Leopold al V-lea, Duce al Austriei

duce al Austriei
Leopold al V-lea de Babenberg
Duce al Austriei
Herzog Leopold V. Babenberg.jpg
Leopold al V-lea primind steagul roșu-alb-roșu de la Henric al VI-lea (arborele genealogic al familiei Babenberg, Mănăstirea Klosterneuburg)
Date personale
Născut1157 Modificați la Wikidata
Decedat (37 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Graz, Imperiul Habsburgic[2] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Heiligenkreuz[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiaccident (cădere de pe cal[*]) Modificați la Wikidata
PărințiHenric al II-lea
Teodora Comnena Modificați la Wikidata
Frați și suroriHenric I de Mödling
Richardis de Babenberg[*]
Agnes a Austriei Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElena a Ungariei[*] () Modificați la Wikidata
CopiiFrederic I[3]
Leopold al VI-lea, Duce al Austriei Modificați la Wikidata
Ocupațiesuveran[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăCasa de Babenberg
Duce al Austriei
Domnie24 februarie 1177 - 31 decembrie 1194
PredecesorHenric al II-lea Jasomirgott
SuccesorFrederic I de Babenberg
Duce al Stiriei
Domnie24 mai 1192 - 31 decembrie 1194
PredecesorOtakar al IV-lea al Stiriei
SuccesorLeopold al VI-lea de Babenberg

Leopold V, supranumit cel Virtuos, (n. 1157 – d. 31 decembrie 1194, Graz) a fost duce al Austriei (1177–1194) și al Stiriei (1192–1194) din familia de Babenberg.[4]

Ducesa Ilona (Elena), soția lui Leopold al V-lea, fiica regelui Geza al II-lea (arborele genealogic al familiei Babenberg, Mănăstirea Klosterneuburg)

Leopold a fost fiul ducelui Henric al II-lea Jasomirgott și al soției sale, Teodora Comnena, nepoata împăratului bizantin Manuel I.

BiografiaModificare

În mai 1174 Leopold s-a căsătorit cu Ilona (Elena sau Helena), fiica regelui Geza al II-lea al Ungariei și a soției sale, Eufrosina a Kievului. În vara aceluiași an, în timpul controversei pentru tronul Ungariei, Frederic I Barbarossa l-a înfeudat formal pe Leopold cu ducatul Austriei, conform dorinței tatălui său. Când acesta a murit pe 13 ianuarie 1177, Leopold a continuat lupta împotriva ducelui Boemiei, Soběslav al II-lea. Împreună cu fratele său, Henric de Mödling, a întreprins în a doua jumătate a lunii ianuarie 1177 o „campanie de pedepsire” în Moravia devastând Olomouc și Brno. Pe 1 iulie 1179 la dieta imperială ținută la Eger, împăratul Frederic I a intervenit în conflictul dintre Austria și Boemia, împingând granița Austriei în teritoriul Boemiei și Moraviei. Soběslav fusese înlăturat de la putere și prin semnarea păcii cu ducele Frederic al Boemiei s-a pus capăt conflictului privind granița dintre Boemia și Austria.[4]

Pe 24 februarie 1177 la Candelara lângă Pesaro împăratul Frederic l-a înfeudat formal din nou pe Leopold cu ducatul Austriei. Pe 22 iulie 1177 la Veneția el a fost martor la negocierea păcii încheiate între împăratul Frederic și papa Alexandru al III-lea și la recunoașterea acestuia de către împărat.[4]

În 1182 Leopold a făcut un pelerinaj la Ierusalim și în timpul acestei călătorii l-a vizitat la Constantinopol pe împăratul bizantin Alexie al II-lea Comnenul.

Leopold a păstrat un contact strâns cu împăratul Frederic I și în 1185 a participat la a șasea campanie a acestuia în Italia.

Pe 17 august 1186 a fost semnat Tratatul de la Georgenberg (în germană Georgenberger Handfeste) prin care Leopold urma să primească de la ducele Otakar al IV-lea, bolnav de lepră și fără urmași, ducatul Stiria și părți centrale din actualul land Austria Superioară.[4] După moartea lui Otakar în 1992 și intrarea în vigoare a contractului de moștenire, aceste teritorii au fost unite cu ducatul Austriei fiind astfel făcut primul pas spre crearea așa-numitului „Complex austriac”. Împăratul Henric al VI-lea l-a înfeudat pe Leopold și pe fiul său cel mare, Frederic, cu ducatul Stiriei pe 24 mai 1192 la dieta ținută la Worms.[4]

Capturarea lui Richard Inimă de LeuModificare

Leopold a intrat în istorie prin capturarea regelui englez Richard Inimă de Leu pe drumul de întoarcere din a treia Cruciadă pentru eliberarea Țării Sfinte de sub stăpânirea necredincioșilor.

Leopold însuși a luat parte la cruciadă cu o armată mică. Inițial el rămăsese în teritoriile sale pentru a asigura apărarea acestora și s-a alăturat cruciaților abia în august 1190 călătorind pe mare de la Veneția spre Țara Sfântă. Cruciada începuse prost deoarece împăratul Frederic I a murit pe 10 iunie 1190 trăznit în timpul unei furtuni care l-a surprins la baie în râul Saleph. Leopold a preluat comanda cruciaților germani în ianuarie 1191 participând la asediul de la Acra, la nord de Ierusalim, asediu care dura deja de trei ani. În perioada aprilie – iulie 1191, forța asediatorilor creștini a fost întărită de armatele conduse de regele francez Filip al II-lea și de regele englez Richard Inima de Leu. Cetatea Acra a fost cucerită pe 12 iulie 1191. În timpul ocupării ulterioare a orașului, Leopold a intrat în conflict cu regele Richard Inimă de Leu. Leopold și contingentul său german jucaseră doar un rol minor în cucerirea orașului, însă el dorea să arboreze steagul familiei Babenberg pe unul dintre turnurile cetății la fel ca cei doi regi.[4] Deși era doar duce, prin acest gest Leopold se plasa la același nivel cu cei doi regi pretinzând și o cotă egală din pradă. Richard Inima de Leu nu a reacționat diplomatic, a respins grosolan pretențiile lui Leopold și a aruncat steagul lui de pe turnul cetății. După acest afront Leopold a plecat spre casă,[5] unde a ajuns în noiembrie sau decembrie 1191.[6] Nu se știe exact dacă acest incident de la Acra a avut într-adevăr loc sau a fost creat de cronicarii timpului pentru a justifica arestarea unui cruciat pe drumul de întoarcere acasă, căci așa ceva contravenea regulior stabilite de biserică. Acest lucru pare a fi verosimil deoarece Richard s-a apropiat cu bună știință de reședința presupusului său adversar.[7]

În 1192 datorită naufragiului suferit lângă Aquileia în călătoria de întoarcere spre Anglia, Richard a trebuit să treacă prin Austria cu o mică suită, deghizat în pelerin. Aflat în Carintia el a fost recunoscut la Friesach, iar Leopold a ordonat ca regele să fie arestat. Richard a reușit să scape. Pe 6 decembrie 1192 Richard se afla la Bruck an der Mur în Stiria, unde a fost remarcat datorită aspectului său regal. De acolo a ajuns la Viena prin pasul Semmering. Pe 21 decembrie 1192 a ajuns la Erdberg (o suburbie a Vienei). Acolo a fost recunoscut și luat prizonier de oamenii lui Leopold. Hadmar al II-lea de Kuenring, omul de încredere al lui Leopold, l-a închis pe Richard în cetatea Dürnstein, iar pe 28 martie 1193 l-a predat împăratului Henric al VI-lea. Pe 29 iunie s-a semnat un contract între Richard și Henric care stabilea condițiile răscumpărării. Richard a plătit suma imensă de șase mii de „găleți” de argint, echivalentă cu 100 000 de mărci sau 23,3 tone de argint, care a fost împărțită în mod egal între Leopold și Henric. Abia pe 4 februarie 1194 i s-a permis lui Richard Inimă de Leu să se întoarcă în țara sa. Suma primită a fost folosită de Leopold pentru a fonda Monetăria din Viena, pentru extinderea respectiv construirea zidului de apărare a orașelor Viena, Hainburg, Enns, Friedberg și pentru întemeierea orașului Wiener Neustadt ca cetate cu bastioane de apărare.[4]

Capturarea regelui a avut ca urmare o presiune politică pentru Leopold deoarece în calitate de cruciat Richard se afla sub protecția bisericii. De aceea papa Celestin al III-lea l-a excomunicat pe Leopold și a impus interdicția canonică teritoriilor stăpânite de el. Se pare că aceste decizii nu au fost făcute publice. Papa l-a însărcinat pe episcopul de Verona să stabilească condițiile pentru ridicarea excomunicării. Acestea includeau eliberarea ostaticilor englezi și restituirea răscumpărării. De asemenea, ducele și oamenii săi trebuiau să se întoarcă în Țara Sfântă cât mai curând posibil și să lupte acolo în slujba Bisericii, cât timp regele Richard era în captivitate.[8]

 
Leopold dăruind o relicvă din Crucea Sfântă călugărilor cistercieni de la Mănăstirea Heiligenkreuz în 1188

Condițiile pentru ridicarea excomunicării nu erau încă îndeplinite, nici ostaticii, nici răscumpărarea nu fuseseră predate, dar pregătirile pentru călătorie începuseră deja când ducele Leopold a căzut de pe cal în timpul unui turnir suferind o fractură deschisă la un picior. Imediat el a promis pastorului Hartberg că, în cazul recuperării sale, va îndeplini condițiile pentru ridicarea excomunicării. La scurt timp după aceea el a declarat și arhiepiscopului de Salzburg, Adalbert al III-lea, că va respecta condițiile impuse de papa. Drept urmare arhiepiscopul a anulat excomunicarea. Pe 31 decembrie 1194, ducele Leopold a murit la Graz ca urmare a rănii căpătate. A fost înmormântat în biserica Mănăstirii Heiligenkreuz.

Leopold și steagul „roșu-alb-roșu” al AustrieiModificare

Se spune că tunica albă a lui Leopold devenise roșie de la sânge în luptele din timpul asediului Acrei. Când ducele și-a scos centura cea lată, doar partea de sub aceasta rămăsese albă. Steagul lui Leopold, probabil o panteră neagră pe un fundal argintiu, fusese pierdut în luptă. Împăratul Henric al VI-lea, pentru vitejia dovedită de Leopold în bătălie, i-a acordat dreptul de a folosi culorile „roșu-alb-roșu” ca nou steag. Aceasta este una dintre legendele legate de apariția drapelului Austriei.

Căsătoria și descendențiiModificare

Leopold al V-lea s-a căsătorit pe 12 mai 1177 cu Elena (Ilona) (1155–1199), fiica regelui Geza al II-lea al Ungariei și sora regelui Béla al III-lea al Ungariei.[9]

Din această căsătorie au rezultat trei copii:

  • Frederic (1175–1198) duce al Austriei;
  • Leopold (1176–1230) duce al Austriei și al Stiriei;
  • Agnes.[10]

Prin rezoluția imperială a lui Franz Joseph din 28 februarie 1863 Leopold al V-lea a fost adăugat pe lista „celor mai renumiți conducători și generali ai Austriei demni de veșnică onoare“. În cinstea și memoria sa, împăratul Franz Joseph a comandat o statuie de dimensiuni reale pentru Sala conducătorilor din Muzeul de Istorie a Armatei din Viena. Statuia a fost sculptată în marmură de Carrara în 1872 de sculptorul Viktor Tilgner⁠(d).[11]

NoteModificare

  1. ^ „Leopold al V-lea”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ „Leopold al V-lea”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ The Peerage 
  4. ^ a b c d e f g Walter Kleindel: Das grosse Buch der Öterreicher., Editura Kremayr & Scheriau, Viena 1987, ISBN 3-218-00455-1, p. 290.
  5. ^ Michael Fembek, Beate Hammond: Keine Angst vor Österreichern., Editura Karl Ueberreuter, Viena 1997, [[Special:BookSources/380003655X|]]ISBN 9783800036554, p. 34.
  6. ^ Robert Lee Wolff, Harry W. Hazard (ed.): The later Crusades, 1189–1311 (A History of the Crusades 2)., Universitatea Wisconsin Press, Madison 1969, p. 116 (versiune online).
  7. ^ Robert-Tarek Fischer: Richard I. Löwenherz 1157–1199. Mythos und Realität., Editura Böhlau, Viena 2006, ISBN 3-20577-544-9, pp. 192-193.
  8. ^ „RI IV,4,4,5 n. 1125, Cölestin III., (1194 März 13 – 1194 Juni 6) : Regesta Imperii”. www.regesta-imperii.de. Accesat în . 
  9. ^ Walter Kleindel: Österreich Chronik. Daten zur Geschichte und Kultur., Editura Ueberreuter, Viena 1978, ISBN 3-8000-3130-2, p. 47.
  10. ^ Walter Kleindel: Österreich Chronik. Daten zur Geschichte und Kultur., Editura Ueberreuter, Viena 1978, ISBN 3-8000-3130-2, Arborele genealogic al familiei Babenberg (în anexă).
  11. ^ Johann Christoph Allmayer-Beck: Das Heeresgeschichtliche Museum Wien. Das Museum und seine Repräsentationsräume., Editura Kiesel, Salzburg 1981, ISBN 3-7023-0113-5, p. 29.

BibliografieModificare

  • Heinrich von Zeißberg: Leopold V. (Leopold al V-lea) în: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB), vol. 18, Editura Duncker & Humblot, Leipzig 1883, pp. 385-388.