Indiu

elementul chimic cu numărul de ordine 49
Indiu

CadmiuIndiuStaniu
Ga
   
 
49
In
 
               
               
                                   
                                   
                                                               
                                                               
In
Tl
Tabelul completTabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr Indiu, In, 49
Serie chimică Metale de post-tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc 13, 5, p
Densitate 7310 kg/m³
Culoare gri-argintiu
Număr CAS 7440-74-6
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică u
Rază atomică pm
Rază de covalență pm
Rază van der Waals pm
Configurație electronică
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară
Punct de topire 156.6°C ; 429.75 K
Punct de fierbere 2072°C ; 2345.15 K
Energie de fuziune kJ/mol
Energie de evaporare kJ/mol
Temperatură critică  K
Presiune critică  Pa
Volum molar m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Capacitate termică masică J/(kg·K)
Conductivitate electrică S/m
Conductivitate termică W/(m·K)
Prima energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare {{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Indiul este elementul chimic din categoria metalelor, notat cu simbolul In și numărul atomic 49. Este cel mai moale metal, care nu face parte din categoria alcalinelor. Are un aspect metalic asemănător cu staniul. Este un metal post-tranzițional, care constituie 0,21 părți per bilion din crusta Pământului. Punctul de topire al indiului este mai înalt decât al sodiului și al galiului, însă mai scăzut decât al litiului și staniului.

La nivel chimic, indiul este similar cu galiul și taliul, fiind un intermediar între cele două elemente, în termeni ai proprietăților.[1] Indiul a fost descoperit în anul 1863 d.Hr. de către Ferdinand Reich și Hieronymous Theodor Richter prin metoda spectroscopică, fiind numit după linia indigo a spectrului; elementul a fost izolat anul următor.

Indiul este un component minor in minereurile de sulfura de zinc, fiind un produs rezidual ca urmare a rafinarii zincului. Este foarte utilizat in industria semiconductorilor, in aliaje cu punct de topire scazut, sigilii de vidare si in productia invelisurilor transparente de oxid de indiu si staniu (ITO) pe sticla. Indiul este considerat a fi un element critic pentru tehnologie. Nu prezinta nici un rol biologic, iar compusii acestuia sunt toxici atunci cand sunt injectati in sistemul circulator. Cele mai multe expuneri profesionale sunt facute prin ingestie, care nu permit absorbia compusilor de indiu, precum si inhalarea, care permite o absorbtie moderata.

Structură atomică

modificare

Proprietăți

modificare

Proprietăți fizice

modificare

Proprietăți chimice

modificare

Compușii elementului

modificare

Răspândire

modificare

Producere

modificare

Preparare în laborator

modificare

Producere la scară industrială

modificare

Utilizare

modificare

Rolul elementului în biologie

modificare

Măsuri de protecție chimică

modificare

Toxicitate

modificare

Legături externe

modificare

Bibliografie

modificare
  • D. Marian, Metale de înaltă puritate, Editura Tehnică, 1988
  1. ^ W. M. Haynes (). David R. Lide, ed. CRC Handbook of Chemistry and Physics: A Ready-reference Book of Chemical and Physical Data . CRC Press. ISBN 978-1-4398-2077-3.