Theobald I de Blois
Theobald I (n. 913–d. 975), supranumit Trișorul, a fost conte de Blois, duce de Chartres și Châteaudun, ca și conte de Tours.
Viața modificare
Theobald I era fiul lui Theobald le Vieux de Blois,[a][1] care începând din 908 apare consemnat ca viconte de Tours.[2] Soția acestuia și mama lui Theobald a fost Richildis, o strănepoată a contelui Rorgon I de Maine.[1] Theobald I a fost inițial un vasal al lui Ugo "cel Mare", duce de Franța.[3] În jurul anului 945, regele Ludovic al IV-lea al Franței a fost capturat de către normanzi și încredințat lui Ugo "cel Mare", care l-a pus pe rege în custodia lui Theobald.[3] După circa un an în care s-a aflat sub custodia vasalului său, regele Ludovic a negociat eliberarea monarhului prin oferirea către Ugo a orașului Laon, pe care Ugo l-a oferit apoi lui Theobald.[4] Theobald a fost conte de Tours începând din 942, precum și conte de Blois, iar din 960 conte de Châteaudun și de Chartres.[5]
Sora lui Theobald fusese căsătorită cu ducele Alan al II-lea de Nantes, oferindu-i astfel lui Theobald influență asupra întregului teritoriu de până la Rennes.[6] Cu toate acestea, moartea lui Alan al II-lea a lăsat un vid de putere în Bretania, lăsând-o vulnerabilă atât în fața normanzilor cât și a Angevinilor.[7] Theobald a încheiat o alianță cu Fulc al II-lea de Anjou, care i-a asigurat controlul asupra Saumur, o citadelă strategică localizată între râurile Loara și Thouet, care păzea marca angevină.[7] Acesta includea controlul asupra mănăstirii Saint-Florent, aflate în interiorul zidurilor Saumurului.[7] În schimb, recent văduvul Fulc s-a căsătorit cu sora lui Theobald, rămasă văduva după moartea lui Alan al II-lea de Nantes.[7]
În 960, Theobald a început să intre în adversitate cu ducele Richard I de Normandia, începând un îndelungat război cu normanzii. În 961, el a atacat Évreux, iar normanzii au răspuns prin atacarea Dunois. În 962, Theobald a lansat un atac asupra Rouen, care a eșuat. Ca replică, normanzii au incendiat Chartres. Theobald a preluat controlul asupra fortărețelor Saint-Aignan în Loir-et-Cher, Vierzon și Anguillon în Berry. Pe perioada minoratului lui Hugo Capet, el a întărit Chartres și Châteaudun. Până la moarte, el deja edificase o vastă putere pe Loara, dominând Franța centrală.
Cândva în 943-944,[8] Theobald s-a căsătorit cu Luitgarda de Vermandois, văduva ducelui Guillaume I de Normandia.[9] Aceasta era fiica contelui Herbert al II-lea de Vermandois cu Hildebranda de Franța, fiică a regelui Robert I al Franței.[10] Fratele vitreg al Luitgardei era Hugo "cel Mare", ducele de Franța.[11]
Familia modificare
Împreună cu Luitgarda, Theobald a avut patru copii:
Note modificare
- ^ Theobald mai era supranumit 'cel Bătrân'; în 878, el l-a înlocuit pe Warnegald ca viconte în Maine, destul de probabil în baza căsătoriei sale cu verișoara sa, Richildis. A se vedea Pierre Riché, The Carolingians, 1993, p. 237.
- ^ Fiica sa Emma i-a adus, pe urma acestei căsătorii, comitatul de Provins, nucleul ulteriorului comitat de Champagne.
Bibliografie modificare
- ^ a b K.S.B. Keats-Rohan, Two Studies in North French Prosopography, Journal of Medieval History, Vol. 20 (1994), p. 10.
- ^ The Gesta Normannorum Ducum of William of Jumièges, Orderic Vitalis, and Robert of Torigni (ed. & trad. Elisabeth M.V. Van Houts), Oxford, Clarendon Press, Oxford, 1992, p. 56-57 n. 1.
- ^ a b The Annals of Flodoard of Reims; 919-966 (ed. & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), University of Toronto Press, 2011), p. 41-42.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims; 919-966 (ed. & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), University of Toronto Press, 2011, p. 44.
- ^ Pierre Riché, The Carolingians; A Family who Forged Europe (trad. Michael Idomir Allen), Philadelphia, University of Pennsylvania Press, 1993, p. 264.
- ^ Bernard S. Bachrach, Fulk Nerra the Neo-Roman Consul, 987-1040, University of California Press, 1993, p. 7.
- ^ a b c d Bernard S. Bachrach, Fulk Nerra the Neo-Roman Consul, 987-1040, University of California Press, 1993, p. 8.
- ^ a b c d e Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln|Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, 1984, Tafel 46.
- ^ The Normans in Europe (ed. & trad. Elisabeth van Houts), Manchester University Press, UK, 2000, p. 183.
- ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984, Tafel 49.
- ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, 1984), Tafel 10.