Herbert al II-lea de Vermandois
Herbert al II-lea (sau Heribert) (d. 23 februarie 943) a fost conte de Meaux și de Vermandois. El a fost primul care a exercitat puterea asupra teritoriului care a devenit provincia Champagne.
ViațaModificare
Herbert a fost fiul contelui Herbert I de Vermandois[1] cu Bertha de Morvois.[2] Se pare că el a fost conștient de descendența sa din Carol cel Mare.[3] Herbert a moștenit stăpânirea tatălui său, iar în 907 a adăugat acesteia abația de St. Medard din Soissons. El a luat poziția de abate laic, care i-a acordat drepturile asupra veniturilor acelor moșii.[1] Căsătoria sa cu Adela, fiică a regelui Robert I al Franței i-a adus posesiunea asupra comitatului de Meaux.[4]
În 922, atunci când Seulf a devenit arhiepiscop de Rheims, într-un efort de a domoli expansiunea lui Herbert acesta i-a promis posibilitatea de a-l numi ca succesor al său.[5] În 923, contele Herbert a luat îndrăzneața măsură de a-l reține ca prizonier pe regele Carol al III-lea al Franței, care a murit în captivitate în 929.[4] Apoi, la moartea lui Seulf din 925, cu ajutorul regelui Rudolf al Burgundiei, el a achiziționat pentru cel de al doilea fiu al său, Hugo (pe atunci în vârstă de 5 ani) arhiepiscopatul de Rheims.[6] Herbert a făcut pasul următor, trimițând soli la Roma, la papa Ioan al X-lea pentru a obține de la acesta aprobarea, pe care suveranul pontif i-a acordat-o în 926.[5] Cu ocazia alegerii sale, tânărul Hugo a fost trimis la Auxerre, pentru studii.[3]
În 926, la moartea contelui Roger I de Laon, Herbert a solicitat comitatul de Laon pentru Odo, fiul său mai vârstnic.[7] El a preluat orașul prin sfidarea regelui Raoul, fapt ce a condus la ciocnirea intereselor celor doi în 927.[3] Folosindu-se de amenințarea eliberării lui Carol al III-lea, pe care îl deținea captiv, Herbert a reușit să păstreze orașul vreme de încă 4 ani.[3] Însă după moartea lui Carol din 929, Raoul a întreprins un nou atac asupra Laon în 931, apărat cu succes de către Herbert.[3] În același an, regele a pătruns în Rheims și l-a înfrânt pe arhiepiscopul Hugo, fiul lui Herbert.[8] Ca urmare, Artaud a devenit noul arhiepiscop de Reims.[8] În continuare, pe parcursul a trei ani, Herbert al II-lea a pierdut Vitry, Laon, Château-Thierry și Soissons.[9] Intervenția aliatului său, Henric I "Păsărarul", regele Germaniei, i-a permis să își recupereze stăpânirile (exceptând Rheims și Laon) în schimbul supunerii sale față de regele Raoul.
Ulterior, Herbert s-a aliat cu Hugo cel Mare și cu ducele Guillaume "Spadă Lungă" de Normandia împotriva regelui Ludovic al IV-lea, care i-a conferit comitatul de Laon lui Roger al II-lea, fiul fostului conte Roger I, în 941. Herbert și Hugo cel Mare au recuperat Rheims și l-au capturat pe arhiepiscopul Artaud.[10] Hugo, fiu lui Herbert, a fost restaurat ca arhiepiscop.[10] Încă o dată, medierea din partea regelui Germaniei, de această dată Otto I "cel Mare" din Visé, din apropiere de Liège, din 942 a condus la normalizarea situației.
Moartea și succesoriiModificare
Herbert al II-lea a murit în 23 februarie 943 la Saint-Quentin (capitala comitatului de Vermandois).[1] Vastele sale moșii și teritorii au fost divizate între fiii săi.[11] Vermandois și Amiens au revenit fiilor mai mari, în vreme ce celor mai tineri, Robert și Herbert cel Bătrân li s-au acordat valoroase domenii răspândite de-a lungul întregii regiuni Champagne.[11] La moartea lui Robert, fiul fratelui său, Herbert al III-lea le-a preluat pe toate. Singurul fiu al lui Herbert al III-lea, Ștefan I de Troyes a murit fără a avea copii în 1119–1120, sfârșindu-se astfel linia masculină a lui Herbert al II-lea.[11]
FamiliaModificare
Herbert a fost căsătorit cu Adela, fiică a regelui Robert I al Franței.[12] Împreună au avut următorii copii:
- Odo, conte de Amiens și de Vienne, (n. cca. 910–946)[1]
- Adalbert (Albert) (n. cca. 915–987), conte de Vermandois, căsătorit cu Gerberga de Lorena[1]
- Adela (n. 910–d. 960), căsătorită în 934 cu conteșe Arnulf I de Flandra[1]
- Herbert (n. cca. 910–d. 980), conte de Meaux și abate de St. Medard, în Soissons, căsătorit în 951 cu Eadgifu de Wessex, fiica regelui Eduard cel Bătrân al Angliei și văduvă a regelui Carol al III-lea al Franței.[a][1]
- Robert, conte de Meaux și Châlons (d. 967)[1]
- Luitgarda (n. cca. 915-920–d. 978), căsătorită în 940 cu ducele Guillaume I de Normandia;[1] căsătorită a doua oară, în cca. 943–944 cu contele Theobald I de Blois[13] Fiul lor a fost Odo I de Blois.[11]
- Hugo (n. 920–d. 962), arhiepiscop de Reims[1]
NoteModificare
- ^ Herbert cel Bătrân, conte de Meaux, fiul lui Herbert al II-lea este uneori confundat cu nepotul său de frate, Herbert al III-lea, conte de Meux și Troyes, fiul lui Robert de Vermandois, conte de Meaux. Vezi ES III/1, 49; K. Norgate, 'Odo of Champagne', EHR 5, 19 (Jul. 1890), 488.
TrimiteriModificare
- ^ a b c d e f g h i j Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band III Teilband 1, Marburg, J. A. Stargardt, 1984, Tafel 49.
- ^ George Andrews Moriarty, The Plantagenet Ancestry of King Edward III and Queen Philippa, Salt Lake City, UT, Mormon Pioneer Genealogy Society, 1985, p. 6.
- ^ a b c d e Jim Bradbury, The Capetians: Kings of France, 987-1328, Londra, Hambledon Continuum, 2007, p. 36.
- ^ a b Emily Taitz, The Jews of Medieval France: The Community of Champagne, Westport, CT, Greenwood Press, 1994, p. 42.
- ^ a b Eleanor Shipley Duckett, Death and life in the tenth century, Ann Arbor, University of Michigan Press, 1967, p. 155.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 14-15.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 15-16.
- ^ a b The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds. & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 21.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds. & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 20-24.
- ^ a b Eleanor Shipley Duckett, Death and life in the tenth century, Ann Arbor, University of Michigan Press, 1967, p. 157.
- ^ a b c d Kate Norgate, 'Odo of Champagne, Count of Blois and Tyrant of Burgundy', The English Historical Review, Vol. 5, No. 19 (Jul., 1890), p. 488.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 916–966 (eds & trad. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), New York; Ontario, Canada, University of Toronto Press, 2011, p. 21 n. 77, 92.
- ^ Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II, Marburg, Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, 1984, Tafel 46.