Universitatea din Parma
| Universitatea din Parma Università degli Studi di Parma | |
 | |
| Abreviere | UNIPR  |
|---|---|
| Informații | |
| Fondată | |
| Localizare | |
| Țara |  Italia |
| Unitate administrativă | Provincia Parma |
| Oraș | Parma |
| Coordonate | 44°48′04″N 10°19′30″E / 44.801°N 10.3251°E |
| Conducere | |
| Rector | Prof. Paolo Andrei |
| Cifre cheie | |
| Studenți | 25338 (în 2019)[1] |
| Alte informații | |
| Prezență web | |
| site web oficial pagină Facebook cont Twitter | |
Modifică date / text  | |
Universitatea din Parma (în italiană Università degli Studi di Parma, UNIPR) este una dintre cele mai vechi universități din lume[2], fondată în secolul al X-lea. Este structurată în nouă departamente. În anul 2016, Universitatea din Parma avea aproximativ 26.000 de studenți.[1]
Istorie modificare
Această veche instituție de învățământ a fost fondată în anul 962 printr-un decret imperial al împăratului Otto I ca școală pentru notari („potestatem elegendi sive ordinandi sibi notaris”).[3][4] Facultățile de drept și medicină au fost adăugate în secolul al XIII-lea. Ulterior, Gian Galeazzo Visconti, primul duce al Milanului, a închis această instituție de învățământ superior, în 1322.
Redeschisă ca universitate în 1412 de către Niccolò III d'Este[4], în următoarele secole a fost de mai multe ori închisă și redeschisă. A fost extinsă după 1545, sub patronajul Casei ducale Farnese. Astfel, Ranuccio I Farnese, Duce de Parma a fondat colegiul universitar al nobililor, dotându-l în mod corespunzător. Între 1731 și 1748 Universitatea din Parma a fost din nou neglijată. Lucrurile s-au îmbunătățit în 1762 sub ducele Ferdinand I de Parma, când acesta a fondat o mare universitate de stat la Parma și a înzestrat-o cu bunuri confiscate de la Ordinul iezuiților. Viitorul părinte general iezuit, Luigi Fortis, a fost invitat să conducă Colegiul nobililor. Au fost adăugate noi domenii de studiu. Universitatea a cunoscut o fază de creștere rapidă, fiind înființate un observator astronomic, o grădină botanică și laboratoare de anatomie, chimie și fizică experimentală. În 1811, guvernul francez a considerat Universitatea din Parma o Academie a Imperiului, dar acest statut a fost pierdut trei ani mai târziu, odată cu căderea lui Napoleon și retragerea francezilor din Italia.
Universitatea din Parma a fost închisă pentru studenții străini în 1831 și a decăzut. A fost apoi revigorată în timpul Mariei Louise, ducesă de Parma.
În prezent, Universitatea din Parma este o instituție de stat cu autonomie administrativă.
Studenți, absolvenți și profesori notabili modificare
- Francesco Accarigi (c. 1557 — 1622), profesor de drept civil[5]
- Marta Catellani, chimist[6]
- Flavio Delbono (n. 1959), economist și om politic[7]
- Giacomo Rizzolatti (n. 1937), neurolog[8]
- Vittorio Gallese (n. 1959), neurolog[9]
- Attilio Bertolucci (1911-2000), poet[10]
- Cesare Zavattini (1902-1989), scenarist[11]
- Giuseppe Mingione (n. 1972), matematician[12]
- Alberto Broggi (n. 1966), inginer[13]
- Macedonio Melloni (c. 1798 — 1854), fizician[14]
- Bernardino Ramazzini (c. 1633 — 1724), profesor de medicină, unul dintre fondatorii medicinei muncii
- Cesare Beccaria (c. 1738 — 1794), economist și criminologist
Organizare modificare
_-_facciata_2017-04-06.jpg)
Universitatea din Parma este împărțită în prezent în 9 departamente[15]:
- Departamentul de Chimie, Științe Biologice și Dezvoltare sustenabilă a mediului
- Departamentul de Științe Economice și Management
- Departamentul de Inginerie și Arhitectură
- Departamentul de Farmacie și Alimentație
- Departamentul de Științe Umaniste, Științe Sociale și Cultură
- Departamentul de Drept și Științe Politice
- Departamentul de Matematică, Fizică și Informatică
- Departamentul de Medicină și Chirurgie
- Departamentul de Medicină Veterinară
Anterior, universitatea era împărțită în 12 facultăți:
- Facultatea de Agricultură
- Facultatea de Architectură
- Facultatea de Arte și Filosofie
- Facultatea de Drept
- Facultatea de Științe Economice
- Facultatea de Inginerie
- Facultatea de Matematică, Fizică și Științe Naturale
- Facultatea de Medicină și Chirurgie
- Facultatea de Farmacie
- Facultatea de Științe Politice
- Facultatea de Psihologie
- Facultatea de Medicină Veterinară
În cadrul Departamentului de Inginerie și Arhitectură funcționează două laboratoare de cercetare:
- Laboratorul de automatizări industriale
- IoT Lab
Note modificare
- ^ a b it „MIUR – Anagrafe Nazionale Studenti”. Accesat în .
- ^ Sectio diplo, Reg. Imp. Ger. I, in Diplomata Otonis, Monumenta Germaniae Historica.
- ^ it „La storia dell'Università di Parma: L'Università nell'alto medioevo”, Unipr.it/ateneo/chi-siamo/la-storia-delluniversita-di-parma, , accesat în
- ^ a b it Marco Rossi (), „Storia dell'Unipr, ateneo di santi, papi, Cesaria Beccaria e (quasi) Petrarca”, Parmateneo.it, accesat în
- ^ Grendler, Paul F. (). The Universities of the Italian Renaissance (în engleză). JHU Press. ISBN 9780801880551.
- ^ „European Academy of Sciences - Marta Catellani”. www.eurasc.org. Accesat în .
- ^ „Flavio Delbono — University of Bologna — Curriculum vitae”. www.unibo.it. Accesat în .
- ^ „Prof. Giacomo Rizzolatti | Università degli Studi di Parma”. www.unipr.it. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Professor Vittorio Gallese | School of Advanced Study”. research.sas.ac.uk. Accesat în .
- ^ „Attilio Bertolucci | Italian poet, literary critic and translator”. Encyclopedia Britannica (în engleză). Accesat în .
- ^ „Cesare Zavattini | Italian writer”. Encyclopedia Britannica (în engleză). Accesat în .
- ^ „Giuseppe Mingione, il matematico dei record”. www.gazzettadiparma.it. Accesat în .
- ^ „IEEE to Honor Professor Alberto Broggi, founder of VisLab, an Ambarella Company, for His Achievements in the Field of Autonomous Driving”. www.businesswire.com (în engleză). . Accesat în .
- ^ „Macedonio Melloni | Encyclopedia.com”. www.encyclopedia.com. Accesat în .
- ^ „Università di Parma: Dipartimenti”, Unipr.it/ateneo/organi-e-strutture/i-dipartimenti, , arhivat din original la , accesat în
Bibliografie modificare
- en Grendler, Paul F. (). The Universities of the Italian Renaissance. Baltimore MD USA: Johns Hopkins University Press. pp. 127–137. ISBN 978-0-8018-8055-1.
- en Grendler, Paul F. (). The Jesuits and Italian Universities, 1548-1773. Washington DC: CUA Press. pp. 164–170. ISBN 978-0-8132-2936-2.
Legături externe modificare
