Tetrarhia (de la grecescul tetra, patru și arhos, șef) este un sistem de guvernare și de administrare a Imperiului, conceput de Dioclețian, în 293. Imperiul a fost condus de doi auguști (Dioclețian la Nicomedia, azi Izmit, Turcia, și Maximian la Mediolanum, azi Milano) și doi cezari (Galerius la Sirmium, în Pannonia, și Constantius Chlorus, la Augusta Trevorum, azi Trier, în Germania). Însă, între ei, exista o ierarhie. Dioclețian îi domina pe colegii săi, și fiecare cezar trebuia să fie succesorul augustului său. Dioclețian credea că rezolvă astfel dificultățile administrative și judiciare, pe care le crea un Imperiu devenit prea mare pentru un singur împărat și o singură administrație: tetrarhia îi părea că trebuie să asigure permanența, eficiența și unitatea puterii imperiale. Dar sistemul nu a supraviețuit creatorului său: după abdicarea lui Dioclețian, în 305, el s-a deteriorat rapid, ducând la anarhie și la războaie civile, care nu vor înceta decât în 312, o dată cu victoria lui Constantin asupra rivalilor săi.

Repartizarea Imperiului Roman între cei patru tetrarhi
Regatul Roman
753 î.Hr.509 î.Hr.
Republica Romană
509 î.Hr.27 î.Hr.
Imperiul Roman
27 î.Hr.476 / 1453 d.Hr.
Principatul
Dominatul
Imperiul de Apus   Imperiul de Răsărit
Magistrați obișnuiți
Magistrați extraordinari
Oficii și titluri onorifice
Politică și legislație
modifică