Statele membre ale Uniunii Europene definesc terorismul ca o sumă de acte criminale cu scopul de a intimida populația și de a obliga statele să se supună cererilor formulate de autorii acestor acte sau/și pentru a destabiliza structurile fundamentale politice, economice, constituționale sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale. UE continuă să servească drept zonă pentru finanțarea, oferirea de logistică, de refugiu și recrutare pentru grupările teroriste care operează în principal în afara Europei.[2]

Indicele Global al Terorismului[1]

     0,000

     0,001–2,000

     2,001–4,000

     4,001–6,000

     6,001–8,000

     8,001–10,000

Terorismul islamic în Europa

modificare
 
Atacurile teroriste în UE după afiliere

După anul 1990, s-au înregistrat în Europa circa 40 de atacuri atribuite terorismului islamic. Atribuirea aceasta se face în urma revendicării lor de către diverse organizații (ISIS, Al-Qaida etc.) sau în urma mesajelor cu conținut religios transmise de atacatori. De pildă, multe atentate sunt precedate de strigătul „Allahu akbar”.[3]

Circa 70% dintre atacurile teroriste din perioada 1990–aprilie 2016 s-au produs în ultimii cinci ani. Doar în anul 2015 au avut loc un sfert din numărul total de atacuri. Franța are frecvența cea mai mare a atacurilor, Rusia are cei mai mulți morți, iar Spania cei mai mulți răniți.

Strategia UE de combatere a terorismului

modificare

Statele membre ale Uniunii Europene sunt angajate pe deplin să lupte împreună împotriva terorismului și să asigure cetățenilor săi un nivel cât mai ridicat de protecție. În acest sens, Consiliul a adoptat în 2005 strategia UE de combatere a terorismului.[4] Strategia se axează pe patru piloni principali: prevenirea, protecția, urmărirea și răspunsul.

Una dintre prioritățile UE în domeniul combaterii terorismului este identificarea și abordarea factorilor care contribuie la radicalizare și a proceselor de recrutare a persoanelor care comit acte de terorism. În acest sens, Consiliul a adoptat o strategie UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării în scopuri teroriste. Având în vedere evoluțiile recente, precum fenomenul persoanelor care acționează singure și al luptătorilor străini sau potențialul tot mai mare de mobilizare și de comunicare al mijloacelor de comunicare sociale, Consiliul a adoptat o versiune revizuită a acestei strategii în iunie 2014. În decembrie 2014, miniștrii justiției și afacerilor interne au adoptat o serie de orientări pentru Strategia revizuită a UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării.[4] Aceste orientări stabilesc o serie de măsuri care să fie puse în aplicare de către UE și statele membre.

A doua prioritate a strategiei UE de combatere a terorismului este protecția cetățenilor și a infrastructurii și reducerea vulnerabilității la atacuri. Aceasta cuprinde protejarea frontierelor externe, îmbunătățirea securității transporturilor, protejarea țintelor strategice și reducerea vulnerabilității infrastructurilor critice. În acest domeniu, UE lucrează în prezent la elaborarea unor acte legislative prin care se reglementează utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) în scopul asigurării respectării legii.[5]

UE depune eforturi în vederea combaterii capacității de planificare și de organizare a organizațiilor teroriste și a aducerii acestora în fața justiției. Pentru a realiza aceste obiective, UE și-a îndreptat atenția asupra mai multor aspecte: consolidarea capacităților naționale, îmbunătățirea cooperării practice și a schimbului de informații între autoritățile polițienești și judiciare (în special prin intermediul Europol și Eurojust), abordarea chestiunii finanțării terorismului și dejucarea mijloacelor de organizare a atacurilor și de comunicare ale organizațiilor teroriste.[4] În mai 2015, Consiliul și Parlamentul European au adoptat noi norme de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului.

Cel de al patrulea obiectiv al strategiei UE de combatere a terorismului este pregătirea, în spiritul solidarității, în vederea gestionării și a reducerii la minim a consecințelor unui atac terorist. Acest lucru se realizează prin îmbunătățirea capacității de a gestiona urmările, coordonarea răspunsului și nevoile victimelor. Printre prioritățile din acest domeniu se numără elaborarea unor modalități ale UE de coordonare a situațiilor de criză, revizuirea mecanismului de protecție civilă, dezvoltarea procedurilor de evaluare a riscului sau schimbul de bune practici privind asistența acordată victimelor terorismului.

În orientările strategice privind justiția și afacerile interne, adoptate în iunie 2014, Consiliul European a solicitat instituirea unei politici eficiente de combatere a terorismului, care să integreze aspectele interne și externe. La 12 februarie 2015, șefii de stat și de guvern din UE au subliniat importanța pentru UE a unei cooperări sporite cu țările terțe în domeniul securității și combaterii terorismului. În ceea ce privește relațiile dintre UE și țările terțe, programul de combatere a terorismului se concretizează în diferite moduri, precum dialogurile politice la nivel înalt, adoptarea unor clauze și acorduri de cooperare sau proiectele specifice de consolidare a capacității și de asistență acordată unor țări strategice. UE cooperează pentru combaterea terorismului cu țări din Balcanii de Vest, Sahel, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Cornul Africii și America de Nord, precum și din Asia.[4] Cooperarea cu SUA reprezintă o componentă fundamentală a strategiei UE. În ultimii ani au fost încheiate acorduri de cooperare în domenii precum finanțarea terorismului, transporturile și frontierele, asistența judiciară reciprocă sau extrădarea. Autoritățile SUA colaborează tot mai strâns cu Europol și Eurojust. O altă componentă importantă a dimensiunii externe a combaterii terorismului implică colaborarea strânsă cu alte organizații internaționale și regionale în vederea consolidării consensului internațional și a promovării standardelor internaționale de combatere a terorismului. Uniunea Europeană colaborează cu organizații internaționale, inclusiv cu ONU și cu Forumul mondial privind combaterea terorismului, și cu organizații regionale, cum ar fi Consiliul Europei, OSCE, Liga Statelor Arabe și Organizația de Cooperare Islamică.[4] În cadrul cooperării sale cu Organizația Națiunilor Unite, și în urma unor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, UE a adoptat anumite măsuri restrictive împotriva unor persoane sau entități care au legătură cu rețeaua Al-Qaida.[4]

Listă de atacuri teroriste (cel puțin 10 morți)

modificare
Dată Loc Morți Răniți Autor(i)
13 decembrie 1867   Londra 12 120 Frăția Republicană Irlandeză
13 decembrie 1921   Bolgrad 100 Separatiști basarabeni
16 aprilie 1925   Sofia 213 500 Partidul Comunist Bulgar
18 iunie 1961   Vitry-le-François 24 132 Organisation armée secrète
12 octombrie 1967   Marea Mediterană, la sud-est de Rodos 66 0
12 decembrie 1969   Milano 17 88 Ordine Nuovo
Carlo Digilio
21 februarie 1970   Würenlingen 47 0 Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei
9–11 august 1971   Belfast 11 0 Batalionul 1 al Regimentului Parașutiști
4 decembrie 1971   Belfast 15 17 Forța Voluntarilor din Ulster
5–6 septembrie 1972   München 17 0 Septembrie Negru
17–18 decembrie 1973   Roma 34 22 Septembrie Negru
Organizația pentru Eliberarea Palestinei
4 februarie 1974   Birstall 12 38 IRA
4 august 1974   San Benedetto Val di Sambro 12 48 Ordine Nero
8 septembrie 1974   Marea Ionică, la vest de Grecia 88 0 Organizația Abu Nidal
13 septembrie 1974   Madrid 13 71 ETA
21 noiembrie 1974   Birmingham 21 182 IRA
5 ianuarie 1976   Kingsmill 10 1 IRA
1 mai 1977   Istanbul 34 136 Kontrgerilla
17 februarie 1978   Gransha 12 30 IRA
2 august 1980   Bologna 85 200 Nuclei Armati Rivoluzionari
Luigi Ciavardini
Valerio Fioravanti
Francesca Mambro
26 septembrie 1980   München 13 211 Gundolf Köhler
20 iulie 1982   Londra 11 22 IRA
Danny McNamee
6 decembrie 1982   Ballykelly 17 30 Armata Națională de Eliberare Irlandeză
23 decembrie 1984   San Benedetto Val di Sambro 16 267 Cosa Nostra
Giuseppe Calò
Guido Cercola
Franco Di Agostino
12 aprilie 1985   Madrid 18 82 Organizația Jihadul Islamic
23 iunie 1985   Oceanul Atlantic, la sud-vest de Irlanda 329 0 Babbar Khalsa
23–24 noiembrie 1985   Luqa 60 38 Organizația Abu Nidal
27 decembrie 1985   Roma 19 100 Organizația Abu Nidal
14 iulie 1986   Madrid 12 32 ETA
19 iunie 1987   Barcelona 21 45 ETA
8 noiembrie 1987   Enniskillen 12 63 IRA
11 decembrie 1987   Zaragoza 11 88 ETA
11 iulie 1988   La sud-vest de Atena 11 98 Organizația Abu Nidal
21 decembrie 1988   Lockerbie 270 0 Abdelbaset al-Megrahi
22 septembrie 1989   Deal 11 21 IRA
23 octombrie 1993   Belfast 10 57 IRA
14–19 iunie 1995   Budionnovsk 129 415 Rebeli ceceni conduși de Shamil Basayev și Aslambek Abdulkhadzhiev
10 noiembrie 1996   Moscova 14 50 Andrei Anohin
Mikhail Smurov
15 august 1998   Omagh 29 220 IRA
19 martie 1999   Vladikavkaz 52 168 Adam Tsurov
Abdulrakhim Khutiyev
Makhmud Temirbiyev
Umar Khaniyev
4 septembrie 1999   Buinaksk 64 146 Djamaatul Islamic al Daghestanului
9 septembrie 1999   Moscova 100 690 Republica Cecenă Icikeria
13 septembrie 1999   Moscova 124 7 Republica Cecenă Icikeria
16 septembrie 1999   Volgodonsk 18 89 Republica Cecenă Icikeria
2 iulie 2000   Argun 26 81 Republica Cecenă Icikeria
16 februarie 2001   Podujevo 12 40 Extremiști albanezi din Kosovo
9 mai 2002   Kaspiisk 44 133 Rappani Khalilov
23–26 octombrie 2002   Moscova 125 700 Riyad-us Saliheen
27 decembrie 2002   Groznîi 71 640 Riyad-us Saliheen
12 mai 2003   Znamenskoe 54 199 Emiratul Caucaz
5 iulie 2003   Tușino 14 60 Emiratul Caucaz
Zulikhan Elikhadzhiyeva
15 noiembrie 2003   Istanbul 28 300 Al-Qaida
20 noiembrie 2003   Istanbul 31 450 Al-Qaida
5 decembrie 2003   Stavropol 46 170 Riyad-us Saliheen
6 februarie 2004   Moscova 39 113 Anzor Izhayev
11 martie 2004   Madrid 192 2057 Al-Qaida
9 mai 2004   Groznîi 10 100
24 august 2004   Regiunile Tula și Rostov 90 0
31 august 2004   Moscova 10 50
1–3 septembrie 2004   Beslan 330 783 Riyad-us Saliheen
1 iulie 2005   Mahacikala 11 25 Emiratul Caucaz
7 iulie 2005   Londra 56 784 Hasib Hussain
Mohammad Sidique Khan
Germaine Lindsay
Shehzad Tanweer
21 august 2006   Moscova 13 47 Spas
27 iulie 2008   Istanbul 17 154 Partidul Muncitorilor din Kurdistan
6 noiembrie 2008   Vladikavkaz 12 41 Emiratul Caucaz
17 august 2009   Nazran 25 164 Emiratul Caucaz
27 noiembrie 2009   Uglovka 26 96
29 martie 2010   Moscova 40 102 Emiratul Caucaz
31 mai 2010   Kizlear 12 23
29 august 2010   Țentaroi 18 24 Emiratul Caucaz
9 septembrie 2010   Vladikavkaz 17 161
24 ianuarie 2011   Moscova 37 173 Emiratul Caucaz
11 aprilie 2011   Minsk 15 204 Dzimitry Kanavalau
Vlad Kavalyou
22 iulie 2011   Oslo și Utøya 77 319 Anders Behring Breivik
3 mai 2012   Mahacikala 14 87 Emiratul Caucaz
29 decembrie 2013   Volgograd 17 34 Emiratul Caucaz
Oksana Aslanova
30 decembrie 2013   Volgograd 14 28 Emiratul Caucaz
4 decembrie 2014   Groznîi 26 36 Emiratul Caucaz
7 ianuarie 2015   Paris 12 11 Chérif Kouachi
Saïd Kouachi
13 ianuarie 2015   Buhas 12 18 Republica Populară Donețk
9–10 mai 2015   Kumanovo 18 37 UÇK
13–14 noiembrie 2015   Paris 137 413 Statul Islamic
12 ianuarie 2016   Istanbul 14 9 Statul Islamic
Nabil Fadli
22 martie 2016   Bruxelles 35 340 Statul Islamic
Ibrahim El Bakraoui
Najim Laachraoui
Mohamed Abrini
Khalid El Bakraoui
Osama Krayem
7 iunie 2016   Istanbul 13 51 Șoimii Libertății din Kurdistan
28 iunie 2016   Istanbul 44 230 Statul Islamic
Rakim Bulgarov
Vadim Osmanov
14 iulie 2016   Nisa 86 458 Statul Islamic
Mohamed Lahouaiej-Bouhlel
22 iulie 2016   München 10 36 David Sonboly
10 decembrie 2016   Istanbul 39 154 Șoimii Libertății din Kurdistan
19 decembrie 2016   Berlin 12 56 Statul Islamic
Anis Amri
1 ianuarie 2017   Istanbul 39 70 Statul Islamic
Abdulkadir Masharipov
3 aprilie 2017   Sankt Petersburg 14 64 Statul Islamic
Akbarzhon Jalilov
22 mai 2017   Manchester 23 119 Statul Islamic
Salman Abedi
  1. ^ en „Global Terrorism Index 2016” (PDF). Institute for Economics & Peace. 
  2. ^ Cristian Unteanu (). „Raportul EUROPOL 2014: Terorismul în Europa”. Adevărul. 
  3. ^ en Emma Bennett (). „What does Allahu Akbar mean?”. The Telegraph. 
  4. ^ a b c d e f „Lupta UE împotriva terorismului”. Consiliul European. 
  5. ^ „Parlamentul susține directiva privind registrul cu numele pasagerilor (PNR)”. Parlamentul European. . 

Bibliografie

modificare