Cei aproximativ 1.400 de kilometri i-au purtat pe cicliști de la malul mării până pe Transfăgărășan, la Bâlea Cascadă.[1] Această cățărare a fost prezentă ultima oară în tur în ediția din 2009.
Turul a debutat cu un pluton de 69 de rutieri, de la 12 echipe, după ce trei echipe, naționala Serbiei, Restore EBH Cycling Team din Olanda și Manisaspor Cycling Team din Tucia, nu s-au mai prezentat, inițial fiind anunțați 96 de cicliști.[2] Traseul inițial cuprindea 20 sprinturi intermediare și 15 cățărări, dintre care una de categorie specială (Bâlea Lac), șase de categoria A, una de categoria B și 8 de categoria C. Totuși, ascensiunea de la Bâlea Lac a fost anulată cu o zi înaintea etapei, sosirea facându-se la Bâlea Cascadă (altitudine 1.218 m), deoarece drumul până la Bâlea Lac era înzăpezit, iar siguranța cicliștilor nu putea fi asigurată.[3] Sosirea ultimei etape a fost programată pe data de 11 iunie la Arcul de Triumf din București, turul revenind în capitală după nouă ani.[4]
O noutate este apariția de anul acesta a tricoului acordat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român celui mai bine clasat sportiv în clasamentul turului, care face parte din Programul Olimpic Român.[5]
Ediția din acest an a fost transmisă de televiziunea constănțeană Neptun TV, în calitate de partener oficial, sub forma unui amplu rezumat al fiecărei zi de concurs. Din dotarea acestora pentru cursă a făcut parte inclusiv un elicopter.[6]
Bonificațiile acordate la sprintul final: 10 secunde pentru locul I, 6 secunde pentru locul II, 4 secunde pentru locul III
Punctele acordate pentru sprinturile intermediare: 5, 3, 1 puncte pentru primii trei calsați
Puncte acordate pentru cățărări: de categorie specială - 25, 20, 18, 16, 14, 12, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2 puncte pentru primii 15 clasați la vârf, de categoria A - 15, 10, 8, 6, 4 puncte primilor cinci clasați, de categoria B - 7, 5, 3 puncte primilor trei clasați, de categoria C - 3, 2, 1 puncte primilor trei clasați
Startul ediției Turului României s-a dat Sâmbătă dimineață la ora 9:00, cu prologul desfășurat pe Bulevardul Mamaia sub formă de contratimp individual, dus-întors pe porțiunea dintre hotelurile Flora și Caraiman.[7] Învingător în prolog a fost bulgarul de 20 de ani Yovcho Yovcev de la echipa italiană Cycling Team Friuli, care s-a clasat la 6 secunde în fața rutierului grec Ioannis Tamouridis și la 23 de secunde în fața campionului din anul precedent Vladimir Koev.[8]
Prima etapă de fond s-a desfășurat în aceeași zi cu prologul, startul în cursă fiind dat la ora 14:00. Traseul nu a pus probleme deosebite cicliștilor, fiind în mare parte plat. Inițial s-a format un grup de evadați, care au reușit să pună treptat între ei și pluton o diferență de peste 5 minute, aceasta ajungând la un maxim de 13 minute și 40 de secunde. Pe parcurs s-a mai format un grup mai mic de evadați de 2 apoi 4 cicliști, care a reușit să se distanțeze la 3 minute și 10 secunde, diferența fiind recuperată mai apoi de pluton.[9] Grupul inițial de evadați a reușit să ajungă la final, iar victoria s-a decis la sprint. Îningător a fost italianul de 21 de ani Christian Grazian, de la aceeași echipă ca și câștigătorul prologului, după ce acesta câștigase și unul din sprinturile intermediare, la Nicolae Bălcescu.[10] Grupul favoriților la victoria în tur a sosit la 15 minute și 16 secunde de învingătorul de etapă.[11] Tricoul galben de lider l-a îmbrăcat la sfârșitul etapei germanul Heinrich Berger de la Mazicon București, el fiind rutierul cel mai bine clasat în prolog din grupul de evadați.[12] Media orară a fost de 42,3 km/h.
A doua etapă a turului a fost câștigată de grecul Ioannis Tamouridis de la Tableware, după o evadare pornită aproape de debutul etapei.[13] Evadarea s-a format inițial împreună cu moldoveanul Victor Mironov și germanul Lars Bartlau de la Profiline. Diferența acestora față de pluton ajunsese înainte de sprintul de la Tecuci la peste șapte minute. Un grup de cinci urmăritori a pornit după aceștia și i-a ajuns la kilometrul 80 al cursei.[14] Tamouridis alături de Yovcho Yovchev, unul dintre urmăritori, aveau să se desprindă din nou de grupul fruntaș și să ajungă la sosire împreună, grecul terminând cu două secunde în fața bulgarului. Grupul de urmăritori a sosit la două minute și 19 secunde în timp ce restul plutonului a ajuns la 11 minute și 11 secunde de învingător.[15] Astfel, deoarece a sosit cu grupul de urmăritori, românul Andrei Nechita a preluat tricoul galben trecând la conducerea clasamentului general, cu un avans de 26 de scunde față de Angelo Ciccone și de 8 minute și 53 de secunde față de al treilea clasat, germanul Henrich Berger.[16]
Etapa a treia a fost câștigată de olandezul Peter Merx de la echipa germană Profiline, care i-a devansat la sprintul final pe Vladimir Koev, Sergiu Cioban și Christoph Spiringer.[17] Tricoul galben a sosit cu plutonul la 57 de secunde de învingător,[18] astfel că Andrei Nechita a rămas lider în clasamentul general.[19] Sergiu Cioban de la Tusnad Cycling Team și Christoph Spiringer de la Tableware s-au aflat într-o evadare încă de la kilometrul 11, iar pe parcurs acestora li s-au alăturat Fabio Masotti, Piergiacomo Marcolina și Peter Merx, în această componență ei mărind diferenața față de pluton la 3 minute și 30 de secunde. Piergiacomo Marcolina a câștigat cele trei sprinturi ale zilei, iar Christoph Spiringer cele patru cățărări.[20] Caravana a fost transbordată la 50 de kilometri de locul de start programat inițial, până la Bălcești, din cauza drumurilor impracticabile, etapa fiind scurtată astfel de la 200 la doar 149 de kilometri.[21]
Cățărări: Sucevița (km 113, cat A și km 116, cat A), Sadova (km 141, cat A)
Etapa a patra a fost câștigată de campionul ediției precedentente, bulgarul Vladimir Koev de la Konya Torku Șekerspor-Vivelo, care a ajuns la sosire alături de grecul Ioannis Tamouridis, cu un avans de 8 minute și 24 de secunde față de restul plutonului.[22] Aceștia s-au detașat de pluton pe prima cățărare a zilei, la vârful căreia au ajuns împreună cu rutierii Christoph Spiringer și românul Ștefan Morcov.[23] Astfel, Tamouridis s-a apropiat la 3 mintute și 46 de secunde de tricoul galben care a rămas tot la românul Andrei Nechita, în timp ce bulgarul Koev avea o întârziere de 14 minute și 27 de secunde.[24] Victor Mironov a câștigat sprintul de la Siret, Krisztian Lovasssy pe cel de la Rădăuți, Tamouridis la Câmpulung Moldovenesc, iar Spiringer a câștigat cățărările de la Sucevița și Koev pe cea de la Sadova, toate de categoria A.[25]
A cincea etapă a turului a fost câștigată la sprint de maghiarul Kristian Lovassy, care i-a devansat pe podium pe Florin Saveliu de la Mazicon București și pe Piergiacomo Marcolina de la Cycling Team Friuli.[26] Restul plutonului a sosit cu același timp,[27] iar purtătorii tricourilor nu s-au schimbat după această etapă. Germanul Christoph Spiringer a câștigat cele două cățărări ale zilei.[28] Etapa a fost scurtată din nou, din cauza drumurilor, la numai 164 de kilometri.[29]
Etapa dinaintea Transfăgășanului a fost una mai ușoară, cu doar trei cățărări de categoria C.[30] Câștigătorul etapei a fost italianul Christian Grazian, aflat la a doua victorie în tur, după cea de la Brăila din prima etapă.[31] Acesta a devansat la sprintul final un grup de șase cicliști, iar grupul favoriților a sosit la 52 de secunde.[32][33]
Etapa a șaptea a turului se anunța una dintre cele mai dificile ale ediției din acest an. În varianta prezentată înaintea turului aceasta avea 75 de kilometri, iar sosirea era planificată în ascensiune la Bâlea Lac, cățărare de categorie specială, la altitudinea de 2.020 de metri.[34] Totuși se prevedea posibilitatea ca parcurgerea Transfăgărășanului să nu se poată face până la Bâlea Cascadă, din cauza zăpezii,[35]. Ceea ce s-a și întâmplat: cățărarea până la Bâlea Lac a fost anulată cu o zi înaintea etapei, iar finalul etapei a fost reprogramat la Bâlea Cascadă, altitudine 1.218 metri, cățărare de categoria A, la 57 de kilometri de start.[3]
Câștigător ale etapei a fost germanul Andreas Kenser de la Profiline, urmat în ordine la distanțe de peste 40 de secunde de Georgi Georgiev, Vladimir Koev, Ioannis Tamouridis și Alexander Braico.[36] Tricoul galben, Andrei Nechita, a sosit la 4 minute și 24 de secunde de învingătorul de etapă, păstrând tricoul și pentru ultima etapă cu un avans fragil de doar 19 secunde.[37]
Ultima etapă a turului s-a terminat la Arcul de Triumf, în București, fiind decisă la sprint masiv. Câștigător a ieșit italianul Fabio Masotti de la echipa San Marco Concrete, în fața maghiarului Krisztian Lovassy și a grecului Ioannis Tamouridis.[38] Liderul clasamentului general, Andrei Nechita, a sosit al nouălea în grupul învingătorului de etapă, apărându-și astfel avansul la general, pentru a deveni câștigătorul Turului României ediția 2011.[39][40]
Andrei Nechita
Ioannis Tamouridis
Vladimir Koev
Cycling Team Friuli
Henrich Berger (GER)
Peter Merx (NED)
Krisztian Lovasssy (HUN)
Tricoul galben – liderul clasamentului general (pe timp)
Tricoul alb – cel mai combativ ciclist (liderul clasamentului pe puncte acordate la finalurile de etapă)
Tricoul verde – cel mai bun cățărător (liderul clasamentului pe puncte al cățărărilor)
Tricoul roșu – cel mai bun sprinter (liderul clasamentului sprinturilor intermediare)
Tricoul albastru – cel mai bun român (în clasamentul pe timp)
Sergiu Cioban (MDA)
