Ulrich al II-lea, Duce al Carintiei
| Ulrich al II-lea de Spanheim | |
| Duce al Carintiei | |
 Portretul lui Ulrich al II-lea pe sigiliul său (c. 1193) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1176  |
| Decedat | (26 de ani) |
| Cauza decesului | lepră |
| Părinți | Herman al II-lea de Carintia Agnes de Austria |
| Frați și surori | Bela[*] Bernard de Spanheim |
| Ocupație | feudal[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa de Spanheim |
| Duce al Carintiei | |
| Domnie | 1181 – 1202 |
| Predecesor | Herman al II-lea |
| Succesor | Bernard de Spanheim |
Modifică date / text  | |
Ulrich al II-lea (n.c. 1176 – d. 10 august 1202)[1] aparținând Casei de Spanheim, a fost duce al Carintiei între 1181 și 1202.
Biografie
modificareUlrich a fost fiul cel mare al ducelui Herman al II-lea de Carintia și al soției sale Agnes, fiica ducelui Henric Jasomirgott al Austriei și fostă regină consoartă a Ungariei.
Prin urmare, nu s-a putut opune când conducătorul Stiriei, Otakar s-au stins și Leopold a încheiat Pactul de la Georgenberg din 1186 cu Ottokar al IV-lea pentru a-și rezerva dreptul de succesiune Casei de Babenberg. Unchiul său patern a fost Pellegrino de Ortenburg-Spanheim, patriarhul Aquileiei între 1195 și 1204.[2] În 1192 a făcut o donație Abației San Paolo.
În 1181, la moartea tatălui său, Ulrich l-a succedat ca duce al Carintiei, dar fiind încă minor unchiul său pe linie maternă, ducele Leopold al V-lea Babenberg i-a devenit tutore. Aflat sub tutelă, el nu a putut ridica pretenții în numele Casei de Spanheim privind moștenirea ultimului duce de Traungau din Stiria și nu s-a putut opune atunci când în 1186 tutorele său a încheiat Pactul de la Georgenberg cu Ottokar al IV-lea pentru a-și rezerva dreptul de succesiune în numele Casei de Babenberg.[3]
În 1194 Ulrich al II-lea a ieșit de sub tutelă și a cârmuit el însuși, fiind la fel ca predecesorii săi, susținătorul dinastiei Hohenstaufen (Staufer). În 1197 a luat parte la cruciada împăratului Henric al VI-lea în Țara Sfântă.[4] Cruciada s-a încheiat după cucerirea orașelor Sidon și Beirut. Împăratul Henric al VI-lea a murit la Messina în octombrie 1197. Când au aflat vestea morții sale, mulți dintre nobilii cruciați s-au întors în imperiu pentru a-și proteja interesele în viitoarele alegeri imperiale.[5]
Întors în imperiu Ulrich a participat la alegerea lui Filip al Suabiei în 1198. El s-a îmbolnăvit de lepră la scurt timp după aceea și a devenit incapabil să guverneze. Bernard, fratele său mai mic a devenit regent. Ulrich este menționat în donația făcută de Ulrich mănăstirii Sf. Gheorghe pe 31 martie 1199.
Succesorul său în 1202 ca duce al Carintiei a fost fratele său, Bernard de Spanheim.
Note
modificare- ^ „Ulrich al II-lea”. Accesat în .
- ^ „Patriarhii Ghibellini de Aquileia” (în italiană). Accesat în .
- ^ Prin Tratatul de la Georgenberg (Georgenberger Handfeste), Leopold al V-lea a fost stabilit ca moștenitor al Stiriei. Ducele Ottokar al IV-lea al Stiriei a murit în 1192.
- ^ G.A. Loud: The Crusade of Frederick Barbarossa: The History of the Expedition of the Emperor Frederick and Related Texts., Ashgate Publishing, Ltd. 2010, ISBN 978-1-4094-0681-5, pp. 132-133.
- ^ John Julius Norwich: A Short History of Byzantium., Editura Vintage Books, New York 1997, ISBN 0241953057, p. 298.
Bibliografie
modificare- Friedrich Hausmann: Die Grafen zu Ortenburg und ihre Vorfahren im Mannesstamm, die Spanheimer in Kärnten, Sachsen und Bayern, sowie deren Nebenlinien, în: Ostbairische Grenzmarken – Passauer Jahrbuch für Geschichte Kunst und Volkskunde, nr. 36, Passau 1994, ISNN 0078-6845, pp. 9–62.
- Eberhard Graf zu Ortenburg-Tambach: Geschichte des reichsständischen, herzoglichen und gräflichen Gesamthauses Ortenburg – partea 1: Das herzogliche Haus in Kärnten., Vilshofen 1931.
- Karl Lechner: Die Babenberger. Markgrafen und Herzoge von Österreich 976-1246, Editura Böhlau, Köln 1985, ISBN 9783205053514.