Threads (rețea de socializare)
Threads | |
Screenshot | |
Tipul site-ului | rețea de socializare |
---|---|
Disponibil în | 36 de limbi |
Format:Begin hidden
| |
Fondat | |
Zona deservită | 127 de țări |
Proprietar(i) | Meta Platforms |
Industrie | Internet Media de socializare |
URL | threads.net |
Înregistrare | necesară |
Utilizatori | 33.000.000 activi (octombrie 2023)[1] |
Lansat | iulie 5, 2023 |
Statusul curent | activ |
Platforme native | iOS, Android, Windows |
Threads (pronunțat în engleză /θɹɛdz/ ( audio); în traducere: „fire (de discuție)”) este o rețea de socializare operată de Meta Platforms. Aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea de a posta și distribui text, imagini și clipuri video, precum și de a interacționa cu postările altor utilizatori prin apreciere, repostare sau trimiterea unui răspuns. Rețeaua este strâns legată de Instagram (deținută tot de Meta), condiționând accesul la majoritatea funcțiilor de deținerea de conturi cu același nume pe ambele platforme. Aplicația este disponibilă pe dispozitivele care rulează iOS sau Android; versiunea web oferă momentan funcționalități limitate. Este aplicația cu cea mai rapidă creștere din istorie, acumulând peste 100 de milioane de utilizatori în primele cinci zile, depășind recordul stabilit anterior de ChatGPT.[2][3][4] Succesul său inițial nu a fost de durată, numărul de utilizatori activi scăzând cu peste 80% până la cifra de 8 milioane, în mai puțin de o lună de la lansare.[5][6][7]
După achiziția rețelei Twitter de către Elon Musk în octombrie 2022, angajații Meta au explorat ideea de a adăuga la Instagram funcționalități bazate pe text. Această funcție, cunoscută sub numele de „Notițe”, a fost lansată în decembrie 2022.[8] Ulterior, compania a început să dezvolte o aplicație separată, axată pe postări cu conținut textual. Dezvoltarea lui Threads (cunoscută intern ca „Project 92”) a început în ianuarie 2023, platforma lansându-se oficial pe 5 iulie 2023. Threads a devenit imediat disponibilă în 100 de țări (din 193 de state membre ONU), dar și-a amânat lansarea în Uniunea Europeană până pe 14 decembrie 2023,[9] în așteptarea unei decizii de la Comisia Europeană privind politica sa de colectare a datelor.[10][11]
Istoric
modificarePredecesor
modificareÎn octombrie 2019, Facebook, Inc. a introdus, pentru Android și iOS, o altă aplicație cu denumirea „Threads”, cu funcționalitate similară cu Snapchat, permițându-le utilizatorilor să comunice prin mesaje text și video.[12] Aceasta a fost strâns legată de funcția „Prieteni apropiați” de pe Instagram, utilizatorii putând trimite imagini și mesaje text în privat altora, și a folosit sistemul Instagram de editare a fotografiilor.[13][14] Instagram a închis aplicația în decembrie 2021,[15] în special pentru că majoritatea funcțiilor sale au fost încorporate în Instagram, dar și din cauza numărului de utilizatori redus în comparație cu alte aplicații de socializare.[16] Aproximativ 220.000 de utilizatori au descărcat vechea Threads la nivel global, reprezentând mai puțin de 0,1% dintre utilizatorii activi lunari ai Instagram.[17]
Dezvoltare și anunț
modificarePe 14 aprilie 2022, magnatul Elon Musk a întreprins o încercare de preluare ostilă a rețelei de socializare Twitter.[18] Pe 27 octombrie, Musk a achiziționat compania în schimbul a 44 de miliarde de dolari americani, în urma unei înțelegeri cu consiliul de administrație al companiei. Ca proprietar și director executiv al Twitter, Musk a implementat mai multe modificări în funcționarea platformei, inclusiv monetizarea API-ului; opiniile sale controversate și modificările politicii companiei au îngrijorat mulți agenți de publicitate, iar câțiva au părăsit platforma.[19] În noiembrie 2022, angajații Meta au început să discute posibilitatea creării unei aplicații separate pentru Notițe, o funcție planificată pentru Instagram.[20] În acea lună, președintele Meta Platforms, Mark Zuckerberg, căutând să profite de situație, a discutat cu șeful Instagram, Adam Mosseri, despre posibile funcționalități noi, similare cu Twitter, pe care compania le-ar fi putut adăuga la Instagram. La finalul discuției, Mosseri a acceptat să creeze o aplicație separată, planificată pentru ianuarie 2023.[21]
Într-o perioadă cu numeroase concedieri la Meta Platforms, Mosseri și liderul de proiect Connor Hayes au alcătuit o echipă din doi manageri, doi designeri și zeci de ingineri de la Messenger, Facebook și Instagram, efectivul ajungând la 56 de persoane la momentul lansării aplicației. Echipa a pus accent pe agilitate, optând să implementeze mai târziu unele funcționalități precum căutarea postărilor.[21] Dezvoltarea a pornit în acea lună sub numele de cod „P92”. Moneycontrol a obținut în martie informații despre aplicație, iar The Verge a publicat în iunie detalii dintr-o ședință internă a companiei. Proiectul, sub denumirea de „Project 92”, a fost descris de CPO-ul Chris Cox drept răspunsul companiei la Twitter. Conform relatărilor, Meta Platforms ar fi ajuns la înțelegeri cu câteva celebrități și ar fi avut discuții în desfășurare cu Oprah Winfrey și cu cel de-al 14-lea Dalai Lama.[22]
În iulie, Alessandro Paluzzi, un dezvoltator cunoscut pentru găsirea de funcționalități nelansate în codul mai multor aplicații, a anunțat pe Twitter apariția lui „Project 92” pe Google Play sub numele de „Threads” și a distribuit mai multe capturi de ecran în care arăta diverse funcționalități; aplicația a fost înlăturată la scurt timp după aceea.[23] Pe 3 iulie, Threads a apărut pe App Store, cu lansarea programată pe 6 iulie.[24] În plus, a fost lansat site-ul aplicației, care afișa o numărătoare inversă până la lansarea serviciului. Mosseri intenționa să lanseze aplicația cu o săptămână mai târziu, însă a accelerat procesul după ce Musk a limitat numărul de postări pe care utilizatorii Twitter le puteau accesa zilnic. Numărătoarea a expirat pe 5 iulie, la ora 23:00, ora universală, după ce lansarea a fost grăbită cu încă câteva ore, pentru o cooperare mai bună cu magazinele de aplicații din întreaga lume.[25][21] Astfel, Threads s-a lansat oficial în 100 de țări.[26] Totuși, Threads nu a putut fi lansată în Europa, Meta Platforms având nevoie de aprobarea Comisiei Europene, din cauza preocupărilor și incertitudinilor cu privire la politica de colectare a datelor.[26][10]
Lansare
modificareÎn prima zi de la lansare, Threads a acumulat 30 de milioane de utilizatori, surclasând recordul deținut anterior de ChatGPT și devenind platforma cu cea mai mare creștere din istorie.[3] În aceeași zi, avocații Twitter au amenințat Meta Platforms cu acțiuni în justiție, susținând că aceasta s-ar fi folosit de secrete comerciale în dezvoltarea aplicației.[3] De la lansarea sa, Threads a fost supranumită „ucigașul de Twitter”.[27] În răspuns, Mark Zuckerberg a încheiat o perioadă de 11 ani de inactivitate pe Twitter, postând o memă cu Omul Păianjen care făcea haz de asemănarea dintre Twitter și Threads.[28]
Pe 22 august, Meta a lansat o versiune web a aplicației, cu funcționalități reduse.[29]
Threads a fost lansată în Uniunea Europeană la data de 14 decembrie 2023.
Aspect și caracteristici
modificareConcepută ca o platformă pentru conversații în timp real și distribuire de conținut, Threads urmărește să ofere utilizatorilor o experiență similară cu cea de pe Twitter. Threads se specializează în microblogging, acordând prioritate dialogului public față de cel privat, și funcționează în tandem cu Instagram.[24] Odată cu lansarea lui Threads, Meta și-a anunțat viziunea pentru aplicație, declarând că dorește să fie un „spațiu pozitiv și creativ pentru exprimarea ideilor”.[30] Utilizatorii pot crea postări de până la 500 de caractere de text sau 300 de secunde de conținut video (comparativ cu limitele de 280 de caractere de text și 140 de secunde de conținut video pentru utilizatorii neplatnici de pe Twitter).[26][31] În schimb, de pe Threads lipsesc câteva caracteristici uzuale ale platformelor de socializare, precum hashtagurile, tendințele sau mesajele private.[31]
Ca răspuns la feedbackul negativ, Threads a anunțat un nou flux primar de postări, în care utilizatorii să poată vedea conținut doar de la persoanele pe care le urmăresc, și diverse alte actualizări, printre care se numără capabilitatea de a edita postările proprii, traducerea în mai multe limbi și îmbunătățirea interfeței pentru comutarea mai ușoară între conturi.[32]
Threads a introdus și o funcție de repostare, al cărei rezultat e vizibil pe pagina fiecărui utilizator și în fluxul persoanelor urmărite.[33]
Threads are același regulament ca Instagram,[34] fiind interzise postările ce afișează raportul sexual, nuditatea sau consumul de droguri.
Integrarea conturilor cu Instagram
modificareConturile de Threads sunt armonizate cu cele de Instagram și nu pot fi create decât cu ajutorul lor.[31] În mod implicit, numele de utilizator, numele afișat și poza de profil sunt comune între cele două platforme, însă poza de profil și biografia pot fi schimbate independent. Dintre conturile urmărite pe Instagram, utilizatorii le pot alege pe cele pe care doresc să le urmărească și pe Threads, fie instant (în cazul în care acestea există), fie cu întârziere (automat, odată ce ele sunt create).[35] Până în noiembrie 2023, orice utilizator care dorea să își șteargă contul de Threads era obligat să și-l șteargă și pe cel de Instagram.[36]
Compatibilitate
modificareThreads este disponibilă pe clienți mobili dedicați pentru iOS și Android,[37] dar și în navigatoarele web.[38]
Disponibilitate internațională
modificareÎn Iran, guvernul a blocat Threads, adăugând-o pe vasta listă de rețele sociale cenzurate pe teritoriul țării.[39] În ciuda cenzurii prin Marele Firewall Chinezesc, Threads a ajuns în top 4 aplicații de socializare pe App Store-ul chinezesc al Apple.[40] Rusia a blocat Threads la o zi de la lansare.[41]
Publicitate
modificareÎn prezent, Threads nu conține anunțuri publicitare, însă acestea sunt planificate pentru viitor. Președintele Meta, Mark Zuckerberg, a declarat că monetizarea nu va avea loc până când aplicația nu va avea „sute de milioane” de utilizatori.[42]
Număr de utilizatori
modificareThreads a crescut rapid de la lansare, atingând 100 de milioane de utilizatori în 5 zile.[43][44] După încă două zile, observatorii independenți susțineau că numărul de utilizatori activi zilnici scăzuse cu 20%,[45] iar cei rămași petreceau mai puțin timp în aplicație.[46] Astfel, s-a afirmat că timpul mediu de utilizare a scăzut de la vârful din 6 iulie, de aproximativ 20 de minute per utilizator, la 8 minute pe 10 iulie, apoi la 4 minute pe 21 iulie, iar apoi la aproape 3 minute pe 1 august.[45][47][48]
Utilizatori (milioane) | 2 | 5 | 10 | 20 | 30 | 70 | 90 | 100 | 105* | 110* | 115* | 120* | 125* |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Timp de la lansare | 2h | 4h | 7h | 12h | 16h | 2z | 4z | 5z | 6z | 8z | 13z | 26z | 45z |
Referințe | [49] | [49] | [50] | [51] | [49] | [52] | [2] | [43][44] | [53] | [53] | [53] | [53] | [53] |
*estimare
Scădere în lunile ulterioare lansării
modificareCând Threads a atins 105 milioane de utilizatori pe 11 iulie 2023, Meta a încetat să mai publice numărul de utilizatori ai platformei; cifrele ulterioare au fost aproximate prin eșantionarea numărului de urmăritori.[53] În ciuda creșterii inițiale a numărului de înscrieri, numărul utilizatorilor activi zilnici a scăzut cu 70% până la 17 iulie față de vârful din 7 iulie.[54] În august, evoluția situației indica faptul că Threads întâmpina dificultăți în păstrarea utilizatorilor pe platformă, iar Meta declara că ia în considerare măsuri pentru sporirea retenției.[55] Până la jumătatea lunii, numărul de utilizatori zilnici scăzuse cu peste 80%; cei cu Android se împuținaseră cu 79% — de la 49,3 milioane la 10,3 milioane.[56][57] Zuckerberg a considerat această scădere „normală” și a spus că anticipa o îmbunătățire a retenției pe măsură ce platforma căpăta funcționalități noi.[58]
La începutul lunii decembrie 2023, Twitter primea de 100 de ori mai mult trafic decât Threads la nivel global și avea de peste 11 ori mai mulți utilizatori pe aplicațiile mobile în Statele Unite.[59]
Lansare în Europa
modificareAcest articol sau secțiune are nevoie de actualizare. Unele părți din acest articol sau secțiune au fost identificate ca nemaifiind de actualitate. Vă rugăm să actualizați acest articol introducând evenimente recente și eliminați acest format după aceea. Informații suplimentare se pot găsi pe pagina de discuții. Ultima actualizare: decembrie 2023 |
Reacții
modificareLitigiu de proprietate intelectuală
modificareÎn data lansării aplicației Threads, Twitter a lansat o amenințare legală împotriva acesteia, susținând că încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale Twitter. Într-o scrisoare adresată președintelui Meta, avocatul Twitter a susținut că Meta recrutase numeroși foști angajați ai Twitter care aveau acces la secrete comerciale și la alte informații confidențiale aparținând Twitter.[60] Meta a respins aceste acuzații, afirmând că niciun fost angajat al Twitter nu se afla în echipa de ingineri a Threads.[61] De asemenea, Twitter a solicitat Meta să îi respecte fișierul robots.txt și să nu extragă date de pe serverele sale.[62][63]
Confidențialitatea datelor
modificarePoliticile de colectare de date ale Threads au atras critici, experții exprimându-și îngrijorarea cu privire la cantitatea de date personale colectate de aplicație, dar și la controversele din trecut legate de felul în care Meta a folosit datele utilizatorilor.[64]
Presa de stat
modificareThreads nu marchează în niciun fel conturile controlate de autoritățile naționale, ceea ce, potrivit The Wall Street Journal, a stârnit îngrijorare cu privire la pericolul proliferării de propagandă rusă sau chinezească și de alte forme de dezinformare în cadrul platformei.[65]
Referințe
modificare- ^ Hays, Kali. „Mark Zuckerberg delivers on promise to pour 'gasoline' on Threads growth as the platform regains users while X shrinks”. Business Insider. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Gomez, Dessi (). „Meta's Threads Crosses 90 Million Signups in 4 Days”. TheWrap. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Isaac, Mike (). „Threads Becomes Most Rapidly Downloaded App, Raising Twitter's Ire”. The New York Times. New York. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ray, Siladitya (). „Threads Now Fastest-Growing App In History—With 100 Million Users In Just Five Days”. Forbes. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Rivera, Gabriel (). „Threads' user base has plummeted more than 80%. Meta's app ended July with just 8 million daily active users”. Business Insider (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Leslie, Ian (). „A collective action problem is working to X's benefit”. Financial Times. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Threads traffic continues to spiral, now down 82% just a month after launch”. Fortune (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Perez, Sarah (). „Instagram now supports text updates with launch of Notes, adds other new sharing features”. TechCrunch. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Porter, Jon (), Threads launches for nearly half a billion more users in Europe (în engleză), The Verge
- ^ a b Milmo, Dan (). „Meta delays EU launch of Twitter rival Threads amid uncertainty over personal data use”. The Guardian. London. ISSN 0261-3077. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Kelly, Samantha (). „Meta officially launches Twitter rival Threads. 30 million have joined already”. CNN Business (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Yurieff, Kaya (). „Instagram takes another page from Snapchat's playbook with new Threads app”. CNN Business. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Instagram Threads App – Now Connect with your Close Friends More Conveniently”. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Roettgers, Janko (). „Instagram Launches Photo Messaging App Threads”. Variety. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Espósito, Filipe (). „Instagram discontinuing its Threads direct messaging app next month”. 9to5Mac. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Perez, Sarah (). „Instagram will shut down its companion app Threads by year end”. TechCrunch. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Leskin, Paige. „Fewer than 0.1% of Instagram users have bought into the hype of the platform's latest Snapchat competitor, Threads”. Business Insider. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Sidddi, Faiz; Gregg, Aaron (). „Elon Musk attempts hostile takeover of Twitter, calling path 'painful'”. The Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Sidddi, Faiz; Lerman, Rachel; Merrill, Jeremy (). „A year ago, Musk asked, 'Is Twitter dying?' He may have his answer”. The Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Huang, Kalley (). „Twitter's Rivals Try to Capitalize on Musk-Induced Chaos”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Nix, Naomi; Oremus, Will (). „Move fast and beat Musk: The inside story of how Meta built Threads”. The Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Heath, Alex (). „This is what Instagram's upcoming Twitter competitor looks like”. The Verge. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Davis, Wes (). „Meta's Twitter competitor, Threads, briefly showed up on Google Play”. The Verge. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Isaac, Mike (). „Meta's 'Twitter Killer' App Is Coming”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Lawler, Richard (). „The Instagram Threads launch countdown jumped forward and is now targeting 7 PM ET”. The Verge. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Milmo, Dan (). „Threads app: Instagram owner launches Twitter rival in 100 countries”. The Guardian (în engleză). London. ISSN 0261-3077. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Figure 1.2. Productivity slowdown has been continuous since the 1970s”. doi:10.1787/888933496787. Accesat în .
- ^ Sharma, Karan (). „Mark Zuckerberg Breaks Twitter Silence with Playful Jab At Elon Musk In First Tweet In 11 Years”. Mashable India (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Farah, Hibaq (). „Meta launches web version of flagging Threads app”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Introducing Threads: A New Way to Share With Text”. Meta (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c McCallum, Shiona (). „Threads app signs up 100m users in less than a week”. BBC News (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Meta plans feed for Threads after users complain”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Hines, Kristi (). „Threads Adds Reposts To Profiles And Following Feed”. Search Engine Journal (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Threads Terms of Use”. Instagram. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Yang, Angela (). „Instagram Threads is live, threatening Twitter's reign: What to know about the new Meta app”. NBC News (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ You can now delete your Threads profile separately from your Instagram account (în engleză), ZDNET
- ^ Isaac, Mike (). „Threads, Instagram's 'Twitter Killer,' Has Arrived”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Hines, Kristi (). „Threads By Instagram Expands To Web Browsers This Week”. Search Engine Journal (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Iran Blocks Public Access to Threads App; Raisi's Account Created”. VOA (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Meta's Threads tops China's App Store despite Great Firewall ban”. South China Morning Post (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Russia Blocks Meta's Twitter Competitor App – Lawmaker”. The Moscow Times. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Heath, Alex (). „Mark Zuckerberg thinks Threads could be Meta's next social network with 1 billion users”. The Verge (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Peters, Jay (). „Instagram's Threads surpasses 100 million users”. The Verge (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Ray, Siladitya. „Threads Now Fastest-Growing App In History—With 100 Million Users In Just Five Days”. Forbes (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Field, Hayden (). „Meta Threads engagement has dropped off since red-hot debut, tracking firms say”. CNBC (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Threads engagement plunges while Twitter launches revenue-sharing model”. Proactiveinvestors UK (în engleză). . Accesat în .
- ^ Skipworth, William. „Threads' User Engagement Plummets After Explosive Start”. Forbes (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ver Meer, Dave (). „Threads User Count: Latest Numbers & Records Broken”. NamePepper (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Isaac, Mike (). „Threads Becomes Most Rapidly Downloaded App, Raising Twitter's Ire”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ray, Siladitya. „Zuckerberg Says Threads Crossed 10 Million Signups In First Seven Hours As Musk Rails Against Instagram”. Forbes (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Schoon, Ben (). „Meta's Threads passed 20 million users within 12 hours, and it's not slowing down”. 9to5Google (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Zuckerberg claims tens of millions of Threads signups within days of launch - CBS News”. www.cbsnews.com (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d e f „Threads User Count Tracker”. Quiver Quantitative. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Choo, Lindsey (). „Threads Is Already Losing Its Allure for Users, Adding Urgency for New Features”. Wall Street Journal (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Fung, Brian (). „Threads user count falls to new lows, highlighting retention challenges | CNN Business”. CNN (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Threads app usage plummets despite initial promise as refuge from Twitter | Threads | The Guardian”. amp.theguardian.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Carr, David F. (). „Threads App Usage Down 79% After a Month”. Similarweb. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Singleton, Tom (). „Mark Zuckerberg: Threads users down by more than a half”. BBC News (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Guaglione, Sara (). „News publishers hesitate to commit to investing more into Threads next year despite growing engagement”. Digiday (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Fung, Brian (). „Twitter threatens to sue Meta after rival app Threads gains traction”. CNN. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Olson, Emily (). „Twitter threatens to sue its new rival, Threads, claiming Meta stole trade secrets”. NPR. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ O'Brien, Matt; Grantham-Philips, Wyatte (). „Clone or competitor? Users and lawyers compare Twitter and Threads”. Associated Press. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Claburn, Thomas (). „From cage fight to page fight: Twitter threatens to sue Meta after Threads app launch”. The Register. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Bhuiyan, Johana (). „As Threads app thrives, experts warn of Meta's string of privacy violations”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Purnell, Newley (). „Meta's Threads Isn't Labeling Propaganda Accounts From Russia, China State Media”. The Wall Street Journal (în engleză). ISSN 0099-9660. Arhivat din original la . Accesat în .
Lectură suplimentară
modificare- Belanger, Ashley (). „Threads attracts 30M users in 24 hours despite design flaws, privacy concerns”. Ars Technica (în engleză). Accesat în .
Legături externe
modificare- Materiale media legate de Threads (rețea de socializare) la Wikimedia Commons
- Site web oficial
- Threads pe Instagram