.Hr., a conținut o hartă în relief a Chinei în care râurile și oceanele erau reprezentate de mercur.[15] Chinezii considerau că medicamentele pe bază de mercur sau cinabru pot prelungi viața, probabil datorită proprietăților acestora de conservare. Cu toate acestea, câțiva împărați, printre care și Huangdi, au decedat din cauza otrăvirii cu mercur, în încercările lor de a fi nemuritori.[16] În urma cu 4000 de ani, femeile din China utilizau mercurul ca și metodă contraceptivă cu administrare pe cale orală.[16]

Urme de mercur au fost descoperite și în morminte egiptene[17] vechi de 3500 ani.[18] Arheologul Heinrich Schliemann a descoperit o urnă de mărime mică plină cu mercur într-un mormânt din Kurna, Egipt, datând din anii 1600-1700 î.Hr.[9]

 
Pagina din Alchimia, care incepe cu sectiunea “Rechter Gebrauch der Alchimei” [Folosing alchimia in mod corect] si cu instructiuni pentru obtinerea pigmentului rosu din cinabru (sulfura de mercur).

Cea mai timpurie descriere a amalgamării aurului a fost făcută de către Abu Rayhan al-Biruni, cercetător persan al secolului al XI-lea,[15] autor al unor texte alocate mineralogiei, pietrelor prețioase și metalelor. Conform acestuia, aurul era procesat din minereu prin zdrobire, apoi minereul era spălat și se adăuga mercurul.[15] Aurul era de asemenea recuperat din Sindh, depozitând mercur în mici adâncituri săpate în albia râului.[15] Sedimentele aurifere erau spălate peste bălțile mercurice, formându-se amalgamul aurului cu mercur.[15] În ambele cazuri, amalgamul era recuperat și filtrat prin piele pentru separarea celor două elemente, iar ca pas final, amalgamul era ars pentru a se volatiliza mercurul și pentru a purifica aurul.[19]

A fost cunoscut și în rândul alchimiștilor în timpul Evului Mediu. Aceștia considerau că mercurul, sulful și sarea sunt principalele elemente care constituie Pământul.[20] Cuvântul hindus pentru alchimie, rasasiddhi, înseamnă cunoașterea mercurului.[20] În acea perioadă, șapte metale erau cunoscute: mercurul, aurul, argintul, cuprul, staniul (cositorul), plumbul și fierul; alchimiștii credeau că în urma unui amestec corect al ingredientelor, mercurul poate fi transmutat în aur.[20]

Începând cu secolul al XVI-lea, cunoștințele despre mercur au început să se dezvolte mai mult. Astfel, în anul 1556, Agricola a detaliat modul de utilizare al mercurului și a analizat efectele inhălarii vaporilor acestuia asupra sănătății umane.[21] Datorită scrierilor lui Paracelsus,[22] mercurul devenise, alături de stibiu,[23] un element utilizat în tratamentele pentru boli venerice.[24]

Structura atomică

modificare

Structura atomului de mercur este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic; mercurul prezintă 80 de protoni și 121 de neutroni. Raza atomică medie este de 0,155 nm,[25] raza ionică este de 0,112 nm,[25] iar raza covalentă este de 0,149 nm.[25] Structura cristalină a mercurului este romboedrică, iar fiecare atom de mercur este înconjurat de alți 6 atomi învecinați la o distanță de 0,300 nm și alți șase atomi la o distanță de 0,347 nm.[26]

 
Configuratia electronica a atomului de mercur, reprezentata pe straturi electronice

Configurația electronică a atomului de mercur este 1s2 2s2 2p6 3s2 3p6 3d10 4s2 4p6 4f14 4d10 5s2 5p6 5d10 6s2.[27]

Izotopii

modificare

Mercurul prezintă șapte izotopi stabili, cel mai abundent fiind 202Hg (29,80%).[12] Radioizotopii cei mai longevivi sunt 194Hg cu un timp de înjumătățire de 520 ani și 203Hg cu un timp de înjumătățire de 46.612 zile. Radioizotopii rămași au timpul de înjumătățire mai mic de o zi.[12][28]

Cu toate că izotopii mercurului sunt caracterizați de proprietăți chimice similare, datorită maselor diferite, reacțiile acestora diferă relativ puțin.[29] Izotopii mai ușori reacționează mai rapid decât cei grei, cauzând prin aceasta îmbogățirea produșilor de reacție în reacțiile ireversibile.[29]

În general, procesele fizice precum evaporarea, condensarea și difuzia ionilor sau moleculelor datorită concentrației sau temperaturii cauzează fracționarea izotopică în izotopi stabili; izotopii ușori se evaporă și permit ca difuzia să fie mai rapidă, iar cei grei se condensează.[29]

Răspândire pe Pământ

modificare

Surse naturale

modificare
 
Mina de mercur din Idrija, Slovenia, în 1679

La nivel mondial, cantitatea totală de mercur este estimată a fi de 334,17 miliarde tone metrice; aproape întreaga cantitate este regăsită în sedimentele oceanice (98,75%) și în apele oceanice (1.24%), iar restul este conținut în sol.[30] Sursele naturale de mercur permit pătrunderea acestuia în biosferă ca și gaz, atunci când exista activitate vulcanică terestră și oceanică, în soluții sau în minereuri.[30] Procesele naturale prin care mercurul este emis în atmosferă mai pot cuprinde volatilizarea mercurului în mediile marine și acvatice și volatilizarea provenită din vegetație.[30]

Ciclul global al mercurului implică degajarea acestuia din scoarța terestră, transportul aerian al vaporilor de mercur și depozitarea acestuia în sol și ape; cantitatea de mercur care poate pătrunde anual în atmosferă este în medie de 30.000 tone.[31]

În mod natural, este întâlnit ca cinabru (HgS), tiemanit (HgSe),[32] coloradoit (HgTe),[32] coccinit (Hg2I2),[32] și livingstonit (Hg[Sb4S7]), iar principalele depozite europene sunt în Almaden (Spania), Idrija (Slovenia nord-vestică), regiunea Rhein-Pfalz din Germania și Muntele Amiata în Toscana (Italia).[33]

H. T. Shacklette a determinat conținutul caracteristic de mercur al plantelor care cresc în medii ce conțin nivele normale și ridicate de mercur.[34] Acesta a ajuns la concluzia că în mediile cu conținut normal de mercur, plantele conțin 500 ppb (părți per miliard) în țesuturile lor uscate, pe când cele crescute în solul unde există depozite purtătoare de mercur ating un nivel între 500-3500 ppb.[34] Cantitatea mult mai mare de mercur poate fi întâlnită ca și peliculă reziduală, sau ca și depozit în țesuturi datorită aplicării compușilor mercurici, ori din cauza contaminărilor în urma deversării.[35]

Surse antropogenice

modificare

Eliberările de mercur în atmosferă sunt considerate a fi provocate de procesele industriale și de sursele de combustie, conținând formele volatile ale mercurului, precum și formele sale particulare. Mercurul gazos include formele chimice elementare și oxidate ale acestuia, în timp ce formele particulare sunt constituite din compușii chimici ai mercurului, datorită presiunii înalte a vaporilor săi.[30]

Proveniența mercurului este determinată de tipul de combustibil folosit, precum cărbunele, petrolul sau deșeurile municipale. În anul 1996, arderea combustibililor fosili a contribuit la eliberarea a 76 tone de mercur în atmosferă, dintre care 66.5 de tone proveneau din arderea cărbunilor,[36] iar 10 tone proveneau din arderea petrolului și gazelor naturale.[36] Diverse incineratoare și aparate de combustie a deșeurilor au eliberat 54 de tone de mercur în atmosferă în 1996, dintre care 27 tone proveneau din deșeurile menajere, 15 tone din deșeuri medicale, iar materialele periculoase (lichide și solide) au emis 11 tone de mercur.[37] Mercurul mai pătrunde în mediul înconjurător și datorita incinerării materialelor precum componentelor auto, bateriilor, becurilor fluorescente, produselor medicale, termometre și termostate.[38] Datorită riscului adus de aceste produse sănătății, s-au făcut eforturi în reducerea cantității de mercur în producția acestora; de exemplu, cantitatea de mercur din termostate în SUA a fost scăzută de la 14,5 tone în 2004 la 3,9 tone în 2007.[39]

Unele procese antropogenice care nu au mai fost utilizate de mult timp, au încă ca și rezultat emisii semnificative în cadrul mediului înconjurător, estimându-se că unele lacuri sau râuri conțin mercur într-o cantitate de 2 sau 4 ori mai mare încă de la începutul erei industriale.[30] În Suedia secolului al XX-lea, concentrația de mercur a fost stabilită a fi de 4 până la 7 ori mai mare în partea sudică și de 2 până la 3 ori mai mare în partea nordică.[30]

Deoarece este un material poluant care nu se poate degrada, creșterea nivelului de mercur semnalează anumite probleme. În Minnesota, în lacurile izolate produse de activitatea industrială, contaminarea sedimentelor cu mercur s-a triplat în ultimii 150 de ani, iar această creștere este datorată surselor antropogenice.[40]

 
Lacuri de mercur formate în urma erupției vulcanului Inielika din Flores, Indonezia
 
Cantitatea de mercur în atmosferă depozitat la Ghețarul Wyoming's Upper Fremont în ultimii 270 de ani

Depozitele preindustriale de mercur la nivel atmosferic sunt considerate a fi de 4 ng pe 1 L de gheață. Cu toate că este considerat a fi un nivel natural de expunere, sursele de ordin regional sau global pot avea efecte semnificative. Erupțiile vulcanice pot intensifica sursele atmosferice de mercur de 4-6 ori.[41]

Agenții naturali, precum vulcanii, sunt considerați a fi responsabili pentru aproximativ jumătate din emisiile atmosferice de mercur, comparativ cu jumătatea emisă din activitatea antropologica, desfășurată după cum urmează:[42][43][44]

  • 65% provin din stațiile staționare, dintre care uzinele pe bază de cărbune sunt considerate a fi principala sursă (40% din emisiile de mercur în SUA anului 1999). Acestea includ și uzinele care au ca și combustibil gaz, însă din care mercurul nu a fost îndepărtat. Emisiile datorate combustiei cărbunelui sunt clasificate între ordinul I și II al magnitudinii mai înalte decât emisiile combustiei petroliere, în funcție de țară.[42]
  • 11% provine din extracția auriferă. Cele trei surse principale ale emisiei de mercur în SUA sunt reprezentate de cele mai mari 3 mine. Extragerea hidrogeochimică a mercurului din bazinele aurifere au fost considerate a fi o sursă semnificativă de mercur atmosferic în estul Canadei.[45]
 
Simbolul pentru substanțe periculoase pentru mediul înconjurător

Procentajele menționate mai sus sunt estimări ale emisiilor de mercur cauzate de activitatea umană la nivel global în 2000, excluzându-se arderea biomasei, sursă importantă în unele regiuni.[42]

Un studiu din anul 2001 a măsurat nivelul de mercur în cadrul a 12 locații cu spațiu închis, alese să reprezinte tipurile de clădire, locațiile și vârstele în cadrul suprafeței orașului New York; studiul a determinat că există o creștere semnificativă a concentrației de mercur, comparativ cu nivelul exterior, fiind considerat a fi de 0,0065 – 0,523 μg/m3. Valoarea medie a fost determinată a fi de 0,069 μg/m3.[46] În cadrul acestuia s-a determinat că aerul urban este contaminat cu o concentrație de mercur de 0,01–0,02 µg/m3.[46]

Un dezastru industrial a fost considerat a fi deversarea compușilor mercurici în Golful Minamata, Japonia. S-a estimat că mai mult de 3000 de persoane au fost afectate de diverse malformații, simptome severe ale otrăvirii cu mercur și decese provocate de un sindrom ce a ajuns să fie cunoscut ca „boala Minamata”.[47][48]

Circuitul mercurului în natură

modificare

Fluxul mercuric din atmosferă către sol sau ape este susținut de circuitul global natural, circuitul global perturbat de activitățile umane, sursele regionale și locale.[30] Circuitul global al mercurului, precum și impactul surselor antropogenice sunt mai dificile de înțeles datorită naturii specifice a emisiilor și a proceselor de depozitare.[30]

Fiind un element chimic întâlnit în mod natural în mediu, este prezent în biotop; distribuția globală a mercurului este estimată a fi în sedimentele oceanice, ce conțin aproximativ 1017 g de mercur, în principal sub forma cinabrului, apele oceanice 1013g, sedimentele din sol și apele proaspete 1013 g, biosferă 1011g, atmosferă 108g și apele proaspete 107g.[30]

O mai buna înțelegere a contribuției surselor antropogenice privind eliberarea mercurului în natură este limitată de incertitudinile substanțiale privind emisiile naturale, precum și cantitatea și sursa primară de mercur ce e reemisă către atmosferă de către soluri și ape. Estimările din 1994 indică faptul că aproximativ 200.000 tone de mercur au fost emise în atmosferă din 1890, aproximativ 95% fiind localizat în soluri, 3% în oceane și 2 % în atmosferă.[30]

Proprietăți

modificare

Fizice

modificare
 
Proba de mercur
 
O monedă de 50 de bani (densitate ~ 8,4 g/cm3) plutește pe mercur datorită forței de plutire și a tensiunii superficiale

Mercurul este singurul metal care este întâlnit în starea de agregare lichidă în condiții standard de temperatură și presiune; este un metal necombustibil, greu, de culoare argintie, care se va contracta sau își va mări volumul odată cu creșterea temperaturii, făcându-l un material ideal pentru termometre.[49] Comparativ cu alte metale, este un slab conductor termic și un ușor conductor de electricitate.[50]

Este ușor volatil, eliberând vapori toxici dacă este încălzit, iar vaporii acestuia (deși incolori) pot fi recunoscuți după culoarea lor albastru-violacee în momentul când electricitatea este prezentă.[51] Prezintă un punct unic de topire, -38,83 °C, un punct de fierbere de 356,73 °C, și are o densitate de 13.5336 g/cm3.[52] La încălzire, metalul se dilată în mod uniform, fierbând la temperatura de 357,01 °C și vaporizându-se la 360 °C.[53] Mercurul prezintă solubilitate mare.[54]

Sublimatul coroziv de mercur este o sare neutră, formată prin uniunea acidului unei sări comune și mercur și care conține o cantitate de acid destul de abundentă pentru a putea dizolva noua cantitate de mercur, din moment ce patru părți din sublimat pot dizolva mai mult de trei părți de mercur proaspăt.[55] Dacă este privat de acidul conținut, mai este cunoscut și sub numele de mercur dulce (mercure doux),[56] și se prezintă într-o stare perfectă de sare neutră; prezintă mai puțin acid decât s-ar putea să conțină, în timp ce sublimatul coroziv de mercur reprezintă excesul de acid al sării comune).[56]

Chimice

modificare

Mercurul dizolvă aurul, zincul și multe alte metale formând aliaje cu acestea denumite amalgame.[57] Deoarece fierul este o excepție de la această regulă, recipientele de fier au fost folosite în comerțul cu mercur.[58] Încălzirea mercurului în aer conduce la formarea oxidului de mercur.[59]

Poziția sa în seria reactivității metalelor face mercurul un metal care nu reacționează cu acizii obișnuiți precum acid sulfuric diluat, deși acizii oxigenați concentrați ca acidul sulfuric sau acidul azotic sau apa regală (acid clorhidric + acid azotic) pot să dizolve mercurul în scopul obținerii sulfaților, azotaților și clorurilor.[7] La fel ca și argintul, poate reacționa cu acidul sulfhidric atmosferic.[7] Mercurul reacționează cu sulful, neutralizând astfel vaporii rezultați în cazul unor scurgeri accidentale de mercur.[60]

Mercurul în stare elementară este relativ inert în aerul uscat, oxigen, oxid nitros, dioxid de carbon, amoniac; în atmosferă umedă este acoperit de o peliculă de oxid mercuros, iar încălzirea în aer sau oxigen la 350 °C îl transforma în oxidul mercuric de culoare roșie: 2Hg(s) + O2(g) → 2HgO(s).[59]

Mercurul metalic reacționează cu halogenurile, formând săruri; astfel rezultând:[61]

Săruri Formula
fluorură de mercur (II) Hg(l) + F2(g) → HgF2(s) (alba)
clorură de mercur (II) Hg(l) + Cl2(g) → HgCl2(s) (alba)
bromură de mercur (II) Hg(l) + Br2(l) → HgBr2(s) (alba)
iodură de mercur (II) Hg(l) + I2(s) → HgI2(s) (rosie)

Mercurul dizolvă alte metale, formând compușii numiți amalgame.[53] Amalgamarea reprezintă metoda chimică de recuperare a mercurului pentru reutilizare prin procesarea soluțiilor sărurilor de mercur în apă;[62] acest proces depinde de abilitatea mercurului de a forma aliaje cu puncte de topire joase în rândul numeroaselor metale.[62] De exemplu, un metal (de regulă zincul) ce este potent din punct de vedere termodinamic să descompună compușii mercurului, este pus în contact cu o soluție a unei sări de mercur. Intervine o reacție chimică ce va reduce ionii de mercur la mercurul metalic, care se va combina ulterior cu zincul pentru a forma aliajul solid.[62]

Testele efectuate în laboratoare au indicat că un schimb electronic cauzează gazele nobile să reacționeze cu vaporii de mercur. Acești compuși sunt stabili datorită forțelor Van der Waals și rezultă în Hg·Ne, Hg·Ar, Hg·Kr și Hg·Xe (vezi exciplex).[12] Compușii organici ai mercurului sunt de asemenea importanți. Metilmercurul este un compus periculos care este adesea încriminat ca agent de poluare al apei.[12]

Descoperirea fluorurii de mercur (IV) (HgF4) a fost anunțată în septembrie 2007.[63]

Fulminatul de mercur, Hg2(NO3)2, poate fi obținut prin dizolvarea mercurului în acid azotic, adăugând apoi alcool etilic.[64] Reacțiile chimice includ nitrarea mercurului metalic cu un exces de acid azotic:

Hg + 3 OHNO2 => HgNO3 + OHNO2 + NO2

iar apoi azotatul de mercur și excesul de acid va fi adăugat într-o soluție de etanol, formând astfel fulminatul de mercur:

HgNO3 + HNO3 + C2H6O => Hg(ONC)2

Sulfura de mercur, HgS, este preparată prin precipitarea ionilor Hg2+ folosind o soluție de acid hidrocloric cu hidrogen sulfurat.[32]

Rol biologic

modificare

Fiziologia umană

modificare

Cu toate că este prezent în construcția tuturor organismelor vii, datorită volatilității sale ce îi permite infiltrarea în acestea, mercurul nu prezintă nici un rol biologic.[65] Cantitatea ingerată este de 3 micrograme pe zi în rândul adulților, iar în cazul copiilor este de 1 microgram/zi.[65] Solurile utilizate în agricultură pot conține 0,2 ppm de mercur, pătrunzând în alimente precum morcovii, cartofii și ciupercile, acestea din urmă conținând până la 1 ppm sau mai mult.[65]

Producție

modificare
 
Cinabru

Principalul minereu de mercur, cinabrul, a fost extras în mod continuu încă din anul 415 î.Hr.; istoric, existau cinci areale miniere pentru extragerea mercurului: districtul Almeden din Spania, districtul Idrija din Slovenia, districtul Monte Amiata în Italia, precum și locații variate din Peru, Statele Unite și regiuni din Rusia, Ungaria, Mexic și Austria.[66]

Utilizate în producția de mercur, minereurile de cinabru sunt încălzite în furnale, iar mercurul părăsește furnalul sub forma vaporilor, împreună cu SO2 rezultat. Vaporii mercurului sunt condensați în tuburi răcite cu apă și emailate cu ceramică, iar apoi sunt colectați în recipiente din fier, umplute cu apă și căptușite cu ciment.[33] Mercurul obținut astfel este foarte pur, nefiind nevoie rafinarea acestuia.[33]

În 2005, China era cel mai mare producător de mercur cu aproape două treimi din cantitatea extrasă la nivel mondial, urmată de Kârgâzstan.[67] Tabelul de mai jos prezintă cantitatea de mercur exprimată în tone, precum și principalii producători ai acestui element:[68]

Țara 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
459
414
292
368
447
224
200
200
520
470
780
510
830
230
200
-
98
83
90
88
90
80
80
-
1000
379
380
584
610
620
620
600
12
12
15
15
15
15
15
 -
60
50
50
50
50
50
50
-
50
50
0
0
0
20
0
 -
0
6
0
5
5
5
0
-
64
393
1497
862
863
675
600
600
80
 55
50
45
40
35
35
-
50
50
40
30
25
20
-
-
75
75
75
75
75
75
75
75
Alte țări
-
-
-
-
-
-
-
-

În anul 2003, producția mondială de mercur a scăzut sub 2.000 tone metrice,[69] în condițiile în care producția mondială în jurul anului 1975 era estimata la 9.000 de tone metrice.[69]

Aplicații

modificare

Mercurul este întrebuințat în unele celule de electroliză drept catod de mercur, la extragerea aurului și argintului, în diferite instrumente și aparate de precizie ca: termometre, barometre, manometre, densimetre, pompe de vid înaintat, etc., la prepararea unor alifii medicinale, la prepararea fulminatului de mercur, a cinabrului, în lămpile redresoare de curent alternativ, în lămpile pentru raze ultraviolete, la prepararea de amalgame.[70]

Termometrul

modificare
Articol principal: Termometru.
 
Termometru cu mercur care măsoară temperatura camerei.

În 1694, Carlo Renaldini a fost primul care a sugerat să se ia în considerare punctele de fierbere și îngheț ale apei ca și coordonate fixe pentru termometre. Termometrul cu mercur a fost inventat de fizicianul și inginerul german Daniel Gabriel Fahrenheit; după ce a fost trimis la Amsterdam în 1714 (fiind plasat într-un orfelinat după moartea părinților săi), Fahrenheit va întâlni un termometru florentin (inventat în Italia în 1654 de către Arhiducele Ferdinand al II-lea al Toscanei, membru al familiei de Medici). Din nefericire, termometrele florentine (precum și alte termometre ale epocii respective) nu erau la fel de exacte, iar reperele de temperatură erau ziua cu cea mai scăzută temperatură din an și ziua cu cea mai înaltă temperatură.[71] Deoarece există fluctuații ale temperaturii în mod natural în decursul anilor, nu existau 2 termometre care să indice aceeași temperatură.[72]

Devine interesat de mecanismul de funcționare al termometrelor florentine și începe fabricarea termometrelor pentru a se întreține; cu toate acestea, stabilirea unor puncte fixe de temperatură pe un termometru era o sarcina dificilă datorita diverselor materiale utilizate pentru aceste măsurători.[72] Timp de câțiva ani, Fahrenheit va încerca să perfecționeze modul de măsurare al temperaturii, reușind să inventeze un termometru pe bază de alcool în 1709 și, ulterior, un termometru pe bază de mercur în 1714.[72]

 
Harta țărilor Uniunii Europene (din 2013) care au interzis folosirea mercurului în termometre (cele colorate cu albastru) și care permit folosirea (cele colorate cu roșu).

Temperatura a fost de asemenea determinată de către astronomul suedez Anders Celsius, care stabilise scara Celsius, descrisă în lucrarea sa Observații privind două grade persistente la un termometru, publicată în 1742.[73] Stabilind două puncte fixe (temperatura de topire a gheții și temperatura de fierbere a apei), a descoperit un punct similar la fierberea apei (punctul de evaporare al apei), deși când această determinare se face cu o precizie ridicată se observă o variație a acestui punct în funcție de presiunea atmosferică. În momentul în care se îndepărta termometrul de vapori, nivelul mercurului creștea puțin. Acest fenomen se poate explica prin răcirea și contractarea rapidă a sticlei, iar Celsius susținea că nivelul coloanei de mercur la fierberea apei este proporțional cu înălțimea barometrului. Când Celsius a decis să folosească propria scară de temperatură, el a ales punctul de fierbere al apei pure la 0 °C și punctul de topire al gheții la 100 °C,[73] invers decât le alegem astăzi. Un an mai târziu fizicianul francez Jean-Pierre Cristin a propus versiunea inversată a scării, cu punctul de îngheț la 0 °C și punctul de fierbere la 100 °C, denumind-o scară centigradă.[74]

Termometrele cu mercur au fost utilizate de decenii, fiind utilizate în cadrul centrelor medicale, dar și cu uz casnic.[75] Cu toate acestea, toxicitatea mercurului în cazul în care termometrul se sparge a făcut ca mercurul să fie înlocuit de alcool sau produși distilați ai petrolului,[76] precum si termometre pe baza de aliaje de galinstan. Termometrele cu mercur sunt folosite ocazional în domeniul medical fiind mai exacte decât cele cu alcool, iar în aplicațiile științifice încă se permite utilizarea. Totuși, până în anul 2020 se dorește eliminarea mercurului din dispozitivele medicale sau casnice care au în compunere acest metal, conform Organizației Mondiale a Sănătății.[77]

Barometrul

modificare
Articol principal: Barometru.

Barometrul este instrumentul de măsură a presiunii atmosferice; principiul de bază al unui barometru pe baza de mercur este acela al acțiunii presiunii atmosferice asupra unei suprafețe de mercur din interiorul unui rezervor, care este echilibrată de către greutatea unei coloane de mercur din interiorul unui tub de sticlă.[78]

 
Barometre cu mercur

Barometrele pe baza de mercur pot fi clasificate în 2 categorii principale:

  • Barometrele care determină presiunea prin măsurarea înălțimii coloanei de mercur
  • Barometrele care determina presiunea prin măsurarea greutății coloanei de mercur.[78]

Presiunea atmosferică a fost măsurată pentru prima dată în anul 1643 de către fizicianul italian Evangelista Torricelli, asociat al lui Galileo Galilei. Acesta a umplut tuburi de sticlă de 1,2 m lungime cu mercur și le-a introdus capătul într-o cuvă cu mercur.[79] Acesta a observat faptul că mercurul nu părăsește complet tubul, fiind încă prezent la aproape 30 inchi (76 cm) deasupra mercurului din cuvă, având încă spațiu deasupra (cu toate ca acesta varia de la o zi la alta); spațiul neocupat a fost denumit ca și vid Torricellian,[80] iar în 1644, Torricelli și-a prezentat o lucrare pentru explicarea experimentelor sale utilizând „argento vivo” (mercur), demonstrând faptul că a descoperit presiunea atmosferică și atestarea barometrului, dispozitiv care să măsoare această presiune.[80]

În medicină

modificare

Compușii mercurici au fost utilizați în tratamentele dermatologice; un produs numit Apa lui Soliman, întrebuințată în eliminarea pistruilor și a negilor,[81] era constituită din mercur, iar utilizatorii acestui produs își distrugeau pielea,[82] își diminuau gingiile (parodontoză),[83] și provocau căderea dinților.[83]

Mercurul a fost utilizat în scop terapeutic datorită efectelor sale anti-sifilitice și anti-inflamatoare.[84] Ca și agent anti-sifilitic este binecunoscut din punct de vedere istoric, fiind observată rata scăzuta a infecțiilor cu sifilis și uzul din ce în ce mai diminuat al mercurului în acest scop.[85] Dietilmercurul a fost utilizat în tratarea sifilisului în 1887 sub forma injectabilă, însă acțiunea sa asupra SNC a determinat stoparea acestor tratamente.[86] În jurul anului 1913, au fost folosite diuretice pe baza de compuși organici ai mercurului, care au fost eliberate pe piață mai mult de 30 de ani.[86]

 
Plombă cu amalgam dentar

Mercurul este de asemenea utilizat în cadrul lucrărilor dentare (plombe în special), în unele antiseptice sau în substanțele conservante din vaccine.[87] Stomatologia folosește mai mult de 100 tone de mercur în fiecare an în cadrul restaurărilor dentare; personalul stomatologic este expus acestui metal prin contactul sau manipularea metalului, precum și inhalarea și aspirarea vaporilor mercurici.[87] Cel puțin 10% din cabinetele stomatologice din SUA au un conținut mercuric în atmosferă de 0,05 mg per m3.[87] În 2008, Danemarca a interzis amalgamul dentar din mercur,[88] cu excepția plombelor de suprafață pentru molarii masticanți în dentiția permanentă (adultă).

Mercurul este întrebuințat pe scară largă în fabricarea rimelului (thiomersal),[89] pentru a prelungi termenul de expirare, având efect anti-bacterian.[89] În anul 2008, Minnesota a devenit primul stat american care a interzis orice produs care conținea mercur.[90]

Clorura de mercur era utilizată în dezinfectarea scutecelor până în anii 1950, când s-a descoperit că provoacă acrodinie[91] la copii sensibili.[92]

Mercurocromul a fost utilizat în tratarea tăieturilor minore în SUA până în 1998, când FDA a declarat că „nu este recunoscut ca fiind sigur și eficient”.[93] Totodată, acești compuși sunt utilizați ca și conservanți în unele picături oftalmice, spray-uri nazale și soluții pentru lentilele de contact.[92]

Explozibili

modificare
 
Fulminatul de mercur (II) în formă cristalină pură

Fulminatul de mercur(II), sau Hg(CNO)2, este un exploziv primar ce a fost descoperit în anul 1823, iar cea mai importantă proprietate a acestei substanțe este cea de detonare facilă.[94] Este sensibilă la impact, lumină solară și fricțiune, iar detonarea se face prin scântei și flame.[94] Această sensibilitate termică și cinetică este atribuită și trinitrotoluenului.[95] În urma detonării, se eliberează monoxid de carbon, azot și mercur.[94]

Fulminatul de mercur este un material superior cloratului de potasiu datorită proprietății sale de afi necoroziv, însă de asemenea se ia în considerare și faptul că această calitate se diminuează odată cu trecerea timpului.[96] Astăzi, fulminatul de mercur a fost înlocuit de substanțe chimice mult mai eficiente, care sunt necorozive, mai puțin toxice si mult mai stabile, precum azida de plumb, stifnatul de plumb și derivate din tetrazen.[97]

Prepararea fulminatului de mercur se face prin dizolvarea mercurului în acid azotic, peste care se adaugă etanol.[98] A fost pentru prima dată preparat de către Edward Charles Howard în 1800.[99] Structura sa cristalină a fost determinată abia în 2007.[100]

Azida de mercur formează o pudră albă, insolubilă în apă rece, însă relativ solubilă în apă caldă.[101] Încălzirea treptată la 212 °C conduce la efervescența ei, iar la încălzire rapidă sau la temperaturi de 300 °C sarea este detonată.[101]

Lămpi

modificare
 
Spectrul luminos al hidrogenului, deuteriumului, azotului, oxigenului și al mercurului.

Mercurul poate fi utilizat ca și component al lămpilor fluorescente, acestea conținând până la 1,4 mg de mercur. Lămpile fluorescente lineare conțin între 1,4–60 mg de mercur.[102]

Lămpile mercurice pot fi de 2 tipuri: lămpi cu mercur lichid și lămpi cu amalgam.[103] Lămpile cu mercur lichid conțin metalul introdus printr-un proces de vidare, fiind apoi evaporat în timp ce se produce o descărcare electrică.[103] În cazul lămpilor cu amalgam, acestea devin mai acceptate datorită producției și exploatării acestora privind presiunea vaporilor mercurici asupra amalgamului comparativ cu mercurul lichid.[103]

Îmbunătățirea lămpilor fluorescente în procesul de fabricare ce presupunea mercurul a reușit să reducă cantitatea de mercur conținută, reducere realizată treptat; acest proces presupunea o capsulă închisă ce conținea mercurul în loc să umple lampa încinsă cu mercur.[104] Capsula cu mercur era deschisă în ultimul pas al procesului de producție, evitând riscul de a elibera mercurul din lampă în mediul înconjurător.[104] În prezent, lampa fluorescentă obișnuită, de 120 cm, conține cu 75% mai puțin mercur decât aceeași lampă construită în anul 1985.[104]

 
Iluminare stradală cu mercur în Ewing, New Jersey

Spectrul luminos al mercurului constă în principal în nuanțe violete și verzi,[105] iar unele lămpi cu mercur pot emite și ultraviolete.[105]

Lămpile mercurice sunt utilizate în principal în industrie, agricultură, medicină, cercetări științifice și în uzul casnic.[103] Acestea pot fi utilizate și în iluminatul stradal și al spațiilor publice, duplicarea fotosensibilă și iluminarea spațiilor miniere; prezintă și aplicații decorative (panouri publicitare), facilități agriculturale (lămpi speciale pentru fermele crescătoare de bovine), electrografie, etc.[103] În anul 2001, producătorii americani de lămpi utilizaseră 9 tone de mercur, cantitate exprimată prin reducerea cu 67% a celor 27 tone utilizate în anul 1990.[104]

Amalgamare

modificare

Utilizarea mercurului în industria minieră a amalgamelor și concentrarea metalelor prețioase datează din 2700 î.Hr., când fenicienii și cartaginezii au adoptat această metodă în Spania.[106] Tehnica s-a răspândit datorită romanilor în anul 50, fiind similară metodei din zilele noastre.[106] În 177, romanii au interzis folosirea mercurului în stare elementară pentru extragerea aurului în Italia, posibil datorită ca reacție la problemele de sănătate cauzate de această activitate.[106]

Pe teritoriul Americilor, mercurul a fost introdus în secolul al XVI-lea pentru amalgamarea aurului și argintului mexican.[106] În anul 1849, în timpul Febrei Aurului Californian, mercurul a fost foarte utilizat și otrăvirea cu mercur a fost des întâlnită printre mineri.[106] În perioada 1854-1884, minele aurifere din zona Sierrei Nevada au eliberat între 1.400-3.600 tone de mercur în mediu.[106] În America de Sud, mercurul a fost utilizat intensiv de către colonizatorii spanioli, eliberând aproximativ 200.000 tone metrice de mercur în mediu între 1550 și 1880 ca și rezultat direct al acestui proces.[106] În perioada de vârf a febrei aurului din Brazilia anului 1880, mai mult de 6 milioane căutau aur doar în regiunea amazoniană.[106]

Aspecte de sănătate și securitate

modificare

Mercur elementar

modificare

Absorbție

modificare
 
Simbolul pentru substanțe toxice (în partea de jos) întâlnit pe o atenționare privind existența mercurului în produse

Pătrunderea mercurului în organism se face fie la nivel cutanat, fie prin vaporii inspirați, fie prin tractul digestiv în momentul consumului alimentelor contaminate cu mercur.[107]

Mercurul este un element prea puțin absorbit în contactul cu pielea sau atunci când este ingerat, fiind periculos datorită potențialului său volatil. Testele efectuate pe subiecte animale au demonstrat că mai puțin de 0,01% din mercurul ingerat este absorbit intact de-a lungul tractului gastrointestinal, deși acest lucru nu s-ar aplica celor care suferă de ileus. Cazuri ale toxicității sistemice în ingestia accidentală sunt rare, iar încercările de suicid prin administrarea intravenoasă a mercurului nu apare în aceste cazuri.[108] Cu toate că studiile nu s-au efectuat din punct de vedere cantitativ, proprietățile fizice ale mercurului elementar îi limitează absorbția în pielea intactă.[109] Mercurul poate fi absorbit dermal, însă acest traseu este stabilit a fi de doar 1% prin inhalare.[110]

Aproximativ 80% din vaporii de mercur inhalați sunt absorbiți prin intermediul sistemului respirator, fiind apoi distribuit prin sistemul circulator în tot corpul.[111]

Toxicitate

modificare
 
Simbolul pentru substanțe iritante

În urma unor experimente asupra cloroplastelor, s-a demonstrat că ionul metalic induce peroxidarea lipidelor, pierderea pigmenților fotosintetici și degradează proteinele;[112] cu toate că mercurul în stare elementara este oxidat rapid în mercur (II) în interiorul eritrocitelor (care prezintă o afinitate mare pentru substanța în cauză), o mare parte din acest element chimic absorbit pe cale pulmonară ajunge la creier și pătrunde în acesta înaintea oxidării, datorită liposolubilității sale.[113] Mercurul anorganic (II) tinde să se acumuleze în rinichi.[113]

Mercurul este un element otrăvitor, care are tendința de acumulare în corp în decursul timpului; acționează ca o neurotoxină, distrugând țesutul nervos și cel cerebral.[60]

Intoxicația acută, datorată unor concentrații mari de mercur, provoacă o serie de tulburări cognitive, comportamentale, senzoriale și motorii. Cele mai evidente simptome includ tremurul, labilitatea emoțională (iritabilitate, timiditate excesivă, pierderea încrederii de sine și nervozitate), insomnie,[114] pierderea memoriei, schimbări neuromusculare (slăbiciune musculară, atrofierea mușchilor și spasme), dureri de cap, polineuropatie (parestezie, reflexe tendonale hiperactive, reducerea vitezei de conducție a nervilor motorii și senzitivi), iar funcția cognitivă este deficitară.[109]

Expunerea cronică, chiar și la concentrații mici între 0,7–42 μg/m3, au arătat ca și simptome tremurul, cunoștințe cognitive slabe și tulburări ale somnului.[115][116]

Pe termen scurt sau lung, expunerea la mercur conduce la tremurat, fluctuații ale dispoziției, pierderea auzului și orbire, iar factorii aceștia fac ca și cea mai mică cantitate de mercur să fie periculoasă.[107]

Grupuri expuse

modificare
 
Pălărier care operează cu mercur fără echipament de protecție, expunându-se astfel intoxicației cu mercur

Intoxicarea cu mercur a fost întâlnită în rândul anumitor categorii profesionale, cu predilecție în rândul pălărierilor, conducând la boala numită "boala pălărierului nebun"[117]. Începând cu secolul al XVII-lea, pălărierii europeni foloseau mercurul în fabricarea pâslei din blana animalelor[117]. Vaporii mercurici induceau tremurul, iar această manifestare a fost prezentă în rândul pălărierilor timp de cel puțin 2 secole. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, descoperirile științifice au demonstrat legătura dintre expunerea la mercur și tremur. Legislația engleză a emis legi menite să protejeze această categorie ocupațională, incidența bolii a scăzut, însă aceasta reapare în rândul muncitorilor din industria auriferă, care utilizează mercurul în extracțiile de aur[117].

Tratamentul intoxicațiilor

modificare

Cercetările efectuate în scopul tratării intoxicațiilor cu mercur sunt limitate. Medicamentele actuale care pot fi utilizate în cazul intoxicațiilor acute cu mercur sunt chelatorii N-acetyl-D, L-penicilamina (NAP), British Anti-Lewisite (BAL), 2,3-dimercapto-1-acid propanesulfonic (DMPS) și acidul dimercaptosuccinic (DMSA). În cadrul unui studiu restrâns de includea 11 muncitori expuși la mercur elementar, aceștia au fost tratați cu DMSA și NAP.[118] Terapia pe baza de chelatori a rezultate în mobilizarea unei fracțiuni minuscule al totalului mercur estimat a fi prezent în organism. DMSA a fost de asemenea utilizat în accentuarea eliminării mercurului într-un grad mai mare decât NAP.[119]

Reducerea riscurilor

modificare

În cazul deversărilor care includ mercurul (precum în cazul termometrelor cu conținut mercuric sau al becurilor fluorescente), sunt întrebuințate anumite tehnici de îndepărtare al metalului pentru a evita expunerea și captarea acestuia.[60] Procedural, picăturile de mercur trebuie să fie unite pe o suprafață netedă pentru a fi îndepărtate cu o pipetă sau trebuie direcționat într-un recipient. Aspiratoarele si măturile cauzează dispersarea mercurului într-un grad mai mare, nefiind indicată utilizarea acestora.[120] Ulterior, o pulbere fină de sulf, zinc sau orice alta combinație care formează un amalgam cu mercurul la temperaturi obișnuite pot fi folosite pentru a asigura îndepărtarea acestuia.[121] Materialele cu suprafața poroasă și textilele nu sunt eficiente în înlăturarea tuturor urmelor de mercur, fiind indicată debarasarea acestora în urma expunerii cu mercur.[122]

Compuși anorganici cu mercur

modificare

Mercurul este întâlnit ca și compus anorganic în substanțe precum sărurile, de exemplu clorura de mercur (II); aceste săruri afectează sistemul gastrointestinal și rinichii, cauzând distrugerea țesutului renal.[123] Cu toate acestea, deoarece nu pot pătrunde ușor dincolo de bariera sânge-creier, mercurul poate cauza puține daune neurologice fără expunere continuă.[123] Cele două stări de oxidare ale mercurului formează sărurile mercuroase (I) sau mercurice (Hg22+ și Hg2+). Mercurul (II) în aceste săruri este cu mult mai toxic decât mercurul (I) datorită solubilității lor mai mari; datorita acestei proprietăți, sunt mult mai ușor absorbite în tractul gastrointestinal.[123]

Cianură de mercur

modificare
 
Modelul chimic al cianurii de mercur

Cianura de mercur (cunoscută și ca cianură mercurică) Hg(CN)2, este un compus mercuric toxic; ingestia sa provoacă deopotrivă otrăvirea cu mercur și cu cianură.[124] Hg(CN)2 poate pătrunde în interiorul corpului prin inhalare, ingestie sau prin absorbție cutanată. Inhalarea cianurii mercurice irită gâtul și pasajele aeriene.[124] Încălzirea sau contactul Hg(CN)2 cu acidul sau suspensie acidă, eliberează vapori toxici de mercur și cianură care pot cauza bronșita cu tuse și flegmă și/sau iritarea țesutului pulmonar.[124] Contactul cu ochii pot cauza arsuri și pete maronii, iar expunerea pe termen lung pot afecta vederea periferică; contactul cu pielea poate cauza alergii, iritații și culoarea gri a pielii.[124]

Expunerea cronică la urmele de compus pot duce la acumularea mercurului în corp de-a lungul timpului; ar fi nevoie de luni sau de ani pentru eliminarea mercurului în exces din corp.[124] Supraexpunerea la cianură mercurică poate conduce la distrugerea țesutului renal și/sau otrăvire cu mercur, conducând la iritabilitate, gingii iritate, secreție intensă de salivă, gust metalic, pierderea apetitului, pierderea memoriei, schimbări de personalitate și distrugerea țesutului nervos.[124] Expunerea la doze mari poate fi fatală, existând posibilitatea decesului subit.[124]

Abilitatea cianurii mercurice de a cauza probleme reproductive nu a fost testată; cu toate că compușii anorganici ai mercurului nu au arătat să aibă efecte teratogene, aceștia trebuie manipulați cu grija, fiind cunoscuți să afecteze dezvoltarea embrionară și să scadă fertilitatea.[124]

Conform unui studiu, două persoane au prezentat simptome ale otrăvirii cu cianură în câteva ore de la ingestia cianurii mercurice sau oxicianura de mercur, Hg(CN)2•HgO, în încercarea lor de a se sinucide. Toxicitatea Hg(CN)2 este atribuită aproape exclusiv otrăvirii cu mercur; cu toate acestea, pacientul care ingerase oxicianură de mercur decedase după cinci ore din cauza otrăvirii cu cianură, înainte ca orice simptom al otrăvirii cu mercur să fie observate. Pacientul care ingerase Hg(CN)2 arătase inițial simptome ale otrăvirii acute cu cianură, care au fost controlate, iar ulterior arătase semne ale otrăvirii cu mercur înainte să-și revină. Gradul în care otrăvirea cu cianură are loc este crezut a fi corelată fie cu ionii de cianură eliberați în stomac, care depinde de cantitatea ingerată, aciditatea gastrică și volumul conținutului gastric.[125] Deoarece moleculele de Hg(CN)2 rămân nedisociate în apa pură și în soluțiile bazice,[126] disocierea va crește cu cât aciditatea va fi mai mare; o aciditate gastrică mare va ajuta astfel ca ionii de cianură să devină mult mai biodisponibili, crescând posibilitatea otrăvirii cu cianură.[126]

Cianura de mercur a fost utilizată în două crime, petrecute în New York în anul 1898. Autorul crimelor, Roland B. Molineux, trimise medicamente otrăvite victimelor sale prin intermediul serviciilor aeriene poștale americane; prima sa victimă, Henry Barnett, a decedat în urma intoxicației cu mercur la 12 zile de la ingestie, iar cea de-a doua victima, Catherine Adams, decedase din cauza otrăvirii cu cianură la 30 de minute de la ingestia otrăvii.[127] Precum în cazurile de suicid, diferențele dintre cele două cazuri pot fi atribuite diferențelor de aciditate a soluțiilor ce conțineau otrăvurile sau diferența de aciditate stomacală.[127]

Medicamentul n-acetilpenicilamină era utilizat pentru a trata otrăvirea cu mercur, însă cu succes limitat.[124]

Fulminat de mercur

modificare

Fulminatul de mercur (Hg(CNO)2) este o sare de culoare albă, deosebit de instabilă la șocuri sau încălzire motiv pentru care este utilizată ca explozibil primar (declanșează explozia altor explozibili mai stabili).[128] În urma contactului cu această substanță, poate apărea dermatita și conjunctivita.[128]

Efectele acute ale intoxicării cu fulminat de mercur includ iritarea mucoaselor, precum și manifestările obișnuite ale intoxicării cu mercur; cea mai comună manifestare cronică este dermatita rezultată în urma sintetizării, datorata expunerii la acest praf în timpul confecționării explozibililor, iar dermatita afectează fața și suprafața anterioară a brațelor.[129]

Compuși organo-mercurici

modificare

Compușii mercurici tind să fie mult mai toxici decât forma elementară, iar formele organice sunt extrem de toxice, fiind implicate în distrugerea renală și cerebrală. Cel mai periculos compus mercuric, dimetilmercurul, este atât de toxic, încât chiar și câțiva microlitri picurați pe piele sau chiar pe o mănușă din latex pot cauza decesul, precum în cazul lui Karen Wetterhahn.[130]

În 1997, dr. Karen Wetterhahn, cercetător la Colegiul Dartmouth, intrase în contact în mod accidental cu o singură picătură de dietilmercur ce îi căzuse pe mână.[130] Deoarece purta mănuși de latex, nu s-a îngrijorat, însă după doar 5 luni de zile începuse să fie incoerentă și să se lovească de pereți; doctorii nu au putut sa-i dea un diagnostic decât în momentul când aceasta le menționase despre picătura de mercur, iar după câteva luni a decedat.[130]

Metilmercur

modificare
 
Surse de mercur, conversia la metilmercur și recomandările EPA privind consumul de pește bazat pe nivelul de mercur conținut

Metilmercurul (MeHg) este principala sursă de mercur organic pentru toate organismele; datorită bioacumulării, pătrunde în rețeaua trofică, rezultând astfel concentrații înalte întâlnite printre unele specii.[131] Peștii precum tonul sau peștele spadă sunt, de regulă, un motiv de îngrijorare mai mare decât alte specii mai mici. FDA și Agenția de Protecție a Mediului din Statele Unite au sfătuit femeile însărcinate, precum și copiii să evite complet peștele spadă, rechinul, macroul și malacantidul din Golful Mexic, și să își limiteze consumul de ton alb la 170 g pe săptămână, iar pentru ceilalți pești și meduze nu mai mult de 340 g pe săptămână.[132] Într-un studiu din 2006, condus de Dr. Dariush Mozaffarian si Dr. Eric B. Rimm, alocat riscurilor și beneficiilor consumului de pește, beneficiile consumului a 2 porții de pește pe săptămână depășeau riscurile, chiar și pentru femeile tinere gravide, iar evitarea consumului de pește ar conduce semnificativ la decese datorate bolilor coronariene de inimă și subdezvoltare neuronală la copii.[133]

Perioada desfășurată de la expunere până la dezvoltarea simptomelor este lungă; cea mai lungă perioadă latentă este de cinci luni după o singura expunere, în cazul Dartmouth, în timp ce alte cazuri variază de la săptămâni la luni.[134] Nu s-a furnizat nici o explicație pentru această latență îndelungată. Atunci când primul simptom este prezent, de regulă parestezia,[135] acesta va fi urmat de altele mult mai severe, uneori culminând cu coma și decesul. Caracterul și amploarea intoxicației cu mercur depind de factori precum doza administrată, forma chimică a mercurului sau a compusului mercuric, durata și ruta administrării.[136]

Etilmercur

modificare

Etilmercurul (EtHg) nu prezintă caracteristici studiate la fel de intens ca și cele ale metilmercurului; este eliminat din sânge mult mai rapid, având un timp de înjumătățire de la 7 la 10 zile, și este metabolizat mai rapid decât metilmercurul.[137] Se presupune că nu prezintă abilitatea metilmercurului de a depăși bariera sânge-creier printr-un transportor,[137] însă se bazează pe difuzie pentru a pătrunde în țesutul nervos.[138] Sistemul nervos afectat de intoxicația cu această substanță prezintă aceleași simptome ca și intoxicația cu metilmercur, adăugându-se semne ale lezării țesutului renal, precum proteinuria.[135]

Intoxicarea cu etilmercur cauzează stări de greață, vomă, diaree și dureri abdominale.[139] Sindromul clinic al etilmercurului și metilmercurului este diferit. Pacienții expuși la etilmercur au manifestat polidipsie, poliurie, proteinurie, dureri abdominale, prurit, iar palmele și organele genitale sunt predispuse la dermatite exfoliante. Cu toate că pacienții au dat dovada de incoerență în exprimare și ataxie, starea mentală a pacienților nu a fost afectată în cazul acestor pacienți.[139]

Alte surse

modificare

Fenilmercurul este un compus mai puțin toxic decât metilmercurul, fiind mai puțin volatil, traversează bariera placentară și cea dintre sânge și creier (mai lent) și este excretată mai rapid; este metabolizat în mercur anorganic, iar modelul său de toxicitate este intermediarul între alchil și mercurul anorganic.[139]

Alte surse de mercur organic includ acetatul de fenilmercuric și azotatul de fenilmercuric; acestea au fost utilizate în vopselele pe baza de latex pentru proprietățile lor anti-mucegai, însă au fost înlăturate în 1990 datorită cazurilor de toxicitate întâlnite.[140]

Reglementări

modificare

La nivel internațional

modificare

În cadrul Convenției de la Minamata privind mercurul, organizată de către Programul Ecologic al Națiunilor Unite (United Nations Environment Program sau UNEP), 140 de țări s-au angajat să înceteze emisiile de mercur.[141] Convenția a fost semnată la data de 10 octombrie 2013.[142]

Statele Unite ale Americii

modificare

În Statele Unite, Agenția de Protecție a Mediului este desemnată să controleze contaminările cu mercur. Există câteva legi care conferă această autoritate, precum Clean Air Act, Clean Water Act, Resource Conservation and Recovery Act și Safe Drinking Water Act. În completare, legea Mercury-Containing and Rechargeable Battery Management Act, a fost aprobată în 1996, elimină mercurul din conținutul bateriilor și propune modalități eficiente și cu costuri reduse de a debarasa numeroase tipuri de baterii uzate.[143] America de Nord a contribuit cu aproximativ 11% la emisiile antropogenice de mercur in 1995.[144]

Legea Clean Air Act din Statele Unite, aprobată în 1990, plasează mercurul pe lista poluanților toxici care trebuie manipulați la cel mai înalt nivel posibil. Prin aceasta, ramurile industriale care deversau cantități mari de mercur au fost de acord să se instaleze tehnologii de control de calitate înaltă (Maximum Achievable Control Technologies-MACT). În martie 2005, Agenția de Protecție a Mediului au reglementat[145] controlul uzinelor ca si surse, instaurând un sistem național de comerț al emisiilor. Până în noiembrie 2006, statele trebuiau sa aplice controale stricte, însă după câteva confruntări legale cu unele state, reglementările au fost combătute de câteva procese federale pe 8 februarie 2008. Regula s-a dovedit a fi ineficientă pentru protecția persoanelor care trăiesc lângă uzinele bazate pe combustibil fosil, conform rezultatelor negative documentate într-un studiu făcut de Agenția de Protecție a Mediului în 1998.[146]

Agenția de Protecție a Mediului anunțase noi reglementări pentru uzinele alimentate cu combustibil fosil la data de 22 decembrie 2011.[147] Cuptoarele din ciment care ardeau deșeurile cu risc sunt manipulate la standarde mai joase decât incineratoarele standard pentru aceste materiale cu risc in Statele Unite, fiind astfel o sursă disproporționată de poluant cu mercur.[148]

Uniunea Europeană

modificare

În Uniunea Europeană, directiva pentru Restricția Uzului anumitor substanțe cu risc de hazard in echipamentul electric și electronic (vezi RoHS) interzice utilizarea mercurului în compunerea unor produse electrice și electronice, limitând cantitatea de mercur în cadrul altor produse la mai puțin de 1000 ppm.[149] Sunt anumite restricții privind concentrația de mercur în cadrul ambalajelor (limita este de 100 ppm pentru mercur, plumb, crom hexavalent și cadmiu) și bateriilor (limita este de 5 ppm).[150] În iulie 2007, Uniunea Europeana a interzis de asemenea utilizarea mercurului în dispozitive neelectrice de măsurare, precum termometrele și barometrele. Actul de interzicere al mercurului se aplică doar în cadrul dispozitivelor noi, conținând scutiri pentru sectorul de sănătate și acorda o perioadă de grație de 2 ani fabricanților de barometre.[151]

Norvegia

modificare

Norvegia a interzis total utilizarea mercurului în fabricarea și importul/exportul produselor mercurice, începând cu 1 ianuarie 2008.[152] În 2002, câteva lacuri din Norvegia s-au dovedit a fi afectate de poluarea cu mercur, cu un exces de 1 µg/g de mercur în sedimentele acestora.[153] În 2008, Ministrul Dezvoltării Mediului Erik Solheim declarase: “Mercurul este unul dintre cele mai periculoase substanțe toxice pentru mediu. Există materiale alternative pentru mercur, așadar este potrivit să se aplice această restricție”.[88]

Suedia

modificare

Produsele care prezentau conținut mercuric au fost interzise în Suedia în anul 2009.[154][155]

Vezi și

modificare

Note

modificare
  1. ^ CAS Common Chemistry, accesat în  
  2. ^ mercury (în engleză), Global Substance Registration System, accesat în  
  3. ^ Swiderski, Richard M. (). Quicksilver: A History of the Use, Lore and Effects of Mercury (în engleză). Carolina de Nord: McFarland & Company. 
  4. ^ Fred Senese. „Why is mercury a liquid at STP?”. General Chemistry Online at Frostburg State University.  Parametru necunoscut |accessdaymonth= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
  5. ^ Cazes 2004, p. 114.
  6. ^ Concise Encyclopedia Chemistry, editat de Mary Eagleson, pagina 148
  7. ^ a b c Nabi 2014, p. 4.
  8. ^ de Lacerda & Salomons 1998, p. 1.
  9. ^ a b Emsley 2005, p. 10.
  10. ^ Cooper et al. 2006, p. 950.
  11. ^ Emsley 2005, p. 11.
  12. ^ a b c d e Nabi 2014, p. 5.
  13. ^ Cooper et al. 2006, p. 967.
  14. ^ „Mercury — Element of the ancients”. Center for Environmental Health Sciences, Dartmouth College. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  15. ^ a b c d e Tripcevich & Vaughn 2012, p. 215.
  16. ^ a b Bank 2012, p. 20.
  17. ^ „Mercury and the environment — Basic facts”. Environment Canada, Guvernul Federal al Canadei. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  18. ^ Lew 2008, p. 7.
  19. ^ Bank 2012, p. 21.
  20. ^ a b c Lew 2008, p. 8.
  21. ^ Bank 2012, p. 19.
  22. ^ Chemistry, Society and Environment: A New History of the British Chemical ..., de Colin Archibald Russell, pagina 157
  23. ^ Principles and practice of medicine, de John Charles Peters,Frederick Greenwood Snelling, pagina 59
  24. ^ On the Treatment of Syphilis and Other Diseases Without Mercury: Being a ..., de Charles Robert Drysdale, pagina 47
  25. ^ a b c Kozin & Hansen 2013, p. 2.
  26. ^ Kozin & Hansen 2013, p. 3.
  27. ^ Kozin & Hansen 2013, p. 1.
  28. ^ Hammond, C. R. (). Lide, D. R., ed. CRC Handbook of Chemistry and Physics - The Elements (ed. 86-a). Boca Raton (FL): CRC Press. p. 18. ISBN 0-8493-0486-5. 
  29. ^ a b c Ghosh 2008, p. 2.
  30. ^ a b c d e f g h i j Mercury study report to Congress Vol. III (PDF) (în engleză), , pp. 2–7 
  31. ^ Eisler 1994, p. 14.
  32. ^ a b c d Eagleson 1994, p. 637.
  33. ^ a b c Wiberg & Wiberg 2001, p. 1303.
  34. ^ a b Shacklette, H. T., 1965, "Bryophytes associated with mineral deposits and solutions in Alaska: U.S. Geol. Survey Bull., 1198-C, 18p
  35. ^ Geological Survey Professional Paper, Ediția 750, pagina A-182
  36. ^ a b Sznopek & Goonan 2000, p. 4.
  37. ^ Sznopek & Goonan 2000, p. 5.
  38. ^ „Mercury-containing Products”. United States Environmental Protection Agency (EPA). Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  39. ^ IMERC (ianuarie 2014), „IMERC Fact Sheet - Mercury Use in Thermostats” (PDF), Newmoa.org, arhivat din original (PDF) la , accesat în  
  40. ^ Hill 2004, p. 215.
  41. ^ „Glacial Ice Cores Reveal A Record of Natural and Anthropogenic Atmospheric Mercury Deposition for the Last 270 Years”. United States Geological Survey (USGS). Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ a b c Pacyna E. G.; Pacyna J. M.; Steenhuisen F.; Wilson S. (). „Global anthropogenic mercury emission inventory for 2000”. Atmos Environ. 40 (22): 4048. Bibcode:2006AtmEn..40.4048P. doi:10.1016/j.atmosenv.2006.03.041. 
  43. ^ „What is EPA doing about mercury air emissions?”. United States Environmental Protection Agency (EPA). Accesat în . 
  44. ^ Solnit, R. (). „Winged Mercury and the Golden Calf”. Orion Magazine. Accesat în . 
  45. ^ Maprani, Antu C.; Al, Tom A.; MacQuarrie, Kerry T.; Dalziel, John A.; Shaw, Sean A.; Yeats, Phillip A. (). „Determination of Mercury Evasion in a Contaminated Headwater Stream”. Environmental Science & Technology. 39 (6): 1679. Bibcode:2005EnST...39.1679M. doi:10.1021/es048962j. ISSN 0013-936X. 
  46. ^ a b „Indoor Air Mercury” (PDF). newmoa.org. mai 2003. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  47. ^ „Minamata Disease The History and Measures”. Ministerul Mediului, Guvernul Japoniei. Accesat în . 
  48. ^ Dennis Normile (). „In Minamata, Mercury Still Divides”. Science. 341: 1446. Bibcode:2013Sci...341.1446N. doi:10.1126/science.341.6153.1446. 
  49. ^ College Physics: Reasoning and Relationships, de Nicholas Giordano, pagina 472
  50. ^ Burke 2002, p. 49.
  51. ^ Greenberg & Patterson 1998, p. 28.
  52. ^ Krebs 2006, p. 168.
  53. ^ a b Eisler 1994, p. 23.
  54. ^ Sarkar, Datta & Hannigan 2011, p. 25.
  55. ^ Leicester 1952, p. 78..
  56. ^ a b Leicester & Klickstein 1952, p. 78.
  57. ^ Essentials of Operative Dentistry, de I. Anand Sherwood, pagina 232
  58. ^ Wiberg & Wiberg 2001, p. 1305.
  59. ^ a b Eisler 2007, p. 415.
  60. ^ a b c „Mercury: Spills, Disposal and Site Cleanup”. Environmental Protection Agency. Accesat în . 
  61. ^ Inorganic Reactions and Methods, The Formation of Bonds to Halogens, Partea 2, de J. J. Zuckerman, pagina 147
  62. ^ a b c Smith & Means 1994, p. 42.
  63. ^ Wang, X.; Andrews, L.; Riedel, S.; Kaupp, M. (). „Mercury Is a Transition Metal: The First Experimental Evidence for HgF4”. Angewandte Chemie International Edition. Weinheim: WILEY-VCH Verlag GmbH & Co. KGaA. 46 (44): 8371–8375. doi:10.1002/anie.200703710. [nefuncțională](necesită abonare)
  64. ^ Sivasankar 2008, p. 448.
  65. ^ a b c Emsley 2011, p. 255.
  66. ^ Eisler 1994, p. 11.
  67. ^ World Mineral Production. London: British Geological Survey, NERC. May 2001.  Verificați datele pentru: |year= / |date= mismatch (ajutor)
  68. ^ Scoullos, Michael (), Mercury — Cadmium — Lead Handbook for Sustainable Heavy Metals Policy and Regulation (în engleză), Springer Science & Business Media, p. 16, ISBN 9789401004039 
  69. ^ a b Nordberg 1986, p. 679.
  70. ^ Michael Scoullos,Gerrit H. Vonkeman,I. Thornton,Z. Makuch, Mercury — Cadmium — Lead Handbook for Sustainable Heavy Metals Policy and ..., pagina 34-35
  71. ^ Rittner 2009, p. 53.
  72. ^ a b c Rittner 2009, p. 54.
  73. ^ a b Hasok 2004, p. 160.
  74. ^ Turner 1983, p. 239.
  75. ^ Lindh 2013, p. 597.
  76. ^ Wunderlich 2005, p. 283.
  77. ^ Andrada Floria (), „Organizația Mondială a Sănătății: Tot mercurul din dispozitivele medicale trebuie să dispară până în 2020. Ce alte surse de poluare cu mercur există încă”, Adevărul, accesat în  
  78. ^ a b Srivastava, Gyan P. Surface Meteorological Instruments and Measurement Practices, pp. 23-24
  79. ^ Jacobson, Mark Z. Air Pollution and Global Warming: History, Science, and Solutions, p. 45
  80. ^ a b Rittner 2009, p. 184.
  81. ^ Alexandru Safta (), „Top 10 m[suri catastrofale de înfrumusețare masculină”, Descoperă, accesat în  
  82. ^ Kent 2003, p. 10.
  83. ^ a b Gould 2007.
  84. ^ The Western Journal of Medicine, Volumul 2 editat de Theophilus Parvin, pagina 498
  85. ^ The Western Journal of Medicine, Volumul 2 editat de Theophilus Parvin, pagina 499
  86. ^ a b Dart 2004, p. 1443.
  87. ^ a b c Clinical Environmental Health and Toxic Exposures, editat de John Burke Sullivan, Gary R. Krieger, p. 519
  88. ^ a b Edlich, Richard F.; Rhoads, Samantha K.; Cantrell, Holly S.; Azavedo, Sabrina M. and Newkirk, Anthony T., „Banning Mercury Amalgam” (PDF), FDA, accesat în  
  89. ^ a b Brian Bienkowski (), „In the Public Eye: Mascara Exempt from Mercury Treaty”, Scientific America, accesat în  
  90. ^ Nabi 2014, p. 12.
  91. ^ Dermatology, de Otto Braun-Falco, Gerd Plewig, Helmut Heinrich Wolff, Walter Burgdorf, pagina 1341
  92. ^ a b Bank 2012, p. 272.
  93. ^ FDA, 510(k) Substantial equivalence determination decision memorandum (PDF), accesat în  
  94. ^ a b c Akhavan 2011, p. 34.
  95. ^ Yinon & Zitrin 1996, p. 4.
  96. ^ Hatcher's Notebook, de Julian S. Hatche, pagina 486
  97. ^ Explosives in Metal Mining and Quarry Operations, de Charles E. Munroe, Clarence Hall, pagina 36
  98. ^ Akhavan 2011, p. 151.
  99. ^ Edward Howard (). „On a New Fulminating Mercury”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 90 (1): 204–238. doi:10.1098/rstl.1800.0012. 
  100. ^ W. Beck, J. Evers, M. Göbel, G. Oehlinger and T. M. Klapötke (). „The Crystal and Molecular Structure of Mercury Fulminate (Knallquecksilber)”. Zeitschrift für anorganische und allgemeine Chemie. 633 (9): 1417–1422. doi:10.1002/zaac.200700176. 
  101. ^ a b Ledgard 2007, p. 110.
  102. ^ American Institute of Architects (), Architectural Graphic Standards, John Wiley & Sons, p. 478, ISBN 9780471700913 
  103. ^ a b c d e Ralf Ebinghaus, Ralph R. Turner, Luiz D. de Lacerda, O. Vasiliev, Wim Salomons, Mercury Contaminated Sites: Characterization, Risk Assessment and Remediation, p. 222
  104. ^ a b c d Flesch 2007, p. 49.
  105. ^ a b Watt, Susan, Mercury, p. 21
  106. ^ a b c d e f g h Eisler 2007, p. 473.
  107. ^ a b Lew 2008, p. 5.
  108. ^ McAllister & Willerson 2006, p. 8.
  109. ^ a b Agency for Toxic Substances and Disease Registry (), „Toxicological Profile for Mercury” (PDF), ATSDR, Atlanta, GA, accesat în  
  110. ^ Hursh J.B., Clarkson T.W., Miles E., Goldsmith L.A. (). „Percutaneous absorption of mercury vapor by man”. Arch. Environ. Health. 44 (2): 120–127. doi:10.1080/00039896.1989.9934385. PMID 2494955. 
  111. ^ Cherian MG, Hursh JG, Clarkson TW (). „Radioactive mercury distribution in biological fluids and excretion in human subjects after inhalation of mercury vapor”. Archives of Environmental Health. 33: 190–214. 
  112. ^ Issues in Biochemistry and Biophysics Research: 2012 Edition, ScholarlyEditions, , p. 382, ISBN 9781481645881 
  113. ^ a b Manahan 2002, p. 219.
  114. ^ Tweedy 2005, p. 302.
  115. ^ Ngim CH, Foo SC, Boey KW, and Keyaratnam J (). „Chronic neurobehavioral effects of elemental mercury in dentists”. British Journal of Industrial Medicine. 49 (11): 782–790. PMC 1039326  . PMID 1463679. 
  116. ^ Liang YX, Sun RK, Chen ZQ, and Li LH (). „Psychological effects of low exposure to mercury vapor: Application of computer-administered neurobehavioral evaluation system”. Environmental Research. 60 (2): 320–327. doi:10.1006/enrs.1993.1040. PMID 8472661. 
  117. ^ a b c Rare Diseases and Orphan Drugs: Keys to Understanding and Treating the ..., de Jules J. Berma, pagina 230
  118. ^ Bluhm, RE; et al. (). „Elemental Mercury Vapour Toxicity, Treatment, and Prognosis After Acute, Intensive Exposure in Chloralkali Plant Workers. Part I: History, Neuropsychological Findings and Chelator effects”. Hum Exp Toxicol. 11 (3): 201–10. doi:10.1177/096032719201100308. PMID 1352115. 
  119. ^ Bluhm, Re; Bobbitt, Rg; Welch, Lw; Wood, Aj; Bonfiglio, Jf; Sarzen, C; Heath, Aj; Branch, Ra (). „Elemental mercury vapour toxicity, treatment, and prognosis after acute, intensive exposure in chloralkali plant workers. Part I: History, neuropsychological findings and chelator effects”. Human & Experimental Toxicology. 11 (3): 201–10. doi:10.1177/096032719201100308. PMID 1352115. 
  120. ^ Automated Lighting: The Art and Science of Moving Light in Theatre, Live... de Richard Cadena, pagina 230
  121. ^ Automated Lighting: The Art and Science of Moving Light in Theatre, Live ... de Richard Cadena, pagina 231
  122. ^ Pauline C. Anderson, Alice E. Pendleton, The Dental Assistant, pagina 348
  123. ^ a b c Langford NJ, Ferner RE (). „Toxicity of mercury” (PDF). Journal of Human Hypertension. 13 (10): 651–6. doi:10.1038/sj.jhh.1000896. PMID 10516733. Accesat în . 
  124. ^ a b c d e f g h i GulfLINK (), „Mercuric Cyanide”, Gulflink.osd.mil, accesat în  
  125. ^ Benaissa M.L., Hantson P., Bismuth C., Baud F.J. (). „Mercury oxycyanide and mercuric cyanide poisoning: two cases”. Intensive Care Med. 21 (12): 1051–1053. doi:10.1007/BF01700673. PMID 8750135. 
  126. ^ a b Aylett, B.J. "Mercury (II) Pseudohalides: Cyanide, Thiocyanate, Selenocyanate, Azide, Fulminate." Comprehensive Inorganic Chemistry 3:304-306. J.C. Bailar, H.J. Emeléus, Sir Ronald Nyholm, and A.F. Trotman-Dickenson, ed. Oxford: Pergamon Press, 1973; distributed by Compendium Publishers (Elmsford, NY), p. 304.
  127. ^ a b Emsley 2005.
  128. ^ a b Ferens 1974, p. 3.
  129. ^ Deeter 2000, p. 347.
  130. ^ a b c Goodell 2007, p. 134.
  131. ^ Watras & Huckabee 1994, p. 4.
  132. ^ What you need to know about mercury in fish and shellfish - Advice for women who might become pregnant women who are pregnant nursing mothers young children. FDA și EPA SUA Advisory EPA-823-F-04-009, martie 2004.
  133. ^ Mozaffarian D, Rimm EB (). „Fish intake, contaminants, and human health: evaluating the risks and the benefits”. JAMA. 296 (15): 1885–99. doi:10.1001/jama.296.15.1885. PMID 17047219. 
  134. ^ Methylmercury and Neurotoxicity, editat de Sandra Ceccatelli, Michael Aschner, pagina 243
  135. ^ a b Hall 1996, p. 34.
  136. ^ Wang 2009, p. 21.
  137. ^ a b Jepson 2007, p. 144.
  138. ^ Apostoli 2006, p. 95.
  139. ^ a b c Dart 2004, p. 1446.
  140. ^ „Indiana 4-H Mercury Recycling Activity” (PDF), Purdue Extension, , accesat în  
  141. ^ „Minamata Convention Agreed by Nations”. United Nations Environment Program. Arhivat din original la . Accesat în . 
  142. ^ „United Nations News Centre - Governments at UN forum agree on legally-binding treaty to curb mercury pollution”, Un.org, , accesat în  
  143. ^ „Mercury: Laws and regulations”. United States Environmental Protection Agency. . Accesat în . 
  144. ^ „Reductions in Mercury Emissons”. International Joint Commission on the Great Lakes. Arhivat din original la . Accesat în . 
  145. ^ „Clean Air Mercury Rule”. United States Environmental Protection Agency (EPA). Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  146. ^ „State of New Jersey et al., Petitioners vs. Environmental Protection Agency (Case No. 05-1097)” (PDF). United States Court of Appeals for the District of Columbia Circuit. Argued 6 December 2007, Decided 8 February 2008. Accesat în . 
  147. ^ „Oldest, dirtiest power plants told to clean up”. Boston Globe. . Accesat în . 
  148. ^ Howard Berkes (). „EPA Regulations Give Kilns Permission To Pollute”. NPR. Accesat în . 
  149. ^ „Directive 2002/95/EC on the Restriction of the Use of Certain Hazardous Substances in Electrical and Electronic Equipment”. .  Article 4 Paragraph 1. e.g. "Member States shall ensure that, from 1 iulie 2006, new electrical and electronic equipment put on the market does not contain lead, mercury, cadmium, hexavalent chromium, polybrominated biphenyls (PBB) or polybrominated diphenyl ethers (PBDE)."
  150. ^ „Mercury compounds in European Union:”. EIA Track. . Arhivat din original la . Accesat în .  Legătură externa în |publisher= (ajutor)
  151. ^ Jones H. (). „EU bans mercury in barometers, thermometers”. Reuters. Accesat în . 
  152. ^ „Norway to ban mercury”. EU Business. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .  Legătură externa în |publisher= (ajutor)
  153. ^ Berg, T; Fjeld, E; Steinnes, E (). „Atmospheric mercury in Norway: contributions from different sources”. The Science of the total environment. 368 (1): 3–9. doi:10.1016/j.scitotenv.2005.09.059. PMID 16310836. 
  154. ^ „Sweden to ban mercury - The Local”, Thelocal.se, , accesat în  
  155. ^ „Sweden may be forced to lift ban on mercury - The Local”, Thelocal.se, , accesat în  

Bibliografie

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mercur (element)
în română
  • Dinu, Marian (), Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică 
în engleză


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mercur_(element)&oldid=16411013