Wikipedia

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie

(Redirecționat de la Tribunal internațional pentru crime de război de la Haga)

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a fost înființat prin hotărârea (Rezoluția) 827 a Consiliul de Securitate al ONU. Această hotărâre a fost aprobată la 23 mai 1993 în urma gravelor încălcări ale drepturilor omului comise pe teritoriul fostei Iugoslavii încă din anul 1991, și ca răspuns la amenințările la adresa păcii și a securității internaționale cauzate de aceste încălcări.

Clădirea Tribunalului

TPII este localizat la Haga, în Olanda. Printre cele mai mediatizate dosare instrumentate de TPII se numără cel al fostului președinte iugoslav Slobodan Milošević și cele al generalilor croați Ante Gotovina, Mladen Markač și Ivan Čermak.[1]

Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (câteodată doar Tribunalul Penal Internațional - TPI) nu este una și aceeași organizație cu Curtea Penală Internațională, care are și ea sediul la Haga.

Istorie

modificare

Tribunalul Internațional pentru Fosta Iugoslavie din Haga a fost instituit prin Rezoluția 827 a Consiliului de Securitate a ONU din 25 mai 1993. Această instanță a fost împuternicită să acuze pe cei responsabili pentru încălcări grave ale dreptului umanitar internațional, a Convenției de la Geneva, încălcări ale legilor și a obiceiurilor de război, genocid și crime împotriva umanității comise pe teritoriul fostei Iugoslavii de la 1 ianuarie 1991.[2]

Lista celor acuzați a variat de la soldați obișnuiți la prim-miniștri și președinți. Unii dintre cei mai înalți funcționari acuzați de TPII au fost Slobodan Milošević (Președintele Serbiei), Milan Babić (Președintele RSK), Ratko Mladić[3] și Ante Gotovina (general al armatei croate).[4] Primul președinte croat, Franjo Tuđman, a decedat în 1999, înainte de inculparea sa planificată de Tribunal.[5] Potrivit lui Marko Attila Hoare, fost angajat al TPII, echipa de investigare a lucrat la cercetarea activităților criminale nu numai a liderului iugoslav Milosevic, ci și a altor lideri ai țării: Veljko Kadijević, Blagoje Adžić, Borisav Jović, Branko Kostić, Momir Bulatović și alții. Cu toate acestea, după intervenția Carlei Del Ponte, aceste investigații au fost respinse, iar rechizitoriul a fost limitat la Milosevic, astfel încât multe dintre aceste persoane nu au fost niciodată acuzate.[6]

„Din 1991 până în 1995, Milan Martić a fost ministru al Afacerilor Interne, ministru al Apărării și președinte al autoproclamatei "Regiuni Autonome Sârbe Krajina" (CAO Krajina), care ulterior a fost redenumită Republica Srpska Krajina (RSK). El a participat la activități criminale comune cu Slobodan Milošević, al cărui scop era crearea unui stat sârb unificat prin desfășurarea unei campanii răspândite și sistematice a crimelor împotriva non-sârbilor care locuiau în regiunile Croației și Bosniei și Herțegovinei, care urmau să devină parte a unui astfel de stat.[7]”
—Verdictul Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie contra lui Milan Martić

Milan Martić a primit cea mai mare pedeapsă - 35 de ani de închisoare,[7][8] iar Milan Babić a fost condamnat la 13 ani de închisoare. El și-a exprimat pocăința pentru activitățile sale în timpul războiului, cerând „fraților croați să-l ierte”.[9] În timpul procedurilor în cadrul TPII, s-a dovedit că un număr semnificativ de civili croați din spitale și adăposturi marcate cu o cruce roșie au fost o țintă pentru forțele sârbe.[10] În 2007, doi foști ofițeri ai JNA au fost condamnați pentru masacrul croat din Vukovar. Veselin Šljivančanin a fost condamnat la 10 ani de închisoare și Mile Mrkšić a primit 20 de ani de închisoare. Procurorii au spus că, după capturarea Vukovarului de către trupele iugoslave, câteva sute de croați au fost predați forțelor paramilitare sârbe implicate în asalt. Dintre acestea, cel puțin 264 (inclusiv soldații răniți, femeile, copiii și vârstnicii) au fost uciși și îngropați în gropi comune la marginea orașului Vukovar.[11] Primarul Vukovarului, Slavko Dokmanović a fost adus la Haga pentru judecare, însă s-a sinucis în 1998, în captivitate, înainte de începerea procesului.[12]

 
Slobodan Milošević - primul fost șef de stat condamnat de un tribunal penal international

Generalii JNA Pavle Strugar și Miodrag Jokić au fost condamnați de TPII la 8 și respectiv 7 ani de închisoare pentru că au bombardat Dubrovnikul în timpul asediului orașului.[13] Un al treilea învinovățit, Vladimir Kovačević, a fost declarat cu boală mintală pentru a mai apărea în fața tribunalului.[14] Șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, Momčilo Perišić, a fost condamnat la 27 de ani de închisoare pentru deciziile sale de a ajuta și finanța armatele Republicii Sârbe Krajina și a Republicii Srpska, care la rândul lor au comis crime în Sarajevo, Zagreb și Srebrenic.[15][16] Cu toate acestea, în februarie 2013, a fost achitat și eliberat din custodie de către Camera de Apel a TPII.[17] Fostul președinte al RSK Goran Hadžić a decedat în timpul acestui proces. În 2018, Vojislav Šešelj a fost condamant la 10 ani pentru crime împotriva umanității din cauza persecuției și deportării croaților sârbi din Vojvodina în 1992,[18] în plus a mai primit o sentință cumulată de 4 ani și 9 luni pentru sfidarea curții.[19] În 2018, procesele lui Jovica Stanišić și  Franko Simatović sunt încă în așteptare. În plus față de crimele comise după cucerirea Vukovarului, au fost comise multe crime de război documentate împotriva civililor și prizonierilor de război comise de forțele sârbe și iugoslave în Croația. Cele mai multe dintre acestea au fost examinate de jurisdicțiile internaționale sau naționale. Printre aceste crime: masacrul din Dalj,[20] masacrul din Lovas,[21][22] masacrul de la Široka Kula,[23] masacrul din Baćin,[20] uciderea în masă din Saborsko[24], masacrul din Škabrnja,[25] masacrul din Voćin,[20][26] și atacul cu rachete din Zagreb.[27][28][29][30]

Tot în timpul războiului au existat tabere specializate pentru întreținerea prizonierilor de război și a civililor.[31] Au existat tabere similare în Sremska Mitrovica și în alte orașe din Iugoslavia pentru întreținerea croaților.[31] Un fost prizonier din aceste tabere a creat Asociația croată a deținuților din lagărele de concentrare sârbe pentru a ajuta victimele acestor tabere. Partea croată a creat, de asemenea, lagăre similare pentru întreținerea prizonierilor sârbi, de exemplu, tabăra de concentrare Lora din Split.[31]

Forțele croate au comis, de asemenea, crime de război împotriva sârbilor în timpul războiului, care au fost examinate în TPII și de instanțe naționale. Printre aceste crime se numără Masacrul din Gospić, Masacrul din Sisak, Atacul de la Bjelovar din 1991 și 1992 și altele.[32] Unul dintre exemplele cele mai notorii de crime de război comise de croați este uciderea etnicilor sârbi comisă de poliția croată sub comanda lui Tomislav Merčep în apropiere de Pakrac la sfârșitul anului 1991 și începutul anului 1992.[33] Inițial, acest caz a fost luat în considerare de TPII, însă apoi a fost transferat instanței croate.[34] Peste zece ani, cinci membri ai acestui grup au fost acuzați pentru mai multe episoade legate de aceste evenimente, după care au fost condamnați.[35] Merčep a fost arestat pentru crime în decembrie 2010.[36] În 2009, deputatul croat Branimir Glavaš a fost condamnat pentru crime de război comise la Osijek în 1991 și condamnat la închisoare de către un tribunal croat.[37]

În anii 2001 - 2003, TPII i-a inculpat pe generali croați Janko Bobetko, Rahim Ademi și Mirko Norac de crime de război în timpul Operațiunii Medački džep, dar mai târziu, și acest caz a fost transferat instanței croate. Norac a fost găsit vinovat și închis pentru 7 ani, Ademi a fost achitat,[38] iar Bobetko a fost declarat ca fiind nepotrivit să se prezinte în fața instanței din cauza sănătății sale.[39][40] În cazul altui general croat, Ante Gotovina, acuzațiile au fost de cel puțin 150 de civili sârbi uciși în timpul operațiunii Furtuna.[41] Comitetul Helsinki din Croația a înregistrat 677 de civili sârbi uciși în timpul acestei operațiuni.[42] Procurorul TPII Louise Arbor a declarat că legalitatea și legitimitatea operațiunii nu reprezintă o problemă, dar este necesar să se investigheze problema crimelor comise în timpul campaniei. Camera de judecată a confirmat că legalitatea operațiunii Furtuna "nu contează", deoarece TPII este interesată doar de investigarea crimelor de război.[43] În 2011, Ante Gotovina a fost condamnată la 24 de ani de închisoare și un alt general croat, Mladen Markač, la 18 ani de închisoare. În 2012, Čermak a fost achitat complet,[1] iar condamnările lui Gotovina și Markač au fost ulterior anulate printr-o cerere de apel la TPII.[1]

„Camera a constatat că unii membri ai conducerii politice și militare croate urmăreau să elimine cu forța sau prin amenințări populația civilă sârbă din Krajina, ceea ce a dus la deportări, deplasări forțate și persecuții prin introducerea de măsuri restrictive și discriminatorii, atacuri ilegale asupra civililor și obiectelor civile [...] Camera a descoperit că Franjo Tudjman, principalul lider politic și militar al Croației înainte, în timpul și după perioada de acuzare, a fost un membru-cheie al activităților criminale comune. Tudjman a planificat reabilitarea croaților în Krajina. De asemenea, Camera consideră că alți membri ai conducerii militare și politice croate (Gojko Šušak și Zvonimir Červenko) au fost legați de activități criminale comune.”
— Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie contra lui Franjo Tudjman

Note

modificare
  1. ^ a b c „Judgement Summary for Gotovina et al” (PDF). The Hague: International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. . Accesat în . 
  2. ^ „Statute of the Tribunal”. International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. septembrie 2009. Accesat în . 
  3. ^ Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie îl condamnă pe Ratko Mladić la închisoare pe viață, RADOR.ro. Adus la 22 noiembrie 2017. Accesat la 29 martie 2019. Ratko Mladić a fost comandantul șef al armatei Republicii Srpska în timpul războiului din Bosnia între 1992 - 1995.
  4. ^ „About the ICTY”. International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Simons, Marlise (). „U.N. Court Convicts Two Croatian Generals of War Crimes and Frees a Third”. The New York Times. 
  6. ^ Attila Hoare, Marko (iunie 2005). „The Capitulation of the Hague Tribunal”. Helsinki Committee for Human Rights in Serbia. Accesat în . 
  7. ^ a b „Milan Martić sentenced to 35 years for crimes against humanity and war crimes”. International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. . Accesat în . 
  8. ^ „Serb leader jailed for war crimes”. BBC News. BBC. . Accesat în . 
  9. ^ „Milan Babic — Former dentist who founded the doomed Serb Republic of Krajina and initiated 'ethnic cleansing'”. The Times. . Accesat în . [nefuncțională – arhivă]
  10. ^ Roy W. Gutman (). „Spotlight on violations of international humanitarian law—The role of the media”. International Review of the Red Cross. International Committee of the Red Cross (325). Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „U.N. tribunal to rule in Vukovar massacre case”. Reuters. . Accesat în . 
  12. ^ Marlise Simons (). „Serb Charged in Massacre Commits Suicide”. The New York Times. Accesat în . 
  13. ^ „General guilty in Dubrovnik attack”. The New York Times. . Accesat în . 
  14. ^ „Vladimir Kovacevic Declared Unfit to Stand Trial”. International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. . Accesat în . 
  15. ^ „Hague triples Vukovar jail term”. BBC News. BBC. . Accesat în . 
  16. ^ Armatta, Judith (). Twilight of Impunity: The War Crimes Trial of Slobodan Milosevic. Durham, North Carolina: Duke University Press. p. 190. ISBN 978-0-8223-4746-0. 
  17. ^ „Momcilo Perisic: Yugoslav army chief conviction overturned”. BBC. . 
  18. ^ „UN court quashes acquittal of Serb politician for war crimes”. Irish Times. . 
  19. ^ „1st contempt of court proceedings: Vojislav Šešelj” (PDF). ICTY. „2nd contempt of court proceedings: Vojislav Šešelj” (PDF). ICTY. „3rd contempt of court proceedings: Vojislav Šešelj” (PDF). ICTY. 
  20. ^ a b c „Milosevic Indictment (text)”. BBC News. BBC. . Accesat în . 
  21. ^ „69 hrvatskih civila ubijeno u Lovasu u oktobru 1991” [69 Croatian civilians killed in Lovas in October 1991] (în Serbian). B92. . Accesat în . 
  22. ^ „Serbia war crimes prosecutor investigating 12 for 1991 mass murders of Croats”. jurist.law.pitt.edu. Jurist Legal News & Research Services, Inc. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ „Croatia: Information on abuses carried out between April 1992 and September 1992 by Serbian military and paramilitary forces in Krajina generally and in particular in the places named in Response HRV16050.E”. United Nations High Commissioner for Refugees – Refworld. Immigration and Refugee Board of Canada. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ Martić verdict, pp 79–85
  25. ^ „Croatia war-crimes suspect extradited”. CNN International. Turner Broadcasting System. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ Stephen Engelberg (). „Villagers in Croatia Recount Massacre by Serbian Forces”. The New York Times. Accesat în . 
  27. ^ „Transcript”. International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. . p. Page 144. Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ „Meeting the Challenge – I. The Technological Evolution and Early Proliferation and Use of Cluster Munitions”. Human Rights Watch. . Accesat în . 
  29. ^ „Prosecutors Seek Life Sentence for War Crimes Suspect Martic”. Voice of America. . Accesat în . 
  30. ^ „War crimes suspects surrender to tribunal”. BBC News. . Accesat în . 
  31. ^ a b c „Final report of the United Nations Commission of Experts, established pursuant to the UN Security Council Resolution 780 (1992), Annex VIII—Prison camps; Under the Direction of: M. Cherif Bassiouni; S/1994/674/Add.2 (Vol. IV)”. School of Humanities, Languages and Social Sciences (UWE). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ „Amnesty International Report 2010 – Croatia”. UNHCR – Refworld. Amnesty International. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ „Mercep suspected of murder or disappearance of 43 people”. T-portal. T-Com Hrvatska. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ Berislav Jelinić (). „Suljic dying, statement against Mercep impossible”. Nacional. NCL Media Grupa d.o.o. Arhivat din original la . Accesat în . 
  35. ^ „Presuda i rješenje broj: I Kž 81/06-7” [Ruling and decision number: I Kž 81/06-7] (în Croatian). Supreme Court of the Republic of Croatia. . Accesat în . 
  36. ^ „Croatia detains former official for war crimes”. CBC News. Canadian Broadcasting Corporation. . Accesat în . 
  37. ^ „Bosnia Arrests Croatian Deputy Convicted Of War Crimes”. Radio Free Europe/Radio Liberty. Broadcasting Board of Governors. . Accesat în . 
  38. ^ „Rahim Ademi acquitted” (PDF). International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. Accesat în . 
  39. ^ „Profile: General Janko Bobetko”. BBC News. BBC. . Accesat în . 
  40. ^ „Janko Bobetko, 84, a Hero of Croatian Independence, Dies”. The New York Times. Associated Press. . Accesat în . 
  41. ^ Vesna Perić Zimonjić (). „Croatian general accused of ethnic cleansing against Serbs goes on trial”. The Independent. Accesat în . 
  42. ^ Marina Karlović-Sabolić (). „Prohujalo s Olujom”. Slobodna Dalmacija. Europapress Holding. Accesat în . 
  43. ^ „Judges Grant Leave to Amend Operation Storm Indictment”. International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia. . Arhivat din original la . Accesat în . 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tribunalul_Penal_Internațional_pentru_fosta_Iugoslavie&oldid=16512978